O săptămână în Islanda

De mult timp îmi doream să vizitez Islanda. Mă bucur tare mult că, în sfârșit, am ajuns în această țară cu o populație mai mică decât cea a Clujului, dar unică prin climă, poziționare geografică și, nu în ultimul rând, prin dârzenia oamenilor care trăiesc aici.

Islanda este una dintre acele țări în care natura este principalul obiectiv turistic. Lavă neagră, ghețari, munți, plaje vulcanice, cascade, zone geotermale și ocean — toate se găsesc într-un singur loc.

Nu mergi în Islanda pentru soare și plajă. Nici pentru orașe și muzee. Mergi pentru natură. Din primele momente, te lovește o senzație greu de descris: lava vulcanică, de un negru intens, domină totul. Ai impresia că trăiești pe lavă. Și, într-un fel, chiar asta faci.

Deși pe hartă pare izolată și greu accesibilă, Islanda este o țară plină de turiști. Rețeta succesului turistic este, de fapt, destul de simplă: zboruri accesibile, inclusiv prin Icelandair, numeroase ferme transformate în pensiuni, mașini de închiriat la tot pasul — mai ales Dacia —, obiective turistice aflate la distanțe rezonabile unele de altele și o infrastructură rutieră și digitală care face călătoria surprinzător de ușoară.

Timp de o săptămână am străbătut aproximativ 2.000 de kilometri prin Islanda, am schimbat cinci locuri de cazare și am explorat cât am putut de mult, în căutarea unor locuri cu adevărat speciale. Islanda a fost cea de-a 53-a țară vizitată pentru mine.

Coasta de sud și plajele vulcanice

Am aprofundat și coasta de sud a Islandei și, sincer, peisajele de aici cer puțin timp ca să le procesezi. Am întâlnit ghețari impresionanți, cascade care par că nu se mai termină și o plajă absolut spectaculoasă: nisip negru, valuri uriașe și roci de bazalt sculptate în forme spectaculoase.

Natura islandeză nu se joacă. Face lucrurile la scară mare. Black Sand Beach este unul dintre acele locuri care definesc vizual Islanda. Este o plajă vulcanică acoperită cu nisip negru, stânci de bazalt și valuri puternice, într-un decor dramatic. Contrastul dintre nisipul negru, oceanul rece și formațiunile de bazalt este spectaculos.

Dacă vreți să vedeți cascade, mari sau mici, veniți în Islanda. Sunt peste tot, parcă fiecare casă are una în spate.

Am ajuns și într-un orășel islandez liniștit, ascuns printre ploaie și vânt. Foarte calm, foarte autentic și probabil singurul loc în care vântul pare să aibă domiciliul permanent.

Am avut ocazia să alerg și printr-un orășel din Islanda. Apă, peisaje sălbatice și rocă vulcanică la tot pasul. Este un decor foarte bun pentru o alergare.

Golden Circle

O altă zi a fost dedicată Golden Circle, unul dintre cele mai cunoscute trasee turistice din Islanda.

Am trecut prin Kerid, un crater vulcanic spectaculos, am ajuns la impresionanta cascadă Gullfoss și, bineînțeles, la Geysir, gheizerul care a dat numele tuturor gheizerelor.

După o zi de explorat, nimic nu putea încheia mai bine traseul decât o baie fierbinte în apele liniștite ale Secret Lagoon. Contrastul dintre frigul și vântul de afară și apa termală în care te scufunzi este una dintre experiențele pe care le asociez imediat cu Islanda.

Þingvellir și fisura Silfra

Thingvellir National Park este un loc important atât din punct de vedere natural, cât și istoric. Parcul este cunoscut pentru peisajele vulcanice, lacul Þingvallavatn și pentru faptul că aici s-a întrunit vechiul parlament islandez.

Alþingi este considerat, în general, cel mai vechi parlament existent din lume, cu origini în anul 930. Un pic bizar, dar aleșii nu se întruneau într-o clădire, ci în aer liber, la Þingvellir.

Alþingi se reunea o dată pe an, vara, de regulă în luna iunie, iar sesiunea dura aproximativ două săptămâni. Probabil că și vremea islandeză avea un rol în eficiența dezbaterilor.

În aceeași zonă se află și Silfra, fisura dintre plăcile tectonice americană și eurasiatică. În Islanda poți înota între cele două plăci tectonice. Apa are doar aproximativ 2°C, dar, cu un costum special, poți admira peisaje subacvatice incredibile.

Peninsula Snæfellsnes și Kirkjufell

Am ajuns și în peninsula Snæfellsnes, în vestul Islandei, o zonă cunoscută pentru peisajele sale vulcanice și pentru Kirkjufell.

Kirkjufell este un munte emblematic, faimos pentru forma sa ascuțită și izolată, dar și pentru peisajul creat împreună cu cascadele Kirkjufellsfoss.

La Ytri Tunga, în aceeași zonă, am trăit unul dintre acele momente pe care nu le uiți ușor. Am stat pe mal și am privit focile cum se relaxau pe stânci.

Borgarnes și istoria primilor coloniști

Am vizitat Borgarnes, un oraș mic și pitoresc din vestul Islandei, așezat pe malul fiordului Borgarfjörður.

Aici am descoperit Settlement Exhibition, un muzeu care prezintă istoria primilor coloniști ai Islandei, viața lor și începuturile așezărilor medievale.

Partea dedicată legendei lui Egil mi s-a părut cu adevărat specială. Egil este unul dintre cei mai cunoscuți eroi-poeți ai Islandei, iar poveștile legate de el fac parte din istoria și literatura medievală islandeză.

Leif Erikson și începuturile europene în America de Nord

Poate cea mai surprinzătoare poveste pe care am descoperit-o aici este cea a islandezului Leif Erikson, navigator nordic care a ajuns în America de Nord cu aproximativ 500 de ani înaintea lui Cristofor Columb.

Am vizitat casa în care, potrivit tradiției, s-a născut, la Eiríksstaðir, în vestul Islandei.

Conform legendelor nordice, în jurul anului 1000, Leif Erikson a explorat un teritoriu numit Vinland, situat probabil în zona Atlanticului de Nord, în apropierea coastelor Canadei de astăzi.

Descoperirile arheologice de la L’Anse aux Meadows, în Newfoundland, confirmă prezența nordicilor acolo în jurul anului 1000 și reprezintă cea mai veche dovadă cunoscută a unei așezări europene în Americi.

Rechini, oi și castravetele-lămâie

Dacă vă place carnea de oaie, Islanda este un loc bun. Am mâncat o ciorbă gustoasă la malul mării și carne la grătar, bine marinată. Carnea de oaie are chiar prețuri decente în supermarketuri.

În rest, la alte produse, până și elvețienii par să găsească prețurile de aici interesante.

Am mâncat și carne de rechin. Într-o fermă veche, transformată acum în muzeu, este prezentată și procedura prin care carnea de rechin este detoxificată și pregătită pentru consum. Procesul durează câteva luni.

În Islanda există și multe sere. În timp ce vizitam una, am avut ocazia să descopăr un fruct deosebit: castravetele-lămâie. Acum, fie vorba între noi, gustul nu a fost grozav.

Aurora Boreală

Am reușit să văd ceva cu adevărat special în Islanda: Aurora Boreală (Northern Lights).

Este un fenomen natural spectaculos, în care particulele solare interacționează cu atmosfera Pământului și produc luminile și culorile pe care le vedem pe cerul nopții.

Pentru mine, a fost unul dintre momentele importante ale acestei călătorii.

Reykjavík

Pentru mine, Reykjavík rămâne legat și de întâlnirea istorică Reagan–Gorbaciov din 11–12 octombrie 1986.

Am vizitat casa în care s-a desfășurat întâlnirea dintre Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov, un moment important în istoria Războiului Rece. Summitul de la Reykjavík este considerat un moment-cheie în procesul care a contribuit la încheierea Războiului Rece.

La 40 de ani distanță, vizita acestui loc a fost o experiență aparte.

Am petrecut și o zi în Reykjavík, cu o oprire la impresionanta Hallgrímskirkja, simbolul orașului. Arhitectura bisericii este inspirată de formațiunile bazaltice întâlnite în peisajul islandez.

Am continuat cu Rainbow Street, Harpa Concert Hall și o plimbare prin centrul orașului. Reykjavík ne-a oferit o zi diferită de restul călătoriei, între arhitectură, culoare, atmosferă nordică și viața unui oraș modern.

Turismul și oamenii din Islanda

Turismul Islandei se bazează și pe tineri europeni veniți sezonier la muncă. Îi găsești în restaurante, baruri sau muzee, mulți dintre ei atrași de salariile bune.

Polonia și Slovacia sunt printre țările de unde vin mulți dintre acești angajați sezonieri.

Toate acestea contribuie la experiența turistică din Islanda. Deși țara are o populație redusă și este izolată geografic, infrastructura și organizarea fac călătoria relativ simplă.

O țară diferită

Am văzut multe locuri până acum, dar insula Islanda este, fără îndoială, ceva special și unic. Prin climă, prin poziționare, prin dimensiuni și, mai ales, prin felul în care toate aceste elemente se întâlnesc într-un singur loc.

Într-o singură săptămână am văzut ghețari, vulcani, cascade, plaje cu nisip negru, gheizere, cratere, formațiuni de bazalt, fiorduri, focile de la Ytri Tunga, Kirkjufell, Reykjavík și Aurora Boreală.

Am parcurs aproximativ 2.000 de kilometri, am schimbat cinci locuri de cazare și am încercat să văd cât mai mult din această țară.

Islanda a fost cea de-a 53-a țară vizitată pentru mine și, cu siguranță, una dintre cele mai diferite experiențe de călătorie de până acum.

Dan Luca / reîntors în Belgia

Dan LUCA – editorial în Fãclia: “Europa competitivă nu se construiește fără cetățeni”

Există o oportunitate istorică de a reconecta cetățenii la proiectul european. Competitivitatea economică, deși poate părea un subiect rece și elitist, poate deveni această punte.

Despre cum poate competitivitatea să apropie Europa de cetățenii săi și să redea concretețe proiectului european, în editorialul pe care îl semnez astăzi în Făclia.

 

----

În ultimele zile, la Bruxelles, am coordonat raportul „Competitivitatea economică și cetățenii europeni”. Dincolo de cifre, strategii și dezbateri despre piața unică, energie, investiții sau tehnologie, raportul pleacă de la o întrebare simplă: cum facem ca proiectul european pentru competitivitate să fie înțeles și susținut de cetățeni?

 

Este o întrebare mai importantă decât pare. Pentru că Europa nu duce astăzi lipsă de strategii. Duce lipsă, uneori, de capacitatea de a transforma aceste strategii în rezultate pe care oamenii să le vadă în viața de zi cu zi.

 

Problema comunicării europene nu este nouă. După criza Comisiei Santer din 1999, instituțiile europene au înțeles că relația cu cetățenii trebuie regândită. Comisia Prodi a pus mai mult accent pe responsabilitatea politică, iar în 2004 comunicarea a devenit o responsabilitate importantă la nivelul Comisiei Europene.

 

Au urmat însă ani în care discuția s-a concentrat prea mult pe ideea că cetățenii nu ascultă Europa. Poate că întrebarea corectă era alta: Europa le vorbește cetățenilor despre lucrurile care contează pentru ei?

 

În urmă cu aproximativ un deceniu, unul dintre mesajele centrale ale Uniunii a devenit securitatea. Era firesc. Europa oferea stabilitate într-o lume tot mai nesigură. Dar securitatea, singură, nu este suficientă. Un cetățean european vrea să fie în siguranță, dar vrea și să aibă un loc de muncă bun, să-și poată plăti facturile, să aibă acces la educație, să-și permită o locuință și să știe că economia în care trăiește are un viitor.

 

Aici apare marea provocare a următorilor ani: competitivitatea economică trebuie să devină un proiect european pe care cetățeanul să-l poată înțelege.

 

Europa a mai avut ambiții economice mari. Agenda de la Lisabona și apoi Strategia Europa 2020 au încercat să dea Uniunii un obiectiv comun de dezvoltare și competitivitate. Au fost importante, dar au rămas în bună măsură la nivelul unor obiective ambițioase. Astăzi, contextul este diferit. Presiunea economică și geopolitică este mai mare, iar competiția globală nu mai lasă mult loc pentru ezitare.

 

Europa trebuie să fie mai competitivă. Dar trebuie să explice de ce.

Pentru cetățean, competitivitatea nu înseamnă un document european de câteva sute de pagini. Înseamnă energie mai accesibilă, investiții care creează locuri de muncă, infrastructură mai bună, firme care pot crește mai ușor, tehnologii europene, acces la finanțare și oameni mai bine pregătiți pentru economia viitorului.

 

Înseamnă, în cele din urmă, prosperitate.

 

De aceea, comunicarea nu poate fi tratată ca o campanie de imagine făcută după ce politica a fost decisă. Comunicarea trebuie să facă parte din politica însăși. Dacă oamenii nu înțeleg ce schimbă o decizie europeană în viața lor, atunci există riscul ca Europa să piardă nu doar o bătălie de comunicare, ci și sprijinul public pentru proiectul său economic.

 

Iar aici responsabilitatea este în primul rând politică.

 

Liderii europeni și guvernele statelor membre trebuie să iasă din limbajul exclusiv tehnic. Nu este suficient să vorbească despre competitivitate, productivitate, capitaluri sau simplificare. Trebuie să explice ce înseamnă acestea pentru oameni. Și mai ales trebuie să livreze.

 

Cetățeanului nu îi trebuie încă o promisiune europeană despre 2030 sau 2040. Are nevoie să vadă că un proiect începe, că are finanțare, că există un termen și că cineva răspunde pentru rezultat.

 

Europa are nevoie de mai puține strategii care se termină în documente și de mai multe proiecte care se termină în rezultate.

 

Asta înseamnă și să renunțăm la o falsă dilemă. Competitivitatea nu trebuie să însemne salarii mai mici, protecție socială mai slabă sau o cursă a dereglementării. O Europă competitivă este una care produce mai multă valoare prin tehnologie, inovare, educație, competențe și locuri de muncă de calitate.

 

Modelul social european nu trebuie văzut ca o piedică în calea competitivității.  Dimpotrivă, o economie mai puternică este cea care poate finanța mai bine educația, sănătatea, protecția socială și investițiile publice.

 

Dar pentru asta este nevoie de capacitate de decizie și de implementare.

Uniunea Europeană trebuie să fie mai rapidă. Statele membre trebuie să fie mai eficiente. Iar proiectele europene trebuie să ajungă mai repede de la Bruxelles în regiuni, orașe și comunități.

 

În România, această discuție este la fel de importantă ca la Bruxelles. Competitivitatea europeană nu se va decide doar în marile capitale. Se va vedea în infrastructură, în capacitatea administrației de a atrage investiții, în școli, în competențele oamenilor, în energia pe care o plătesc familiile și companiile și în șansa unei firme locale de a vinde dincolo de granițele țării.

 

De aceea, următoarea etapă a proiectului european nu poate fi doar despre o economie mai competitivă. Trebuie să fie despre o economie europeană mai competitivă pe care cetățenii o pot vedea și o pot simți.

 

Politicienii europeni au aici o responsabilitate esențială. Nu este suficient să construiască politici bune. Trebuie să explice de ce sunt importante, să le lege de viața oamenilor și, mai ales, să demonstreze că Europa poate livra.

 

Prosperitatea cetățenilor a fost una dintre promisiunile fundamentale ale integrării europene încă din anii ’50. Cetățeanul nu a fost niciodată un spectator al proiectului european. A fost motivul lui.

 

Dacă Europa vrea să recâștige încrederea oamenilor în următorul său mare proiect economic, trebuie să pornească din nou de aici.

 

Competitivitatea Europei nu va fi câștigată doar în piețele globale. Va fi câștigată și în ochii propriilor cetățeni.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dan LUCA – article in EUobserver: “What competitiveness experts expect from von der Leyen’s State of the Union”

Ahead of Ursula von der Leyen’s State of the Union speech on 16 September, I tried to anticipate the main competitiveness issues she may address. I based this on discussions with EU experts in Brussels. I published these ideas today in an article in EUobserver.

 

 

----

When Ursula von der Leyen addresses the European Parliament on Wednesday (16 September), for her yearly State of the European Union (SOTEU) speech, competitiveness is once again expected to feature prominently. But what will that mean in practice?

 

For our new report, Economic Competitiveness and European Citizens, we asked 11 experts from across Brussels and beyond 12 questions about Europe’s competitiveness debate. 

 

They did not always agree on the nature of the problem, the policies required or whether “competitiveness” is the right lens through which to deal with Europe’s economic challenges.

 

Their expectations for the State of the Union, however, point towards a common theme: von der Leyen is likely to present competitiveness not simply as a question of economic growth, but as the foundation of Europe’s ability to act independently.

 

Take Jan Dröge of Schuman Associates, who expects competitiveness to appear “less as a standalone economic agenda and increasingly as the economic dimension of European independence”. Or Peter Hefele of the Martens Centre, who similarly anticipates links between competitiveness and the single market, energy costs, defence readiness, technological sovereignty and the next EU budget.

 

The international dimension is likely to loom large, according to some experts.

Karel Lannoo of CEPS expects von der Leyen to concentrate on the EU’s place in the world and on defence. Feriel Saouli of SEC Newgate EU believes the stronger message would combine Europe’s commitment to open, rules-based trade with a determination to reduce its vulnerability to coercion, unfair competition and dependence on individual suppliers.

 

Closer to home, Isabelle De Vinck of Political Intelligence thinks the speech might connect competitiveness with two unresolved questions: the EU budget and the commission’s simplification agenda. Elaine Cruikshanks of Acumen Public Affairs argues that the commission needs greater powers if it is to act more quickly and decisively in response to global competition.

 

Roxana Moldovan of Red Flag predicts von der Leyen will emphasise unity, resilience and Europe’s collective strength: competitiveness as something the Union achieves together, rather than the success of individual member states acting alone.

 

Not everyone expects a substantial change of direction; László Andor of FEPS anticipates little departure from the commission’s approach over the past two years, although he sees signs that its language may be beginning to shift.

