Doar
câteva ore ne mai despart de alegerile europene, de fapt încă o dată ˝28
alegeri naţionale˝ cu iz european. Cine va câştiga? Cine va pierde?
Dacă
este să dăm crezare sondajelor de opinie sunt 3 chestiuni care le putem
anticipa încă de acum:
- Egalitate aproape perfectă între centru-stânga şi centru-drepta (Stânga câştigă însă teren faţă de precedentul scor din 2009);
- Euroscepticii îşi triplează scorul electoral;
- Alegerile europene speram să conteze la nominalizarea viitorului preşedinte al Comisiei Europene.
La
nivel european, există o luptă strânsă între Partidul Popular European şi
Partidul Socialiştilor Europeni. Un sondaj recent dădea 28% către centru-drepta
şi respectiv 27% pentru centru-stânga. Ceea ce este clar că nici un partid
politic nu va avea majoritatea, dar asta nici nu contează foarte mult. Să nu
uităm că în Parlamentul European nu există putere şi opoziţie, ci alianţe
tactice. Asta explică printre altele de ce, conform statisticilor, în Parlamentul
European în 60% din cazuri grupul S&D (social-democraţii) şi Grupul PPE
(popularii europeni) au votat la fel.
La
nivel european, euroscepticii îşi vor confirma probabil avansul, urmând să obţină
aproape o sută de fotolii din cele 751, de trei ori mai mult decât în actuala
conformaţie a Parlamentului European. Dar această mişcare este foarte
eterogenă, cu partide de extremă dreapta precum Frontul Naţional din Franţa sau
PVV din Olanda, ultra-nationaliştii Jobbik din Ungaria sau naziştii de la Zorii
Aurii din Grecia, dar şi partide populiste precum Mişcarea Cinci Stele a lui
Beppe Grillo din Italia. Cu siguranţă însă vom avea un grup parlamentar
sustenabil al euroscepticilor, ceea ce este o noutate.
Iunie
este o lună a negocierilor instituţionale la Bruxelles. Se discută despre preşedintele
Parlamentului European, preşedintii comisiilor parlamentare (ex. energie,
mediu, etc), şefii de grupuri politice, vicepreşedinţi de Parlament European.
Nouă
este şi discuţia (sugestia de fapt) despre nominalizarea Preşedintelui Comisiei
Europene – în premieră europeană. Am văzut dezbaterile televizate, în special
cele de la Maastricht, Florenţa şi Bruxelles – Estul continentului a lipsit cu
desăvârşire! Martin Schulz şi Jean-Claude Juncker vizează victoria şi
nominalizarea, Guy Verhofstadt crede într-un compromis belgian – adică el este
candidatul confortabil pentru toată lumea. Verzii Ska Keller şi José Bové au
interes de PR transfrontalier, pentru a ajuta partidele verzi din ţările
europene în a intra în Parlamentul European. Grecul Tsipras dă bine la
dezbaterea europeană, dar – pragmatic – îl va sprijini pe Schulz, cel mai
aproape doctrinar.
Poza
este însă şi mai complicată, şansele că unul dintre candidaţi să fie nominalizat
ca şi Preşedinte al Comisiei Europene de către Consiliu este de 50%. Se vorbeşte
de ˝candidatul nominalizat˝. Un nume vehiculat Christine Lagarde, şefa FMI. Să
vedem însă cine va invinge – decizia finală în primul plen al Parlamentului
European – din prima săptămână din iulie. Şanse: doar 50% pentru unul dintre
candiaţi. Sperăm să nu avem o astfel de “palmă dată democraţiei”, fiindcă va
urma un blocaj între Parlament şi Consiliu pe aceastã temã.
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu