marți, 21 decembrie 2021

Dan LUCA – editorial în Făclia: ˝La 15 ani… La Mulţi Ani !˝


Astăzi am publicat un editorial în Făclia despre cei 15 ani de când România a aderat la Uniunea Europeană.

 

----                                                                                                          

 

Refuz să cred că românul este naiv. Că face pe naivul, că se victimizeazã și că vede doar partea goală a paharului, cu aceste elemente sunt de acord.

 

România este de 15 ani în Uniunea Europeană și există voci care încearcă să ne convingă că era mai bine să nu se întâmple așa ceva. Chiar că mă intervez și vreau să întru într-o polemică cu aceste persoane prin intermediul acestui articol.  

 

Unde era România fără Uniunea Europeană ? Păi eram un fel de Serbia, în cel mai bun caz, care se tot uitã acum prin ograda rusă sau chineză să îți găsească alianțe strategice. O Serbie care de fapt dorește să adere la UE cât se poate de repede și care mai are încă traumele Războiului Balcanic din anii ’90. Belgradul era o bijuterie de oraș acum 30 de ani, nu întâmplător românii erau “la vânzãri” prin zonã... Am fost acum 10 ani la Belgrad și parcă era Bucureștiul anului 1992. Totul era prăfuit, văzând clar ceea ce înseamnă stagnare.

 

Uniunea Europeană a adus prosperitate economică României și nu puteți să îmi ziceți că oricum noi evoluăm cu sau fără UE. Chiar nu contează că aparținem de piaţa internă europeană? Chiar nu credem că cei 3 milioane din români care lucrează în UE (legal) aduc prosperitate țării?

 

România este mai stabilă și mai sigură deoarece facem parte din clubul european. Desigur am fost testați ca ţară cu aderarea la NATO din 2004 și apoi a venit a doua integrare, cea europeană. Iar acum cele două încep să se suprapună, având în vedere că structura europeană dezvoltă o politică de apărare.

 

Vedeți frumusețea conceptului european și nu mizeria din detalii!

 

Nu este perfect proiectul european și vã dau dreptate. Dar acești europeni, că sunt ei nemți, francezi sau spanioli, te-au primit în această organizație fiindcă au crezut în tine. Au crezut că tu, România, o ţară oprimată de sistemul comunist, vei ajuta la unirea continentului. Ei știau atunci că vei avea probleme să te adaptezi, dar ți-au întins o mânã sinceră.

 

România, nu încerca să creezi probleme doar de dragul atenției! Nu ești Marea Britanie să îți permiți să nu faci parte din această structurã. Deschide-te și evaluează-te ! Cum poți tu să îți aduci valoarea adăugată la acest proiect evolutiv ? Înțelege realitatea și viteza europeană, caută să vezi poza globală a proiectului european și totul va veni de la sine. Să ai o abordare strategică în care să faci parte constant din nucleul dur al structurii, și mă refer la principalele proiecte comunitare, fie ele legate de o uniune a sănătății sau de un buget comun în jurul monedei euro. Cu cât te integrezi mai puternic, cu atât mai mult vei avea ceva de spus.

 

Să trecem cât mai rapid peste mitul că ei nu ne vor. Acest mesaj este mai preganant în mintea românilor decât în cea a finlandezilor sau a portughezilor. Da, nu ne vor dacă suntem fratele bosumflat în permanenţă și care devine paranoic pe orice subiect. E logic, nu?

 

Tragem linie și după 15 ani zicem că nu este rău unde am ajuns, dar mult mai important este să privim spre viitor. Să încercăm să fim mai calmi, mai calculați, mai strategici și mai realiști. Putem face minuni pentru România și pentru noi ca români.

 

La Mulți Ani, România ! Te iubim fiindcă ești a noastră !

 

Dan LUCA / Bruxelles                                                                            

 

vineri, 17 decembrie 2021

Ce aţi făcut în 2021, domnule Luca?


Încheiem un nou an pandemic, și încerc, la fel ca anul trecut, să identific proiectele cu care mă mândresc.

 

Voi începe de data aceasta cu bucuria de a atinge borna 50 în viață și 20 de ani de căsătorie. Am petrecut mult timp cu familia, iar vacanța din Grecia a fost perfect planificată și derulată. Am reușit să ajung de 3 ori la Cluj, în special pentru a-mi vedea părinții, dar și de a lua constant pulsul comunității clujene.

 

La EURACTIV povestea continuă după 21 de ani, găsesc o energie nouă în a dezvolta proiecte interesante în calitate de responsabil al inovației strategice. Am inițiat, conceput și lansat primul Marketplace al afacerilor europene. Rolul de evaluator în proiectul de mobilitate și inovare media Stars4Media mi-a deschis orizonturi noi pentru a imagina produse de calitate, utile cititorilor.

 

Am avut o activitate academică parcă mai dinamică ca niciodată. Am continuat cursul de semestru la SNSPA București (al 9-lea an consecutiv), dar am avut și prezentări la KU Leuven (al 9-lea an consecutiv), ULB (al 5-lea an consecutiv), ULB-Școala de Varã sau Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. Am răspuns cu mare plăcere în a-mi expune argumentele în diverse evenimente, pe diverse teme precum: viitorul UE, implicarea partidelor politice europene, relaţiile UE-China sau crizele de comunicare ale UE.

 

Fascinația presei și interacţia cu cetățenii m-au dominat și în 2021, continuând cu o producție editorialã de impact. Am început un parteneriat structurat cu Făclia, în care scriu editoriale o dată la două săptămâni, dar am continuat și articolele lunare în Ziarul Financiar. Am publicat opinii și în Piața Financiară (împreună cu Vasile Pușcaș), Adevărul (cu Alina Bargãoanu) sau EURACTIV. Am acordat interviuri ample la Radio France International, TVR, TVR Cluj, ProTV, Făclia TV și Centrul de Studii Europene. Am scris mult și pe blog, fie despre alegerile din Germania, Afganistan, viitorul UE, multilateralismul global, lumea afacerilor europe sau societatea transatlanticã.

 

Sper din toată inima să am puterea de a planifica și implementa proiecte interesante și în anul viitor.

 

La Mulți Ani !

 

Dan LUCA / Bruxelles

miercuri, 15 decembrie 2021

România tot mai aproape de Bruxelles

                

 

Viitorul României este în Uniunea Europeană, iar obiectivul unui curs academic despre sfera publică europeană este de a adopta o atitudine pozitivă faţă de perspectivele de dezvoltare personală ca specialist în relaţii publice la nivel european. Aceasta a fost menirea cursului “European Media and the Public Sphere”, prezentat în această toamnã celor din anul doi de la Masterul în Comunicare și Afaceri Europene.

 

Începând cu 2013, în fiecare an, am dezvoltat o curriculã academică la SNSPA pentru a ajuta tinerii români, dar nu numai, în a face corelaţii logice între structura naţională şi cea comunitară, raportate la tehnicile de comunicare. Generaţia de anul acesta a fost fantastică, atât că număr de participanți, dar și ca interacție. Dezbaterile online de 3 ore, în fiecare miercuri, ne-am adus mai aproape de o filozofie a societãţii europene responsabilă pentru încercările anilor care vor urma.

 

Dan LUCA

 

marți, 7 decembrie 2021

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Ursula von der Leyen are nevoie de votul României˝


Toți ne uităm la Germania, dar la ce se uită Germania ? Câteva idei în editorial meu de astăzi din Făclia.

 

---

 

Cine ne conduce ? Care sunt cei mai influenți politicieni la nivel european? Aceste întrebări sunt adresate constant și cetățenii reușesc să se conecteze la aceste subiecte în care politicile seci ne prezintã feţe umane. Uniunea Europeană are o structurã de conducere complexă, în care sunt vizibili liderii instituțiilor cheie, și mă refer aici la președintele Parlamentului European (David Sassoli), președintele Consiliului European (Charles Michel) și președintele Comisiei Europene (Ursula von der Leyen). Criza pandemică a consolidat, fără doar și poate, ˝puterea Ursulei˝, care se impune ca lider al structurii europene. Puțini știu însă cum a fost ales acest președinte în 2019 și, mai ales, ce șanse are să fie reales în 2024.

 

Președintele Comisiei Europene este o alegere a celor 27 de lideri europeni. Ținând seama de alegerile pentru Parlamentul European și după ce a procedat la consultările necesare, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, propune Parlamentului European un candidat la funcția de președinte al Comisiei.

 

Scriu acest material, acum la ceasul schimbării coalitei de Guvernare din Germania. După 16 ani, creștin-democrații Angelei Merkel intră în opoziție și practic Germania se întoarce spre Stânga. Acum 10 ani, liderii europeni subliniau puterea cancelarului german, care influenţa masiv UE prin abordarea sa politică. “Dacă nu avem cancelar social-democrat în Germania este imposibil pentru Stânga Europeană să fie prima vioarã a politicii europene˝, zicea atunci Poul Nyrup Rasmussen, președintele Partidului Socialiștilor Europeni.

 

Utlimul președinte de Stânga pentru Comisia Europeană, deci un fel de prim-ministru al UE, a fost Romano Prodi, al cărui mandat s-a încheiat în 2004. De văzut dacă, după 20 de ani, va exista o schimbare de direcție și la nivelul UE. Cu siguranță liderii naționali influenți așteaptă cu mare interes acest moment, iar pozitionãrile politice sunt deja interesante. În general, țările mari europene au șanse mai ridicate, dar și excepțiile sunt posibile dacă ne amintim că Jean-Claude Junker provenea din Luxemburg. Dacă la nivelul Partidului Popular European (din care face parte și PNL), lobby-ul este făcut pentru al doilea mandat al actualei președinte, la nivelul Stângii nominalizarea se joacă. Interesant de monitorizat mai ales jocul actualului premier spaniol, Pedro Sanchez, care poate să aducă un suflu noi mișcării europene.

 

Desigur, mai sunt multe de trăit și văzut până în 2024, cu scrutinul prezidențial din primăvara anului viitor din Franța și multe alte alegeri interesante ca cele din Ungaria (2022) sau Polonia (2023). Iar dacă întrebarea vine în mod natural… răspunsul este clar: da, este foarte important pentru alegerea viitorului lider european ce coaliție este în România în iunie 2024. Poate să fie chiar votul decisiv din cele 27 de ţãri pentru preşedintele Comisiei Europene… 

 

Este interesant dacă coaliția de Guvernare din România a discutat și acest punct, mai ales că UDMR este afiliat tot la Partidul Popular European. În programul de guvernare din Germania există deja o referire la nominalizarea comisarului european în 2024. Formularea lasă loc pentru o confirmare a Ursulei von der Leyen ca președinte a Comisiei Europene până în 2029, chiar dacă creştin democrații germani sunt în opoziție acum. "Verzii vor desemna comisarul european în 2024, cu excepția cazului când este deja nominalizat președintele Comisie Europene din Germania".

 

Dan LUCA / Bruxelles