 

Competitiveness is sure to feature heavily in the speech, just as ‘independence’ dominated last year’s. But will von der Leyen’s commission be able to follow through this year? Our experts empasised the need for concrete deliverables.

 

Hefele hopes to hear a limited number of projects with clear deadlines, financing and political responsibility. These could include mobilising European savings, completing the services market and Energy Union, scaling European technology and strengthening joint procurement. He also expects the agenda to encompass skills, quality jobs and affordability, the issues through which citizens experience the economy directly.

 

Across the interviews, one conclusion stands out. Europe does not need another layer of strategies, slogans and targets. It does need the capacity to deliver and it needs citizens to be able to see and feel the results.

 

Will Wednesday’s speech make that shift? Our experts explain what is at stake, where Europe is falling behind and what a competitiveness agenda built around citizens would require.

 

Dan LUCA / Brussels

Dan LUCA – articol semnat în Ziarul Financiar: “Dacă vreți o Europă competitivă, trebuie să câștigați și încrederea cetățenilor”

Mesajul esențial privind competitivitatea, cetățenii și rolul corporațiilor, în articolul semnat astãzi în Ziarul Financiar.

----

În ultimele zile, am coordonat la Bruxelles raportul „Competitivitatea economică și cetățenii europeni”, un demers dedicat uneia dintre cele mai importante întrebări ale momentului european: cum poate Uniunea să devină mai competitivă fără să piardă legătura cu oamenii pentru care, în definitiv, există proiectul european?

 

Răspunsul raportului este mai simplu decât pare. Competitivitatea nu poate rămâne un subiect pentru Consiliu, Comisie, cabinete ministeriale, board-uri și conferințe de specialitate. Dacă rămâne acolo, va fi percepută ca încă un concept tehnic de la Bruxelles. Iar atunci Europa riscă să aibă o strategie economică bună, dar o problemă politică majoră.

 

Pentru liderii de corporații, acesta ar trebui să fie un semnal clar: competitivitatea europeană nu mai este doar o temă de policy. Este și o temă de comunicare publică.

Europa are nevoie de investiții, energie mai accesibilă, infrastructură mai rapidă, tehnologie, competențe, capital și o piață unică mai funcțională. Are nevoie să reducă fragmentarea și să permită companiilor să investească, să se extindă și să creeze locuri de muncă mai ușor peste granițe. Are nevoie de mai puține bariere și mai multă capacitate de execuție.

 

Dar fiecare dintre aceste obiective trebuie tradus în limbajul cetățeanului.

 

Ce înseamnă o piață unică mai eficientă pentru o familie? Ce înseamnă investițiile în rețele energetice pentru factura de energie? Ce înseamnă competitivitatea pentru un tânăr care își caută primul loc de muncă? Ce înseamnă o companie europeană care se extinde mai ușor în alt stat membru pentru comunitatea în care operează?

 

Aceste întrebări nu sunt un exercițiu de PR. Sunt chiar miza politică a competitivității.

Raportul arată că Europa trebuie să treacă de la strategii la rezultate: proiecte cu termene clare, finanțare, responsabilități și indicatori măsurabili. Iar companiile trebuie să facă același lucru în comunicare. Nu este suficient să spună ce reglementare trebuie schimbată sau ce fond european trebuie finanțat. Trebuie să explice de ce acea schimbare contează pentru oameni.

 

Aici se află diferența dintre o campanie de informare și o strategie de comunicare.

Informarea spune: „Avem nevoie de simplificarea reglementării.” Strategia de comunicare spune: „Dacă reducem birocrația și accelerăm autorizarea unei investiții, putem construi mai repede, putem crea locuri de muncă și putem aduce mai repede o tehnologie nouă pe piață.” Prima vorbește despre proces. A doua vorbește despre rezultat.

 

Pentru corporații, această schimbare este esențială și dintr-un alt motiv. Influența în Bruxelles există, dar nu este nelimitată și nu se poate substitui legitimității publice.

Actorii economici pot aduce expertiză, date și soluții aplicabile în procesul de elaborare a politicilor. Dar accesul la decidenți nu trebuie confundat cu dreptul de a stabili agenda.

De aceea, companiile trebuie să iasă din logica în care competitivitatea este discutată doar cu policy makers. Trebuie să construiască o conversație și cu cetățenii.

 

Mai ales pentru că beneficiile competitivității sunt, în fond, beneficii europene clasice: prosperitate, securitate, oportunități, locuri de muncă de calitate și capacitatea de a face față șocurilor externe. Un model economic mai productiv și mai inovator nu trebuie construit împotriva modelului social european, ci pentru a-l putea susține pe termen lung.

 

Așadar, mesajul pentru liderii de corporații este direct: nu mai comunicați competitivitatea ca pe un dosar tehnic. Comunicați-o ca pe o promisiune concretă de prosperitate europeană.

 

Iar această promisiune trebuie demonstrată, nu doar afirmată.

 

Cetățenii nu trebuie să fie spectatori la următoarea mare dezbatere europeană. Trebuie să înțeleagă ce se schimbă pentru ei și să poată judeca dacă schimbarea funcționează.

Europa nu duce lipsă de strategii. Are nevoie de rezultate. Iar corporațiile nu trebuie doar să ceară Europei să devină mai competitivă. Trebuie să explice societății de ce competitivitatea contează, ce propun și, mai ales, ce câștigă cetățeanul.

 

În fond, competitivitatea europeană nu va fi câștigată doar în sălile de negocieri de la Bruxelles. Va fi câștigată și în momentul în care cetățenii vor putea spune, simplu: „Da, Europa mai bună pentru companii înseamnă și o Europă mai bună pentru mine.”

 

Dan Luca este expert în afaceri europene și comunicare strategică, desfășurându-și activitatea la Bruxelles încă din 1997. Este autorul cărții Mapping the Influencers in EU Policies, publicată de Palgrave Macmillan.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

 

 

Dan LUCA – coordonatorul raportului EUobserver „Competitivitate economică și cetățenii europeni”

Am avut onoarea să coordonez raportul EUobserver „Competitivitate economică și cetățenii europeni”.

 

Mulțumesc sincer celor 11 experți din Bruxelles care au contribuit cu opinii și răspunsuri detaliate la cele 12 întrebări ale studiului.

 

Concluzia este simplă, dar esențială: comunicarea competitivității poate fi o șansă de a apropia din nou Europa de cetățenii săi.

 

Studiul, în integralitatea sa, poate fi vizualizat aici.

 

Citiți mai multe în articolul publicat astăzi de EUobserver.

 

....

What should a more competitive Europe deliver for its citizens?

 

EUobserver’s first Stakeholder Report bring together people working on European policy to examine the choices facing the EU and what they mean for citizens. Through interviews and analysis, we explore competing perspectives, practical priorities and questions that deserve a wider debate.

 

Economic Competitiveness and European Citizens, published ahead of Ursula von der Leyen’s State of the Union address on 16 September, asks a question that should inform both the speech and the political year ahead: how can Europe’s economic ambitions translate into better lives for Europeans?

 

Authored by EUobserver’s European affairs director Dan Luca, the report draws on 11 experts from economic policy, academia, business and public affairs, each responding to the same 12 questions. 

 

The report examines how Europe can strengthen its single market, mobilise investment and build on its industrial strengths – while sustaining its social model. It also explores the role of skills and migration, the opportunities and challenges of enlargement, and whether national and European institutions have the capacity to turn decisions into results.

 

The contributors disagree on important questions, including how much power and funding the EU needs and whose interests shape the debate. But their answers all question a central issue: whether competitiveness produces improvements people can recognise, from affordable energy and quality jobs to reliable infrastructure and stronger public services.

 

As von der Leyen sets out her priorities, the report offers a framework for judging what follows: concrete projects, credible financing and visible benefits

 

And to discuss the findings, suggest a topic or explore working with EUobserver on a future stakeholder report or policy communication, contact Dan Luca at DL@euobserver.com.

 

Many thanks to contributors to the report:

Lúcio Vinhas de Souza, Chief Economist at BusinessEurope and Director of its Economics Department.

Karel Lannoo, CEO of the Centre for European Policy Studies (CEPS).

László Andor, Secretary-General of the Foundation for European Progressive Studies (FEPS).

Peter Hefele, Head of the Department of Economic Education at the Konrad-Adenauer-Stiftung (KAS) and Policy Director at the Martens Centre for European Studies.

Micael Castanheira, Research Director at the Belgian National Fund for Scientific Research (FNRS), and Professor at the Solvay Brussels School of Economics and Management at ULB.

Elaine Cruikshanks, founding partner of Acumen Public Affairs.

Isabelle De Vinck, Managing Partner at Political Intelligence Brussels.

Frédéric Soudain, Managing Partner at Logos Public Affairs.

Feriel Saouli is CEO of SEC Newgate EU.

Jan Dröge, a partner at Schuman Associates and serves as Chief Operating Officer.

Roxana Moldovan, an Account Director at Red Flag Brussels.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Brussels veteran Dan Luca joins EUobserver as new European Affairs director

I’m delighted to be joining the EUobserver team in Brussels as European Affairs Director.

