Dan LUCA – editorial în Făclia: „Islanda”

La începutul acestei luni, am petrecut o săptămână în Islanda. Astăzi am publicat în Făclia un editorial despre această țară, dintr-o perspectivă cultural-turistică, dar mai ales geostrategică.

 

---

Mă bucur tare mult că, în sfârșit, am ajuns în Islanda. Era una dintre țările pe care le aveam de mult pe listă. După o săptămână, aproape 2.000 de kilometri străbătuți cu mașina și cinci locuri de cazare schimbate, am plecat cu sentimentul că am descoperit nu doar o țară spectaculoasă, ci și una care spune multe despre Europa.

 

Islanda are o populație mai mică decât Clujul. Și totuși, este greu să găsești un loc în care natura, istoria și geopolitica să se întâlnească atât de spectaculos. De la Bruxelles ajungi în Islanda cam în același timp în care ajungi cu avionul în România. Pare surprinzător când te uiți pe hartă. Islanda pare foarte departe. În realitate, este la doar câteva ore de noi.

 

Aici, natura nu este un obiectiv turistic. Natura este țara însăși. Lava neagră, ghețarii, vulcanii, cascadele, plajele vulcanice, gheizerele, fiordurile și oceanul Atlantic sunt peste tot. Nu mergi în Islanda pentru soare și plajă. Nu mergi pentru orașe sau muzee. Mergi pentru natură. Din primele ore ai senzația că trăiești pe o planetă construită din lavă. Și, într-un fel, chiar asta faci.

 

Turismul a explodat în ultimii 15 ani. Explicația este simplă. Zboruri accesibile, inclusiv prin Icelandair. Infrastructură foarte bună. Mașini de închiriat peste tot. Numeroase ferme transformate în pensiuni. Și obiective turistice aflate la distanțe rezonabile unele de altele.

 

Într-o săptămână am întâlnit turiști din toate colțurile lumii. Inclusiv foarte mulți chinezi. Nu însă imaginea clasică a grupurilor de 40 de persoane coborâte din autocare. Sunt tineri, în jur de 30 de ani. Vorbesc engleză, călătoresc în grupuri mici și își închiriază mașini pentru a descoperi singuri insula. Și sunt multe Dacii, masina preferatã a agenţiilor de închiriere din Islanda.

 

Turismul Islandei se bazează și pe tineri europeni veniți sezonier la muncă. Îi găsești în restaurante, baruri sau muzee, mulți dintre ei atrași de salariile bune. Polonia și Slovacia sunt printre țările de unde vin mulți dintre acești angajați sezonieri.

 

Am făcut Golden Circle. Am văzut craterul Kerid, cascada Gullfoss și Geysir, gheizerul care a dat numele tuturor gheizerelor. Am ajuns la ghețari, pe plaje cu nisip negru și la formațiuni de bazalt. Am văzut focile de la Ytri Tunga și Kirkjufell. Și am avut norocul să văd Aurora Boreală.

 

Dar Islanda nu înseamnă doar peisaje spectaculoase.

 

Pentru cine își amintește sportul, Islanda a devenit cunoscută în toată Europa și prin fotbal. Cine poate uita echipa islandeză de la Euro 2016? O țară cu o populație atât de mică a ajuns atunci în sferturile de finală ale Campionatului European. A fost una dintre poveștile competiției. Apoi a venit echipa masculină de handbal, care a confirmat aceeași idee: o țară mică poate avea o forță sportivă mult mai mare decât ar sugera numărul locuitorilor.

 

Islanda are însă și o istorie economică recentă pe care nu trebuie să o uităm. Criza financiară din 2008 a lovit devastator țara. Sistemul bancar islandez s-a prăbușit, iar Islanda a devenit unul dintre simbolurile crizei financiare globale.

 

Astăzi, problemele sunt altele. Prețurile locuințelor au crescut enorm, iar presiunea turismului asupra pieței imobiliare este evidentă.

 

Dincolo de aceste lucruri, după câteva zile începi să privești Islanda altfel. Înțelegi de ce această insulă, aparent pierdută în Atlanticul de Nord, are o importanță strategică atât de mare.

 

Islanda este membră NATO încă de la înființarea Alianței, în 1949. Dar nu are armată.

Este o situație aparte. O țară fără armată, aflată într-o poziție geografică extrem de importantă. Între Europa și America de Nord. Pe rutele strategice ale Atlanticului de Nord. Aproape de zona arctică. Astăzi, această poziție contează din nou enorm.

 

La Reykjavík am ajuns și la Höfði House. Aici s-au întâlnit Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov, în octombrie 1986. Summitul nu a dus atunci la acordul pe care cei doi lideri îl doreau. A rămas însă un moment important al procesului care avea să contribuie la încheierea Războiului Rece.

 

Am avut privilegiul să vizitez incinta, deși clădirea nu este în mod obișnuit deschisă publicului. Mi s-a spus să mă grăbesc. În aproximativ 45 de minute era așteptat acolo Marco Rubio. În acel moment mi-am dat seama încă o dată că Islanda nu este doar despre ghețari și cascade.

 

Este despre Atlanticul de Nord, Rusia, NATO și securitatea Europei. Și atunci apare inevitabil o întrebare: va deveni Islanda membră a Uniunii Europene? Islanda este deja foarte aproape de UE. Face parte din Spațiul Economic European și din Schengen. Pentru un european, multe dintre lucrurile care țin de apartenența la UE sunt deja prezente aici. Inclusiv roamingul funcționează, practic, ca în Uniunea Europeană. Și totuși, Islanda nu este membră a Uniunii.

 

Au existat negocieri pentru aderare. Au fost apoi abandonate. Pescuitul, agricultura, suveranitatea și relația cu Bruxelles-ul au fost și rămân teme sensibile. Astăzi însă apare un argument nou, mult mai puternic: apărarea europeană. După invazia Rusiei în Ucraina, arhitectura de securitate a Europei s-a schimbat profund. Iar geografia Islandei a devenit din nou extrem de importantă.

 

Poate că, într-o zi, această discuție va reveni serios pe agenda islandeză. Nu știu dacă Islanda va deveni membră a UE. Dar, după această călătorie, înțeleg mai bine de ce întrebarea merită pusă.

 

Mai există însă o poveste care leagă Islanda de Europa și de America într-un mod cu totul special. Leif Erikson. Navigatorul nordic a ajuns în America de Nord cu aproximativ 500 de ani înaintea lui Cristofor Columb.

 

Am vizitat casa în care, potrivit tradiției, s-a născut, la Eiríksstaðir, în vestul Islandei.

Conform legendelor nordice, în jurul anului 1000, Leif Erikson a explorat un teritoriu numit Vinland. Cel mai probabil, acesta se afla în zona Atlanticului de Nord, în apropierea coastelor Canadei de astăzi. Iar aici nu mai vorbim doar despre legende. Descoperirile arheologice de la L’Anse aux Meadows, în Newfoundland, confirmă prezența nordicilor acolo în jurul anului 1000. Este cea mai veche dovadă cunoscută a unei așezări europene în Americi.

 

Poate că acesta este cel mai bun mod de a înțelege Islanda. O țară mică. O insulă aparent izolată. Dar aflată, de fapt, între lumi. Între Europa și America. Între ghețari și vulcani. Între trecutul viking și geopolitica prezentului.

 

Am plecat după o săptămână cu imagini greu de uitat. Dar și cu o concluzie simplă: Islanda este mult mai mult decât o destinație turistică spectaculoasă.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

O săptămână în Islanda

De mult timp îmi doream să vizitez Islanda. Mă bucur tare mult că, în sfârșit, am ajuns în această țară cu o populație mai mică decât cea a Clujului, dar unică prin climă, poziționare geografică și, nu în ultimul rând, prin dârzenia oamenilor care trăiesc aici.

Islanda este una dintre acele țări în care natura este principalul obiectiv turistic. Lavă neagră, ghețari, munți, plaje vulcanice, cascade, zone geotermale și ocean — toate se găsesc într-un singur loc.

Nu mergi în Islanda pentru soare și plajă. Nici pentru orașe și muzee. Mergi pentru natură. Din primele momente, te lovește o senzație greu de descris: lava vulcanică, de un negru intens, domină totul. Ai impresia că trăiești pe lavă. Și, într-un fel, chiar asta faci.

Deși pe hartă pare izolată și greu accesibilă, Islanda este o țară plină de turiști. Rețeta succesului turistic este, de fapt, destul de simplă: zboruri accesibile, inclusiv prin Icelandair, numeroase ferme transformate în pensiuni, mașini de închiriat la tot pasul — mai ales Dacia —, obiective turistice aflate la distanțe rezonabile unele de altele și o infrastructură rutieră și digitală care face călătoria surprinzător de ușoară.

Timp de o săptămână am străbătut aproximativ 2.000 de kilometri prin Islanda, am schimbat cinci locuri de cazare și am explorat cât am putut de mult, în căutarea unor locuri cu adevărat speciale. Islanda a fost cea de-a 53-a țară vizitată pentru mine.

Coasta de sud și plajele vulcanice

Am aprofundat și coasta de sud a Islandei și, sincer, peisajele de aici cer puțin timp ca să le procesezi. Am întâlnit ghețari impresionanți, cascade care par că nu se mai termină și o plajă absolut spectaculoasă: nisip negru, valuri uriașe și roci de bazalt sculptate în forme spectaculoase.

Natura islandeză nu se joacă. Face lucrurile la scară mare. Black Sand Beach este unul dintre acele locuri care definesc vizual Islanda. Este o plajă vulcanică acoperită cu nisip negru, stânci de bazalt și valuri puternice, într-un decor dramatic. Contrastul dintre nisipul negru, oceanul rece și formațiunile de bazalt este spectaculos.

Dacă vreți să vedeți cascade, mari sau mici, veniți în Islanda. Sunt peste tot, parcă fiecare casă are una în spate.

Am ajuns și într-un orășel islandez liniștit, ascuns printre ploaie și vânt. Foarte calm, foarte autentic și probabil singurul loc în care vântul pare să aibă domiciliul permanent.

Am avut ocazia să alerg și printr-un orășel din Islanda. Apă, peisaje sălbatice și rocă vulcanică la tot pasul. Este un decor foarte bun pentru o alergare.

Golden Circle

O altă zi a fost dedicată Golden Circle, unul dintre cele mai cunoscute trasee turistice din Islanda.

Am trecut prin Kerid, un crater vulcanic spectaculos, am ajuns la impresionanta cascadă Gullfoss și, bineînțeles, la Geysir, gheizerul care a dat numele tuturor gheizerelor.

După o zi de explorat, nimic nu putea încheia mai bine traseul decât o baie fierbinte în apele liniștite ale Secret Lagoon. Contrastul dintre frigul și vântul de afară și apa termală în care te scufunzi este una dintre experiențele pe care le asociez imediat cu Islanda.

Þingvellir și fisura Silfra

Thingvellir National Park este un loc important atât din punct de vedere natural, cât și istoric. Parcul este cunoscut pentru peisajele vulcanice, lacul Þingvallavatn și pentru faptul că aici s-a întrunit vechiul parlament islandez.

Alþingi este considerat, în general, cel mai vechi parlament existent din lume, cu origini în anul 930. Un pic bizar, dar aleșii nu se întruneau într-o clădire, ci în aer liber, la Þingvellir.

Alþingi se reunea o dată pe an, vara, de regulă în luna iunie, iar sesiunea dura aproximativ două săptămâni. Probabil că și vremea islandeză avea un rol în eficiența dezbaterilor.

În aceeași zonă se află și Silfra, fisura dintre plăcile tectonice americană și eurasiatică. În Islanda poți înota între cele două plăci tectonice. Apa are doar aproximativ 2°C, dar, cu un costum special, poți admira peisaje subacvatice incredibile.

Peninsula Snæfellsnes și Kirkjufell

Am ajuns și în peninsula Snæfellsnes, în vestul Islandei, o zonă cunoscută pentru peisajele sale vulcanice și pentru Kirkjufell.

Kirkjufell este un munte emblematic, faimos pentru forma sa ascuțită și izolată, dar și pentru peisajul creat împreună cu cascadele Kirkjufellsfoss.

La Ytri Tunga, în aceeași zonă, am trăit unul dintre acele momente pe care nu le uiți ușor. Am stat pe mal și am privit focile cum se relaxau pe stânci.

Borgarnes și istoria primilor coloniști

Am vizitat Borgarnes, un oraș mic și pitoresc din vestul Islandei, așezat pe malul fiordului Borgarfjörður.

Aici am descoperit Settlement Exhibition, un muzeu care prezintă istoria primilor coloniști ai Islandei, viața lor și începuturile așezărilor medievale.

Partea dedicată legendei lui Egil mi s-a părut cu adevărat specială. Egil este unul dintre cei mai cunoscuți eroi-poeți ai Islandei, iar poveștile legate de el fac parte din istoria și literatura medievală islandeză.

Leif Erikson și începuturile europene în America de Nord

Poate cea mai surprinzătoare poveste pe care am descoperit-o aici este cea a islandezului Leif Erikson, navigator nordic care a ajuns în America de Nord cu aproximativ 500 de ani înaintea lui Cristofor Columb.

Am vizitat casa în care, potrivit tradiției, s-a născut, la Eiríksstaðir, în vestul Islandei.

Conform legendelor nordice, în jurul anului 1000, Leif Erikson a explorat un teritoriu numit Vinland, situat probabil în zona Atlanticului de Nord, în apropierea coastelor Canadei de astăzi.

Descoperirile arheologice de la L’Anse aux Meadows, în Newfoundland, confirmă prezența nordicilor acolo în jurul anului 1000 și reprezintă cea mai veche dovadă cunoscută a unei așezări europene în Americi.

