Pentru o bună
înşurubare a României în sistemul complex al Uniunii Europene este necesară implicarea
tututor sectoarelor. În acest context, despre importanţa parteneriatului
public-privat scriam în cel mai recent articol publicat de ziarul
Prahova.
Redau în
continuare materialul apărut miercuri, 5 martie:
.............
Procentul
românilor în cadrul instituţiilor europene este de numai 3,6%, potrivit unui
raport realizat anul trecut de Comisia Europeană. Conform clasamentului pe
naţionalităţi, cei mai mulţi funcţionari europeni sunt belgieni (aproape 5.740
de persoane), dintre care peste 4.300 au statut de oficial. Iar majoritatea
funcţionarilor europeni (circa 21.500 de persoane din cei aproape 33.000 de
angajaţi şi agenţi contractuali) au domiciliul la Bruxelles. Statele membre
care au peste 3.000 de reprezentanţi în instituţiile europene sunt Italia şi
Franţa, în timp ce, conform aceleiaşi surse, România se clasează pe locul 8,
având 1.183 de funcţionari europeni, evident, nu toţi lucrează pentru România.
Ca şi
activitate în cadrul Uniunii Europene, România a avut argumente bune pe dosare
precum Dunărea, Marea Neagră, Moldova, însă de vreo 5 ani a intervenit prea
puţin, de exemplu, pe dezbaterea privind viitorul instituţiilor europene.
Pentru a ajunge la o bunã predictibilitate de ţară, e nevoie la Bruxelles şi de
prezenţa entităţilor româneşti în structura grupurilor de interese industriale.
Parteneriatul şi o bună colaborare între toţi factorii implicaţi pot analiza,
rezolva, şi chiar anticipa chestiunile care ne afectează direct sau indirect.
Activitatea şi relaţionarea cu structura europeană trebuie făcută în mod
constant şi sustenabil. Trebuie că aceste federaţii să urmărească agenda
publică europeană, să se implice, să aibă o opinie, să culeagă informaţia din
teritoriu, din România, pentru a o transmite în mod coagulat la Bruxelles.
România vizează
înşurubarea în structura europeană, la adevăratul potenţial, ca şi a şaptea
putere în Uniunea Europeană, însă dacă mă gândesc la cele 3.000 de federaţii
sectoriale din Bruxelles, nu cred că avem vreun român la conducerea uneia
dintre ele. Am insistat mult pe importanţa conştientizării în rândul
structurilor de afaceri a faptului că nu doar instituţiile trebuie să fie
reprezentate la Bruxelles, fiind vorba ca să zic aşa despre un ”parteneriat
public-privat”. E păcat că nu suntem activi în structurile federaţiilor
industriale europene.
Trebuie să
încercăm să fim mai transparenţi, evident, o transparenţă totală nu se poate,
pentru că aşa sunt societăţile, dar e imperativă o transparenţă a procedurilor.
Oamenii trebuie să fie informaţi în legătură cu procedurile de luare a
deciziilor. România trebuie să înveţe să discute din timp, să consolideze acea
predictibilitate de ţară care ne lipseşte. Ni se reproşează că nu avem date
centralizate care să ajungă la Bruxelles, să se poată realiza o diagnoză
completă, toate acestea fiind necesare pentru a preconiza şi a acţiona în
consecinţă.
De la cine
putem învăţa cum să ne gestionăm mai bine? De la ţările mari! Trebuie în primul
rând să ştim unde găsim datele de care este nevoie, trebuie să existe un dialog
permanent, un schimb de informaţii între Bruxelles şi structurile naţionale.
Industria trebuie să îşi calibreze acel “picior de ţară în Bruxelles” şi să
folosim toate pârghiile care ne stau la dispoziţie. Germania are, de exemplu, în
industria chimică 9 reprezentanţi în secretariatul de la Berlin şi 5 în
permanenţă la Bruxelles, dar aceştia fac parte dintr-o Confederaţie a
patronatelor, o “Casă a industriei germane la Bruxelles”, care găzduieşte
majoritatea federaţiilor industriale ale Germaniei.
Bruxellesul
este nu doar locul unde se naşte legislaţia europeană, ci şi un loc de
relaţionare.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu