duminică, 15 noiembrie 2026

Dan Luca – Op-Ed Co-Authored with Romania’s Minister of National Defence: "Europe’s Defence: An Economic Opportunity for Romania"


I have recently co-authored an op-ed published in Romania’s Ziarul Financiar.
It was a pleasure to collaborate with Radu-Ștefan Oprea, Romania’s Minister of National Defence, in developing this article.


...
As negotiations on the European Union’s next Multiannual Financial Framework for 2028–2034 move forward, Romania is seeking to strengthen its position in the defence component of the European Competitiveness Fund. What does this mean in practice? It means ensuring that Romanian companies are not merely indirect beneficiaries of European investment, but active participants in projects, capable of attracting funding and becoming part of European supply and production chains for military equipment and technologies.

The economic stakes are considerable. European funding can support the development of industrial capabilities requiring substantial investment, facilitate cooperation between companies from different Member States and help Romanian businesses access markets that would otherwise be difficult to reach individually. This is why Romania must remain actively engaged in these negotiations, advocating for funding rules and mechanisms that give its national defence industry a genuine opportunity to participate.

A concrete example of this approach is EDIP (European Defence Industry Programme). The programme aims to strengthen Europe's production capacity, encourage cooperation among Member States and reduce dependence on suppliers from outside the European Union.

Romania's involvement is already significant. The country participated in all nine project proposals, while five of the selected projects include Romanian companies. Beyond the figures, this demonstrates that Romanian businesses can take part in concrete European initiatives and contribute to the development of joint defence capabilities. It represents an important step away from the role of a beneficiary of European security towards becoming an active contributor to its industrial foundations.

These programmes should not be viewed simply as funding mechanisms. They offer an opportunity to connect Romania's defence industry to major European projects, attract investment and develop technological expertise that can also generate benefits for the civilian economy.

Particular attention should be given to the Black Sea region. Its importance for European security is growing, and Romania can contribute not only through its geographical position, but also through infrastructure, logistics, industrial capabilities and regional expertise. In this way, a strategic security responsibility can become a long-term economic and diplomatic advantage.

All these objectives must be pursued in complementarity with NATO. Strengthening European defence does not compete with or replace the North Atlantic Alliance. On the contrary, a Europe that invests more, produces more and develops its own capabilities becomes a stronger and more credible ally within NATO. The transatlantic partnership remains an essential pillar of Romania's security.

Twenty years after joining the European Union, Romania has reached a point where it can move towards a new stage of European integration. Participating in the Single Market and benefiting from the opportunities offered by EU membership are no longer enough. Romania must contribute more actively to the projects shaping Europe's future and translate that participation into tangible economic benefits.

European defence can become one of these strategic projects. Its success should not be measured solely by larger budgets or new military equipment, but also by modernised factories, Romanian companies integrated into European production chains, technologies developed domestically and well-paid jobs.

Romania has an opportunity to turn one of Europe's strategic necessities into a national development project. We have strategies, legislative instruments, European funding opportunities and companies already demonstrating their ability to participate in joint initiatives. The challenge is to bring these elements together within a coherent, long-term vision.

To achieve this, Romania must move beyond simply participating in Europe's collective defence effort and deliver an economic and industrial contribution that reflects its full potential.

Ștefan-Radu Oprea is the Minister of National Defence of Romania.
Dan Luca is an expert in European affairs and strategic communication, based in Brussels since 1997.


Dan Luca / Brussels

Dan LUCA – editorial în Fãclia: “Balcanii de Vest: astãzi, Muntenegru”

Despre Muntenegru și aderarea la Uniunea Europeană, în editorialul meu din ziarul Făclia.


---


Se pare că al 28-lea membru al Uniunii Europene ar putea fi cochetul stat Muntenegru. Recunosc, am o mică problemă de obiectivitate: la Bruxelles am o relație personală excelentă cu fostul ambasador muntenegrean pe lângă UE. În plus, acum vreo 15 ani am colaborat cu o echipă media din Podgorica, iar amintirile au rămas dintre cele care îți aduc zâmbetul pe buze. Așadar, sunt puțin partinitor. Dar, după ce am vizitat țara în această vară, am și argumente turistice!

Muntenegru este o țară mică, de aproximativ 600.000 de locuitori, dar cu ambiții europene mari. Fostă republică iugoslavă, și-a declarat independența în 2006, a intrat în NATO în 2017 și folosește euro, chiar dacă nu face parte oficial din zona euro. Cu alte cuvinte, este deja familiarizată cu Europa, iar acum își dorește și locul cuvenit la masa Uniunii.

Dincolo de geopolitică, Muntenegru este o destinație care te cucerește repede. Are munți spectaculoși, drumuri care șerpuiesc printre peisaje superbe, orașe istorice și o coastă adriatică de-a dreptul spectaculoasă. Uneori ai impresia că ai ajuns în Elveția, alteori că ești într-o stațiune mediteraneeană. Iar când apare marea, înțelegi că această țară a primit câte puțin din toate avantajele geografice.

Podgorica, capitala, merită descoperită fără grabă. Biserica Ortodoxă Sfântul Gheorghe, Parcul Gorica, Galeria de Artă, Turnul cu Ceas și Podul Millennium sunt câteva dintre reperele orașului. Pentru cei care au prins anii '80, numele Budućnost Titograd trezește poate câteva amintiri sportive. Titograd a devenit între timp Podgorica, Iugoslavia a rămas în cărțile de istorie, dar urmele trecutului încă se lasă descoperite, discret, printre străzile capitalei.

Apoi vine Kotor, adevărata bijuterie medievală a țării. Așezat spectaculos între munți și golf, orașul pare desprins dintr-o carte poștală. Golful Kotor îți oferă o priveliște care amintește de celebrul golf din Rio de Janeiro. Diferența este că aici istoria europeană, zidurile vechi și atmosfera balcanică dau peisajului o personalitate aparte.

Nici litoralul nu se lasă mai prejos. Budva este stațiunea vedetă, cu atmosferă vibrantă, restaurante, plaje și multă animație estivală. Iar Sveti Stefan, cu celebra sa insuliță legată de țărm, este probabil cea mai fotografiată imagine a Muntenegrului. Apele turcoaz, plajele ascunse printre stânci și munții care par să coboare direct în mare completează un tablou greu de uitat.

Muntenegru nu este doar o destinație de vacanță. Este o țară cu identitate, istorie și un potențial european remarcabil. Iar dacă aderarea la Uniunea Europeană se va produce în anii următori, Europa va câștiga nu doar un nou membru, ci și o destinație care merită cunoscută.

Eu, unul, îi țin pumnii. Și, recunosc, mi-aș mai rezerva câteva zile de vacanță acolo.

 

Dan LUCA / Bruxelles

marți, 10 noiembrie 2026

Dan LUCA – contribuţie la un articol publicat de cãtre Ziarul Financiar: “Apărarea Europei, o oportunitate economică pentru România”


Alături de ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, am publicat astăzi, în Ziarul Financiar, un articol dedicat dezvoltării economice a României în contextul consolidării capacităților de apărare ale Uniunii Europene.

 

----

La douăzeci de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România are șansa de a-și consolida poziția într-un domeniu care va conta tot mai mult în anii următori: apărarea europeană. Nu este vorba doar despre securitate și angajamente militare. Este vorba și despre investiții, industrie, tehnologie, locuri de muncă și competitivitate economică.

 

Europa își regândește astăzi prioritățile de securitate. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei și schimbările din mediul internațional au arătat că Uniunea Europeană trebuie să fie mai bine pregătită să își apere interesele și cetățenii. Pentru aceasta, are nevoie de capacități militare mai puternice, dar și de o industrie de apărare capabilă să răspundă rapid cererii, să inoveze și să producă la scară europeană.

 

Această schimbare de perspectivă deschide o oportunitate importantă pentru România. Întrebarea nu este doar cum participăm la efortul european de apărare, ci și cum transformăm acest efort într-un avantaj pentru economia națională.

 

România pornește de la câteva atuuri importante. Poziția la granița estică a Uniunii, apartenența la flancul estic al NATO și importanța strategică a Mării Negre îi conferă un rol relevant în arhitectura de securitate europeană. Dar relevanța geopolitică trebuie dublată de capacitate economică și industrială. Altfel, riscăm să rămânem doar un beneficiar al investițiilor și deciziilor luate în alte state europene.

 

Miza este să devenim și un participant activ la aceste proiecte.

 

Politica de apărare are efecte mult dincolo de sectorul militar. Investițiile în mobilitate militară înseamnă drumuri, căi ferate, poduri și infrastructură logistică modernizate. Consolidarea securității energetice înseamnă noi interconectări și surse de aprovizionare mai diversificate. Iar dezvoltarea tehnologiilor cu utilizare duală, de la inteligență artificială și comunicații securizate până la robotică și sisteme autonome, poate crea piețe noi pentru companiile europene și românești.

 

Cu alte cuvinte, investițiile în apărare pot deveni investiții în dezvoltare.

 

Pentru România, acest lucru presupune însă o schimbare de abordare. Nu este suficient să alocăm mai multe resurse pentru achiziții de echipamente. Trebuie să ne asigurăm că o parte cât mai consistentă din valoarea acestor investiții se întoarce în economie, prin producție locală, parteneriate industriale, transfer de tehnologie și cercetare.

 

Avem deja instrumente importante pentru a face această schimbare. Strategia Națională pentru Industria de Apărare 2024–2030 și legea privind cooperarea tehnologică și industrială creează cadrul prin care achizițiile de echipamente militare pot deveni un motor de dezvoltare pentru industria românească. Ideea este simplă: atunci când România investește în apărare, beneficiile nu trebuie să se limiteze la echipamentele livrate. Aceste investiții trebuie să genereze și producție în țară, transfer de tehnologie, capacități industriale noi și locuri de muncă. Cu alte cuvinte, fiecare achiziție importantă trebuie privită și prin prisma valorii economice pe care o poate crea în România.

 

Avem nevoie de o industrie de apărare modernă, capabilă să lucreze împreună cu marile companii europene și să participe la proiecte comune. Companiile românești, inclusiv întreprinderile mici și mijlocii, trebuie să poată intra în lanțurile europene de furnizori. Pentru aceasta, sunt necesare investiții, acces la finanțare, competențe specializate și o colaborare mai strânsă între industrie, universități și centrele de cercetare.

 

Nu trebuie să pornim de la ideea că România poate produce singură tot ceea ce are nevoie. Niciun stat european nu poate face acest lucru eficient. Viitorul industriei de apărare este unul al cooperării, al specializării și al proiectelor comune. Important este ca România să identifice domeniile în care poate dezvolta competențe proprii și poate deveni un partener industrial relevant.

 

Această participare trebuie pregătită și la nivel european. În negocierile privind viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034, România urmărește să își consolideze poziția în componenta de apărare a Fondului European pentru Competitivitate. Ce înseamnă acest lucru în practică? Ca firmele românești să nu fie doar beneficiari indirecți ai investițiilor europene, ci să participe direct la proiecte, să atragă finanțare și să devină parte a lanțurilor europene de producție și furnizare de echipamente și tehnologii militare.

 

Este o miză economică importantă. Fondurile europene pot susține dezvoltarea unor capacități industriale care necesită investiții mari, pot facilita colaborarea dintre companii din mai multe state și pot ajuta firmele românești să ajungă pe piețe la care, individual, ar avea acces mai dificil. De aceea, România trebuie să fie prezentă în aceste negocieri și să susțină reguli și mecanisme de finanțare care oferă industriei naționale șansa de a participa efectiv.

 

Un exemplu concret al acestei direcții este EDIP (European Defence Industry Programme), Programul european pentru industria de apărare. Acesta urmărește să consolideze capacitatea de producție a Europei, să încurajeze cooperarea dintre statele membre și să reducă dependența de furnizori din afara Uniunii. Participarea României este deja relevantă: țara noastră a fost implicată în toate cele nouă propuneri de proiecte, iar cinci dintre proiectele selectate includ companii românești. Dincolo de cifre, acest rezultat arată că firmele din România pot participa la inițiative europene concrete și pot contribui la dezvoltarea unor capacități comune de apărare. Este un pas important de la statutul de beneficiar al securității europene la cel de participant la construcția industrială a acesteia.

 

Nu trebuie să privim aceste programe ca pe simple mecanisme de finanțare. Ele reprezintă oportunități de a conecta industria românească la proiecte europene de anvergură, de a atrage investiții și de a dezvolta competențe tehnologice care vor avea efecte și în economia civilă.

 

O atenție specială trebuie acordată regiunii Mării Negre. Importanța sa pentru securitatea europeană este în creștere, iar România poate contribui nu doar prin poziția geografică, ci și prin infrastructură, logistică, capacități industriale și expertiză regională. Astfel, o responsabilitate de securitate se poate transforma într-un avantaj economic și diplomatic pe termen lung.

 

Toate aceste obiective trebuie urmărite în complementaritate cu NATO. Consolidarea apărării europene nu concurează cu Alianța Nord-Atlantică și nu o înlocuiește. Dimpotrivă, o Europă care investește mai mult, produce mai mult și își dezvoltă propriile capacități devine un aliat mai puternic și mai credibil în cadrul NATO. Parteneriatul transatlantic rămâne un pilon esențial al securității României.

 

La douăzeci de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România se află într-un moment în care poate trece la o nouă etapă a integrării. Nu mai este suficient să participăm la piața unică și să accesăm oportunitățile oferite de apartenența la Uniune. Trebuie să contribuim mai mult la proiectele care definesc viitorul Europei și să valorificăm economic această participare.

 

Apărarea europeană poate fi unul dintre aceste proiecte. Succesul nu se va măsura doar în bugete mai mari sau în echipamente noi, ci și în fabrici modernizate, companii integrate în lanțurile europene de producție, tehnologii dezvoltate aici și locuri de muncă bine plătite.

 

România are oportunitatea de a transforma o necesitate strategică a Europei într-un proiect de dezvoltare națională. Avem strategii, instrumente legislative, oportunități de finanțare europeană și companii care demonstrează deja că pot participa la proiecte comune. Provocarea este să le conectăm într-o viziune coerentă și pe termen lung.

Pentru aceasta, trebuie să trecem de la simpla participare la efortul european de apărare la o contribuție economică și industrială pe măsura potențialului nostru.

 

Ștefan-Radu Oprea este ministrul apărării naționale al României.

 

Dan Luca este expert în afaceri europene și comunicare strategică, desfășurându-și activitatea la Bruxelles din 1997.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

vineri, 6 noiembrie 2026

Dan LUCA – interviu la TVR Cluj, la 30 de ani de la înființarea Casei Europei la Cluj


Mulțumesc lui Mihnea Stoica de la TVR Cluj pentru invitație și pentru prilejul de a vorbi despre atmosfera de la Cluj din anul 1996 și despre contextul care a dus la lansarea Mișcării Casei Europei la Cluj.

 

Interviul este disponibil acum online, pe platforma TVR Cluj.

 

Dan Luca / Bruxelles

 

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Bosnia, văzută din interior”


Revin astăzi, în Făclia, cu un subiect complex, Bosnia și trauma războiului din anii ’90.

 

...

Există locuri pe care le vizitezi pentru frumusețea lor și locuri care te fac să te oprești, să privești în jur și să încerci să înțelegi. Bosnia și Herțegovina face parte din a doua categorie. Este o țară a contrastelor, a întâlnirii dintre culturi și religii, dar și a unei istorii atât de complicate, încât uneori pare greu de cuprins într-o singură poveste. Am ajuns aici cu dorința de a descoperi Sarajevo, dar am plecat cu sentimentul că am cunoscut ceva mai mult: o țară care încă își caută echilibrul, fără să renunțe la speranță.

 

Sarajevo te cucerește prin atmosfera sa multiculturală. Moschei, biserici catolice și ortodoxe, sinagogi, străzi orientale și clădiri austro-ungare coexistă într-un spațiu relativ restrâns. Este un oraș în care Europa Centrală întâlnește Orientul, iar istoria nu este ascunsă în muzee, ci trăiește la fiecare colț de stradă.