Rechini, oi și castravetele-lămâie

Dacă vă place carnea de oaie, Islanda este un loc bun. Am mâncat o ciorbă gustoasă la malul mării și carne la grătar, bine marinată. Carnea de oaie are chiar prețuri decente în supermarketuri.

În rest, la alte produse, până și elvețienii par să găsească prețurile de aici interesante.

Am mâncat și carne de rechin. Într-o fermă veche, transformată acum în muzeu, este prezentată și procedura prin care carnea de rechin este detoxificată și pregătită pentru consum. Procesul durează câteva luni.

În Islanda există și multe sere. În timp ce vizitam una, am avut ocazia să descopăr un fruct deosebit: castravetele-lămâie. Acum, fie vorba între noi, gustul nu a fost grozav.

Aurora Boreală

Am reușit să văd ceva cu adevărat special în Islanda: Aurora Boreală (Northern Lights).

Este un fenomen natural spectaculos, în care particulele solare interacționează cu atmosfera Pământului și produc luminile și culorile pe care le vedem pe cerul nopții.

Pentru mine, a fost unul dintre momentele importante ale acestei călătorii.

Reykjavík

Pentru mine, Reykjavík rămâne legat și de întâlnirea istorică Reagan–Gorbaciov din 11–12 octombrie 1986.

Am vizitat casa în care s-a desfășurat întâlnirea dintre Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov, un moment important în istoria Războiului Rece. Summitul de la Reykjavík este considerat un moment-cheie în procesul care a contribuit la încheierea Războiului Rece.

La 40 de ani distanță, vizita acestui loc a fost o experiență aparte.

Am petrecut și o zi în Reykjavík, cu o oprire la impresionanta Hallgrímskirkja, simbolul orașului. Arhitectura bisericii este inspirată de formațiunile bazaltice întâlnite în peisajul islandez.

Am continuat cu Rainbow Street, Harpa Concert Hall și o plimbare prin centrul orașului. Reykjavík ne-a oferit o zi diferită de restul călătoriei, între arhitectură, culoare, atmosferă nordică și viața unui oraș modern.

Turismul și oamenii din Islanda

Turismul Islandei se bazează și pe tineri europeni veniți sezonier la muncă. Îi găsești în restaurante, baruri sau muzee, mulți dintre ei atrași de salariile bune.

Polonia și Slovacia sunt printre țările de unde vin mulți dintre acești angajați sezonieri.

Toate acestea contribuie la experiența turistică din Islanda. Deși țara are o populație redusă și este izolată geografic, infrastructura și organizarea fac călătoria relativ simplă.

O țară diferită

Am văzut multe locuri până acum, dar insula Islanda este, fără îndoială, ceva special și unic. Prin climă, prin poziționare, prin dimensiuni și, mai ales, prin felul în care toate aceste elemente se întâlnesc într-un singur loc.

Într-o singură săptămână am văzut ghețari, vulcani, cascade, plaje cu nisip negru, gheizere, cratere, formațiuni de bazalt, fiorduri, focile de la Ytri Tunga, Kirkjufell, Reykjavík și Aurora Boreală.

Am parcurs aproximativ 2.000 de kilometri, am schimbat cinci locuri de cazare și am încercat să văd cât mai mult din această țară.

Islanda a fost cea de-a 53-a țară vizitată pentru mine și, cu siguranță, una dintre cele mai diferite experiențe de călătorie de până acum.

Dan Luca / reîntors în Belgia

Dan LUCA – editorial în Fãclia: “Europa competitivă nu se construiește fără cetățeni”

Există o oportunitate istorică de a reconecta cetățenii la proiectul european. Competitivitatea economică, deși poate părea un subiect rece și elitist, poate deveni această punte.

Despre cum poate competitivitatea să apropie Europa de cetățenii săi și să redea concretețe proiectului european, în editorialul pe care îl semnez astăzi în Făclia.

 

----

În ultimele zile, la Bruxelles, am coordonat raportul „Competitivitatea economică și cetățenii europeni”. Dincolo de cifre, strategii și dezbateri despre piața unică, energie, investiții sau tehnologie, raportul pleacă de la o întrebare simplă: cum facem ca proiectul european pentru competitivitate să fie înțeles și susținut de cetățeni?

 

Este o întrebare mai importantă decât pare. Pentru că Europa nu duce astăzi lipsă de strategii. Duce lipsă, uneori, de capacitatea de a transforma aceste strategii în rezultate pe care oamenii să le vadă în viața de zi cu zi.

 

Problema comunicării europene nu este nouă. După criza Comisiei Santer din 1999, instituțiile europene au înțeles că relația cu cetățenii trebuie regândită. Comisia Prodi a pus mai mult accent pe responsabilitatea politică, iar în 2004 comunicarea a devenit o responsabilitate importantă la nivelul Comisiei Europene.

 

Au urmat însă ani în care discuția s-a concentrat prea mult pe ideea că cetățenii nu ascultă Europa. Poate că întrebarea corectă era alta: Europa le vorbește cetățenilor despre lucrurile care contează pentru ei?

 

În urmă cu aproximativ un deceniu, unul dintre mesajele centrale ale Uniunii a devenit securitatea. Era firesc. Europa oferea stabilitate într-o lume tot mai nesigură. Dar securitatea, singură, nu este suficientă. Un cetățean european vrea să fie în siguranță, dar vrea și să aibă un loc de muncă bun, să-și poată plăti facturile, să aibă acces la educație, să-și permită o locuință și să știe că economia în care trăiește are un viitor.

 

Aici apare marea provocare a următorilor ani: competitivitatea economică trebuie să devină un proiect european pe care cetățeanul să-l poată înțelege.

 

Europa a mai avut ambiții economice mari. Agenda de la Lisabona și apoi Strategia Europa 2020 au încercat să dea Uniunii un obiectiv comun de dezvoltare și competitivitate. Au fost importante, dar au rămas în bună măsură la nivelul unor obiective ambițioase. Astăzi, contextul este diferit. Presiunea economică și geopolitică este mai mare, iar competiția globală nu mai lasă mult loc pentru ezitare.

 

Europa trebuie să fie mai competitivă. Dar trebuie să explice de ce.

Pentru cetățean, competitivitatea nu înseamnă un document european de câteva sute de pagini. Înseamnă energie mai accesibilă, investiții care creează locuri de muncă, infrastructură mai bună, firme care pot crește mai ușor, tehnologii europene, acces la finanțare și oameni mai bine pregătiți pentru economia viitorului.

 

Înseamnă, în cele din urmă, prosperitate.

 

De aceea, comunicarea nu poate fi tratată ca o campanie de imagine făcută după ce politica a fost decisă. Comunicarea trebuie să facă parte din politica însăși. Dacă oamenii nu înțeleg ce schimbă o decizie europeană în viața lor, atunci există riscul ca Europa să piardă nu doar o bătălie de comunicare, ci și sprijinul public pentru proiectul său economic.

 

Iar aici responsabilitatea este în primul rând politică.

 

Liderii europeni și guvernele statelor membre trebuie să iasă din limbajul exclusiv tehnic. Nu este suficient să vorbească despre competitivitate, productivitate, capitaluri sau simplificare. Trebuie să explice ce înseamnă acestea pentru oameni. Și mai ales trebuie să livreze.

 

Cetățeanului nu îi trebuie încă o promisiune europeană despre 2030 sau 2040. Are nevoie să vadă că un proiect începe, că are finanțare, că există un termen și că cineva răspunde pentru rezultat.

 

Europa are nevoie de mai puține strategii care se termină în documente și de mai multe proiecte care se termină în rezultate.

 

Asta înseamnă și să renunțăm la o falsă dilemă. Competitivitatea nu trebuie să însemne salarii mai mici, protecție socială mai slabă sau o cursă a dereglementării. O Europă competitivă este una care produce mai multă valoare prin tehnologie, inovare, educație, competențe și locuri de muncă de calitate.

 

Modelul social european nu trebuie văzut ca o piedică în calea competitivității.  Dimpotrivă, o economie mai puternică este cea care poate finanța mai bine educația, sănătatea, protecția socială și investițiile publice.

 

Dar pentru asta este nevoie de capacitate de decizie și de implementare.

Uniunea Europeană trebuie să fie mai rapidă. Statele membre trebuie să fie mai eficiente. Iar proiectele europene trebuie să ajungă mai repede de la Bruxelles în regiuni, orașe și comunități.

 

În România, această discuție este la fel de importantă ca la Bruxelles. Competitivitatea europeană nu se va decide doar în marile capitale. Se va vedea în infrastructură, în capacitatea administrației de a atrage investiții, în școli, în competențele oamenilor, în energia pe care o plătesc familiile și companiile și în șansa unei firme locale de a vinde dincolo de granițele țării.

 

De aceea, următoarea etapă a proiectului european nu poate fi doar despre o economie mai competitivă. Trebuie să fie despre o economie europeană mai competitivă pe care cetățenii o pot vedea și o pot simți.

 

Politicienii europeni au aici o responsabilitate esențială. Nu este suficient să construiască politici bune. Trebuie să explice de ce sunt importante, să le lege de viața oamenilor și, mai ales, să demonstreze că Europa poate livra.

 

Prosperitatea cetățenilor a fost una dintre promisiunile fundamentale ale integrării europene încă din anii ’50. Cetățeanul nu a fost niciodată un spectator al proiectului european. A fost motivul lui.

 

Dacă Europa vrea să recâștige încrederea oamenilor în următorul său mare proiect economic, trebuie să pornească din nou de aici.

 

Competitivitatea Europei nu va fi câștigată doar în piețele globale. Va fi câștigată și în ochii propriilor cetățeni.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dan LUCA – article in EUobserver: “What competitiveness experts expect from von der Leyen’s State of the Union”

Ahead of Ursula von der Leyen’s State of the Union speech on 16 September, I tried to anticipate the main competitiveness issues she may address. I based this on discussions with EU experts in Brussels. I published these ideas today in an article in EUobserver.

 

 

----

When Ursula von der Leyen addresses the European Parliament on Wednesday (16 September), for her yearly State of the European Union (SOTEU) speech, competitiveness is once again expected to feature prominently. But what will that mean in practice?

 

For our new report, Economic Competitiveness and European Citizens, we asked 11 experts from across Brussels and beyond 12 questions about Europe’s competitiveness debate. 

 

They did not always agree on the nature of the problem, the policies required or whether “competitiveness” is the right lens through which to deal with Europe’s economic challenges.

 

Their expectations for the State of the Union, however, point towards a common theme: von der Leyen is likely to present competitiveness not simply as a question of economic growth, but as the foundation of Europe’s ability to act independently.

 

Take Jan Dröge of Schuman Associates, who expects competitiveness to appear “less as a standalone economic agenda and increasingly as the economic dimension of European independence”. Or Peter Hefele of the Martens Centre, who similarly anticipates links between competitiveness and the single market, energy costs, defence readiness, technological sovereignty and the next EU budget.

 

The international dimension is likely to loom large, according to some experts.

Karel Lannoo of CEPS expects von der Leyen to concentrate on the EU’s place in the world and on defence. Feriel Saouli of SEC Newgate EU believes the stronger message would combine Europe’s commitment to open, rules-based trade with a determination to reduce its vulnerability to coercion, unfair competition and dependence on individual suppliers.

 

Closer to home, Isabelle De Vinck of Political Intelligence thinks the speech might connect competitiveness with two unresolved questions: the EU budget and the commission’s simplification agenda. Elaine Cruikshanks of Acumen Public Affairs argues that the commission needs greater powers if it is to act more quickly and decisively in response to global competition.

 

Roxana Moldovan of Red Flag predicts von der Leyen will emphasise unity, resilience and Europe’s collective strength: competitiveness as something the Union achieves together, rather than the success of individual member states acting alone.

 

Not everyone expects a substantial change of direction; László Andor of FEPS anticipates little departure from the commission’s approach over the past two years, although he sees signs that its language may be beginning to shift.

 

Competitiveness is sure to feature heavily in the speech, just as ‘independence’ dominated last year’s. But will von der Leyen’s commission be able to follow through this year? Our experts empasised the need for concrete deliverables.

 

Hefele hopes to hear a limited number of projects with clear deadlines, financing and political responsibility. These could include mobilising European savings, completing the services market and Energy Union, scaling European technology and strengthening joint procurement. He also expects the agenda to encompass skills, quality jobs and affordability, the issues through which citizens experience the economy directly.

 

Across the interviews, one conclusion stands out. Europe does not need another layer of strategies, slogans and targets. It does need the capacity to deliver and it needs citizens to be able to see and feel the results.

 

Will Wednesday’s speech make that shift? Our experts explain what is at stake, where Europe is falling behind and what a competitiveness agenda built around citizens would require.

 

Dan LUCA / Brussels

Dan LUCA – articol semnat în Ziarul Financiar: “Dacă vreți o Europă competitivă, trebuie să câștigați și încrederea cetățenilor”

Mesajul esențial privind competitivitatea, cetățenii și rolul corporațiilor, în articolul semnat astãzi în Ziarul Financiar.

----

În ultimele zile, am coordonat la Bruxelles raportul „Competitivitatea economică și cetățenii europeni”, un demers dedicat uneia dintre cele mai importante întrebări ale momentului european: cum poate Uniunea să devină mai competitivă fără să piardă legătura cu oamenii pentru care, în definitiv, există proiectul european?

 

Răspunsul raportului este mai simplu decât pare. Competitivitatea nu poate rămâne un subiect pentru Consiliu, Comisie, cabinete ministeriale, board-uri și conferințe de specialitate. Dacă rămâne acolo, va fi percepută ca încă un concept tehnic de la Bruxelles. Iar atunci Europa riscă să aibă o strategie economică bună, dar o problemă politică majoră.

 

Pentru liderii de corporații, acesta ar trebui să fie un semnal clar: competitivitatea europeană nu mai este doar o temă de policy. Este și o temă de comunicare publică.

Europa are nevoie de investiții, energie mai accesibilă, infrastructură mai rapidă, tehnologie, competențe, capital și o piață unică mai funcțională. Are nevoie să reducă fragmentarea și să permită companiilor să investească, să se extindă și să creeze locuri de muncă mai ușor peste granițe. Are nevoie de mai puține bariere și mai multă capacitate de execuție.

 

Dar fiecare dintre aceste obiective trebuie tradus în limbajul cetățeanului.

 

Ce înseamnă o piață unică mai eficientă pentru o familie? Ce înseamnă investițiile în rețele energetice pentru factura de energie? Ce înseamnă competitivitatea pentru un tânăr care își caută primul loc de muncă? Ce înseamnă o companie europeană care se extinde mai ușor în alt stat membru pentru comunitatea în care operează?

 

Aceste întrebări nu sunt un exercițiu de PR. Sunt chiar miza politică a competitivității.

Raportul arată că Europa trebuie să treacă de la strategii la rezultate: proiecte cu termene clare, finanțare, responsabilități și indicatori măsurabili. Iar companiile trebuie să facă același lucru în comunicare. Nu este suficient să spună ce reglementare trebuie schimbată sau ce fond european trebuie finanțat. Trebuie să explice de ce acea schimbare contează pentru oameni.

 

Aici se află diferența dintre o campanie de informare și o strategie de comunicare.

Informarea spune: „Avem nevoie de simplificarea reglementării.” Strategia de comunicare spune: „Dacă reducem birocrația și accelerăm autorizarea unei investiții, putem construi mai repede, putem crea locuri de muncă și putem aduce mai repede o tehnologie nouă pe piață.” Prima vorbește despre proces. A doua vorbește despre rezultat.

 

Pentru corporații, această schimbare este esențială și dintr-un alt motiv. Influența în Bruxelles există, dar nu este nelimitată și nu se poate substitui legitimității publice.

Actorii economici pot aduce expertiză, date și soluții aplicabile în procesul de elaborare a politicilor. Dar accesul la decidenți nu trebuie confundat cu dreptul de a stabili agenda.

De aceea, companiile trebuie să iasă din logica în care competitivitatea este discutată doar cu policy makers. Trebuie să construiască o conversație și cu cetățenii.

 

Mai ales pentru că beneficiile competitivității sunt, în fond, beneficii europene clasice: prosperitate, securitate, oportunități, locuri de muncă de calitate și capacitatea de a face față șocurilor externe. Un model economic mai productiv și mai inovator nu trebuie construit împotriva modelului social european, ci pentru a-l putea susține pe termen lung.

 

Așadar, mesajul pentru liderii de corporații este direct: nu mai comunicați competitivitatea ca pe un dosar tehnic. Comunicați-o ca pe o promisiune concretă de prosperitate europeană.

 

Iar această promisiune trebuie demonstrată, nu doar afirmată.

 

Cetățenii nu trebuie să fie spectatori la următoarea mare dezbatere europeană. Trebuie să înțeleagă ce se schimbă pentru ei și să poată judeca dacă schimbarea funcționează.

Europa nu duce lipsă de strategii. Are nevoie de rezultate. Iar corporațiile nu trebuie doar să ceară Europei să devină mai competitivă. Trebuie să explice societății de ce competitivitatea contează, ce propun și, mai ales, ce câștigă cetățeanul.

 

În fond, competitivitatea europeană nu va fi câștigată doar în sălile de negocieri de la Bruxelles. Va fi câștigată și în momentul în care cetățenii vor putea spune, simplu: „Da, Europa mai bună pentru companii înseamnă și o Europă mai bună pentru mine.”

 

Dan Luca este expert în afaceri europene și comunicare strategică, desfășurându-și activitatea la Bruxelles încă din 1997. Este autorul cărții Mapping the Influencers in EU Policies, publicată de Palgrave Macmillan.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

 

 

Dan LUCA – coordonatorul raportului EUobserver „Competitivitate economică și cetățenii europeni”

Am avut onoarea să coordonez raportul EUobserver „Competitivitate economică și cetățenii europeni”.

 

Mulțumesc sincer celor 11 experți din Bruxelles care au contribuit cu opinii și răspunsuri detaliate la cele 12 întrebări ale studiului.

 

Concluzia este simplă, dar esențială: comunicarea competitivității poate fi o șansă de a apropia din nou Europa de cetățenii săi.

 

Studiul, în integralitatea sa, poate fi vizualizat aici.

 

Citiți mai multe în articolul publicat astăzi de EUobserver.

 

....

What should a more competitive Europe deliver for its citizens?

