I have recently co-authored an op-ed published in
Romania’s Ziarul Financiar.
It was a pleasure to collaborate with Radu-Ștefan Oprea, Romania’s Minister of
National Defence, in developing this article.
...
As negotiations on the European Union’s next Multiannual Financial Framework
for 2028–2034 move forward, Romania is seeking to strengthen its position in
the defence component of the European Competitiveness Fund. What does this mean
in practice? It means ensuring that Romanian companies are not merely indirect
beneficiaries of European investment, but active participants in projects,
capable of attracting funding and becoming part of European supply and
production chains for military equipment and technologies.
The economic stakes are considerable. European funding can support the
development of industrial capabilities requiring substantial investment,
facilitate cooperation between companies from different Member States and help
Romanian businesses access markets that would otherwise be difficult to reach
individually. This is why Romania must remain actively engaged in these
negotiations, advocating for funding rules and mechanisms that give its
national defence industry a genuine opportunity to participate.
A concrete example of this approach is EDIP (European Defence Industry
Programme). The programme aims to strengthen Europe's production capacity,
encourage cooperation among Member States and reduce dependence on suppliers
from outside the European Union.
Romania's involvement is already significant. The country participated in all
nine project proposals, while five of the selected projects include Romanian
companies. Beyond the figures, this demonstrates that Romanian businesses can
take part in concrete European initiatives and contribute to the development of
joint defence capabilities. It represents an important step away from the role
of a beneficiary of European security towards becoming an active contributor to
its industrial foundations.
These programmes should not be viewed simply as funding mechanisms. They offer
an opportunity to connect Romania's defence industry to major European
projects, attract investment and develop technological expertise that can also
generate benefits for the civilian economy.
Particular attention should be given to the Black Sea region. Its importance
for European security is growing, and Romania can contribute not only through
its geographical position, but also through infrastructure, logistics,
industrial capabilities and regional expertise. In this way, a strategic
security responsibility can become a long-term economic and diplomatic
advantage.
All these objectives must be pursued in complementarity with NATO.
Strengthening European defence does not compete with or replace the North
Atlantic Alliance. On the contrary, a Europe that invests more, produces more
and develops its own capabilities becomes a stronger and more credible ally
within NATO. The transatlantic partnership remains an essential pillar of
Romania's security.
Twenty years after joining the European Union, Romania has reached a point
where it can move towards a new stage of European integration. Participating in
the Single Market and benefiting from the opportunities offered by EU
membership are no longer enough. Romania must contribute more actively to the
projects shaping Europe's future and translate that participation into tangible
economic benefits.
European defence can become one of these strategic projects. Its success should
not be measured solely by larger budgets or new military equipment, but also by
modernised factories, Romanian companies integrated into European production
chains, technologies developed domestically and well-paid jobs.
Romania has an opportunity to turn one of Europe's strategic necessities into a
national development project. We have strategies, legislative instruments,
European funding opportunities and companies already demonstrating their
ability to participate in joint initiatives. The challenge is to bring these
elements together within a coherent, long-term vision.
To achieve this, Romania must move beyond simply participating in Europe's
collective defence effort and deliver an economic and industrial contribution
that reflects its full potential.
Ștefan-Radu Oprea is the Minister of National Defence of Romania.
Dan Luca is an expert in European affairs and strategic communication, based in
Brussels since 1997.
Dan Luca / Brussels
duminică, 15 noiembrie 2026
Dan Luca – Op-Ed Co-Authored with Romania’s Minister of National Defence: "Europe’s Defence: An Economic Opportunity for Romania"
Dan LUCA – editorial în Fãclia: “Balcanii de Vest: astãzi, Muntenegru”
Despre Muntenegru și aderarea la Uniunea Europeană, în editorialul meu din ziarul Făclia.
---
Se pare că al 28-lea membru al Uniunii Europene ar putea fi cochetul stat
Muntenegru. Recunosc, am o mică problemă de obiectivitate: la Bruxelles am o
relație personală excelentă cu fostul ambasador muntenegrean pe lângă UE. În
plus, acum vreo 15 ani am colaborat cu o echipă media din Podgorica, iar
amintirile au rămas dintre cele care îți aduc zâmbetul pe buze. Așadar, sunt
puțin partinitor. Dar, după ce am vizitat țara în această vară, am și argumente
turistice!
Muntenegru este o țară mică, de aproximativ 600.000 de locuitori, dar cu
ambiții europene mari. Fostă republică iugoslavă, și-a declarat independența în
2006, a intrat în NATO în 2017 și folosește euro, chiar dacă nu face parte
oficial din zona euro. Cu alte cuvinte, este deja familiarizată cu Europa, iar
acum își dorește și locul cuvenit la masa Uniunii.
Dincolo de geopolitică, Muntenegru este o destinație care te cucerește repede.
Are munți spectaculoși, drumuri care șerpuiesc printre peisaje superbe, orașe
istorice și o coastă adriatică de-a dreptul spectaculoasă. Uneori ai impresia
că ai ajuns în Elveția, alteori că ești într-o stațiune mediteraneeană. Iar
când apare marea, înțelegi că această țară a primit câte puțin din toate
avantajele geografice.
Podgorica, capitala, merită descoperită fără grabă. Biserica Ortodoxă Sfântul
Gheorghe, Parcul Gorica, Galeria de Artă, Turnul cu Ceas și Podul Millennium
sunt câteva dintre reperele orașului. Pentru cei care au prins anii '80, numele
Budućnost Titograd trezește poate câteva amintiri sportive. Titograd a devenit
între timp Podgorica, Iugoslavia a rămas în cărțile de istorie, dar urmele
trecutului încă se lasă descoperite, discret, printre străzile capitalei.
Apoi vine Kotor, adevărata bijuterie medievală a țării. Așezat spectaculos
între munți și golf, orașul pare desprins dintr-o carte poștală. Golful Kotor
îți oferă o priveliște care amintește de celebrul golf din Rio de Janeiro.
Diferența este că aici istoria europeană, zidurile vechi și atmosfera balcanică
dau peisajului o personalitate aparte.
Nici litoralul nu se lasă mai prejos. Budva este stațiunea vedetă, cu atmosferă
vibrantă, restaurante, plaje și multă animație estivală. Iar Sveti Stefan, cu
celebra sa insuliță legată de țărm, este probabil cea mai fotografiată imagine
a Muntenegrului. Apele turcoaz, plajele ascunse printre stânci și munții care
par să coboare direct în mare completează un tablou greu de uitat.
Muntenegru nu este doar o destinație de vacanță. Este o țară cu identitate, istorie
și un potențial european remarcabil. Iar dacă aderarea la Uniunea Europeană se
va produce în anii următori, Europa va câștiga nu doar un nou membru, ci și o
destinație care merită cunoscută.
Eu, unul, îi țin pumnii. Și, recunosc, mi-aș mai rezerva câteva zile de vacanță
acolo.
Dan
LUCA / Bruxelles
marți, 10 noiembrie 2026
Dan LUCA – contribuţie la un articol publicat de cãtre Ziarul Financiar: “Apărarea Europei, o oportunitate economică pentru România”
Alături de ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, am publicat astăzi, în Ziarul Financiar, un articol dedicat dezvoltării economice a României în contextul consolidării capacităților de apărare ale Uniunii Europene.
----
La
douăzeci de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România are șansa de a-și
consolida poziția într-un domeniu care va conta tot mai mult în anii următori:
apărarea europeană. Nu este vorba doar despre securitate și angajamente
militare. Este vorba și despre investiții, industrie, tehnologie, locuri de
muncă și competitivitate economică.
Europa
își regândește astăzi prioritățile de securitate. Războiul Rusiei împotriva
Ucrainei și schimbările din mediul internațional au arătat că Uniunea Europeană
trebuie să fie mai bine pregătită să își apere interesele și cetățenii. Pentru
aceasta, are nevoie de capacități militare mai puternice, dar și de o industrie
de apărare capabilă să răspundă rapid cererii, să inoveze și să producă la
scară europeană.
Această
schimbare de perspectivă deschide o oportunitate importantă pentru România.
Întrebarea nu este doar cum participăm la efortul european de apărare, ci și
cum transformăm acest efort într-un avantaj pentru economia națională.
România
pornește de la câteva atuuri importante. Poziția la granița estică a Uniunii,
apartenența la flancul estic al NATO și importanța strategică a Mării Negre îi
conferă un rol relevant în arhitectura de securitate europeană. Dar relevanța
geopolitică trebuie dublată de capacitate economică și industrială. Altfel,
riscăm să rămânem doar un beneficiar al investițiilor și deciziilor luate în
alte state europene.
Miza
este să devenim și un participant activ la aceste proiecte.
Politica
de apărare are efecte mult dincolo de sectorul militar. Investițiile în
mobilitate militară înseamnă drumuri, căi ferate, poduri și infrastructură
logistică modernizate. Consolidarea securității energetice înseamnă noi
interconectări și surse de aprovizionare mai diversificate. Iar dezvoltarea
tehnologiilor cu utilizare duală, de la inteligență artificială și comunicații
securizate până la robotică și sisteme autonome, poate crea piețe noi pentru companiile
europene și românești.
Cu
alte cuvinte, investițiile în apărare pot deveni investiții în dezvoltare.
Pentru
România, acest lucru presupune însă o schimbare de abordare. Nu este suficient
să alocăm mai multe resurse pentru achiziții de echipamente. Trebuie să ne
asigurăm că o parte cât mai consistentă din valoarea acestor investiții se
întoarce în economie, prin producție locală, parteneriate industriale, transfer
de tehnologie și cercetare.
Avem
deja instrumente importante pentru a face această schimbare. Strategia
Națională pentru Industria de Apărare 2024–2030 și legea privind cooperarea
tehnologică și industrială creează cadrul prin care achizițiile de echipamente
militare pot deveni un motor de dezvoltare pentru industria românească. Ideea
este simplă: atunci când România investește în apărare, beneficiile nu trebuie
să se limiteze la echipamentele livrate. Aceste investiții trebuie să genereze
și producție în țară, transfer de tehnologie, capacități industriale noi și
locuri de muncă. Cu alte cuvinte, fiecare achiziție importantă trebuie privită
și prin prisma valorii economice pe care o poate crea în România.
Avem
nevoie de o industrie de apărare modernă, capabilă să lucreze împreună cu
marile companii europene și să participe la proiecte comune. Companiile
românești, inclusiv întreprinderile mici și mijlocii, trebuie să poată intra în
lanțurile europene de furnizori. Pentru aceasta, sunt necesare investiții,
acces la finanțare, competențe specializate și o colaborare mai strânsă între
industrie, universități și centrele de cercetare.
Nu
trebuie să pornim de la ideea că România poate produce singură tot ceea ce are
nevoie. Niciun stat european nu poate face acest lucru eficient. Viitorul
industriei de apărare este unul al cooperării, al specializării și al
proiectelor comune. Important este ca România să identifice domeniile în care
poate dezvolta competențe proprii și poate deveni un partener industrial
relevant.
Această
participare trebuie pregătită și la nivel european. În negocierile privind
viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene pentru perioada
2028–2034, România urmărește să își consolideze poziția în componenta de
apărare a Fondului European pentru Competitivitate. Ce înseamnă acest lucru în
practică? Ca firmele românești să nu fie doar beneficiari indirecți ai
investițiilor europene, ci să participe direct la proiecte, să atragă finanțare
și să devină parte a lanțurilor europene de producție și furnizare de
echipamente și tehnologii militare.
Este
o miză economică importantă. Fondurile europene pot susține dezvoltarea unor
capacități industriale care necesită investiții mari, pot facilita colaborarea
dintre companii din mai multe state și pot ajuta firmele românești să ajungă pe
piețe la care, individual, ar avea acces mai dificil. De aceea, România trebuie
să fie prezentă în aceste negocieri și să susțină reguli și mecanisme de
finanțare care oferă industriei naționale șansa de a participa efectiv.
Un
exemplu concret al acestei direcții este EDIP (European Defence Industry
Programme), Programul european pentru industria de apărare. Acesta urmărește să
consolideze capacitatea de producție a Europei, să încurajeze cooperarea dintre
statele membre și să reducă dependența de furnizori din afara Uniunii.
Participarea României este deja relevantă: țara noastră a fost implicată în
toate cele nouă propuneri de proiecte, iar cinci dintre proiectele selectate
includ companii românești. Dincolo de cifre, acest rezultat arată că firmele
din România pot participa la inițiative europene concrete și pot contribui la
dezvoltarea unor capacități comune de apărare. Este un pas important de la
statutul de beneficiar al securității europene la cel de participant la
construcția industrială a acesteia.
Nu
trebuie să privim aceste programe ca pe simple mecanisme de finanțare. Ele
reprezintă oportunități de a conecta industria românească la proiecte europene
de anvergură, de a atrage investiții și de a dezvolta competențe tehnologice
care vor avea efecte și în economia civilă.
O
atenție specială trebuie acordată regiunii Mării Negre. Importanța sa pentru
securitatea europeană este în creștere, iar România poate contribui nu doar
prin poziția geografică, ci și prin infrastructură, logistică, capacități
industriale și expertiză regională. Astfel, o responsabilitate de securitate se
poate transforma într-un avantaj economic și diplomatic pe termen lung.
Toate
aceste obiective trebuie urmărite în complementaritate cu NATO. Consolidarea
apărării europene nu concurează cu Alianța Nord-Atlantică și nu o înlocuiește.
Dimpotrivă, o Europă care investește mai mult, produce mai mult și își dezvoltă
propriile capacități devine un aliat mai puternic și mai credibil în cadrul
NATO. Parteneriatul transatlantic rămâne un pilon esențial al securității
României.
La
douăzeci de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România se află într-un
moment în care poate trece la o nouă etapă a integrării. Nu mai este suficient
să participăm la piața unică și să accesăm oportunitățile oferite de
apartenența la Uniune. Trebuie să contribuim mai mult la proiectele care
definesc viitorul Europei și să valorificăm economic această participare.
Apărarea
europeană poate fi unul dintre aceste proiecte. Succesul nu se va măsura doar
în bugete mai mari sau în echipamente noi, ci și în fabrici modernizate,
companii integrate în lanțurile europene de producție, tehnologii dezvoltate
aici și locuri de muncă bine plătite.
România
are oportunitatea de a transforma o necesitate strategică a Europei într-un
proiect de dezvoltare națională. Avem strategii, instrumente legislative,
oportunități de finanțare europeană și companii care demonstrează deja că pot
participa la proiecte comune. Provocarea este să le conectăm într-o viziune
coerentă și pe termen lung.
Pentru
aceasta, trebuie să trecem de la simpla participare la efortul european de
apărare la o contribuție economică și industrială pe măsura potențialului
nostru.
Ștefan-Radu
Oprea este ministrul apărării naționale al României.
Dan
Luca este expert în afaceri europene și comunicare strategică, desfășurându-și
activitatea la Bruxelles din 1997.
Dan
LUCA / Bruxelles
vineri, 6 noiembrie 2026
Dan LUCA – interviu la TVR Cluj, la 30 de ani de la înființarea Casei Europei la Cluj
Mulțumesc lui Mihnea Stoica de la TVR Cluj pentru invitație și pentru prilejul de a vorbi despre atmosfera de la Cluj din anul 1996 și despre contextul care a dus la lansarea Mișcării Casei Europei la Cluj.
Interviul
este disponibil acum online, pe platforma TVR Cluj.
Dan Luca / Bruxelles
Dan LUCA – editorial în Făclia: “Bosnia, văzută din interior”
Revin astăzi, în Făclia, cu un subiect complex, Bosnia și trauma războiului din anii ’90.
...
Există
locuri pe care le vizitezi pentru frumusețea lor și locuri care te fac să te
oprești, să privești în jur și să încerci să înțelegi. Bosnia și Herțegovina
face parte din a doua categorie. Este o țară a contrastelor, a întâlnirii
dintre culturi și religii, dar și a unei istorii atât de complicate, încât
uneori pare greu de cuprins într-o singură poveste. Am ajuns aici cu dorința de
a descoperi Sarajevo, dar am plecat cu sentimentul că am cunoscut ceva mai
mult: o țară care încă își caută echilibrul, fără să renunțe la speranță.
Sarajevo
te cucerește prin atmosfera sa multiculturală. Moschei, biserici catolice și
ortodoxe, sinagogi, străzi orientale și clădiri austro-ungare coexistă într-un
spațiu relativ restrâns. Este un oraș în care Europa Centrală întâlnește
Orientul, iar istoria nu este ascunsă în muzee, ci trăiește la fiecare colț de
stradă.
În
1984, Sarajevo era în centrul atenției lumii, găzduind Jocurile Olimpice de
Iarnă. Era imaginea unei regiuni deschise, optimiste, în care oamenii puteau
privi împreună spre viitor. Mai puțin de un deceniu mai târziu, orașul devenea
scena unuia dintre cele mai dramatice asedii din istoria Europei contemporane.
Pista
de bob olimpică este poate cel mai puternic simbol al acestei transformări.
Construită pentru sport și bucurie, a fost folosită în timpul războiului ca
poziție militară, de unde lunetiștii puteau supraveghea orașul. Astăzi, printre
graffiti și vegetație, betonul păstrează o poveste pe care natura încearcă,
încet, să o acopere.
La
Tunelul Speranței, muzeu dedicat supraviețuirii orașului în timpul asediului,
înțelegi mai bine ce a însemnat izolarea pentru locuitorii Sarajevo-ului. Prin
acel culoar subteran au trecut alimente, medicamente și oameni. A fost o
legătură fragilă cu lumea exterioară și, pentru mulți, diferența dintre viață
și moarte.
Tot
în Sarajevo, Podul Latin amintește de ziua de 28 iunie 1914, când Gavrilo
Princip i-a asasinat pe arhiducele Franz Ferdinand și pe soția sa, Sophie.
Atentatul a devenit scânteia care a declanșat Primul Război Mondial. Puține
orașe europene poartă în memoria lor atât de multe momente care au schimbat
cursul istoriei.
Dar
Bosnia de astăzi nu înseamnă doar trecut. În estul țării, în Republica Srpska,
prezența influenței rusești, inclusiv prin investiții în sectoare strategice
precum energia, arată cât de complicat rămâne echilibrul geopolitic al
regiunii.
Nici
arhitectura statului nu este simplă. Acordul de la Dayton, semnat în decembrie
1995, a pus capăt războiului, dar a construit un sistem politic complex, bazat
pe împărțirea puterii între comunități. Pacea a rezistat, însă nemulțumirile,
tensiunile și blocajele politice nu au dispărut. După atâția ani, mulți
bosniaci simt că țara a rămas captivă propriului compromis.
Există
însă și semne de normalitate care merită descoperite. Marca convertibilă,
moneda națională introdusă în 1998 și legată de marca germană, a devenit un
simbol al stabilității într-o economie care a avut nevoie de repere solide.
Iar
Bosnia trebuie cunoscută și prin gusturile sale. Ćevapi, burek și supele
tradiționale sunt parte dintr-o cultură gastronomică generoasă. În Bazarul
Central din Sarajevo, printre cafenele, restaurante și forfota străzilor,
descoperi o țară care știe să primească oamenii cu ospitalitate.
Uniunea
Europeană poate reprezenta o direcție și o șansă pentru Bosnia. Dar drumul este
lung, iar integrarea nu poate rezolva peste noapte neîncrederea, diferențele și
problemele politice acumulate în decenii.
Totuși,
există un adevăr care nu trebuie ignorat: astăzi, pe străzile Sarajevo-ului nu
se mai moare sub gloanțe. Copiii merg la școală, terasele sunt pline, turiștii
descoperă orașul, iar oamenii își construiesc viețile.
Poate
că aceasta este cea mai importantă lecție a Bosniei: pacea nu înseamnă că toate
rănile s-au vindecat, ci că oamenii au găsit puterea să meargă mai departe.
Bosnia nu este o poveste încheiată. Este o poveste în construcție, cu multe
întrebări, dar și cu motive reale de speranță. Iar după ce o vezi din interior,
înțelegi că viitorul ei merită mai mult decât compasiune: merită încredere.
Dan
LUCA / Bruxelles
vineri, 30 octombrie 2026
Dan Luca - editorial în Faclia: “Europenizarea ca responsabilitate”
Europeanizarea este mai importantă acum ca niciodată. Despre acest subiect, în editorialul meu de astăzi din Făclia.
---
Ce
înseamnă, de fapt, europenizarea? Este legată de Europa ca spațiu geografic sau
de Uniunea Europeană ca proiect politic? Este un lucru bun? Ne face mai liberi,
mai prosperi și mai puternici?
În
anii '90, noi, românii, simțeam nevoia să afirmăm că suntem europeni. Veneam
după decenii de comunism, izolare și libertăți limitate. Dar nu deveniserăm
europeni în 1989. Eram europeni și înainte. Ceea ce ne lipsea era libertatea de
a ne conecta firesc la lumea din care făceam parte. Aderarea la UE ne-a oferit
șansa de a recupera decalaje și de a ne dezvolta într-un spațiu economic și
politic mai larg.
Dar
unde începe și unde se termină Europa? Geografia nu oferă întotdeauna
răspunsuri simple. Rusia este europeană? Dar Turcia? Israelul participă la
competițiile fotbalistice europene, iar Kazahstanul joacă în preliminariile
Campionatului European. Eurovisionul a ajuns până în Australia.
Aceste
exemple arată că Europa instituțională și culturală nu se suprapune perfect
peste harta continentului. Totuși, pentru noi, întrebarea esențială nu este
unde trasăm granițele geografice, ci ce construim împreună.
Uniunea
Europeană este un proiect politic. Prin urmare, este firesc să existe
dezbateri, interese diferite și conflicte de idei. Unele guverne contestă
deciziile europene, iar unii cetățeni consideră că instituțiile de la Bruxelles
se implică prea mult. Dar democrația nu înseamnă absența politicii. Înseamnă
reguli, negociere și responsabilitate. Nu putem cere democrație doar atunci
când rezultatul ne convine.
O
altă întrebare importantă privește extinderea Uniunii. Am pornit de la șase
state și am ajuns la 27, după plecarea Marii Britanii. Este bine să ajungem la
30 sau 35? Putem administra eficient o Uniune mai mare? Putem oferi pace,
securitate și prosperitate mai multor cetățeni?
Extinderea
poate aduce beneficii economice și strategice, dar nu este suficient să primim
noi membri. Trebuie să ne asigurăm că Uniunea poate lua decizii, că regulile
sunt respectate și că instituțiile funcționează. O Uniune mai mare trebuie să
fie și mai capabilă să acționeze.
Groenlanda
este un exemplu interesant al schimbării granițelor politice. A făcut parte din
Comunitățile Europene prin Danemarca, dar a părăsit structurile europene în
1985. Astăzi, importanța sa strategică ne amintește că Europa trebuie să
privească dincolo de propriile granițe și să înțeleagă lumea în care trăiește.
Aici
ajungem la responsabilitatea principală a UE: pacea și prosperitatea. Aceste
obiective trebuie susținute prin rezultate concrete.
Avem
nevoie de o economie competitivă, de investiții, de energie accesibilă și de
capacitatea de a ne apăra. Dacă este nevoie de o cooperare militară mai
puternică, să o discutăm. Dacă avem nevoie de un Fond european pentru
competitivitate, să stabilim cum îl finanțăm și cum îl folosim. Dacă pierdem teren
în fața Statelor Unite și a Chinei, să identificăm cauzele și să găsim soluții.
Este
comod să explicăm toate problemele prin greșelile altora. Dar criticile, oricât
de justificate, nu țin locul acțiunii. Nu putem controla deciziile
Washingtonului sau dezvoltarea economiei chineze. Putem însă decide cum ne
pregătim și cât de bine ne folosim resursele.
Iar
aici trebuie să înțelegem un lucru simplu: Uniunea Europeană suntem noi.
Suntem
românii, antreprenorii, profesorii, medicii, inginerii și muncitorii. Suntem
cei care contribuie la economie, respectă regulile și cer instituțiilor să
funcționeze mai bine. Europa nu este o structură îndepărtată, care trebuie să
rezolve totul în locul nostru.
Europenizarea
înseamnă și capacitatea de a învăța, de a ne adapta și de a transforma
oportunitățile în rezultate. Nu ne garantează succesul. Ne oferă însă cadrul în
care îl putem construi împreună.
Nu
avem nevoie doar de rețete de succes, ci de organizare, priorități clare și
voința de a le pune în practică.
Așadar,
să discutăm mai puțin despre cine ne împiedică și mai mult despre ce avem de
făcut. Europa are responsabilitatea de a oferi pace și prosperitate. Noi avem
responsabilitatea de a contribui la acest proiect.
Viitorul
Europei nu se construiește doar la Bruxelles. Se construiește și aici, prin
ceea ce alegem să facem, împreună, în fiecare zi.
