Europa între energie şi sănătate. Cercetarea în România

Îmi propun să evidenţiez în continuare câteva elemente interesante remarcate într-un recent interviu acordat lui Mihai Călin, şi publicat de EurActiv, de Ruxandra Draghia-Akli, unul dintre cei mai influenţi români din cadrul Comisiei Europene. Aceasta este director pentru sănătate în cadrul DG Cercetare şi Inovare. Ruxandra este o bună prietenă, iar experienţa sa dobânditã în mediul privat este beneficã acum instituţiei europene.


În răspunsurile oferite săptămânalului "Viaţa Medicală", dr. Ruxandra vorbeşte despre viitorul inovaţiei ştiinţifice europene, dar şi despre cel al cercetării româneşti în interiorul Uniunii Europene.

“Pentru noul program-cadru, Orizont 2020, există trei linii mari, trei priorităţi. Prima în ceea ce priveşte excelenţa în ştiinţă, a doua – leadership-ul industrial, iar a treia prioritate a programului, problemele societăţii. Aceasta a treia prioritate include, ca primă problemă adresată, aria sănătăţii”, precizează oficialul european Draghia-Akli.

Ruxandra explică situaţia la nivel european, comparativ cu cea din Statele Unite. “În cercetarea medicală din Europa, fondurile europene reprezintă 5–10%, iar restul de 90–95% este asigurat la nivelul ţărilor membre. În total suntem la o treime sau un sfert din investiţia pe care o fac Statele Unite. Mă refer doar la partea publică. După părerea mea, nu este destul. Dacă privim dezbaterile pe marginea programului Orizont 2020, Parlamentul European ar dori să se pună accent pe energie şi să ia fonduri de la sănătate. Aşa să fie, dar mai târziu, parlamentarii noştri care se vor îmbolnăvi vor dori tratamente individualizate şi vor trebui să meargă în Statele Unite sau în ţări ca India, China, Brazilia, Rusia”.

Apropo de România la acest capitol, aceasta spunea “de fiecare dată când am fost invitată la diverse conferinţe, am participat, am vizitat centre de cercetare, am vorbit cu cei de acolo şi i-am încurajat să aplice pentru programele europene, le-am arătat ce se face la nivel european în ariile respective de cercetare. Încurajez investigatorii din România să participe. Studiu după studiu au arătat că succesul cercetătorilor dintr-o ţară la programele europene este direct legat de investiţia naţională în programele de cercetare. Iar noi – România – investim extrem de puţin în programele de cercetare în general şi în cercetarea medicală. Suntem sau concurăm pentru ultimul loc la investiţiile în cercetare. Fără un suport naţional, atât pentru infrastructură, cât şi pentru programe naţionale de cercetare, este foarte greu pentru cercetătorii din România să fie competitivi la nivel european. Există instituţii şi indivizi care reuşesc, dar este mai mult iniţiativa individuală, nu un plan bine determinat de a-i ajuta. Spre deosebire de alt tip de cercetare, cea medicală este foarte scumpă, îţi trebuie infrastructură, studiile clinice sunt scumpe, trebuie ţinut cont de partea de siguranţă. Fără investiţii naţionale este foarte greu pentru cercetătorii din România să acceseze fonduri europene. De fiecare dată când am putut, am adus acest element în discuţie şi încă aştept ca cercetarea românească să fie finanţată măcar la nivelul mediei europene.

Pentru că cercetătorii din România sunt foarte buni! Rata lor de succes este comparabilă cu a celor din Germania sau din Marea Britanie. Problema este că nu aplică: nu au mijloacele – infrastructură, cofinanţare –, dar au aceeaşi rată de succes! Am făcut un studiu comparativ cu toate statele membre din Uniune pentru FP7 şi cred că România a avut o rată de succes de circa 15% din aplicaţii. Numai că ei depun patru-cinci aplicaţii pe an, iar Marea Britanie – 600. Deci, pentru aceeaşi rată de succes, noi vom avea un milion de euro, iar Marea Britanie – mult mai mult. Avem cercetare la nivel european, dar ea trebuie susţinută. Avem minţi, dar nu şi infrastructura şi banii”.

Materiale publicate pe blog pe subiecte asemănătoare:

Diaspora. Cercetare. Implicare

România. Sănătate. Bruxelles.

Dan LUCA / Bruxelles