 

EUobserver’s first Stakeholder Report bring together people working on European policy to examine the choices facing the EU and what they mean for citizens. Through interviews and analysis, we explore competing perspectives, practical priorities and questions that deserve a wider debate.

 

Economic Competitiveness and European Citizens, published ahead of Ursula von der Leyen’s State of the Union address on 16 September, asks a question that should inform both the speech and the political year ahead: how can Europe’s economic ambitions translate into better lives for Europeans?

 

Authored by EUobserver’s European affairs director Dan Luca, the report draws on 11 experts from economic policy, academia, business and public affairs, each responding to the same 12 questions. 

 

The report examines how Europe can strengthen its single market, mobilise investment and build on its industrial strengths – while sustaining its social model. It also explores the role of skills and migration, the opportunities and challenges of enlargement, and whether national and European institutions have the capacity to turn decisions into results.

 

The contributors disagree on important questions, including how much power and funding the EU needs and whose interests shape the debate. But their answers all question a central issue: whether competitiveness produces improvements people can recognise, from affordable energy and quality jobs to reliable infrastructure and stronger public services.

 

As von der Leyen sets out her priorities, the report offers a framework for judging what follows: concrete projects, credible financing and visible benefits

 

And to discuss the findings, suggest a topic or explore working with EUobserver on a future stakeholder report or policy communication, contact Dan Luca at DL@euobserver.com.

 

Many thanks to contributors to the report:

Lúcio Vinhas de Souza, Chief Economist at BusinessEurope and Director of its Economics Department.

Karel Lannoo, CEO of the Centre for European Policy Studies (CEPS).

László Andor, Secretary-General of the Foundation for European Progressive Studies (FEPS).

Peter Hefele, Head of the Department of Economic Education at the Konrad-Adenauer-Stiftung (KAS) and Policy Director at the Martens Centre for European Studies.

Micael Castanheira, Research Director at the Belgian National Fund for Scientific Research (FNRS), and Professor at the Solvay Brussels School of Economics and Management at ULB.

Elaine Cruikshanks, founding partner of Acumen Public Affairs.

Isabelle De Vinck, Managing Partner at Political Intelligence Brussels.

Frédéric Soudain, Managing Partner at Logos Public Affairs.

Feriel Saouli is CEO of SEC Newgate EU.

Jan Dröge, a partner at Schuman Associates and serves as Chief Operating Officer.

Roxana Moldovan, an Account Director at Red Flag Brussels.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Brussels veteran Dan Luca joins EUobserver as new European Affairs director

I’m delighted to be joining the EUobserver team in Brussels as European Affairs Director.

 

...

EUobserver.com is strengthening its team to provide even better services to institutions and companies looking to communicate their messages to audiences across Brussels and the EU’s national capitals.

 

From Tuesday (1 September), Dan Luca will take up the newly-created position of European Affairs director. He is a European media and strategic communications expert with nearly three decades of professional experience in Brussels and across European member states.

 

“I am delighted to join EUobserver, a Brussels-based publication recognised for its editorial sharpness, independent perspective, and its impact on national media discussions across Europe,” says Luca.

 

Luca brings valuable experience, networks and fresh ideas to the EUobserver project. With 25 years at Euractiv and relationships with more than 500 corporations and associations, he adds a strong understanding of the European policy and business environment.

 

Together, EUobserver and Luca will identify new media products, partnership opportunities and innovative ways for stakeholders to engage with European audiences. 

“Europe needs a media landscape that fosters constructive dialogue about the EU’s future. Now, more than ever, together with political leaders and the business community, the media has a vital role to play in strengthening Europe’s prosperity and democratic debate,” says Luca.

 

Luca was born in Romania and has been based in Belgium for nearly 30 years. He holds a PhD in International Relations and European Studies and has served as a visiting professor at universities in Belgium, Italy, and Romania. He has authored numerous studies and books on European actors, influence networks, and public affairs, including his recent publication, Mapping the Influencers in EU Policies.

 

From 2023 to 2025, Luca served as an adviser to the Romanian government, working with, among others, the Ministers of Economy and Health. His work focused on open strategic autonomy, European competitiveness, and related European policy issues.

 

EUobserver is also strengthening its editorial team. From 1 September Gaia Neiman will join as full-time reporter focused on politics and migration. She has previously written for Reuters, The Guardian and The Telegraph, among others.

 

About EUobserver

 

EUobserver.com has been covering Brussels and the European Union as an independent publisher since 2000. 

 

Since February 2026, it has been part of Denník N, a journalist-owned Central European publisher. EUobserver’s readership has almost doubled since the change in ownership, thanks to its growing editorial team and expanded coverage of European Union affairs, security and defence.