Dan LUCA – editorial în Făclia: “Europa și America sunt cu noi!˝

Despre abordări și percepții în editorialul meu de astăzi din Făclia de Cluj.

 

-

Deși suntem de peste 16 ani în Uniunea Europeană, avem încă reflexe care ne poziționează în afara acestui sistem. Asta cel puțin la nivel mental.

Un exemplu concret îmi vine în minte. Recent s-au perindat pe la Cluj cohorte de eurodeputaţi care ne puneau mâna pe creștetul capului cu mesaje ciudate, puțin înțelese de cãtre cetățeni.

Nu zic că nu este bună interacția dintre liderii locali clujeni și aleșii din Parlamentul European, în fond legislativul european are prerogative clare care țin și de folosirea corectă a banului public. E vorba însă de multă percepție și stereotipuri. Haideți să explicăm nuanţele, foarte importante într-un oraș în care universitarii sunt o treime din populație.

Ce înseamnă Europa și America ne ajută? În primul rând sunt două subiecte total diferite. În mentalul colectiv Europa este Uniunea Europeană, iar România este parte a acestei structuri din 2007. Aceasta implică că Europa suntem noi... Atunci mesajul e clar. Dacă Europa ne ajută, însemnã că noi ne ajutăm pe noi, de fapt. Deci și fondurile europene sunt ceea ce am pus împreună NOI (nu ION!) cu colegii din alte 26 de state și apoi le împărțim între noi.

A zice că Europa (în sfârșit!) e aici să ajute implică o subordonare, un pic de surpriză plăcută, dar și obedienţă. Când vorbim de egalitate la nivel de UE, nu e doar la nivel de salarii și infrasfructurã, este și de relaționare. Am căutat să văd, de exemplu, dacă eurodeputaţii au fost recent să "ajute" și Olanda. Credeți-mă, astfel de vizite nu se organizează. Am găsit însă în arhive, cum acum vreo 20 de ani eurodeputaţii de atunci vizitau România aproximativ cu același mesaj. Desigur atunci erau fondurile de pre-aderare, acum fonduri europene.

O poziție interesantă, diferită de cea europeană, este cooperarea cu America, adică cu Statele Unite ale Americii. Aici, desigur, vizitele aleşilor americani sunt pe alte coordonate. Totuși, să nu uităm, suntem într-o structurã comună cu americanii, în NATO. Ceea ce este interesant că aici, în structura transatalanticã, nu mai este nici o divizare mentală între vechii membri și cei noi. Deci se poate...

Concluzionez acest material cu exemplele de pe agenda publică. Aderarea Românie la spaţiul Schengen o discutăm în intern, iar ridicarea vizelor românilor pentru SUA o negocien din afară, așa cum am discutat aderarea la UE. Diferenţa e fundamentală, dar asta fără doar și poate ne-am dat deja seama.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Cooperare cu 15 universități europene. Astăzi ASEM Chișinău.

Astăzi am avut deosebita plăcere de a interacționa cu studenții Academiei de Științe Economice din Moldova, programul de master - International Transactions and Economic Diplomacy.

Cursul meu, intitulat “The business sector and European affairs”, a prezentat masteranzilor moldoveni și ucrainieni metodele cum segmentul de afaceri se relaționează cu structura Bruxelles-ului european.

Foarte utilă discuţia în contextul (sperat) al deschiderii negocierilor de aderare ale acestor țări cu UE. E importantă abordarea politicilor sectoriale și stakeholderii asociați fiecãrui domeniu. Resursa umană, pregătită prin astfel de mastere, este deosebit de valoroasă în relația cu UE, pentru a face față viitoarelor negocieri ale acquis communautaire.

De 15 ani cooperez cu 15 universități din 5 țări europene, incusiv cu cele "4 stele ale constelației Bruxelles-Leuven". Sper să am timpul disponibil si în viitor pentru astfel de activitãţi academice.

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Făclia : ˝Subconștientul european˝

Două chei au fost decizive pentru aderarea României la UE. Despre acestea în editorialul meu de astăzi din Făclia.

