marți, 27 mai 2014

Dan LUCA – articol în ziarul Argeşul - “Puterea” candidaţilor la alegerile europene

Sistemul de vot practicat la europarlamentare nu este unic pentru toate cele 28 de state membre. Propuneam pentru România, ca în 2019, la fel cum se întâmplă în Belgia, Olanda sau Bulgaria, alegătorii să poată acorda pe lângă votul pentru lista partidului şi un vot preferenţial pentru candidatul lor “de suflet”.

Despre acest subiect scriam în articolul publicat de ziarul Argeşul, marţi, 27 mai:

..........

În luna mai am avut alegeri europene în toate cele 28 de state membre UE. În fiecare ţară, cu liste electorale, fie naţionale sau regionale, însă în unele ţări, precum Belgia şi Olanda, a existat posibilitatea ca alegătorul să dea şi un vot preferenţial unor candidaţi de pe listă. În aceste cazuri, candidaţii au derulat o campanie dinamică şi după nominalizare, nu doar până la numirea de către partid în poziţii eligibile. Formula aceasta face campania mai plină de idei şi energie, căci decizia de partid se îmbină cu ambiţia individuală în campanie.

În varianta actuală din România am avut însă, practic, o situaţie în care a contat foarte mult poziţionarea candidaţilor pe lista oficială, decisă de conducerea naţională, în relaţionare cu liderii locali ai partidului.

Pentru recâştigarea încrederii cetăţenilor europeni în proiectul european, avem nevoie de mecanisme prin care aceştia să decidă cu adevărat, nu doar partidele politice. Ei trebuie să simtă că sunt ascultaţi, că părerea lor contează şi că cei care îi reprezintă în Parlamentul European le susţin interesele în mod real.

Dacă vrem să-i acordăm cu adevărat putere alegătorului, să îl motivăm să vină la vot şi să motivăm şi candidaţii să facă o campanie ca la carte, trebuie să schimbăm sistemul actual. Propunerea de a avea listă şi vot preferenţial la euroalegerile din 2019 devine o dezbatere reală şi pentru România. Această cale ar fi optimă pentru un popor atât de pasionat de politică, precum cel român. Democraţia modernă bate la uşa alegerilor europene româneşti, depinde numai de noi dacă avem înţelepciunea de a-i răspunde şi de a-i arăta ospitalitatea românească.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: