The new European jump: consolidated budgets and competencies for defense and economy

Regardless of the geographical area, whether it is Europe, North America, Asia or the Near East, important mutations are taking place at societal level that determine paradigm shifts in the political sphere, with implications, of course, on the economy. Spheres of influence are being re-established, poles of power are being reconfigured.

 

In this regard, the European Union has its place, consecrated and confirmed by the evolution of the last decades, that of a pole of peace and stability, despite the multiple challenges it has faced since its establishment until now: the galloping inflation of the 1970s, Euroscepticism, economic crises, Brexit, political and military events with a significant impact on the European space such as the war in Ukraine, and more.

 

However, systemic inertia seems to have a negative impact on the further development of the European structure. The purpose of this material is not to blame, but, on the contrary, to recognize the results and send an alarm signal for the future. A strengthening of the positive perception of the European idea is necessary to increase its relevance in the member states and to have the desired impact. Economy, defense and – above all – a shared vision is what the European Union must clarify in 2025 in order to strengthen its position as a global economic and political player.

 

In the current context, the European project is undermined by both internal and external factors. There is no space here for an exhaustive analysis, but the far-right movements, coming from the member countries, are becoming more and more radical, even anti-system, attacking the foundations of European values. We do not like to admit it, but the refusal to become founding members of the Eurozone by Denmark and Great Britain (1992), or the position of the Netherlands and France vis-à-vis the European constitution (2005) represented strong signals, hidden at the time, by a political class unwilling to understand the true causes of these specific forms of Euroscepticism. The bureaucratization of the functioning of the European institutions, the decrease in flexibility in decision-making generated a cumbersome and costly development of the allocation of resources, mainly financial ones, and led to a decrease in transparency of this process.

 

In the early years of the millennium, the European Union faced the growing economic power of China, with concerns about competition breeches, but with President Donald Trump's first term in office, a new danger emerged: an economic war between the United States and China, in which the European Union became a collateral victim. The Russian invasion of Ukraine showed the European continent how unprepared it was as a common military power. And when Trump, recently re-elected, expressed his foreign policy ideas, whether it was an increase in NATO members' contributions to 5% of GDP or the plan for Greenland, his ideas fuelled extremism in some of the Union's member states, inducing the idea that the new world order would be based on other foundations than those established in the post-war period.

 

Three pillars are essential in guiding the entire mechanism of transformation of the EU.

 

European defense policy is at a crossroads. Will we go for a defense within NATO, as before, and are we prisoners of the American system? Or do we develop separate capacities, including troops, not just common policies? It is hard to believe that, in the short and medium term, this process is achievable, especially if we refer to the necessary budget and the capacities of defense industrial production at the European level.

 

From an economic point of view, it is indisputable that the membership of the member states in a supranational structure such as the Community space has allowed them to reap the benefits of the size of the market, with important gains for each of them. The transfer of decision-making power from the national to the supranational level has allowed for the application of common policies but also the coordination of some national policies at the Community level. The Eurozone and the need for a common monetary policy within it, accompanied by common institutions grouped within the Eurosystem, demonstrate that an integrated economic and monetary space can overcome moments of crisis without affecting the well-being of citizens.

 

The question arises, however, to what extent should the power of common decision-making be extended, beyond the monetary area or that of the already existing common policies? Currently, economic competences are, in their quasi-totality, under national control. Fiscality, employment, industrial, environmental or transport, energy and environment policies are managed by national governments, responding, specifically, fragmentedly, to the challenges generated by a potential economic crisis. This means that the so-called diffusion effect, i.e. the impact of measures taken unilaterally by a state towards the other member states, cannot be controlled in a unitary manner, the results being similar to those generated by the 2008 crisis, or the post-pandemic ones. Strengthening the Single Market, as conceived by Jacques Delors and developed on the basis of established treaties (Single European Act, Maastricht, Lisbon) could be one of the answers to the question of strengthening the competitiveness and position of the Union as an important actor on the global market. Rethinking the way the Community budget is formed, by allocating a significant percentage of national budgets (for example 10%) alongside the way the funding is allocated to cover common problems of the member states would be another answer. However, this implies an additional surrender of sovereignty, which in the current political context of some of the Member States of the Union would generate tensions and could be an obstacle to the deepening of the integration process. We practically have the second European dilemma, do we continue European integration on an economic level or are we doomed to failure?

 

The great European jump is necessary but will not happen without a mobilizing approach, assumed by all the actors involved both at supranational and member state level. European leaders need to present a concrete and coherent long-term vision for the economic, social and political development of the European Union. At the same time, there is a need for immediate accountability on all societal issues by finding a formula through which supranational institutions and structures can cooperate effectively with member states to identify solutions to the problems that European citizens face in the current context.

 

Article signed together with Dr. Mihaela Luţaş (Babeş-Bolyai University in Cluj-Napoca / Romania) and published in Ziarul Financiar. 

 

Dan LUCA – contribuție la un articol publicat de Ziarul Financiar : ˝Noul salt european: bugete şi competenţe consolidate pentru apãrare şi economie˝

Împreună cu prof. Mihaela Luţas am publicat un material în Ziarul Financiar despre cei trei piloni esențiali în ghidarea transformării Uniunii Europene.

 

----

 

Indiferent de zona geografică, fie că este vorba de Europa, de continentul Nord-American, de Asia sau de Orientul apropiat, au loc mutații importante la nivel societal care determină mutări de paradigmã în sfera politică, cu implicații, desigur, asupra economiei. Se reașează sfere de influență, se reconfigurează poli de putere.

 

În acest joc, Uniunea Europeană își are locul ei, consacrat și confirmat de evoluția ultimelor decenii, acela de pol de pace și stabilitate, în pofida multiplelor provocări cu care s-a confruntat de la înființare până în prezent: inflația galopantă din anii ‘70, euroscepticismul, crizele economice, Brexit-ul, evenimentele politice și militare cu impact semnificativ asupra spațiului european cum ar fi războiul din Ucraina, etc.

 

Totuși, inerția sistemică pare a avea un impact negativ asupra dezvoltării pe mai departe a  structurii europene. Scopul acestui material nu este însă acela de a blama, ci, din contră, de a recunoaște rezultatele și de a trimite un semnal de alarmă pentru viitor. E necesară o întărire a percepției pozitive asupra ideii europene pentru a crește relevanța sa în țările membre și pentru a avea impactul dorit. Economie, apărare și – mai ales –  o viziune asumată este ceea ce trebuie să clarifice Uniunea Europeană în anul 2025 pentru a-și întări poziția de jucător economic și politic global.

 

În actulul context, proiectul european este subminat atât de o serie de factori interni, cât și de cei externi. Nu este aici spațiul pentru o analizã exhausivã, dar mișcările de extremă dreaptă, venite din țările membre, devin tot mai radicale, antisistem chiar, atacând  într-o măsură care trebuie luată în considerare fundamentele valorilor europene. Nu ne place să recunoaștem dar refuzul de a se constitui membrii fondatori ai Zonei Euro de către Danemarca  și Marea Britanie (1992), sau pozitia Olandei și a Franței vis-a-vis de constituția europeană (2005) au reprezentat semnale puternice, ascunse la momentul respectiv, de o clasã politică nedoritoare de a înțelege adevăratele cauze ale acestor forme specifice de euroscepticism. Birocratizarea funcționării instituțiilor europene, pe fondul unei descreşteri de flexibilitate în luarea deciziilor a generat o dezvoltare greoaie și costisitoare a alocării resurselor, în principal a celor financiare și a condus la o scădere a transparenței asupra acestui proces.

 

In primii ani ai inceputului de mileniu, Uniunea Europeană s-a confruntat cu forța economică în creștere a Chinei existând o îngrijorare legată de competiția cu aceasta, dar, o dată cu  primul mandat la Casa Albă al preşedintelui Donald Trump a apărut un nou pericol, acela al unui război economic intre Statele Unite și China, în cadrul căruia Uniunea Europeană a devenit victima colaterală. Invazia rusă din Ucraina a arătat continetului european cât de nepregătit este ca putere militară comunã. Iar când Trump, recent reales, și-a exprimat ideile de politică externă, fie că e vorba de o creștere a cotizației membrilor NATO la 5% din PIB, fie că a prezentat planul pentru Groenlanda, ideile lui au alimentat  extremismul în unele din statele membre ale Uniunii inducând idea conform căreia noua ordine mondială va fi așezată pe alte baze decât cele consacrate în perioada postbelică.   

 

Trei piloni sunt esențiali în ghidarea întregului mecanism al transformării.

 

Politica de apărare europeană e la ceas de cumpănã. Se va merge pe o apărare în cadrul NATO, ca până acum, și suntem prizonierii sistemului american? Sau dezvoltăm capacitate separată, inclusiv trupe, nu doar politici comune ? Greu de crezut că, pe termen scurt și mediu, acest proces este realizabil, mai ales dacă ne referim la bugetul necesar și la capacitățile producției industriale de apărare la nivel european.

 

Din punct de vedere economic, este indiscutabil faptul că apartenența statelor membre la o structură supranațională de tipul spațiului comunitar a permis fructificarea avantajelor date de dimensiunea pieței, cu câștiguri importante pentru fiecare dintre acestea. Cedarea de putere de decizie din plan național în plan supranațional a permis aplicarea unor politici comune dar și coordonarea unora din politicile naționale în plan comunitar. Zona Euro și nevoia unei politici monetare comune în cadrul acesteia, însoțită de instituții comune grupate în cadrul Eurosistemului, demonstrează că un spațiu integrat economic și monetar poate să depășească momentele de criză fără a afecta bunăstarea cetățenilor.

 

Se pune insă problema în ce măsură puterea de decizie comună trebuie extinsă, dincolo de spațiul monetar sau cel al politicilor comune deja existente? În prezent, competențele economice se află, în cvasitotalitatea lor, sub controlul național. Politicile fiscale, de ocupare a forței de muncă, cele industriale, de mediu sau privind transporturile, energia și mediul sunt gestionate de către guvernele naționale, răspunzând, în mod specific, fragmentat, provocărilor generate de o potențială criză de natură economică. Această înseamnă că așa numitul efect de difuziune, adică de impact al unor măsuri luate unilateral de către un stat asupra celorlalte state membre nu poate fi controlat în mod unitar, rezultatele putând fi asemănătoare cu cele generate de criza din 2008, sau a celor post-pandemie. Întărirea  Pieței Unice, așa cum a fost gândită de Jaques Delors și dezvoltată pe baza tratatelor consacrate (Actul Unic European, Maastricht, Lisabona) ar putea fi unul dintre răspunsuri la întrebarea legată de întărirea competitivității și a poziției de actor important al Uniunii pe piața globală. Regândirea modului de formare a bugetului comunitar, prin alocarea unui procent important din bugetele naționale (spre exemplu 10%) alături de modul de alocare a finanțărilor  care acoperă probleme comune ale statelor membre ar fi un alt răspuns. Aceasta însă implică o cedare suplimentară de suveranitate, ceea ce în actualul context politic al unora din statele membre ale Uniunii ar genera tensiuni și ar putea să fie o piedică în adîncirea procesului de integrare. Avem practic a doua dilemã europeanã, continuãm integrarea europeanã pe palierul economic sau suntem sortiţi eşecului?

 

Marele salt european este necesar dar nu se va întâmpla fără un demers mobilizator, asumat, de către toți actorii implicati atât la nivel supranational cât și la cel al statelor membre.  Liderii europeni au nevoie să prezinte o viziune concretă și coerentă pe termen lung pentru dezvoltarea economică, socială și politică a Uniunii Europene. În același timp e nevoie de responsabilizare imediată pe toate subiectele societale prin găsirea formulei prin care instituțiile și structurile supranaționale să coopereze în mod eficient  cu statele membre pentru a identifica soluții la problemele cu care se confruntă cetățenii europeni în contextul actual.

 

Dr. Mihaela Luţaş predă cursul de Politici Economice Europene la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi este membră a Asociaţiei Generale a Economiştilor din România.

 

Dr. Dan Luca este expert în afaceri europene şi comunicare strategică, derulându-şi activitatea în Bruxelles încă din 1997.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Intergenerațional”

Despre cauzele conflictului între generații în editorialul semnat astăzi în Făclia.

 

---
Fără să o recunoaștem deschis, la nivel societal avem o mare problemã de polarizare inter-generațională. În numeroase ocazii tinerii sunt blamați și chiar acuzați de superficialitate. Devine deja stereotip să zici că ei nu sunt interesați de cultură, că ei nu au nici un viitor. Iar atunci, în stilul pedagogilor de școală veche, le dăm lecții de istorie şi moralã pentru a se trezi la realitate. Miraje! Nu trebuie să citești tratate de psihologie să îți dai seama că această abordare duce la ruptură.

Pare surprinzător, dar blamarea generației tinere este un fenomen care a existat în toate epocile. De-a lungul timpului, cei în vârstă au criticat adesea obiceiurile, valorile sau comportamentele celor mai tineri, considerându-le inadecvate sau inferioare propriilor standarde. Dacă dorim să disecăm acest fenoment, observăm diferite motive, care prezentate ne fac să ne gândim de două ori înainte de a lansa acuzații.

Generațiile mai vechi tind să vadă schimbările rapide, mai ales cele tehnologice, ca fiind disruptive. Utilizarea excesivă a telefoanelor, dependența de rețele sociale sau interesul pentru locuri de muncă neconvenționale sunt deseori criticate. Aceasta reflectă o adaptare mai lentă a generației mai vechi la noile realități.

Nostalgia este un element care apare și ea în această poză. De cele mai multe ori, trecutul este idealizat, iar schimbările actuale sunt percepute ca o "deteriorare" a valorilor. Generațiile mai vechi pot avea impresia că vremurile în care au crescut erau mai morale sau mai simple, deși fiecare epocă a avut propriile provocări.

Există chiar și o frică de a pierde controlul societal. Tinerii aduc schimbări care pot submina sistemele și valorile stabilite, iar această evoluție poate crea un sentiment de insecuritate pentru cei care se tem că vor pierde relevanța sau controlul asupra societății.

Blamarea inter-generații nu face bine unei țări sau unui sistem, dar este o realitate cotidiană. Din când în când apar chiar responsabili politici chemați să aducă soluții acestor relaționări. De câteva săptămâni avem chiar un comisar european cu o titulaturã care include și acest aspect. Glenn Micallef (din Malta) are portifoliul Corectitudine intergenerațională, tineret, cultură și sport. Să vedem!

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Să fim pregătiți!”

Am semnat astăzi în Făclia un editorial despre oportunitățile Uniunii Europene.

 

La Mulţi Ani, la toatã lumea! Acum, cã ne cunoaştem, haideţi sã începem anul cu o abordare directã!

 

Surpriza actualei Comisii Europene a fost lansarea unui portofoliu de “Preparedness” (=Pregătire), adică, mai pe românește spus, un ministru european responsabil cu anticiparea posibilelor crize. Pare natural, desigur, mai ales că activitatea din precedenții cinci ani ai executivului european a fost marcatã de două crize enorme, cea pandemică și cea a războiului din Ucraina. A anticipa posibile crize viitoare, evenimentele marcante cu impact societal major, este un lucru fascinant. Important este să avem mecanismele necesare și apoi de a avea răspunsuri rapide, structurate, la aceste pericole.

 

Cuvântul criză este la ordinea zilei, fie că vorbim de nivelul european sau de anumite sisteme naționale. Ne-am obișnuit să fim toți analiști politici și să vedem partea goală a paharului. Timpul pe care îl trăim ne permite o astfel de atitudine, iar democrația și mijloacele de comunicare facilitează astfel de abordări. Cu siguranță, se poate merge cu segmentul de criză la nesfârșit, alcătuind o hartã a potențialelor crize la nivel global, european, național și chiar local. Harta alcătuită este precum un teren minat, care ne va opri practic din activități. Orice mișcare pare fatală și, repet, nu putem să acuzăm că unii dintre noi au astfel de premoniții.

 

Scopul acestui editorial este însă să gândim astfel, să vedem în acest portofoliu sau activitate a noii Comisii Europene, o oportunitate. Proiectul european a fost o viziune în care timpul a dictat ritmul de dezvoltare. S-au văzut oportunitățile și s-a înțeles că împreună se pot face lucruri minunate pentru oameni. În anii 1950, resursele naturale, în special cărbunele și oțelul, au jucat un rol central în consolidarea cooperării europene printr-un proiect revoluționar: Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului. Această inițiativă a fost lansată pentru a preveni conflictele între națiunile europene și pentru a promova dezvoltarea economică. Totul se întâmpla într-o Europã răvășită de ororile celui de-al Doilea Război Mondial. Credeți că a fost ușor atunci să convingi populația din Germania sau din Franța pentru așa ceva? Dar s-a putut, iar timpul le-a dat dreptate politicienilor de atunci.

 

Nu a fost ușor nici să convingem țările europene pentru a avea o piață internă, dar s-a făcut, și ce bine a fost apoi pentru economia Europei. Sau mai corect spus, ce bine a făcut economiilor țărilor membre...

 

Pare aproape incredibil, dar într-o Uniune Europeană a anilor ’90 s-a reușit adoptarea unei monede unice. Atât de bun și bine executat a fost acest proiect că astăzi, cei din generația Z nici nu își imaginează ce a însemnat o Europã cu franci francezi, mărci germane sau lire italiene.

 

E timpul să întoarcem masa și să avem o abordare pozitivă la integrarea europenă. Am zis pozitivă, nu naivă. Trebuie să înțelegem că împreună, doar împreună, putem merge mai departe. Ne vom ocupa responsabil să apărăm valorile europene și să ne dezvoltăm economic. Să încercăm să avem reflexul de a vedea oportunități, nu doar pericole. Să fim pregătiți pentru a dezvolta sistemul european! Uniunea Europeană este o oportunitate! Suntem pregătiți?

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – articol în Ziarul Financiar: “Cum poate 2025 să fie un an de succes european?”

Câteva predicții despre anul politic 2025 în articolul semnat astăzi în Ziarul Financiar.

Aproape suntem în 2025. Îmi propun să răspund la clasica întrebare a lunii decembrie, care sunt subiectele politice care vor marca următorul an? Evenimentele anului 2024 mi-au schimbat însă fundamental narativa. Voi încerca o abordare în care proiectul european este filtrat de pragmatismul țărilor membre, mergând până chiar la a analiza impactul politicilor europene asupra cetățenilor.

Să începem cu un caz concret, pentru a observa distanța dintre Bruxelles și teritoriu. E de notorietate discuția despre politica de imigrație a UE. E un dosar complicat, foarte greu de abordat și de cele mai multe ori lăsat să evolueze fără nici o responsabilizare proactivă. Să vedem ce este însă la firul ierbii, la nivelul omului simplu. Discutând cu o învățătoare din Belgia, aceasta mi-a spus: "Am fost implicată în primirea în sistemul educațional flamand a copiilor din două valuri de imigranți. Au fost sirienii, iar acum câțiva ani au fost tinerii afgani. Acum, pentru martie 2025, așteptăm grupurile de copii palestinieni. Nu știm însă cum aceștia vor ajunge în Belgia, e mai complicat în acest caz".

Este imperativ să analizăm sistemul integrator european din acest punct de vedere. După un an plin de alegeri, avem toți liderii europeni pe poziții. Există și un plan de 100 de zile pe care Ursula von der Leyen a început să-l pună în aplicare. Sistemul instituțional al UE pare stabil, cu o echipã bună la nivelul Comisiei Europene, cu un Parlament European condus de o majoritate pro-europeană și cu un președinte de Consiliu European de asemenea respectat pentru activitatea sa. Să nu uităm însă, că avem acum doi comisari europeni care aparțin unor partide europene cu tentă suveranistã. În luna noiembrie 2024, doar intervenția premierilor Pedro Sanchez și Donald Tusk a deblocat grupurile S&D și PPE pentru a avea un vot de investitură favorabil la nivelul Parlamentului European.

Deși pare totul stabil la nivel european, realitatea națională este foarte volatilă. Primele 7 țări ca mărime din UE nu sunt stãpâne pe guvernare. Președintele Macron are o situație aproape fără ieșire în Franța, cu un parlament național divizat în 3 blocuri neconciliante. Germania are alegeri anticipate în câteva săptămâni, cu perspective mari de a se schimba cancelarul și coaliția de guvernare. Premierul Sanchez are probleme mari pentru a avea o coaliție stabilă în Spania, iar inundațiile recente și dosarul catalan complică mult poza. Italia are premier chiar pe președintele ECR, adică forța politică principalã care a scos Marea Britanie din UE. Alegerile generale din Polonia, din primăvara lui 2025, vor marca un moment esențial pentru scena politică a țării, având în vedere tensiunile dintre principalele partide și coabitarea dificilă dintre președintele Andrzej Duda, susținut de partidul naționalist Lege și Justiție (PiS), și guvernul pro-european condus de Donald Tusk. În România așteptăm reprogramarea alegerile prezidențiale. Iar în Olanda avem un guvern cu extrema dreptã în componenţă și cu premier independent politic.

Toată această înșiruire de situații nu preconizează o liniște a guvernării europene. Orice pas european trebuie strategizat pentru a analiza impactul la nivelul fiecărui stat. Chiar și peste Atlantic, prin noua administrație americană, nu putem zice că ne așteaptă doar lapte și miere.

Partea bunã este că știm realitatea în care ne aflăm. Nu ne vom plânge în februarie 2025 că prețul energiei pentru industrie în UE e dublu față de cel din Statele Unite. Aceastã situaţie nu derivã din impactul alegerii lui Donald Trump la Casa Albă. În această conjunctură dorim să aplicăm planul de competitivitate, steluța noului program de guvernare europeană.

Nici măcar agresiunea Rusiei asupra Ucrainei nu ne va surprinde anul viitor, fiindcă avem conflictul prezent de peste 1000 de zile. Avem chiar și un triunghi nou de politicieni responsabili, care e chemat să găsească soluții în domeniul politicii de apărare europeană: Kaja Kallas, aleasã să conducã diplomația UE și politica de securitate; Andrius Kubilius, comisarul european pentru apărare și Henna Virkkunen, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene reponsabilã și cu securitatea UE. Desigur evoluția NATO este de urmărit, mai ales că se estimează o creștere a cotizației la 4% din PIB-ul țărilor membre.

Să nu uităm că tensiunile dintre marile puteri, precum SUA, China și Rusia, ar putea genera noi conflicte regionale sau escaladarea celor existente, cum ar fi în Ucraina sau Orientul Mijlociu. Situația din Israel și Gaza este deosebit de volatilă, cu implicații majore asupra pieței energetice și stabilității globale.

Un dosar nou, de urmărit în 2025, este cel al cooperării dintre UE și Marea Britanie. Guvernul laburist a făcut pași semnificativi de apropiere, procedeu de mare impact la Bruxelles.

UE este un proiect în construcție, atacat din interior de unele țări membre, dar și din exterior. Cred în maturitatea actualilor lideri europeni de a găsi cel mai bun mod de a acționa. Mai mult ca niciodată e nevoie de o abordare integrată cu țările membre.

 

Aștept însă și ceva nou în 2025, un nou salt european, după modelul proiectelor pieței unice sau al monedei comune europene. Să fie anul 2025 anul care va da semnalul următorului salt integrator? Există o astfel de viziune? Există un astfel de curaj?

 

 Dan LUCA / Bruxelles

 

 

 

How can 2025 be a successful European year?

We are almost in 2025. I am trying to answer the classic December question, what are the political topics that will mark the next year? However, the events of 2024 have fundamentally changed my narrative. I will try an approach in which the European project is filtered by the pragmatism of the member states.

 

Let's start with a concrete case, to observe the distance between Brussels and citizens. The discussion about the EU's immigration policy is notorious. It is a complicated file, very difficult to approach and most of the time left to evolve without any proactive accountability. But let's see what is there at the grassroots level, at the level of the average person. Speaking to a teacher from Belgium, she told me: "I was involved in welcoming children from two waves of immigrants into the Flemish education system. There were Syrians, and a few years ago there were young Afghans. Now, for March 2025, we are waiting for groups of Palestinian children. But we do not know how they will get to Belgium, it is more complicated in this case".

 

It is imperative to analyze the European integration system from this point of view. After a year full of elections, we have all the European leaders in their positions. There is also a 100-day plan that Ursula von der Leyen has started to implement. The EU institutional system seems stable, with a good team at the European Commission level, with a European Parliament led by a pro-European majority and with a European Council president also respected for his work. Let us not forget, however, that we have two European Commissioners who belong to European parties that come from the sovereigntist side. In November 2024, only the intervention of Prime Ministers Pedro Sanchez and Donald Tusk unblocked the S&D and EPP groups to have a favorable investiture vote at the European Parliament level.

 

Although everything seems stable at the European level, the national reality is very volatile. The first seven largest countries in the EU are not stable in terms of government. President Macron has an almost hopeless situation in France, with a national parliament divided into three blocks. Germany has early elections in a few weeks, with great prospects of changing the chancellor and the governing coalition. Prime Minister Sanchez has big problems maintaining a stable coalition in Spain, and the recent floods and the Catalan file complicate the picture a lot. Italy has the president of the ECR party as prime minister, i.e. the main political force that took Britain out of the EU. The general elections in Poland in the spring of 2025 will mark a key moment for the country's political scene, given the tensions between the main parties and the difficult cohabitation between President Andrzej Duda, supported by the nationalist Law and Justice (PiS) party, and the pro-European government led by Donald Tusk. In Romania, we are waiting for the presidential elections to be rescheduled. And in the Netherlands, we have a government with a far-right component and a politically independent prime minister.

 

This whole series of situations does not predict a calm of European governance. Any European step must be strategized to analyze the impact at the level of each state. Even across the Atlantic, with the new American administration, we cannot say that only milk and honey awaits us.

 

The good part is that we know the reality we live in. We will not complain in February 2025 that the price of energy for industry in the EU is double that in the United States. This situation does not derive from the impact of Donald Trump's election to the White House. In this context, we want to implement the competitiveness plan, the star of the new European governance program.

 

Russia's aggression against Ukraine will not surprise us next year, because we have experienced the current conflict for over 1000 days now. We even have a new triangle of responsible politicians, who are called upon to find solutions in the field of the European defense policy: Kaja Kallas, elected to lead the EU diplomacy and security policy; Andrius Kubilius, European Commissioner for Defense and Henna Virkkunen, Executive Vice-President of the European Commission also responsible for EU security. Of course, NATO's evolution is worth following, especially since an increase in the contribution to 4% of the GDP of the member countries is estimated.

 

Let's not forget that tensions between great powers, such as the USA, China and Russia, could generate new regional conflicts or the escalation of existing ones, such as in the Ukraine or the Middle East. The situation in Israel and Gaza is particularly volatile, with major implications for the energy market and global stability.

 

A new issue to watch in 2025 is that of cooperation between the EU and the UK. The Labour government has taken significant steps towards rapprochement, a process that has had a major impact in Brussels.

The EU is a project under construction, attacked from within by some member countries, but also from the outside. I believe in the maturity of the current European leaders to find the best way to act. More than ever, an integrated approach with the member countries is needed.

 

However, I also expect something new in 2025, a new European leap, following the model of the single market or common European currency projects. Will 2025 be the year that will signal the next integrative leap? Is there such a vision? Is there such courage?

 

Dr. Dan LUCA is an expert in European affairs and strategic communication, working in Brussels since 1997.

Ce rețin din anul 2024?

Nu doresc să fie un articol despre evenimentele anului politic 2024, ci o retrospectivă a activităților mele pe diverse paliere.

 

De peste 15 ani țin prelegeri în universitățile europene. Dacă nu mă înșel, am fost invitat până acum in 15 universități...

Prin cursul meu de la SNSPA, Media Entrepreneurship and Innovation, încerc să prezint noțiuni concrete despre monetizarea unui brand de media, totul văzut printr-o perspectivã UE.

Anul aceasta am ajuns din nou la Cluj-Napoca. La FSEGA a Universității "Babeș-Bolyai", am susținut o prezentare la Masterul de Afaceri Internaționale, o intervenție care a descris legătura sectorului de afaceri cu ecosistemul instituțional european.

 

Am continuat să fiu invitat ca expert în afaceri europene la televiziuni, abordând teme diverse: TVR Info (despre noua Comisie Europeană), Radio France International (despre situația europeană, realizând o corelație între crizele europene ale ultimelor 25 de ani și posibilele pericole viitoare), Prima News (despre prioritățile europene pentru următorii ani și perspectiva ca Europa să devină un actor global), Antena 1 (despre alegerile europene) și TVR Moldova (despre situația prezentã a proiectului european).

O prioritate a activității mele a fost publicarea de articole relevante în presa românească. Proiectul cu Făclia de Cluj a continuat, realizând săptămânal editoriale de impact. Am publicat în Ziarul Financiar (despre conexiunea politică dintre Ursula von der Leyen și Angela Merkel), Republica (despre Partidul European Român), Revista Cariere (despre joburile Bruxelles-ului european) și Cluj24 (despre turismul de inovație).

 

Am contribuit cu mare plăcere la analizele media din Gândul (despre diaspora românească din Belgia și despre importanţa implicării societale și politice a acesteia) și Agerpres (despre desemnare candidatului care a câştigat alegerile europene conform sistemului Spitzenkandidaten).

 

Tot în anul acesta, am efectuat cercetări cu diverse personalități, rezultate prin materiale publicate în ziarele de specialitate românești: Vasile Pușcaș (despre necesitatea reformei UE), Victor Negrescu (despre viitorul educației europene), Radu Oprea (despre resursa umană a competitivității europene), Alina Bârgãoanu (despre oportunitatea de a avea educația europeană ca prioritate strategică pentru perioada 2024-2029), ziariștii români Mădălina Prundea (despre cine influenţeazã politica de energie în UE) și Ana-Maria Stancu (comunitatea celor care sunt interesaţi de politica de sănătate la nivel european), ziariștii moldoveni Stela Untila și Iulia Sarivan (despre abordarea economică a aderării Republicii Moldova la UE) și Vlada Toma (despre importanţa Role Game-ului în identificarea candidatului ideal).

 

A fost un an dens în implementarea unor proiecte care mi-au făcut o mare plăcere:

În Adunarea Generală a Asociațiilor Europene de la Bruxelles am prezentat cele 8 priorități ale noii Comisii Europene.

Tema educației europene revine constant în atenția mea, iar cu cât aprofundez mai mult acest subiect găsesc energia de a continua această cercetare aplicată.

Mi-a făcut o mare plăcere, de asemenea, să lucrez cu echipa Clubului „Moldova-UE” Bruxelles în organizarea unui eveniment de impact în Parlamentul European. 

Am moderat cu mare plăcere o discuție deschisă, în care ideea de baza a fost implicarea.

Mulți români au făcut acest pas spre politică, iar prezența lor pe listele alegerilor locale din Belgia ne umple de bucurie.

 

Un proiect de suflet a fost și cel de consultanță pentru publicația ucrainiană Kyiv Independent. Timp de 6 luni, prin intermediul proiectului Stars4Media, am discutat despre modele de monetizare a business-ului acestei publicații. 

 

Făcând parte din echipa Eurocomunicare, am avut onoarea să realizez o prezentare directorilor de comunicare din cadrul ministerelor de linie din România. Tema: “Comunicarea Strategică Guvernamentală. Inclusivă. Europeană”.

 

Am continuat și în 2024 cooperare directă cu Guvernul României în calitate de Consilier Onorific al Ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, domnul Radu Oprea.

Mi-a făcut o mare plăcere să interacționez direct cu vicepreședintele Comisiei Europene, Roxana Minzatu. De la nominalizare pânã la preluarea oficialã a portofoliului.

Bruxelles-ul este fantastic, un loc al învățării permanente. Recent grupul de presă MediaHuis a preluat Euractiv, iar acum suntem în mijlocul unei transformări istorice pentru presa afacerilor europene. Acum 3 luni am lansat produsul PRO, foarte bine recepționat de piață. 

 

Nu pot să nu menționez aici și fantasticele locuri vizitate anul acesta: Rio de Janeiro, iar în varã Georgia și Armenia.

 

Dan LUCA / Bruxelles