 

În 1984, Sarajevo era în centrul atenției lumii, găzduind Jocurile Olimpice de Iarnă. Era imaginea unei regiuni deschise, optimiste, în care oamenii puteau privi împreună spre viitor. Mai puțin de un deceniu mai târziu, orașul devenea scena unuia dintre cele mai dramatice asedii din istoria Europei contemporane.

 

Pista de bob olimpică este poate cel mai puternic simbol al acestei transformări. Construită pentru sport și bucurie, a fost folosită în timpul războiului ca poziție militară, de unde lunetiștii puteau supraveghea orașul. Astăzi, printre graffiti și vegetație, betonul păstrează o poveste pe care natura încearcă, încet, să o acopere.

 

La Tunelul Speranței, muzeu dedicat supraviețuirii orașului în timpul asediului, înțelegi mai bine ce a însemnat izolarea pentru locuitorii Sarajevo-ului. Prin acel culoar subteran au trecut alimente, medicamente și oameni. A fost o legătură fragilă cu lumea exterioară și, pentru mulți, diferența dintre viață și moarte.

 

Tot în Sarajevo, Podul Latin amintește de ziua de 28 iunie 1914, când Gavrilo Princip i-a asasinat pe arhiducele Franz Ferdinand și pe soția sa, Sophie. Atentatul a devenit scânteia care a declanșat Primul Război Mondial. Puține orașe europene poartă în memoria lor atât de multe momente care au schimbat cursul istoriei.

 

Dar Bosnia de astăzi nu înseamnă doar trecut. În estul țării, în Republica Srpska, prezența influenței rusești, inclusiv prin investiții în sectoare strategice precum energia, arată cât de complicat rămâne echilibrul geopolitic al regiunii.

 

Nici arhitectura statului nu este simplă. Acordul de la Dayton, semnat în decembrie 1995, a pus capăt războiului, dar a construit un sistem politic complex, bazat pe împărțirea puterii între comunități. Pacea a rezistat, însă nemulțumirile, tensiunile și blocajele politice nu au dispărut. După atâția ani, mulți bosniaci simt că țara a rămas captivă propriului compromis.

 

Există însă și semne de normalitate care merită descoperite. Marca convertibilă, moneda națională introdusă în 1998 și legată de marca germană, a devenit un simbol al stabilității într-o economie care a avut nevoie de repere solide.

 

Iar Bosnia trebuie cunoscută și prin gusturile sale. Ćevapi, burek și supele tradiționale sunt parte dintr-o cultură gastronomică generoasă. În Bazarul Central din Sarajevo, printre cafenele, restaurante și forfota străzilor, descoperi o țară care știe să primească oamenii cu ospitalitate.

 

Uniunea Europeană poate reprezenta o direcție și o șansă pentru Bosnia. Dar drumul este lung, iar integrarea nu poate rezolva peste noapte neîncrederea, diferențele și problemele politice acumulate în decenii.

 

Totuși, există un adevăr care nu trebuie ignorat: astăzi, pe străzile Sarajevo-ului nu se mai moare sub gloanțe. Copiii merg la școală, terasele sunt pline, turiștii descoperă orașul, iar oamenii își construiesc viețile.

 

Poate că aceasta este cea mai importantă lecție a Bosniei: pacea nu înseamnă că toate rănile s-au vindecat, ci că oamenii au găsit puterea să meargă mai departe. Bosnia nu este o poveste încheiată. Este o poveste în construcție, cu multe întrebări, dar și cu motive reale de speranță. Iar după ce o vezi din interior, înțelegi că viitorul ei merită mai mult decât compasiune: merită încredere.

 

Dan LUCA / Bruxelles

vineri, 30 octombrie 2026

Dan Luca - editorial în Faclia: “Europenizarea ca responsabilitate”

Europeanizarea este mai importantă acum ca niciodată. Despre acest subiect, în editorialul meu de astăzi din Făclia.

 

---

Ce înseamnă, de fapt, europenizarea? Este legată de Europa ca spațiu geografic sau de Uniunea Europeană ca proiect politic? Este un lucru bun? Ne face mai liberi, mai prosperi și mai puternici?

 

În anii '90, noi, românii, simțeam nevoia să afirmăm că suntem europeni. Veneam după decenii de comunism, izolare și libertăți limitate. Dar nu deveniserăm europeni în 1989. Eram europeni și înainte. Ceea ce ne lipsea era libertatea de a ne conecta firesc la lumea din care făceam parte. Aderarea la UE ne-a oferit șansa de a recupera decalaje și de a ne dezvolta într-un spațiu economic și politic mai larg.

 

Dar unde începe și unde se termină Europa? Geografia nu oferă întotdeauna răspunsuri simple. Rusia este europeană? Dar Turcia? Israelul participă la competițiile fotbalistice europene, iar Kazahstanul joacă în preliminariile Campionatului European. Eurovisionul a ajuns până în Australia.

 

Aceste exemple arată că Europa instituțională și culturală nu se suprapune perfect peste harta continentului. Totuși, pentru noi, întrebarea esențială nu este unde trasăm granițele geografice, ci ce construim împreună.

 

Uniunea Europeană este un proiect politic. Prin urmare, este firesc să existe dezbateri, interese diferite și conflicte de idei. Unele guverne contestă deciziile europene, iar unii cetățeni consideră că instituțiile de la Bruxelles se implică prea mult. Dar democrația nu înseamnă absența politicii. Înseamnă reguli, negociere și responsabilitate. Nu putem cere democrație doar atunci când rezultatul ne convine.

 

O altă întrebare importantă privește extinderea Uniunii. Am pornit de la șase state și am ajuns la 27, după plecarea Marii Britanii. Este bine să ajungem la 30 sau 35? Putem administra eficient o Uniune mai mare? Putem oferi pace, securitate și prosperitate mai multor cetățeni?

 

Extinderea poate aduce beneficii economice și strategice, dar nu este suficient să primim noi membri. Trebuie să ne asigurăm că Uniunea poate lua decizii, că regulile sunt respectate și că instituțiile funcționează. O Uniune mai mare trebuie să fie și mai capabilă să acționeze.

 

Groenlanda este un exemplu interesant al schimbării granițelor politice. A făcut parte din Comunitățile Europene prin Danemarca, dar a părăsit structurile europene în 1985. Astăzi, importanța sa strategică ne amintește că Europa trebuie să privească dincolo de propriile granițe și să înțeleagă lumea în care trăiește.

 

Aici ajungem la responsabilitatea principală a UE: pacea și prosperitatea. Aceste obiective trebuie susținute prin rezultate concrete.

 

Avem nevoie de o economie competitivă, de investiții, de energie accesibilă și de capacitatea de a ne apăra. Dacă este nevoie de o cooperare militară mai puternică, să o discutăm. Dacă avem nevoie de un Fond european pentru competitivitate, să stabilim cum îl finanțăm și cum îl folosim. Dacă pierdem teren în fața Statelor Unite și a Chinei, să identificăm cauzele și să găsim soluții.

 

Este comod să explicăm toate problemele prin greșelile altora. Dar criticile, oricât de justificate, nu țin locul acțiunii. Nu putem controla deciziile Washingtonului sau dezvoltarea economiei chineze. Putem însă decide cum ne pregătim și cât de bine ne folosim resursele.

 

Iar aici trebuie să înțelegem un lucru simplu: Uniunea Europeană suntem noi.

Suntem românii, antreprenorii, profesorii, medicii, inginerii și muncitorii. Suntem cei care contribuie la economie, respectă regulile și cer instituțiilor să funcționeze mai bine. Europa nu este o structură îndepărtată, care trebuie să rezolve totul în locul nostru.

Europenizarea înseamnă și capacitatea de a învăța, de a ne adapta și de a transforma oportunitățile în rezultate. Nu ne garantează succesul. Ne oferă însă cadrul în care îl putem construi împreună.

 

Nu avem nevoie doar de rețete de succes, ci de organizare, priorități clare și voința de a le pune în practică.

 

Așadar, să discutăm mai puțin despre cine ne împiedică și mai mult despre ce avem de făcut. Europa are responsabilitatea de a oferi pace și prosperitate. Noi avem responsabilitatea de a contribui la acest proiect.

 

Viitorul Europei nu se construiește doar la Bruxelles. Se construiește și aici, prin ceea ce alegem să facem, împreună, în fiecare zi.

 

Dan LUCA / Bruxelles

vineri, 23 octombrie 2026

Dan LUCA: editorial în Fãclia: “Bugetul Europei: bani mulți, întrebări simple”

O opinie directă despre exercițiul financiar european și România, în editorialul de astăzi din Făclia.

 

---

Bugetul Uniunii Europene. Politica de coeziune. Competitivitate. Priorități strategice. Cuvinte pe care le întâlnim tot mai des în știri și declarații oficiale. Sună important, par complicate și, de multe ori, ne lasă cu aceeași întrebare: pe mine, cetățeanul, cu ce mă ajută toate acestea?

 

E o întrebare legitimă. Pentru că vorbim despre bani publici, despre contribuția noastră la bugetul european și despre fonduri care ar trebui să schimbe ceva în viața de zi cu zi. Nu doar în documente, nu doar în discursuri, ci acolo unde contează: pe drumuri, în spitale, în școli și în comunitățile în care trăim.

 

România contribuie la bugetul Uniunii Europene și primește, la rândul ei, finanțare pentru dezvoltare. Dar adevărata miză nu este să numărăm doar banii care pleacă sau cei care vin. Important este ce facem cu ei. Cât reușim să transformăm în investiții utile, în locuri de muncă, în servicii publice mai bune și în șanse reale pentru oameni.

 

Acum se discută viitorul buget european pentru perioada 2028–2034. Dincolo de negocierile de la Bruxelles, disputa are o miză cât se poate de concretă: ce fel de Europă vrem să construim și unde se va regăsi România în acest proiect?

 

Pe de o parte, avem coeziunea. Un cuvânt tehnic pentru o idee simplă: diferențele dintre regiuni nu trebuie să devină prăpastii. Oamenii ar trebui să aibă acces la servicii decente și oportunități de dezvoltare indiferent dacă trăiesc într-o capitală europeană sau într-un oraș mic din România.

 

Pe de altă parte, avem competitivitatea. Europa trebuie să investească în tehnologie, cercetare, industrie și inovare pentru a putea ține pasul cu marile economii ale lumii. Altfel, riscă să piardă investiții, locuri de muncă și capacitatea de a-și decide singură viitorul economic.

 

Nu trebuie să alegem între cele două. România are nevoie și de infrastructură, și de o economie care produce valoare. Și de investiții în comunitățile rămase în urmă, și de companii capabile să creeze locuri de muncă bine plătite. Dezvoltarea nu înseamnă să construim un drum fără să ne întrebăm unde duce. Înseamnă să legăm investițiile între ele, astfel încât oamenii și economia să beneficieze de ele.

 

Dar există o problemă despre care vorbim prea puțin: banii alocați nu sunt același lucru cu banii cheltuiți eficient.

 

Putem negocia finanțări importante și totuși să pierdem ani în proceduri, să întârziem proiecte sau să investim fără să obținem rezultatele așteptate. Putem avea strategii ambițioase și clădiri inaugurate, dar fără suficienți oameni care să le facă să funcționeze. Absorbția fondurilor este importantă, însă nu poate fi singurul criteriu al succesului.

 

România trebuie să urmărească finanțări adecvate pentru coeziune și competitivitate, dar și reguli mai simple, proiecte bine pregătite și responsabilitate în cheltuirea fiecărui euro. Nu este suficient să obținem bani. Trebuie să știm ce vrem să facem cu ei și să putem demonstra că investițiile și-au atins scopul.

 

Până la urmă, cetățeanul nu ar trebui să fie nevoit să descifreze jargonul european pentru a înțelege dacă lucrurile merg bine. Ar trebui să vadă rezultatele. Un drum mai sigur. Un spital în care primește îngrijire la timp. O școală în care copiii au condiții mai bune. Un loc de muncă decent. O administrație care rezolvă probleme, nu le multiplică.

Acesta este testul adevărat al bugetului european. Nu câte miliarde anunțăm și nici câte pagini au strategiile, ci ce se schimbă în viața oamenilor.

 

La Bruxelles se negociază priorități și sume. În România, rezultatul trebuie să se vadă acasă. Iar între cele două nu ar trebui să existe o distanță atât de mare.

 

Dan LUCA / Bruxelles