 

 ---

În amintesc ultimii 30 de ani ai relaționării României cu structura europeană. A fost povestea pe care o depănam în anii ’90, cum că noi suntem europeni, chiar dacă nu facem parte din UE. A urmat perioada anilor 2000, când, după negocieri puternice, am aderat la Uniunea Europeană.

 

Dacã discutăm despre apartenența țării noastre la Europa, au existat tot timpul două elemente cheie, geografia și subconștientul european. Orice problemã de moment aveam, ne întorceam la aceste repere.

 

E elementar că poziția unei țări pe hartă poate avea un impact semnificativ asupra politicii sale, relațiilor cu alte țări și intereselor economice și strategice. Înțelegerea acestor factori geografici este esențială pentru factorii de decizie și analiști pentru a dezvolta politici și strategii eficiente care promovează interesele și securitatea unei țări. Aderarea Românie la UE a fost pe o narativă de reunificare a continentului, simbolistica Germaniei unite din 1990 fiind fără doar și poate un exemplu călăuzitor.

 

Conceptul de subconștient european este însă ceva mult mai profund. Ne referim la elementele culturale și istorice subiacente care modelează identitatea și valorile societăților europene. Aceste elemente includ tradiții comune, mituri, simboluri și experiențe care au fost transmise de-a lungul generațiilor. Câteva exemple ale acestor elemente culturale includ importanța familiei și a comunității, respectul pentru istorie și tradiție, o conexiune cu natura și un sentiment de moștenire culturală comună.

 

Societățile europene au fost, de asemenea, modelate de evenimente istorice precum războaie, revoluții și colonialism, care au lăsat un impact de durată asupra culturii și identității europene. Subconștientul european este un concept complex și cu mai multe fațete și poate varia foarte mult în funcție de țară sau regiune. Cu toate acestea, se caracterizează în general printr-un sentiment de unitate și valori comune, precum și un angajament față de democrație, drepturile omului și justiția socială.

 

În place să cred că în România există un subconștient european puternic, o adevărată ancorã pentru generațiile viitoare. A avea rădăcini solide e fundamental pentru furtuniile vieții.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Mecanism european 2024”

Se prefigurează un an 2024 dinamic la nivel european. Câteva explicații în editorialul meu de astãzi din Făclia.

 

-- 

Crizele din ultimii trei ani dau o percepție societală schimbată asupra Uniunii Europene. Se vorbește din nou despre reformarea Uniunii Europene sau chiar despre o revoluție europeană. Şi nu mă refer aici la doar o revoluție industrială sau la una tehnico-științifică. Desigur, e ușor să ne lansăm în a proiecta scenarii îndrăznețe, dar realitatea e mai calmă decât credeți.

 

La nivel european se intră pe ultima parte a unui ciclu electoral de cinci ani. Actuala echipã de eurodeputați și-a început mandatul în vara lui 2019, iar Comisia Europeană câteva luni mai târziu. Desigur, activitatea zecilor de mii de funcționari de la Bruxelles, nu are nici o treabã cu alegerile europene. Unii sunt în aceste instituții de 30 de ani, iar alți de dată recentă.

 

Sub impulsul timpului, unii doresc o revoluție europeană, dar sunt doar cuvinte fără nici un sens. Totul este foarte bine structurat, chiar până la sfârșitul anului 2024. În primul rând alegerile pentru Parlamentul European se vor derula în România duminică 9 iunie 2024. Conform legii electorale, acestea nu pot să fie comasate cu alte alegeri, fie ele locale, regionale, naționale sau prezidențiale.

 

Desigur, este important ce partide naționale trimit eurodeputați în legislativul european, dar pentru alegerea noului președinte al Comisiei Europene punctul de greutate este la nivelul celor 27 de țări membre. Cel mai probabil, la sfârșitul lunii iunie 2024, șefii de stat vor decide cui să acorde nominalizarea de a forma viitorul executiv european. Votul este cu majoritate, nu cu unanimitate, deci e greu să avem surprize mari.

 

În acea perioadã fiecare țară își va prezenta nominalizarea de comisar european, iar apoi începe jocul negocierilor… țară mare, potofolii, persoanlități naționale. O dată la cinci ani este o “varã fierbinte” în Bruxelles-ul european, nimeni nu își ia vacanță practic.

 

Desigur, anii electorali sunt mult mai colorați față de rutina mandatului. Se vor lansa scenarii, se vor înainta nume notorii sau surprize incredibile. Însă până la depunerea listelor în mod oficial și apoi a alegerilor din iunie 2024 e multă speculaţie. Ceee ce este poate și mai important, deși puțin vizibil în mass media, este mandatul urmatorului președinte al Comisiei Europene. De aceea țările europene şi grupurile de interese sunt acum la momentul regrupãrii, pentru a definitiva strategia de lobby european pentru anul viitor.

 

O analizã pragmatică a ceea ce se mai poate discuta în acest mandat european și apoi manifestul de acțiune pentru următoare perioadã. E un exercițiu de comunicare internă, dar și externă. Foarte interesant pentru a înțelege starea națiunii europene, chiar pe anumite segmente tehnice.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

 

Contribuție la un articol în Ziarul Financiar : ˝Gândirea strategicã europeanã în România˝

Împreună cu Alina Bârgăoanu am realizat o analiză a clivajului Est - Vest văzut de către români. Materialul este publicat în Ziarul Financiar.

 

---

 

Datele celui mai recent Eurobarometru indică faptul că românii au devenit în ultimii ani din ce în ce mai eurosceptici, în timp ce acum un deceniu încă dominau topurile euroentuziasmului. În prezent, doar unul din doi români (52%) tinde să aibă încredere în UE, un rezultat apropiat de media UE (47%). În plus, datele furnizate publicității de către Parlamentul European reflectă o diminuare a atitudinilor pozitive în ceea ce privește câțiva indicatori cheie. Doar 38% dintre români consideră că UE se îndreaptă într-o direcție bună; 46% au o imagine pozitivă despre UE; 46% consideră că apartenența la Uniunea Europeană este un lucru bun. În schimb, 56% dintre români se declară nemulțumiți de modul în care UE a gestionat creșterea costurilor (de exemplu, la alimente sau la energie). Cu toate acestea, românii rămân relativ optimiști (59%) cu privire la viitorul UE.

 

Sursele de euroscepticism sunt diverse la nivelul cetățenilor europeni. În cazul României, putem remarca rolul clivajului Est-Vest și consecințele acestuia asupra opiniei publice. Clivajul Est-Vest, înțeles în primul rând ca un decalaj de dezvoltare socio-economică, afectează, în contexte geopolitice volatile, percepțiile publice. La început, aderarea la UE a fost văzută de către marea masă a cetățenilor ca un mijloc de dezvoltare și progres și ca un semn că urmează mult dorita convergență cu spațiul occidental. Din nefericire, criza economică severă care a lovit UE în 2008, la doar un an de la aderarea României la UE, a fost urmată la scurt timp de alte provocări, dintre care pandemia de COVID-19 și invazia din Ucraina sunt doar cele mai recente. Treptat, s-a cristalizat un curent de opinie, nu neapărat dominant, dar demn de luat în seamă, conform căruia beneficiile promise ale aderării nu sunt suficiente și, mai ales, nu reușesc să reducă decalajele de dezvoltare față de țările occidentale dezvoltate, amplificându-le pe cele de la nivel regional/subnațional. În plus, este pe cale să se cristalizeze percepția conform căreia interesele statelor occidentale nu s-ar alinia întotdeauna intereselor României pe un număr de subiecte, fie de natură economică, fie de natură culturală, identitară.

 

Crizele din ultimii trei ani conduc, totuși, la situații și provocări noi, prilejuite în special de punerea sub semnul întrebării a unor clauze de cooperare economică la nivel internațional. În noul context, de ˝Europă pragmatică˝, există noi oportunități greu de anticipat în trecut, care necesită acțiuni rapide, mai ales la nivelul statelor membre UE. E nevoie să ieșim din polarizarea extremă de genul ˝UE este totul˝ sau ˝să ne mai lase în pace UE˝. Uniunea Europeană nu este totul, nu epuizează modalitățile de cooperare internațională, dar este crucială pentru români. În interiorul UE, România are obiectivele sale strategice precum aderarea la spațiul Schengen, adoptarea monedei unice europene și sprijinirea aderării Republicii Moldova la UE, obiective care țin de aprofundarea integrării europene și ancorarea, cât mai profundă, în realitățile cât se poate de concrete ale construcției supranaționale.  

   

UE este parte a evoluţiilor interne, atât în acele domenii de competenţă exclusivă a Uniunii, cât și în cele în care competența este partajată cu statele membre. Cu toate acestea, pare încă dificil de explicat cetățeanului un adevăr relativ simplu: „Europa nu mai este politică externă, ci parte a celei interne”. La nivelul opiniei publice din România, avem situații contradictorii: 46% dintre români au o imagine pozitivă despre UE, dar sunt în același timp dezinteresați de politică europeană – 47% au declarat că nu urmăresc decât foarte rar sau deloc subiectele legate de UE. Este aceasta și o problemă de comunicare, de conectare a cetățeanului român cu problematica europeană? Noi considerăm că da!

 

Răspunsul la situația actuală este aparent paradoxală: mai multă gândire strategică, mai multă Europă în România, mai multă Românie în UE. În opinia noastră, este imperativã restructurarea gândirii și comunicării strategice interne în direcția multilateralismului european. Este nevoie de fluidizarea și vizibilizarea informației credibile, substanțiale și echidistante, prin crearea unui corp de presă românesc cu expertiză în politicile sectoriale europene. Jurnaliștii specializați în politicile europene sunt chemați să prezinte, la zi, pe înțelesul cetățenilor, noțiunile și deciziile tehnice, chiar să anticipeze impactul deciziilor luate la Bruxelles asupra României. De asemenea, printr-o presă de calitate și familiarizată cu contextul european sau chiar global, se pot transmite, către audiențe internaționale, mesajele structurate ale României, atât cele instituţionle, cât și cele din sectorul privat, academic sau neguvernamental.

 

În plus, românii care lucrează în Bruxelles, fie la nivelul corporațiilor, în diviziile de afaceri europene, în federațiile industriale, în instituțiile europene reprezintă o neprețuită sursă de cunoaștere pentru România. Ar fi util ca ca aceștia să fie implicați într-o contrucție asociativă, de tipul think-tank. Un Club ar românilor din Bruxelles-ul european ar putea deveni locul de structurare a informațiilor, venite de multe ori în cascadă dinspre instituțiile europene, informații care, așa cum am spus, modelează viața politică și economică internă.

 

Există  potențialul de a dezvolta această fibră euro-românească, în România şi la Bruxelles, ca o forță de sistem? Desigur. Totul ține de agilitatea unei nații și a leadershipului acesteia de a concepe şi implementa strategii realiste de dezvoltare într-un sistem – cel european – care, oricât de multe sincope ar cunoaște, creează condiții favorabile tocmai pentru progres, modernizare și dezvoltare. 

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Oamenii din Bruxelles”

Despre atmosfera din Bruxelles în editorialul meu de astăzi din Făclia.

---

 

Locuiesc, trăiesc și muncesc în Bruxelles de peste 25 ani. Sunt în permanent contact cu expaţi, funcţionari din instituţiile europene, cu angajaţi din sectorul privat, europeni, români, dar nu numai. Cum aş putea să descriu mai bine atmosfera capitalei belgiene/europene? Oraşul cu sute de evenimente zilnice – conferinţe, dezbateri, manifestaţii culturale sau de branding naţional.

 

Un sondaj legat de viaţa europenilor din Bruxelles, prezintă o imagine a acestei comunităţi speciale. Aproape jumătate dintre respondenţi consideră calitatea vieţii în Bruxelles, „mai bună decît în alte mari oraşe europene“. Locuinţele sunt considerate în general mai ieftine (38%) şi ofertele culturale sunt văzute ca „bogate şi variate“ (78%). Expaţii sunt de acord că asistenţa medicală este „de înaltă calitate“ (60%) şi că Bruxelles-ul este „un oraş gastronomic“ (70%).

 

Pe termen lung, ancheta a dezvăluit o înclinaţie pentru expaţii UE de a se integra bine în comunitatea locală. Cu cât stau mai mult cu atât mai probabil se pare că expatriaţii vor ieşi din „bula europeană“.

 

Puţin peste jumătate din respondenţi au declarat că ar dori ca, în cazul administraţiei publice de la Bruxelles, să se vorbească mai mult limba engleză, fiind un handicap pentru cei care nu vorbesc franceză sau olandeză. Aproximativ 80% dintre cei întrebaţi au declarat că folosesc în principal limba engleză în viaţa lor de zi cu zi, în relaţie cu alţi profesionişti UE de la Bruxelles, subliniind un sentiment crescînd de pragmatism faţă de limbile străine.

 

Când expaţii UE aleg să rămînă la Bruxelles pentru mai mult de zece ani, 77% devin proprietari de case, ceea ce reflectă atractivitatea pieţei imobiliare din Bruxelles.

 

Turişti! Aceştia vin să vadă unul dintre locurile principale de luare a deciziilor comunitare, cu implicaţii majore asupra vieţii fiecărui cetăţean. Chiar dacă nu este Ziua porţilor deschise, Serviciul de vizite al Comisiei va îmbunătăţi cunoştinţele turiştilor despre Uniune. Organizate la Centrul pentru vizitatori situat în apropiere, aceste prezentări au o durată de 90 de minute şi sunt urmate de o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Comisia nu este singura instituţie UE care se poate vizita. Consiliul UE oferă conferinţe de informare, iar Parlamentul European găzduieşte vizite individuale sau pentru grupuri organizate, ocazie cu care putem asista la o sesiune plenară sau la un eveniment public, participarea fiind gratuită.

 

Profitând de poziţia de capitală a Europei, Bruxelles-ul reuşeşte să promoveze şi valorile proprii. Pe lângă sediile acestor instituţii, poţi vizită o serie de muzee: Muzeul jucăriilor, Muzeul regal de arte frumoase, Muzeul de benzi desenate; pieţe şi parcuri, poţi admira arhitectură, te poţi relaxa într-o cafenea boemă sau pe o terasă, degustând unul dintre sutele de feluri de bere tradiţională. După o astfel de vizită, Bruxelles-ul nu va mai părea la fel de sobru. Bruxelles-ul, o capitală a contrastelor, este extrem de animat, mai ales în perioadele de vacanţă când, pe străzi, în localuri şi magazine, întâlneşti turişti din toate colţurile lumii. Localurile oferă posibilităţi variate de alegere, din diferite culturi gastronomice, de la fructele de mare specifice întregii ţări, la bucătărie grecească, italiană, chinezească, turcească sau marocană. Muzica străzilor sau a pub-urilor va aminti şi ea că te afli într-un oraş unde poţi regăși unul dintre cele mai mari mozaicuri culturale.

 

Belgia şi Bruxelles-ul au ştiut să valorifice avantajul găzduirii instituţiilor europene. Menţionam cum a devenit Bruxelles-ul un pol de organizare a congreselor europene şi internaţionale, dar e mai mult decât atât. S-a dezvoltat un turism de nişă, unde turistul îşi petrece în medie trei zile în Bruxelles. Chiar dacă brandul este superevaluat, belgienii cunosc realitatea – nu e prea mult de vizitat pe aici, aici nu e Paris sau Roma, şi nici măcar Atena sau Istanbul.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Alegerile primare Vs. Spitzenkandidaten

Alegerile europene de anul viitor dinamizează spațiul public, încă de acum apărând particularități noi față de precedentele campanii electorale.

 

Este interesant cum, acum, profitându-se de complexitatea proiectului european, instrumente noi sunt folosite de cãtre unii politicieni pentru a manipula, totul în numele democrației.

 

Spitzenkandidaten, un cuvânt care este mai faimos la Bruxelles decât în Germania, este cheia pentru a înțelege situația actuală. Se vorbește deschis, despre nevoia ca cel care va câștiga Spitzenkandidaten să fie viitorul președinte al Comisiei Europene. În principal ideea nu este rea, dar detaliile schimbă fundamental problematica.

 

După alegerile europene din 2009, la nivelul Stângii Europene, învinsă, s-a tras un semnal pentru a suprapune peste manifestele politice și posibile nume de lideri europeni. Inspirația alegerilor americane a fost rapid însușită și am vorbit despre alegerile primare europene. Discutasem atunci, încă din 2010, despre un posibl calendar al alegerilor primare europene care să preceadă mare confruntare europeană din 2014. Nimeni nu vorbea atunci depre Spitzenkandidaten ca și soluție pentru a conecta mai bine cetățeanul europen de alegeri.

 

Premiera s-a concretizat, iar în 2014 a fost ceva nou, care a dus la alegerea președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. De fapt mecanismul a fost în două părți, puțin înțeles chiar și acum de către public. Au fost alegeri primare europene la nivelul a 5 partide politice europene, iar apoi cei aleși s-au confruntat deschis în câteva dezbateri televizare. Dacă confruntãrile – recunoscute ca și miezul Spitzenkandidaten – au fost de succes, alegerile primare au fost modeste ca impact și reprezentativitate. Dar a fost un început apreciabil.

 

Conștienți de aceste performanțe, partidele politice europene au analizat potențialul acestui mecanism și au decis să îl repete pentru alegerile din 2019. Totuși, primele semnale de slăbiciune au venit în 2016, când într-o conferință publică pe care a organizat-o EURACTIV, problemele de finanțare semnalate prevesteau ceea ce a urmat.

 

Iar anul 2019 a confirmat lipsa cu desăvârșire a alegerilor primare la nivelul partidelor europene. Mult mai slabe chiar și ca cele din 2014, deși existau acum patentele practice pentru succes. Pentru cine mai pretinde contrariul vreau să le amintesc că alegerile din congrese nu sunt clasificate precum alegeri primare. De menționat că evenimentele de Spitzenkandidaten s-au derulat în 2019 asemãnãtor cu cele din 2014.

 

Chiar dacă am sprijinit încă din 2009 procedura alegerilor primare europene și conectarea cu alegerea președintelui executivului european, am subliniat că prin lipsa alegerilor primare procedura de Spitzenkandidaten a anului 2019 nu are nici o valoare. Este precum un pom fără rădăcinã. Ursula von der Leyen a fost o surpriză doar pentru unii, dar a fost o alegere logică și democratică.

 

Având în vedere diverse variabile și analizând  echişierele politice din capitalele europene, am anunțat încă de anul trecut că nu există nici o șansă pentru Spitzenkandidaten din următoarele 12 luni să influențeze alegerea viitorului președinte al Comisiei Europene în 2024.

 

Întăresc această afirmație cu un nou enunţ. Este prea târziu acum pentru a avea alegeri primare europene la nivelul partidelor politice europene. Conform unei analize, șansa era să înceapă pregătirile în anul 2021.

 

Continentul european are capacitatea de a gãzdui alegeri primare la nivelul partidelor politice. Au demonstrat-o mari democrații precum Franța și Italia, în câteva rânduri chiar. E greu la nivel pan-european? Desigur! Dar trebuie încercat.

 

Cele prezentate vin să confirme că totuși alegerile de anul viitor sunt așteptate cu mare interes. Sugerez însă, celor interesați de viitorul Uniunii Europene, să perceapă totuși diferența între alegerile primare și Spitzenkandidaten. Acești termeni inundă deja sfera publică, iar confuziile pot să provoace frustari nedorite.

 

Dan LUCA / Bruxelles