Dan
LUCA / Bruxelles
vineri, 23 octombrie 2026
Dan LUCA: editorial în Fãclia: “Bugetul Europei: bani mulți, întrebări simple”
O opinie directă despre exercițiul financiar european și România, în editorialul de astăzi din Făclia.
---
Bugetul
Uniunii Europene. Politica de coeziune. Competitivitate. Priorități strategice.
Cuvinte pe care le întâlnim tot mai des în știri și declarații oficiale. Sună
important, par complicate și, de multe ori, ne lasă cu aceeași întrebare: pe
mine, cetățeanul, cu ce mă ajută toate acestea?
E o
întrebare legitimă. Pentru că vorbim despre bani publici, despre contribuția
noastră la bugetul european și despre fonduri care ar trebui să schimbe ceva în
viața de zi cu zi. Nu doar în documente, nu doar în discursuri, ci acolo unde
contează: pe drumuri, în spitale, în școli și în comunitățile în care trăim.
România
contribuie la bugetul Uniunii Europene și primește, la rândul ei, finanțare
pentru dezvoltare. Dar adevărata miză nu este să numărăm doar banii care pleacă
sau cei care vin. Important este ce facem cu ei. Cât reușim să transformăm în
investiții utile, în locuri de muncă, în servicii publice mai bune și în șanse
reale pentru oameni.
Acum
se discută viitorul buget european pentru perioada 2028–2034. Dincolo de
negocierile de la Bruxelles, disputa are o miză cât se poate de concretă: ce
fel de Europă vrem să construim și unde se va regăsi România în acest proiect?
Pe
de o parte, avem coeziunea. Un cuvânt tehnic pentru o idee simplă: diferențele
dintre regiuni nu trebuie să devină prăpastii. Oamenii ar trebui să aibă acces
la servicii decente și oportunități de dezvoltare indiferent dacă trăiesc
într-o capitală europeană sau într-un oraș mic din România.
Pe
de altă parte, avem competitivitatea. Europa trebuie să investească în
tehnologie, cercetare, industrie și inovare pentru a putea ține pasul cu marile
economii ale lumii. Altfel, riscă să piardă investiții, locuri de muncă și
capacitatea de a-și decide singură viitorul economic.
Nu
trebuie să alegem între cele două. România are nevoie și de infrastructură, și
de o economie care produce valoare. Și de investiții în comunitățile rămase în
urmă, și de companii capabile să creeze locuri de muncă bine plătite.
Dezvoltarea nu înseamnă să construim un drum fără să ne întrebăm unde duce.
Înseamnă să legăm investițiile între ele, astfel încât oamenii și economia să
beneficieze de ele.
Dar
există o problemă despre care vorbim prea puțin: banii alocați nu sunt același
lucru cu banii cheltuiți eficient.
Putem
negocia finanțări importante și totuși să pierdem ani în proceduri, să
întârziem proiecte sau să investim fără să obținem rezultatele așteptate. Putem
avea strategii ambițioase și clădiri inaugurate, dar fără suficienți oameni
care să le facă să funcționeze. Absorbția fondurilor este importantă, însă nu
poate fi singurul criteriu al succesului.
România
trebuie să urmărească finanțări adecvate pentru coeziune și competitivitate,
dar și reguli mai simple, proiecte bine pregătite și responsabilitate în
cheltuirea fiecărui euro. Nu este suficient să obținem bani. Trebuie să știm ce
vrem să facem cu ei și să putem demonstra că investițiile și-au atins scopul.
Până
la urmă, cetățeanul nu ar trebui să fie nevoit să descifreze jargonul european
pentru a înțelege dacă lucrurile merg bine. Ar trebui să vadă rezultatele. Un
drum mai sigur. Un spital în care primește îngrijire la timp. O școală în care
copiii au condiții mai bune. Un loc de muncă decent. O administrație care
rezolvă probleme, nu le multiplică.
Acesta
este testul adevărat al bugetului european. Nu câte miliarde anunțăm și nici
câte pagini au strategiile, ci ce se schimbă în viața oamenilor.
La
Bruxelles se negociază priorități și sume. În România, rezultatul trebuie să se
vadă acasă. Iar între cele două nu ar trebui să existe o distanță atât de mare.
Dan
LUCA / Bruxelles