La capătul a 25 de ani la Euractiv, editorialul de astăzi adună câteva gânduri despre semnificația acestui drum.
---
În decembrie 2000, într-un alt mileniu, începeam o aventură care avea să îmi marcheze
viața profesională pentru următorii 25 de ani. Astăzi, când închei acest
capitol la Euractiv, la Bruxelles, simt nevoia să privesc înapoi cu
recunoștință, cu un strop de nostalgie și, mai ales, cu multă mândrie.
De ce scriu aceste rânduri într-un jurnal local, la Cluj? Pentru că, într-un
fel, totul a început aici. În primăvara anului 1995, l-am întâlnit întâmplător la
Cluj pe Christophe Leclercq, mai întâmplător decât ați putea crede. El era deja
un „ancien” al AEGEE, iar eu coordonam filiala Asociației Studenților Europeni
din Cluj. Am simpatizat imediat, uniți de aceeași convingere: Europa nu este
doar un proiect instituțional, ci și unul al generațiilor care cred în
cooperare, dialog și construcție comună.
Câțiva ani mai târziu, acea întâlnire avea să capete sens deplin. Euractiv nu
s-a născut doar ca o platformă media. A fost, de la început, o mișcare
constructivă, proactivă și incluzivă. A cerut jurnaliștilor să meargă dincolo
de declarațiile oficiale, să scrie despre instituții, dar și despre oameni. Un
reportaj nu era complet fără vocea celor afectați de o directivă, fără
perspectiva mediului de afaceri, a societății civile, a experților
independenți. Europa nu era prezentată ca un mecanism birocratic, ci ca un
ecosistem viu.
Construcția europeană nu aparține exclusiv statelor membre și liderilor lor
politici. Ea se sprijină pe sectorul privat, pe antreprenori, pe ONG-uri, pe
universități, pe cetățeni activi. Am văzut cum Euractiv a creat punți între
actori care, altfel, ar fi rămas în tabere opuse. La mesele rotunde organizate
de-a lungul anilor, reprezentanți ai unor companii precum Shell au
stat față în față cu organizații precum WWF. Nu pentru a-și arunca
acuzații, ci pentru a căuta un limbaj comun. Rolul de mediator, asumat cu
discreție, a fost una dintre cele mai valoroase contribuții ale acestui
proiect.
Euractiv a crezut, de la început, în extinderea Uniunii Europene și în nevoia
de a înțelege Estul continentului. În 2003, am avut șansa și responsabilitatea
de a localiza conceptul în România. A fost o perioadă de muncă intensă, de
construcție de la zero, de convingere a partenerilor că există nevoie pentru o
astfel de platformă. În anii de preaderare, Euractiv.ro devenea o sursă de
informare recomandată de autorități, un reper pentru cetățeni, pentru
funcționari, pentru mediul de afaceri. Era dovada că și din Est se poate
construi profesionist, european, relevant.
Privind în urmă, nu pot să nu remarc curajul unei idei lansate într-o perioadă
în care internetul era încă la început, iar „media online” nu era un concept
consacrat. Euractiv a pariat pe transparență, pe acces la informație, pe
dezbatere argumentată. A fost și rămâne un spațiu în care opiniile pot fi
diferite, dar regulile dialogului sunt clare.
Este nevoie de mișcări proeuropene? Răspunsul meu este fără echivoc: da. Nu
este o rușine să afirmi că aparții spațiului european. Nu este o slăbiciune să
susții cooperarea, standardele comune, solidaritatea. Dimpotrivă. Într-o
perioadă în care tentația retragerii în naționalism și izolare reapare ciclic,
este esențial să existe voci care să spună deschis că proiectul european merită
apărat și îmbunătățit.
A fi proeuropean nu înseamnă a fi necritic. Euractiv nu a fost și nu este o
structură „pro Comisia Europeană” sau „pro UE” în sensul propagandistic al
termenului. A fost, și sper să rămână, pro societate europeană. Pro dialog. Pro
responsabilitate. Pro transparență. Uneori critic, alteori incomod, dar
întotdeauna ancorat în ideea că Europa este un proces în devenire, nu un dat
imuabil.
Pentru mine, acești 25 de ani au fost o școală extraordinară. Am avut
privilegiul de a lucra cu profesioniști dedicați, de a asista la momente-cheie
ale istoriei recente, de a contribui – fie și modest – la consolidarea unui
spațiu public european. A fost o experiență enormă și o onoare pe măsură.
Închid acest capitol cu inima plină. Încep un proiect nou, total independent,
dar duc cu mine lecțiile învățate: că dialogul este mai puternic decât
monologul, că punțile sunt mai utile decât zidurile și că Europa se
construiește zi de zi, prin oameni care aleg să creadă în ea.
Iar dacă această poveste a început, într-un fel, la Cluj, poate că tot de aici
merită spus: Europa nu este „acolo”, la Bruxelles. Europa este și aici. În
comunitățile noastre, în inițiativele noastre, în curajul de a construi împreună.
Dan
LUCA / Bruxelles