 

...

EUobserver.com is strengthening its team to provide even better services to institutions and companies looking to communicate their messages to audiences across Brussels and the EU’s national capitals.

 

From Tuesday (1 September), Dan Luca will take up the newly-created position of European Affairs director. He is a European media and strategic communications expert with nearly three decades of professional experience in Brussels and across European member states.

 

“I am delighted to join EUobserver, a Brussels-based publication recognised for its editorial sharpness, independent perspective, and its impact on national media discussions across Europe,” says Luca.

 

Luca brings valuable experience, networks and fresh ideas to the EUobserver project. With 25 years at Euractiv and relationships with more than 500 corporations and associations, he adds a strong understanding of the European policy and business environment.

 

Together, EUobserver and Luca will identify new media products, partnership opportunities and innovative ways for stakeholders to engage with European audiences. 

“Europe needs a media landscape that fosters constructive dialogue about the EU’s future. Now, more than ever, together with political leaders and the business community, the media has a vital role to play in strengthening Europe’s prosperity and democratic debate,” says Luca.

 

Luca was born in Romania and has been based in Belgium for nearly 30 years. He holds a PhD in International Relations and European Studies and has served as a visiting professor at universities in Belgium, Italy, and Romania. He has authored numerous studies and books on European actors, influence networks, and public affairs, including his recent publication, Mapping the Influencers in EU Policies.

 

From 2023 to 2025, Luca served as an adviser to the Romanian government, working with, among others, the Ministers of Economy and Health. His work focused on open strategic autonomy, European competitiveness, and related European policy issues.

 

EUobserver is also strengthening its editorial team. From 1 September Gaia Neiman will join as full-time reporter focused on politics and migration. She has previously written for Reuters, The Guardian and The Telegraph, among others.

 

About EUobserver

 

EUobserver.com has been covering Brussels and the European Union as an independent publisher since 2000. 

 

Since February 2026, it has been part of Denník N, a journalist-owned Central European publisher. EUobserver’s readership has almost doubled since the change in ownership, thanks to its growing editorial team and expanded coverage of European Union affairs, security and defence.

 

 

Al treilea mare proiect european: Competitivitatea

1. Ideea centrală

Uniunea Europeană s-a construit pe două mari proiecte fondatoare: pacea, prin reconcilierea istorică a continentului după al Doilea Război Mondial, și integrarea, prin piața unică și apropierea politică dintre statele membre. Astăzi, competitivitatea poate deveni al treilea mare proiect european – legătura dintre autonomie strategică, politică industrială, inovare și prosperitate. Iar al patrulea proiect ar putea fi o comunitate strategică europeană: o Uniune capabilă nu doar să reglementeze și să consume, ci să producă, să inoveze și să influențeze lumea.

2. Reperele esențiale ale temei

Europa traversează un moment în care vechile repere nu mai sunt suficiente. Pacea, piață unică și prosperitatea au fost mult timp pilonii principali ai construcției europene. Astăzi, acest triunghi are nevoie de un nou element central: competitivitatea. Nu ca obiectiv economic izolat, ci ca proiect politic integrator, capabil să lege autonomia strategică, politica industrială, competențele, migrația, extinderea Uniunii și calitatea vieții cetățenilor europeni.

După mai bine de 25 de ani petrecuți în inima Bruxelles-ului european, am urmărit evoluția acestei teme. Competitivitatea industrială nu este o idee apărută recent. A revenit periodic în centrul agendei europene, de la Strategia de la Lisabona până la dezbaterile actuale privind viitorul economic al Uniunii. Diferența este că astăzi nu mai vorbim despre un avantaj competitiv într-o lume stabilă, ci despre capacitatea Europei de a-și păstra modelul economic și social într-un context global marcat de rivalități tehnologice, schimbări geopolitice și presiuni industriale.

Autonomia strategică europeană a devenit, în acest context, un proiect politic matur. Nu înseamnă izolare și nici retragerea Europei din economia globală. Înseamnă capacitatea de a decide, de a produce și de a proteja sectoarele esențiale pentru viitor. De la energie și apărare până la sănătate, tehnologie și infrastructură critică, Europa are nevoie de o bază industrială proprie și competitivă.

Aici apare legătura fundamentală dintre autonomie strategică și competitivitate. Nu poți avea autonomie fără capacitate economică. Nu poți avea securitate fără industrie. Nu poți avea prosperitate fără companii capabile să concureze global.

De aceea, revenirea politicii industriale europene nu trebuie privită ca o întoarcere la trecut, ci ca o adaptare la realitatea prezentului. Europa are nevoie de un nou contract între instituțiile europene, statele membre și mediul privat. Istoria Uniunii arată că marile salturi au apărut atunci când acești actori au lucrat împreună: piața unică și moneda euro sunt exemple ale unei asemenea logici de integrare.

În această ecuație, Fondul European de Competitivitate poate deveni unul dintre cele mai importante instrumente ale următorului ciclu european. Nu este suficient să avem obiective politice ambițioase; avem nevoie de mecanisme financiare care să transforme prioritățile în investiții concrete. Europa trebuie să finanțeze domeniile unde se construiește avantajul competitiv al viitorului: tehnologii avansate, industrie verde, apărare, sănătate, digitalizare și infrastructură.

Dar competitivitatea nu este doar despre fabrici și tehnologii. Este despre oameni.
Migrația către Uniunea Europeană trebuie analizată și prin această perspectivă. Europa are nevoie de forță de muncă, de competențe și de capacitatea de a integra resurse umane într-o economie aflată în transformare. O politică europeană coerentă privind migrația nu poate fi separată de strategia de competitivitate. Este nevoie de o abordare care să combine controlul frontierelor cu integrarea profesională, formarea competențelor și răspunsul la deficitul de personal din sectoare strategice.

Aceeași logică se aplică educației. Competențele sunt noua infrastructură economică europeană. Fără oameni pregătiți pentru industria viitorului, nici cele mai bune strategii industriale nu pot produce rezultate.

Modelul social european intră și el într-o nouă etapă. Protecția socială, serviciile publice și calitatea vieții nu trebuie văzute ca obstacole pentru competitivitate. Dimpotrivă, ele pot reprezenta un avantaj european dacă sunt susținute de o economie productivă și inovatoare. Modelul european a fost întotdeauna despre echilibrul dintre piață și solidaritate.

Un exemplu aparent separat, dar esențial, este locuirea. Locuințele accesibile devin parte din infrastructura competitivității. Un oraș în care tinerii, specialiștii și familiile nu își permit să locuiască este un oraș care pierde talent și dinamism economic.

La fel, rolul regiunilor, al primarilor și al asociațiilor europene devine tot mai important. Europa competitivă nu se construiește doar la Bruxelles. Ea se construiește în comunități locale, în ecosisteme industriale și în rețele profesionale care conectează economia reală cu decizia politică.

 

Asociațiile europene au această funcție de punte între sectoare, companii, cetățeni și instituții.

Extinderea Uniunii Europene trebuie privită prin aceeași lentilă. Europa nu poate extinde doar granițe, trebuie să extindă competitivitatea. Viitorii membri trebuie integrați nu doar politic și instituțional, ci și economic, prin participarea la lanțurile valorice europene, la proiectele industriale și la obiectivele strategice comune.

Pentru România, această transformare reprezintă o oportunitate majoră. Țara noastră trebuie să treacă de la statutul de beneficiar al politicilor europene la cel de participant activ la definirea lor. Avem nevoie de o strategie națională de competitivitate conectată la direcțiile europene, capabilă să identifice sectoarele unde putem deveni relevanți.
Europa intră într-o nouă etapă. Autonomia strategică, politica industrială și competitivitatea nu mai sunt dosare separate. Ele fac parte din același proiect politic: construirea unei Europe capabile să producă, să inoveze și să ofere prosperitate cetățenilor săi.

Poate că întrebarea fundamentală nu mai este dacă Europa dorește să fie competitivă. Întrebarea este dacă își permite să nu fie.

3. Metodologia redactării

Acest raport are la bază ideile și analizele exprimate în perioada 2023–2026 în articole publicate în Ziarul Financiar, realizate împreună cu 11 colaboratori, specialiști din domenii relevante pentru evoluția proiectului european.

Vasile Puşcaş - Negociatorul-şef al aderării României la UE şi ministru pentru afaceri europene

Radu Ştefan Oprea - Ministrul Economiei, Antreprenorialului şi Turismului 

Alexandru Rafila - Ministrul Sănătății

Victor Negrescu - Membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European

Vasile Dîncu  - Eurodeputat, vicepreşedintele Comisiei Speciale pentru Scutul Democraţiei Europene

Alexandru Petrescu - Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară

Alina Bârgăoanu - Decanul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA) din Bucureşti

Mihaela Luţaş - Predă cursul de Politici Economice Europene la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi este membră a Asociaţiei Generale a Economiştilor din România

Cristian Socol - Profesor la ASE Bucureşti

Simona Stănescu - Cercetător ştiinţific I la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV), Academia Română

Filip Dumitriu - Director la Bruxelles, la FEDARENE – reţeaua europeană a agenţiilor regionale şi locale de energie

Dan LUCA / Bruxelles