În contextual
globalizării, mobilitatea şi flexibilitatea în muncă, noţiuni din ce în ce mai
utilizate în domeniu resurselor umane, devin fenomene obişnuite. Uniunea
Europeană încurajează prin măsurile adoptate, fiind nevoie de crearea
structurilor care să sprijine noile tendinţe pe piaţa forţei de muncă.
Redau în continuare
materialul pe care îl scriam pe această temă pentru ziarul
Prahova:
…………..
În contextul
globalizării, dar şi în cel al avântului tehnologic, fenomenul migraţiei forţei
de muncă a căpătat din ce în ce mai multa amploare. La cum se mişcă lucrurile,
ar trebui să fim mereu cu “bagajul” pregătit. Uniunea Europeană sprijină de
mult timp cu succes mobilitatea în scop educaţional prin diverse programe şi
iniţiative, dintre care cel mai cunoscut este programul Erasmus, însă
încurajează prin măsurile adoptate şi alte forme de mobilitate profesională.
Mobilitatea forţei
de muncă trebuie analizată din mai multe perspective. Vorbim astfel de
mobilitate geografică, indiferent că este externă sau internă, şi aşa-zisa
“mobilitate ocupaţională”, în cazul în care se discută de reorientarea în
carieră. Într-o lume atât de dinamică nu poţi exista dacă nu dai dovadă de
flexibilitate, chiar şi atunci când vine vorba de schimbarea meseriei, avem
atâtea exemple de profesionişti care au reuşit în domenii total opuse decât
cele în care s-au şcolit.
În ceea ce priveşte
mobilitatea geografică internă trebuie luate în considerare diferenţele
regionale cauzate de dezvoltarea economică, precum şi de situaţia pieţei forţei
de muncă. Apare astfel necesitatea de a compensa deficitul de forţă de muncă în
anumite domenii ale pieţei locale şi regionale. După ultimul recensământ se
constată că, de exemplu, în regiunea Nord-Vest, judeţul Satu Mare prezintă cel
mai înalt nivel al migraţiei interne, iar judeţul preferat de români pentru a
se stabili este Clujul.
România trebuie să
se integreze progresiv în modelele ocupaţionale de tip european, o provocare ce
presupune orientare mai mare spre investiţia în resursa umană, atât sub aspect
educaţional, cât şi din punct de vedere al celui al dezvoltării competenţelor profesionale.
Este interesant
faptul că 3 din 4 români cunosc personal pe cineva care este plecat să
muncească în străinătate într-o ţară din UE.
Merită subliniat că aproape 50% dintre aceştia sunt plecaţi de peste 5 ani.
Fiind de 16 ani la Bruxelles, îi cunosc bine pe compatrioţii noştri care
lucrează în Belgia în construcţii sau menaj, care sunt studenţi sau conduc
firme de succes în Uniunea Europeană. Sunt oameni extraordinari! Aceştia se
implică activ în viaţa comunităţii din ţara de adopţie, creând adevărate punţi
între România şi ţările unde ei muncesc şi trăiesc acum. E drept, din păcate
încă există cazuri în care pe fondul stereotipiilor greşit perpetuate,
cetăţenii anumitor ţări sunt consideraţi o ameninţare pentru ţara gazdă.
Recent, în incinta Parlamentului European de la Bruxelles, am avut plăcerea să
moderez conferinţa „Migraţia forţei de muncă”. Punctul de plecare al dezbaterii
a fost un studiu realizat de Operations Research, care prezintă rezultatele
unui sondaj de opinie privind migraţia forţei de muncă, cu accent asupra
migraţiei românilor în Uniunea Europeană.
Majoritatea
românilor aflaţi acum în România nu doresc să plece la muncă în străinătate în
următoarele 6 luni – 86% dintre cei chestionaţi exprimă acest lucru. Acest
studiu confirmă datele prezentate acum un an în urma sondajului realizat în
rândul tinerilor români din Diaspora. 69% dintre
aceştia consideră că întoarcerea în România reprezintă o dorinţă şi o
posibilitate reală.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu