vineri, 1 iulie 2022

Dan LUCA – interviu pentru Cluj24: “Nefiind în zona Schengen și euro, România riscă să fie aruncată spre periferia decizională la nivelul UE”


Am acordat cu mare plăcere un interviu prietenilor de la Cluj24. Dacă sunteți interesați de politica europeană, dar și de dezvoltarea României, vã recomand să îl parcurgeți.

 

 

Dan Luca este un clujean, expert în politici europene, care trăiește de peste 20 de ani la Bruxelles. Acesta a acordat un interviu pentru Cluj24 în care a arătat care sunt beneficiile aderării României la UE, cum este perceput Cluj-Napoca la nivel european și ce ar trebui să facă autoritățile de la București pentru ca România să joace un rol mai important în Uniunea Europeană.

 

Rep: Cum se vede România de la Bruxelles, la 15 ani de la aderarea la UE, în 2007?

D.L: În primul rând, ne bucurăm că România este în UE după 15 ani și mai ales războiul din Ucraina ne arată că e bine să alegi părțile și să stai cu câștigătorii. România a ales corect în anii 90, fiindcă a fost un proces de durată pentru a intra în UE. Bineînțeles, sincronizat foarte bine și cu aderarea la NATO. În momentul de față, suntem în clubul european și în clubul NATO, ne simțim în acest sistem al securității și al prosperității economice și e bine unde am ajuns. Războiul din Ucraina și chiar pandemia ne-a arătat că e bine să joci într-un club adevărat, cu responsabilități, în care și România trebuie să-și asume responsabilități.

 

Rep: Au fost mai multe avantaje decât dezavantaje în cazul aderării la Uniunea Europeană?

D.L: Bineînțeles, a fost un avantaj global. În primul rând, acest avantaj de a fi în partea pro-europeană și vestică a societății. Care ar fi fost șansa sau opțiunea, să zic așa, dacă nu aderarea?

Anumite țări, care au avut o șovăială, inclusiv Ucraina, inclusiv Moldova, vedem în ce situație au ajuns în momentul de față. Veți spune bun, da, România nu a fost membră a Uniunii Sovietice.

Dar țările baltice au fost membre ale Uniunii Sovietice, au intrat în UE chiar mai repede decât România și se simt mult mai în siguranță acum. Sau, putem să spunem, cã nu puteam sã anticipãm că va începe un război.

Bineînțeles, nu știam și nu cred că nici ucrainienii nu credeau că va fi o invazie a țării lor de către ruși. Dar ai ajuns la o realitate pragmatică și de multe ori o întorci foarte greu. De aici importanţa viziunii de țară.

De multe ori par cuvinte banale, goale, ce vrei să faci cu țara ta?

Clasa politică are o responsabilitate enormă și o responsabilitate de a duce țara într-o direcţie clarã, de a crea un sistem de pace și prosperitate pentru cetățeni.

 

Aderare, dar și integrare ?

 

Rep: România a aderat în 2007 la UE, dar s-a integrat complet în UE sau mai avem încă mult pentru a fi o integrare de fond nu numai de formă?

D.L: Încă avem anumite mecanisme precum o țară în curs de aderare, dar avem și mecanisme foarte bune. Din punct de vedere instituțional, avem eurodeputați, avem o mie de funcţionari europeni, cel puțin, care lucrează la Comisia Europeană.

Activăm ca stat membru din punct de vedere instituțional, avem legislația europeană pe care am implementat-o în România, tot acquis-ul comunitar pe care l-am negociat. Ca mentalitate, am putea face mult mai mult. Cred că noi ne izolăm de multe ori.

Chiar mai mult decât credem că alții vor să ne izoleze la periferia Uniunii Europene. A integra o țară este un proces foarte complex, de durată, în care nu doar instituțiile  trebuie să facă acest lucru ci și alte părți ale societății românești.

În același timp, nu este doar voința politică, este și un lucru tehnic. Ne place sau nu, e o problemă de legislație, de armonizări în care sunt dosare foarte tehnice și trebuie să ai oameni foarte pregătiți.

Doar în perioada de aderare la UE, care este un volum de munca mic comparativ cu ceea ce înseamnă statutul de membru, aveam 500 de euroconsilieri, sub coordonarea profesorului Vasile Pușcaș, care au dus practic și tehnic România în UE.

Fără acel țesut tehnic de negociere nu se puteau deschide și închide acele capitole și să ajungem să avem Tratatul de aderare și să intrăm în UE.

 

Rep: Ce mai lipsește României din punct de vedere al mentalității omului de rând, pentru că există un curent ultranaționalist care începe încet încet să apară mai pregnant la suprafață. Și există chiar și voci care solicită, după modelul britanic, și susțin Roexit. Cât de periculoase sunt astfel de atitudini?

D.L: Suntem într-o societate democratică și fiecare are o opțiune și poate să își exprime dorința. Deci nu e absolut nicio problemă că o persoană sau mai multe spun ceva despre apartenență, chiar dãca nu ne place. Este foarte important să existe aceste voci, există și în alte țări, și în Franța, și în Germania.

Există chiar partide politice, unele chiar reprezentate în parlamentele naționale. Important este să existe argumente clare.

Sã existe o comunicare realistã pentru a arăta beneficiul de a activa în acest sistem european.

Am văzut, deja, acum doi ani și ceva în pandemie, o coordonare europeanã ne-a facilitat accesul la vaccinuri, la tot sistemul de a ne proteja împotriva unui război pandemic venit de nicăieri.

Am văzut de data aceasta cu Ucraina. Dar sunt și alte crize pe care le putem anticipa. Chiar o criză economică, despre care pot spune că ar fi mult mai ușor probabil să o treci ca țară membră a UE, dacă ai o protecție. Desigur, unii vor profita, sunt anumiți antreprenori politici, dacă le pot spune, care încearcă să aibă o abordare marginalã, pentru a capta un electorat izolat.

Nu cred că e o soluție. E, cum am spus, important să existe voci, important e să existe și realitate și cred că oamenii își vor da seama cu adevărat ce vocație are România și cã este important să fim în aceste structuri UE și NATO.

 

Nucleul dur european


Rep: S-au împlinit 15 ani de la aderare și totuși România nu este membră a spațiului Schengen. De ce? Care ar fi cauza acestui eșec, până la urmă al politicii românești. Multe voci afirmă că, din punct de vedere tehnic, suntem acolo, dar politic, undeva, ceva scârțâie.

D.L: Dacă tragem linie, vedem, de exemplu, Croația care a intrat în 2013, deci la șase ani după România. Croaţia bate la ușă nu doar cu Schengenul în 2023 și chiar pentru a adera la zona euro. Parcă ne-am lăsat așa, un pic pe tânjală după intrarea în 2007, am zis, ok, e bine să fim acolo și gata, nu mai trebuie să facem nimic. N-am continuat acea abordare de stat membru, de a încerca să fim puternici și cred că am pierdut anumite oportunități.

Important este să privim viitorul, să vedem ce se poate face. Cred că aceste dosare sunt foarte importante, și Schengenul și zona euro și va urma și acea apărare comună. Vor aparea însã tot felul de viteze diferite ale Uniunii Europene. România doreşte să fie într-o Uniune Europeană mare, dar, în același timp, și puternică. Dorim, desigur, să fim ca ţarã în nucleul dur european.

Nefiind în zona Schengen, nefiind în zona euro, ne place sau nu ne place, riscăm să fim aruncați spre o periferie decizională la nivel de Uniunea Europeană.

 

Rep: Practic ne-am văzut cu sacii în căruță, suntem în UE și nu ne mai interesează, nu mai depunem alte eforturi… 

D.L: E o problemă de a înțelege că procesul integraționist continuă, este de durată. Nu am intrat în 2007 și am rămas acolo și asta este, ci trebuie să continuăm. Proiectul european continuă.

A fost un nou tratat de la Lisabona, se discută despre o nouă aprofundare a integrării europene. Se discută despre aceste proiecte europene care trebuie să continue. Trebuie să continuăm și noi în această direcție, fiindcă este singura șansă. Dacă noi nu continuăm în direcția respectivă, ne excludem automat din această structură, ne marginalizăm și devenim niște frustrați la periferia imperiului.

 

Dezvoltarea Clujului


Rep: Cum se vede Clujul în Uniunea Europeană de la Bruxelles? Care este opinia vest europenilor despre Cluj? 

D.L: Clujul s-a dezvoltat foarte bine din punct de economic și din punct de vedere al comunicării externe. Bineînțeles, infrastructura sportivă și cea culturală au ajutat mult, și mă refer la aceste festivaluri foarte cunoscute care ajută foarte mult ca imagine.

Clujul are o administrație bună, care este aproape de cetățeni, care comunică, se văd lucruri palpabile. Este și o dezvoltare asimetrică, dacă pot să spun. Acești 60.000 de IT-iști au adus o prosperitate mare Clujului, dar în același timp trebuie să vedem un pic pe termen lung.

Pot să fac o comparație cu Bruxelles-ul, care era un oraș de provincie, înainte de a gãzdui instituțiile europene.

Venind o sută de mii de oameni pe structura asta a Uniunii Europene, instituții, sector privat, cu salarii foarte mari, totul s-a torsionat. Nu înseamnă că toată populația a simțit această prosperitate și cred că Clujul poate să-și pună niște întrebări foarte puternice din punct de vedere social.

Există încă anumite categorii, în special cei în vârstă, care suferă din cauza aceastei dezvoltări, cu preţurile la imobiliare, servicii, cu aglomerații. Nu spun că e totul pierdut, dar trebuie să vedem această balanță a Clujului. Dezvoltare economică bună, interacțiune bună cu cetățenii, dar trebuie să avem grijă de toți cetățenii și trebuie să găsim anumite proiecte în care îi implicăm pe toți.

 

Există două Românii

 

Rep: Clasa politică actuală din România este una realistă, pragmatică sau una care vine și vinde iluzii europene românilor. Mă refer și la PNRR, unde se discută de renegociere. Cât ajută PNRR-ul România?

D.L: Eu mă gândesc la România. PNRR era un proiect, un program de de absorbit în 2021, fiindcă era un proiect de ajutor din cauza crizei pandemice.

Dacă ne uităm unde suntem, e clar că nu s-a reușit și l-am birocratizat, la fel ca și toate fondurile europene pentru că avem o problemă de absorbție.

Cine a fost, că PNL, că USR, că PSD, la Bruxelles lumea se uită asupra României. Zice, chiar nu ați găsi un sistem? Problema-i a voastră, a României, nu aveți o capacitate administrativă și o capacitate de a înțelege astfel de proiecte.

Nu sunt ușoare astfel de situaţii, dar cred că încă mai avem de învățat din punct de vedere al fondurilor europene și cred că și al politicilor europene.

Noi vedem foarte mult în Europa doar fonduri europene, când de fapt sunt practic doi piloni în Uniunea Europeană. Sunt fonduri europene, foarte importante, și sunt politicile europene care sunt mult mai importante.

De multe ori din anumite politici europene, cum este cea de energie, derivă anumite fonduri europene. Noi trebuie să vedem și să intrăm în aceste subtilități. Este o complexitate europeană, cu o complexitate românească, trebuie să găsim soluțiile. A negăsi soluție și a găsi vinovați nu ajută cetățeanul.

Acum vreo cinci sau zece ani se zicea că ne trebuie mai mulți oameni la Bruxelles, că nu este bună comunicarea cu Comisia Europeană.

Adu 50 de oameni la Bruxelles, deschideți sediul unei instituții româneşti acolo, mutã tot Ministerul Fondurilor Europene la Bruxelles dacã  asta este soluţia. Ești o țară mare, bogată, care are resurse și investește în resursa tehnică.

Așa cum am spus, investește în funcționari care cunosc dosarele, investește în oameni care comunică, care înțeleg cum să comunice cu Comisia Europeană. Uniunea Europeanã este și a ta, ai funcționari, chiar români, în Comisia Europeană.

Nu pot să înțeleg încă cum mai există două Românii, România de la București și România de la Bruxelles. Totul trebuie gândit din punct de vedere integrat, de a găsi soluții, nu de a găsi probleme și vinovați. Cred că trebuie schimbat un pic și cred că asta ce așteaptă toată lumea, să găsim soluții practice, să absorbim acești bani așa cum s-au negociat, bine sau rău, și să demarãm proiectele. A sta în trecut de fiecare dată și a arăta cu degetul cine a greșit nu va ajuta.

 

Integrarea Republicii Moldova și Ucrainei

 

Rep: În integrarea Republicii Moldova și a Ucrainei în UE s-a făcut un pas înainte. Dar, practic, aderarea se va petrece peste o perioadă lungă de timp. Este în avantajul României să aibă două țări vecine, membre ale UE?

D.L:  Va lua timp, chiar dacă s-a acordat statut de candidat nu înseamnă că se deschid negocierile, nu înseamnă că ratifică aderarea toate țările mâine. E o procedură lungã. Dacă vă uitați și la România, am intrat în 2007, dar s-au deschis negocierile în 1999, deci aproape 10 ani. Unii vor zice că ar trebui o procedură accelerată, că e războiul din Ucraina, dar nu e ușor să negociez cu o țară într un război care va dura probabil câțiva ani, probabil.

E o situație care încă nu e foarte clară. Interesul României însã este de a avea Ucraina, de a avea Moldova, de a avea Balcanii în Uniunea Europeană. Cred că interesul tuturor, a societății europene, este de a avea o societate integrată complet în Uniunea Europeană, această structură de coordonare a Europei, Uniunea Europeană, și cred că avem nevoie să dăm o șansă acestei generații.

Am fost la Tirana, am fost peste tot. Sunt aceiași tineri care vor sã fie în sistemul european, care au un spirit european.

Europa nu trebuie să piardă această fereastră de oportunitate, fiindcă a mai pierdut anumite ferestre de oportunitate, cu voie sau fără.

În anii 90 am fost stagiar la Parlamentul European și era plin de rapoarte  despre Turcia în Uniunea Europeană, era o apropiere care simțeai că va începe și știm unde am ajuns acum. S-a ezitat, nu au fost numai ezitări din punct de vedere al unei ţãri mari musulmane, dar și abordări financiare.

Se gândea că o Turcie în Uniunea Europeană ar duce la cheltuirea tuturor fondurilor de coeziune spre Turcia. Este foarte bine că există astfel de discuții acum, ce ar însemna Ucraina în Uniunea Europeană din punct de vedere al valorilor europene, al fondurilor europene?

Ce ar însemna Moldova, cu ce vin aceste țări, nu numai cu probleme. Foarte multă lume, în special din Vest, și-a dat seama doar acum ce face Ucraina din punct de vedere al producției de cereale pentru cetățenii din Vest.

Toate astea sunt interconectate și trebuie discutate. Dosarul autonomiei strategice la nivelul UE este foarte important. Cum ne gestionăm această structură, pentru a avea resurse, că sunt minerale, energie, sisteme de producție și fiecare cu ce vine și cu ce reguli și cu ce salarii. Se discută despre un sistem cu peste 30 de țări, de activa împreună.

 

UE, călită de crize

 

Rep: Se preconizează o criză economică majoră în toamnă. Cum va ieși UE din toată această situație?

D.L: Da, sunt crize, și Uniunea Europeană a făcut față anumitor crize și în trecut. De exemplu, în 2005 a fost acea criză de neratificare a Constituției Europene, apoi în 2008 – 2009, criza financiară, Brexit-ul din 2016 a fost din nou o criză, pandemia COVID, războiul din Ucraina acum.

Văd că Uniunea Europeană e călitã de crize și s-a înaintat cu proiect european mai mult decât pe timp de pace. Bineînțeles că va fi o coordonare. Dacă va exista o criză, liderii se strâng împreună, așa cum a fost și în pandemie, vor decide împreună. Păcat că Uniunea Europeană nu cuprinde și România la nivel de zonă euro, fiindcă cred, și am impresia că foarte mult va fi axat și pe un buget euro.

 

Rep: Vorbeați de Europa cu două viteze și riscurile asupra României de a fi aruncată undeva la periferia Europei. Cât e de periculos să se întâmple așa ceva dacă nu se mișcă ceva la nivelul politicii de vârf din România?

D.L: Mulți ziceau că România nu este pregătită pentru a intra în UE din punct de vedere economic. Bineînțeles, nu era chiar pregătită economia în 2007 și s-a intrat în Uniunea Europeană și au fost eforturi fantastice, fiindcă ne-am dat seama că e un proiect politic.

Dacă analizam doar din punct de vedere economic sau oportunist, nu intram în UE și vedeți unde am fi ajuns acuma. Aceeași abordare trebuie să fie nu doar pentru Schengen ci și pentru zona euro. Economia va face față, vom găsi condițiile. E un proiect politic. Noi ne punem capul la contribuție destul de bine, dar când încep chestiuni tehnice, ne pierdem în amănunte. Trebuie văzut totul foarte politic, este o fereastră de oportunitate.

Ceea ce a fãcut România în ultimii 25 de ani a fost fantastic, am mers în direcția bună de la Revoluție și am continuat. Trebuie să continue în zona respectivă. Trebuie să avem o clasă politică foarte pragmatică, să înțeleagă care sunt dosarele importante și să înțeleagă că această direcție este fundamentală pentru România.

Acum nu se poate cu șovăială ! În momentul de față, interesul de țară este mult mai important și cred că cele două crize recente, pandemia și războiul din Ucraina, ne arată că trebuie să mergem în direcția respectivă.

 

Prioritățile decidenților politici

 

Rep: Care trebuie să fie prioritățile autorităților române, a președintelui Iohannis, a Guvernului, a coaliției, pentru ca această integrare de care vorbeam să fie efectivă, să intrăm în spațiul Schengen, să adoptăm euro și să fim în nucleul dur? Din punct de vedere al suprafeței țării și al populației suntem una dintre cele mai mari țări din UE, dar din punct de vedere al statutului actual nu prea contăm…

D.L: Forțele guvernamentale și cu președintele sunt pe aceeași direcție  pro-europeni. Aș recomanda un pragmatism european, o abordare de project management. Haideți să vedem în mod real. Luăm dosarul euro și vedem ce ne lipsește. În momentul de față este o dezbatere pe la BNR, dar nu acolo trebuie ținută, trebuie ținută la nivelul Guvernului, acolo sunt prerogativele.

Să vedem ce ne lipsește, nu numai ca pondere a economiei românești și al finanțelor, ci a resursei umane de a negocia astfel de dosare și de a intra pe absolut toate dosarele.

România, în momentul de față, este a șasea putere ca număr de populație și se răsfrânge asupra voturilor. Ar trebui să vedem o chestie foarte practică. Noi trebuie să decidem dacă vrem să fim o țară mică sau o țară mare în Uniunea Europeană și asta nu o expresie de cântece pentru Eurovision.

Țară mare înseamnă Germania, Franța, care acoperă toate dosarele europene, toate politicile, care are experți pe toate dosarele, care știe să negocieze pe orice politică europeană sectorialã. Țară mică, neavând resursa, ia ad hoc anumite dosare care sunt strategice.

Belgia, pe ciocolată, nu știu care ţarã cu Marea Nordului. Cred că România trebuie să decidă și sper să decidă să joace ca o țară mare. Asta implică o anumită resursă umană pregătită și buget național, fiindcă nu te va învăța nimeni cum să fii cea mai influentă țară europeană.

Haideți să vedem cum ne structurăm, cum ne facem ordine în casă, cine ce face, unde trebuie să investim, în anumite mastere, în anumite cursuri de formare, în anumite salarii, în anumite departamente instituționale, în anumite modalități de a comunica mai bine internațional și european. Haideți să structurăm acest proiect european ca un proiect care e esențial pentru România, având în vedere că românul simte proiectul european, iar clasa politică este pe direcția respectivă.

 

E nevoie de pragmatism

 

Haideți să intrăm pe un pragmatism, să ne apucăm să facem tabele și să vedem în fiecare lună ce trebuie făcut și cine ce face, pentru a merge în direcția respective. Să facem evaluări cu specialiști, să vedem ce ne mai lipsește.

Să ne luăm angajamente pe care să le și respectăm, să monitorizăm, să vedem impactul și cred că aici e nevoie de un proiect de acest gen, în care mulți români, dacă nu majoritatea, ar vibra.

S-au făcut lucruri extraordinare din punct de vedere al infrastructurii aviatice, avem aeroporturi, legături bune pe autostrăzi s-a mai făcut câte ceva, se putea mai bine. Dar infrastructura feroviară, unde sunt cei mai mulți bani pe fonduri europene, a rămas undeva în anii 1960 și nici măcar nu mai crede nimeni că se va schimba.

Există anumite dosare strategice pe care încă nu le abordăm corect.

Nu sunt ușoare, dar trebuie să le facem așa cum am făcut, de exemplu, foarte bine pe industria IT și conectarea digitală în România. Este a treia țară în Uniunea Europeană ca performanțe și asta se vede. E nevoie de un proiect de țară  astfel încât să ajungem să fie bine în toată țara și să beneficiem cu toții de prosperitate.

 

marți, 28 iunie 2022

Dan LUCA – Interviu la Radio Chișinău despre Republica Moldova și UE


Am avut astăzi o realã plăcere de a discuta cu Cristina Păpușoi de la Radio Chișinău despre cum este văzută Republica Moldova de la Bruxelles. Cele 30 de minute ale interviului se pot asculta aici.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

 

 

sâmbătă, 25 iunie 2022

Dan LUCA – în studioul TVR Cluj despre agenda politică europeană


Am revenit cu mare drag în studioul TVR Cluj pentru a discuta despre stadiul proiectului european, acum la mijlocul anului 2022. Conferință asupra viitorului Europei, aderarea Ucrainei și Moldovei la UE, autonomia strategică europeană – toate abordare în mod realist, pe înțelesul cetățenilor.

 

Îi mulțumesc moderatorului Mihnea Stoica și îl felicit sincer pentru cei 5 ani de emisiunea ʺAcasă în Europaʺ.

 

Ultima emisiune a acestui sezon, la carte am fost onorat să particip, se poate accesa în integralitate aici.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

marți, 21 iunie 2022

Dan LUCA – articol în Făclia : ˝Gata! Ne organizăm?˝


În editorial de astăzi din Făclia, prezint importanţa optimizării statutului de membru UE pentru România

 

----


Exist
a o perioadã când România se vãita mult. Era însă o abordare care dorea să provoace compasiune la mesaje de genul "comunismul ne-a bătut în cap", "economia românească nu este adaptată unei piețe deschise" sau chiar "avem nevoie de bani pentru a ne moderniza". Nu de puține ori însă aveam și șmecheria româneascã, adãugând expresii precum "noi știm mai bine aici, fiindcă România e a noastră", "există o coaliție împortiva României" și fantasma "chiar dacă am intrat mai târziu în UE, noi suntem mai europeni decât vesticii".


Încercați un joc imaginar la nivel micro
. Să zicem cã un nou coleg vine la compania unde lucrați cu această atitudine. Îmi ziceți cam ce impresie face?


Dar să lăsăm trecutul unde este și să constantam - din nou - că unde am ajuns este decent, adică în UE și în NATO, mai pe înțelesul tuturor. Dacă la nivelul alianței de
securitate, România a atins maturitatea unui stat membru, să discutăm un pic despre UE. Crizele recente ne-au adus în față unei oportunități istorice, aceea de a intra în normalitate. E asemănător cu cazurile Spaniei și Portugaliei, țări intrate în UE în anii '80, cu mari probleme la vremea respectivã. Căderea zidului Berlinului și deschiderea spre Est a structurii europene a dat posibilitatea Spaniei să își consolideze aparteneța la spațiul european. Nimeni nu mai privește acum cu suspiciuni abordarea ibericilor.


Acum vreo 15 ani l-am întrebat pe un spaniol care a fost cheia, iar mesajul a fost de o simplicitate alarmantă. "Am început să ne organizăm, să identificăm proiectele strategice în special de infrastructură și să gândim c
a un stat membru. Am avut o abordare axată pe dezvoltare, în care am alocat buget național consistent unde era necesară complementaritate la fondurile europene".


Când vorbim de UE avem doi piloni fundamentali, cel al fondurilor europene, dar și cel - în special - al politicilor europene. Deși nu pare spectaculors, în fond legislația și regulile sunt tehnice, aici o țară demonstrează maturitatea. Voință politică este importantă, dar expertiza tehnică devine crucială.


România are o prioritate în a avea mai mulți experți în Ministerul Fondurilor Europene și acest lucru este bun. La paritate însă, la fiecare expert de fonduri, României îi trebuie un expert pe politicile sectoriale. Da, sute de experți...


Programul de Euroconsilieri, lansar în 2002, a fost mănuș
a de expertiză pentru a duce practice România în UE. S-a bazat pe promoțiile care au început studiile europene la Cluj sau București. Ne amintim că prima Facultate de Studii Europene din România a fost lansată la Cluj în 1995.


Președinția românească a UE din 2019 ne-a arătat ce important este să ai resursa adaptată pentru a juca la vârf în multilaterala europeană, dar și să fim organizați pe măsură. E imperativ să clădim țesutul instituțional de expertiză. Vestea bună, că trebuie și un vector de comunicare materialist, prin expertiză europeană vom avea mai bun mecanism de absorbție a fondurilor europene.


Apropo, noi că români trebuie să lansăm procedurile de a deveni mai eficienți la nivel european. În naivitatea noastrã, chiar credeți că alte țări europene vor avea interesul să ne formeze și să ne propulseze în topul influenței europene?

 

Dan LUCA / Bruxelles

joi, 16 iunie 2022

Dan LUCA – articol în Ziarul Financiar: ˝Ratificarea tratatelor europene˝


Am publicat astăzi în Ziarul Financiar un mateial în care explic cum un nou tratat european poate să fie implementat doar după 2027.

 

 

Se vorbește tot mai mult despre nevoia de a avea un nou tratat european. E bine că există o gândire evolutivă a proiectului european, iar inevitabil trebuie să abordăm și juridicul în acest context.

 

Construcția europeană este un mecanism început după cel de-al doilea Război Mondial în care țările de pe continentul european doresc să creeze fundamentul unui proiect comun, în care să trăim în pace și să prosperãm economic. A pune resursele împreună, a delega competență legislativă unei structuri superstatale, nu este ceva evident și, desigur, există multă reticență din partea unor state membre. Exemplul Marii Britanice, care a făcut parte din UE vreo 40 de ani, este concludent.

 

Cineva îmi zicea, desigur forțând limbajul, că Uniunea Europeană este “singurul partid politic european”, iar competiția politică este cu țările membre. Dacă urmărim evoluția tratatelor europene, se observă că treptat tot mai multă putere legislativă s-a trasferat de la sistemul național la cel european. Unii specialiști spun chiar că 75% din legislația de pe continentul european are proveniență acum de la Bruxelles.

 

Obiectivul fiecărui tratat a fost de a avea mai multă coordonare la nivel federal pentru a servi mai bine obiectivele cetățenilor. Au fost adoptate, începând din 1992, noi tratate care au structurat relaționarea europeanã. Așa cum desigur este ușor de imaginat, ratificarea acestor noi tratate nu a decurs perfect la nivelul statelor membre. Conform metodologiei, unele țări au nevoie de a consulta prin vot populația pentru a ratifica un tratat nou, în altele parlamentele naţionale au acestã prerogativã. Pentru a întra în vigoare un nou tratat european avem nevoie ca ratificarea să fie în toate țările UE, fără excepție.

 

Fără a întra în detalii tehnice, Tratatul de la Maastricht (1992) a avut un blocaj pentru o perioada bunã de timp din partea Danemarcei. Dacă îmi aduc aminte bine, chiar politica de apărare comună a fost o problema a danezilor. Se pare că acum Danemarca a înțeles că este mai bine să adopte și acestã politică ca bun comunitar.

 

Tratatul de la Amsterdam, semnat în 1997 și intrat în vigoare în 1999, a fost fără sincope de ratificare.

 

A venit însă Tratatul de la Nisa, fundamental pentru aderarea țării noastre la UE. Aici a venit votul negativ al irlandezilor. La al doilea vot, după anumite concesii,  situația s-a deblocat.

 

Chiar și încercarea de a avea o Constituție Europeană a fost blocată de referendurile din Franța și Olanda în 2005. Proiectul a fost restructurat sub formă Tratatului de la Lisabona. Din nou Irlanda a blocat ratificarea acestui nou tratat în 2008. Se zicea atunci că ˝1% din populația europeană blochează întreaga evoluție a proiectului european˝. Din 1 decembrie 2009 avem în vigoare Tratatul de la Lisabona, care facilitează ˝o Uniune mai eficientă și mai democratică˝.

 

În ultimii 10 anii, liderii europeni s-au ferit să discute despre un nou tratat, dar criza pandemică și dezbaterile recente din cadrul Conferinței asupra Viitorului Europei a pus din nou pe agendã acest proiect.

 

Dacă s-ar lansa acum o astfel de procedurã, așteptările sunt realiste. După o Conferință Interguvernamentală de cel puțin doi ani, se poate redacta și semna tratatul, iar apoi trecem la ratificare în fiecare din cele 27 de țări membre. În situația cea mai optimistă, avem un nou Tratat al UE în 2026. Dacă există însă o sincopă de ratificare, cel mai probabil într-o țară din Europa Centrală, mai adăugați vreo doi ani. Aproape că îmi vine să zic să o dată realistă pentru un posibil nou tratat este 2027.

 

Dan LUCA / Bruxelles 

marți, 14 iunie 2022

Article EURACTIV.com: Why the Spitzenkandidaten system will have little impact in 2024


Together with Doru Frantescu from VoteWatch Europe, I published an article in EURACTIV.com today.

 

Political leaders may pay lip service to the Spitzenkandidaten system, but it is unlikely to impact the 2024 European election campaign, writes Doru Frantescu and Dan Luca.

 

Since the European elections in 2014, the concept of European primary elections has been launched in the European Union, followed by the Spitzenkandidaten system.

 

The results of the two editions are difficult to assess from the point of view of European democracy, but certainly, European communication has taken a step forward. In 2014, the mechanism strengthened the election of European Commission President Jean-Claude Juncker. In 2019, however, the candidate who claimed victory, Manfred Weber, did not obtain the top job in the EU executive.

 

The blow came from his own EPP party, and the candidate approved by the Council and voted by the European Parliament was of the same nationality as him.

 

The question now is, what kind of Spitzenkandidaten system will we have for the 2024 elections and – perhaps even more pertinently – how will this influence the election of European leaders? Let’s not forget that the summer of 2024 will also bring a new President of the European Council.

 

We have had three difficult years, and crises of all kinds continue to hit the European system. The pandemic has strengthened the need for realism in Europe, and the war in Ukraine has brought countries closer to the EU.

 

Although the European Commission only mentions Spitzenkandidaten, it is difficult to imagine this system without primary elections.

 

The problem in 2019 was that seven European political parties put forward one or several lead candidates for the Presidency of the European Commission. Proposals and nominations without elections created an image of unelected leaders in the EU.

 

If we want a credible Spitzenkandidaten system, we need to have primary elections at the level of European political parties. The American model could inspire a realistic and impactful mechanism.

 

The approach of the European parties in choosing their candidates in 2019 led to a fiasco. It is no coincidence that this mockery of democracy led to the discrediting of the candidate proposed by the Spitzenkandidaten system and his subsequent rejection.

 

VoteWatch estimates*** that the EPP will have only 160 seats after the 2024 elections, losing 16; S&D will lose 5, reaching 140; Renew will drop from 103 to just 94. An increase for the ECR of 15 seats is expected, but also a dramatic decrease for the Greens/EFA of 23 seats.

 

The political centre (EPP, Renew and S&D) will shrink further. While the EPP would remain the largest group, the gap between the centre-right group and the Social Democrats will continue to narrow.

 

The nationalist camp is projected to gain significantly. Although ID is not expected to grow in size due to the weaker performance of its Italian and German members, ECR could gain substantial ground due to the growth of Fratelli d’Italia, Vox and the Romanian AUR (assuming it joins ECR).

 

Let us consider the composition of the Council at the time of the vote for the next European Commission President after the European elections.

 

Our projections show that the balance of power in the Council will be relatively close to the current picture, as many countries do not have legislative elections scheduled before 2024, and incumbents are finding it easier to get re-elected compared to the post-economic crisis period. Incumbents have won 4 out of 5 elections in 2022 so far (Portugal, Malta, Hungary and France) and with large parliamentary majorities.

 

Only Slovenia’s Janez Janša has been voted out of office in 2022 so far.

 

While we expect other incumbents to win re-elections up to 2024, there will still be very close races whose outcome could significantly impact the future balance of power in the Council. In Italy and Spain, right-wing forces are projected to win, but the differences between blocs in Spain are minimal, so we would not expect any significant majority either way. Greece’s elections are also likely to be hotly contested.

 

Finally, the Polish elections could be the most impactful, as the ruling Law and Justice party is currently projected to lose its legislative majority. However, the opposition will need to form a highly diverse coalition to unseat the PiS government, which will require considerable efforts by the different political families in the Polish opposition camp. A potential defeat of the Polish Conservatives could compensate for the likely gains of conservative and nationalist forces elsewhere (especially in Southern Europe).

 

Some topics can influence the institutional dynamics, but EU political reforms such as the conclusions of the Conference on the Future of Europe, the transnational list, the discussions on European treaty change and President Macron’s Political European Community project will not affect voting intentions.

 

Based on these premises, the position of president of the future European Commission is still on the table. Of course, the EPP will look to force the re-election of Ursula von der Leyen for another five years. That is why the EPP will not propose a very aggressive European primary election system.

 

The approach taken by the Party of European Socialists will be worth following to be followed. There is a need for European leadership at the level of the Left, and the European elections are a good opportunity if a democratic, inclusive system is launched in advance.

At the level of the big European countries, we have different thoughts. For example, Germany has no interest in changing the president of the European Commission, even though von der Leyen comes from a party now in opposition.

 

The Liberal family will probably see an energetic battle in the primary election segment, but a charismatic leader needs to emerge from such an approach, though one who will not overshadow France’s President Macron.

 

Spain may be the key to the primary election, especially as Prime Minister Pedro Sanchez has the potential to become the main leader of the European Left if he wins the Spanish elections in 2023. The problem is that these elections are held late, only towards the end of the year. This timetable might be too tight for a structured impact at the European level.

 

In this context, the position of President of the Council enters the algorithm of appointments to top European positions in 2024. Ursula von der Leyen will probably win a new term as President of the European Commission, but with the EPP leaving the position of president of the Council to either the Liberals or the Socialists.

 

All this leads to the conclusion that the primary elections and the Spitzenkandidaten system will fail to find real support in 2024 and will again be appreciated more by European experts with little impact at the domestic level.

 

*** VoteWatch, May 2022 - At European Parliament level we have the following result, visualised in the following table.

 

EPG

Projected Seats 2024

Current seats

Gains/ Loses

EPP

160

176

-16

S&D

140

145

-5

Renew

94

103

-9

ECR

79

64

15

ID

64

65

-1

The Left

51

39

12

Greens/EFA

48

71

-23

NI (right-wing)

30

22

8

NI (centre)

22

6

16

NI (left-wing)

16

14

2

NI (no-vax)

1

 

1

 

 

 

 

Total

705

705

0

 

Dan LUCA / Brussels