Împreună cu
Anda Ghiran subliniam din nou potenţialul energetic al României în contextul
european. Ideile pe care le susţinem au fost publicate într-un articol din
cotidianul Adevarul,
joi, 22 mai:
Puteţi citi mai
jos textul integral:
............
De la comunicare la lobby, în politica energetică. Mesaj:
România are un profil energetic foarte bun, ar trebui să încerce să obţină
următorul comisar european pe energie.
La sfârşitul
Războiului Rece, percepţia acţiunilor instituţionale şi implementarea
politicilor europene a depăşit caracterul tehnocratic, luând tot mai frecvent
calea politică. De aici nevoia unei comunicări politice europene, la toate
nivelurile. Doar că instituţiile europene de la Bruxelles lasă comunicarea pe
seama guvernelor, iar guvernele o lasă pe seama Comisiei Europene şi celorlalte
instituţii europene. În acest fel comunicarea este una nesistematică,
necoerentă, de moment, mai degrabă dinspre stakeholder şi cauzată de un interes
momentan, secvenţial, mai ales economic.
Accesibilitatea comunicării
Povestea
Uniunii Europene în rolul de comunicator se poate rezuma uşor. Uniunea s-a
dotat cu tot felul de politici sectoriale şi transversale, de la pescuit la
agricultură, de la industrie la consumatori, sănătate şi mediu înconjurător,
uitând de cele mai multe ori să explice eforturile sale politice în mesaje
simple pentru cetăţenii europeni. Ca urmare, în dorinţa de a uniformiza şi a
solidifica acel „acquis communautaire", UE s-a transformat involuntar
într-o maşinărie tehnocrată, a detaliilor şi procedurilor. Pentru a dirija
toate aceste teme mărunte, transformate în politici, UE s-a dotat cu instituţii
şi cu profesionişti, cei mai mulţi fiind jurişti sau economişti. În acest
proces, crezând că este de-ajuns să decidă că bărcile de pescuit trebuie să
aibă aceeaşi dimensiune în toate statele membre, UE a uitat să comunice, s-a
instalat confortabil în birouri, a închis uşa şi a crezut că cetăţenii o vor
înţelege şi susţine de dragul păcii de pe continent.
A avut loc, însă,
un efect invers: cetăţenii s-au îndepărtat, fie pentru că nu au înţeles cu se
ocupă UE sau pentru că s-au simţit excluşi din procesul decizional. Şi astfel,
Uniunea s-a trezit cu un deficit democratic, cu cetăţeni care nu mai găsesc
rostul ei, care o sancţionează prin absenţa la vot şi non-implicare.
În mod natural,
UE s-a decis să comunice despre instituţiile europene crezând că cetăţenii
europeni nu înţeleg activitatea lor. Iar comunicarea a rămas focalizată pe
aceste instituţii şi mai puţin pe rezultatul muncii lor şi acţiunile care sunt
cu adevărat relevante pentru viaţa de zi cu zi a milioanelor de cetăţeni
europeni. Şi pentru că această comunicare nu funcţiona, instituţiile europene
au simţit tot mai mult nevoia de a-şi justifica existenţa, aşa că au comunicat
din ce în ce mai mult, creând instrumente şi instituţii care să se ocupe doar
de acest capitol: comunicarea. Fără o strategie anume, rolul acestora era doar
să comunice. Doar că instrumentele de comunicare nu au fost întotdeauna cele mai
potrivite.
În scurt timp,
acest decalaj între ceea ce UE a ales să comunice şi ce aşteptau de fapt
cetăţenii de la ea, accentuat de criză economică, s-a transformat într-o criză
a neîncrederii. Şomajul, închiderea unor companii în Europa, scumpirea preţurilor,
au făcut ca cetăţenii europeni să se preocupe din ce în ce mai mult de grijile
zilnice. În tot acest timp, UE a continuat să comunice în acelaşi fel, iar
cetăţenii s-au îndepărtat, considerând că Europa este prea ruptă de cotidian,
de ceea ce le lipseşte lor în realitate. Ca urmare, la alegerile europene din
2009 mai puţin de 50% dintre cetăţenii europeni s-au prezentat la vot.
Politizarea energiei
Pentru a
demonstra importanţa comunicării pentru o politică atât de „invizibilă" şi
„plictisitoare" precum Polituca Energetică, putem pleca de la citatarea
spuselor Preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, la unul dintre
Consiliile Europene pe Energie care au loc la Bruxelles: „Sectorul energetic
este unul foarte politic, atingând direct probleme sensibile şi strategice de
cel mai înalt nivel naţional – de exemplu mixul energetic. Acesta are un impact
direct asupra intereselor marilor companii şi, în acelaşi timp, are un impact
direct asupra vieţii de zi cu zi a noastră, a cetăţenilor. Luaţi de exemplu Bulgaria, cu alegeri anticipate declanşate de preocuparea
cetăţenilor faţă de preţurile la energie. Astfel, poate fi tentant pentru
politicieni să caute soluţii rapide pentru probleme care la prima vedere pot
părea pur naţionale, dar care, în practică, au aproape întotdeauna un impact
transfrontalier.˝ Din păcate, în ciuda
faptului că ar putea reprezenta o oportunitate pentru politicieni, Politica
Energetică a UE întâmpină încă dificultăţi în realizarea obiectivelor sale
majore: asigurarea accesului la energie la preţuri rezonabile, garantarea
siguranţei aprovizionării, scăderea emisiilor de dioxid de carbon, creşterea
eficienţei energetice şi energiei produse din surse regenerabile, întărirea pieţei
interne a energiei etc. De cele mai multe ori, Politica Energetică este privită ca o chestiune
deosebit de sensibilă, de interes naţional, prin care unele state membre îşi
propun sa devină mai puternice şi mai influente decât altele. Chiar dacă
interdependenţa statelor în sectorul energetic este o caracteristică esenţială,
ţările membre continuă să ia decizii unilaterale care de cele mai multe ori duc
la creşterea fluctuaţiei preţurilor la energie. În prezent, niciun stat membru
nu poate asigura pe cont propriu aprovizionarea cu energie a cetăţenilor, mai
ales la preţuri acceptabile. De aceea,
Politica Energetică ar trebui să devină în cea mai mare parte o competenţă
comună a UE, dar cu siguranţă nu sub sistemul instituţional şi decizional de
astăzi. O uniune de tip „Statele Unite ale Europei" ar putea calma
spiritele şi lua decizii în interesul consumatorilor, nu a statelor.
Analiza
Politicii Energetice a Uniunii Europene ne face să schiţam următoarele idei:
• Statele
membre au devenit prea mici pentru a dirija Politica Energetică, Uniunea
Europeană este mult mai potrivită să o facă.
• Sectorul
energetic este un domeniu foarte politizat, care poate avea efecte clare şi
imediate asupra cotidianului cetăţenilor; de aici tendinţa actorilor politici
de a transforma comunicarea energetică în argumentele electorale.
• Politica
Energetică nu este o politică internă, ea ţine de domeniul relaţiilor
internaţionale.
• Politica
Energetică nu influenţează doar mediul înconjurător, ci mult mai multe domenii,
precum cel de securitate, transport, social, sănătate, politica externă etc.
• Actorii
locali joacă un rol foarte important în implicarea şi responsabilizarea
cetăţenilor.
• Obiectivele
energetice sunt pe termen lung, pe când cele politice pe termen scurt.
• Liderii
europeni plasează Politica Energetică la centrul UE, ceea ce ne duce cu gândul
la un posibil viitor proiect politic.
• Eficienţa
energetică, unul dintre obiectivele europene în materie de energie, este
imposibil de îndeplinit din cauza lipsei de comunicare cu cetăţenii; aceştia nu
înţeleg cum şi de ce ar trebui să reducă consumul de energie.
• Instituţiile
europene au păreri şi comunicări diferite în ceea ce priveşte Politica
Energetică.
• Actorii care
comunică Politica Energetică nu sunt experţi în comunicare, ei comunică într-un
limbaj tehnic.
• Deciziile
privind Politica Energetică se iau la nivel naţional, iar comunicarea se face
la nivel european. De aici decalajul dintre ce au nevoie cetăţenii şi
comunicarea mecanică, generalistă, de legitimare a institutiilor europene în
sectorul energetic.
Energizarea lobby-ului românesc
În prezent, în
ceea ce priveşte reprezentarea României în Bruxelles mai avem încă multe
sectoare de acoperit, şi nu doar ca o necesitate impusă de corelarea cu
legislaţia europeană, ci mai ales pentru faptul că economia europeană nu stă pe
loc, măsurile de dezvoltare trebuie iniţiate şi de la nivel naţional şi trebuie
adaptate nevoilor noastre. Primăvară trecută a avut loc Ziua Energiei Româneşti
la Bruxelles, ocazie cu care Centrul Român al Energiei (CRE), în cooperare cu
Reprezentanţa Permanentă a României, a organizat un eveniment de amploare în
capitala europeană, sub numele „România, un Pol Energetic în Europa”. „Odată cu
extinderea noului proiect energetic comunitar către Europa de Est şi Balcani se
deschid noi oportunităţi pentru România. Însă, pentru a atinge acest obiectiv,
avem nevoie de o bună funcţionare a pieţei, de respectarea tuturor regulilor,
de crearea unui cadru potrivit pentru investiţii”, spunea Günther Oettinger,
Comisarul European pentru Energie, la finalul întâlnirii. Centrul Român pentru
Energie este un pionier al României integrate european: investeşte pentru a
intra în mecanismul operaţional de la Bruxelles. Concluzia e clară: există o mare diversitate de grupuri de interese în
Bruxelles în ceea ce priveşte politica energetică, dificil de anticipat din
România. România are un profil
energetic foarte bun – inclusiv pe energia regenerabilă, iar ca independenţă
energetică suntem în Top 3 din Uniunea Europeană. De aceea, după alegerile
europene din 2014, ar trebui să încerce să obţină următorul comisar european pe
energie. Merită încercat!
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu