joi, 30 aprilie 2015

Putem învăţa cum să fim mai fericiţi de la nordici?

Cetăţenii din Elveția, Islanda, Danemarca și Norvegia sunt cei mai fericiţi oameni lume, potrivit economiştilor care au realizat Raportul Fericirea Mondială 2015. Recent au fost lansate rapoarte destinate pentru a reaminti guvernelor că succesul înseamnă mai mult decât creșterea economică și statistici. Sigur, oamenii sunt mai fericiți atunci când sunt mai bogaţi şi mai sănătoşi, criterii mai bine conturate în țările mai dezvoltate.

Astfel, autorii raportului se axează pe şase variabile principale care afectează nivelul de fericire în rândul țărilor: Produsul intern brut pe cap de locuitor, suportul social, speranța de viață sănătoasă, libertatea de a face alegeri de viață, generozitate și lipsa corupției. Două dintre acestea - suport social și generozitate - sunt relativ independente de dezvoltare economică sau sistemul politic, ceea ce explică de ce unele țări relativ sărace, slab instituționalizate, au populații mai fericit decât cele mai puternice democrațiile occidentale. De exemplu, mexicanii sunt mai fericiți decât americanii, brazilienii se bucură de o mai mare percepţie a stării de bine decât locuitorii din ţările bogate, și venezuelenilor le place viața pe care o au mai mult decât celor din Singapore.

Dan LUCA / Bruxelles

miercuri, 29 aprilie 2015

Dan LUCA – articol în Caleaeuropeana.ro – “Seminţe ale sferei publice europene?”

M-am adresat recent cititorilor publicaţiei caleaeuropeana.ro abordând un subiect “de organizare” care capată din ce în ce mai mare amploare în dezbaterile politice de la Bruxelles – apartenenţa unui individ la un partid politic european doar prin apartenenţa la un partid naţional din acea structură europeană, sau posibilitatea de a activa ca individ direct în structura comunitară.

Care sunt paşii parcurşi până acum în această direcţie îi puteţi afla, sintetizat, în materialul apărut miercuri, 29 aprilie 2015:

………………

Foarte interesantă recenta declaraţie a Preşedintelui ALDE (Alianţa Democraţilor şi Liberalilor pentru Europa), Sir Graham Watson: ″Statul de membru direct al ALDE va accelera tranziţia de la naţional la supranaţional″. Asta înseamnă că acum, cel puţin la nivelul liberalilor europeni, un cetăţean european poate să adere direct la partidul european. Până în prezent o persoană fizică putea să fie doar membru al unui partid naţional, care făcea parte, la rândul său, din partidul european.

Desigur există multe întrebări la care se aşteaptă răspunsuri practice, printre care dacă un individ este compatibil pentru a face parte dintr-un partid naţional şi în acelaşi timp dintr-un partid european? Care sunt obligaţiile şi drepturile pentru cei care sunt în partidul european? Şi foarte important, care este viitoarea relaţie dintre partidul naţional şi cel european?

Şi la nivelul PES (Partidului Socialiştilor Europeni) precedentul preşedinte Poul Nyrup Rasmussen introducea noţiunea ″PES Activists″, un hibrid clar al unei posibilităţi de a activa direct ca individ pe structura comunitară.

Este foarte interesantă această dezbatere acum la început de ciclu electoral european. Congresele partidelor politice europene din acest an (Budapesta – iunie – PES, Madrid – octombrie – PPE, etc) vor da probabil un prim semnal despre ce se doreşte pe palierul federalismului din punct de vedere al partidelor europene.

În calitate de Director al Institului EurActiv din Bruxelles, am provocat partidele politice europene, dar şi fundaţiile lor politice, la o dezbatere pe tema mecanismelor propuse de partidele politice europene pentru o mai bună conexiune cu cetăţenii. Iar desigur, tema alegerilor primare din 2019 va avea un loc de cinste în interacţia din 28 mai 2015 de la Bruxelles.

Dan LUCA / Bruxelles

Producţia 4.0 va relansa producţia europeanã?

Digitalizarea ar putea fi o oportunitate pentru țările europene să atragă înapoi producția pe care a pierdut-o în concurenţa cu diferite alte regiuni, precum Asia, scria Reinhold Festge, președintele Asociației de Inginerie din Germania, organizație ce reprezintă mai mult de 3.100 de companii mici și mijlocii.

Digitalizarea industriei - Industria 4.0, cum îi spun germanii - va schimba fundamental modul în care noi europenii producem şi consumăm, preciza Festge. Politicienii privesc noua eră a industrializării ca fiind varianta de re-industrializare pe continent.

Avem deja o dezbatere cu privire la datele de consum din Europa. Avem nevoie de o dezbatere despre datele din industrie, și dacă este necesar, reguli clare de utilizare a acestora. În cele din urmă, producătorii nu vor avea încredere în tehnologiile digitale, atâta timp cât există îndoieli asupra protecției și securității datelor. Comparabil cu oamenii care ezitată încă în decizia de utilizare a cardurilor de credit on-line. E nevoie de o strategie pe acest sector, căci dacă se aștepteaptă până tehnologia Industriei 4.0 este gata să se mute în companii, va fi prea târziu de absorbit pe piaţă.

Dan LUCA / Bruxelles

marți, 28 aprilie 2015

Voinţa politică reală este remediul pentru deficitul de integrare în UE

Vasile Pușcaș, fost negociator-șef al României cu UE, vorbea într-un recent material realizat şi publicat de caleaeuropeana.ro, despre România la zece ani de la semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană. Din păcate, “clasa politică a dorit aderarea la Uniunea Europeană doar ca moft al acceptării în familia Vestului”, consideră profesorul Puşcaş. A mai spus-o şi cu alte ocazii.

Pentru a recupla ţara la construcţia europeană, România nu are altă opțiune decât să contribuie la dezvoltarea UE, ca prin aceasta beneficiile să se extindă asupra țării și asupra cetățenilor, consideră Puşcaş. Cert este că România, la data aderării, ar fi trebuit să fie un stat puternic, o națiune cu o strategie cât se poate de clară în ceea ce privește participarea la politicile europene. Țineți minte că liderii politici din vremea respectivă, 2005-2007, nici nu voiau să audă de așa ceva. Este încă o dovadă că nu a existat adevărată preocupare pentru achitarea politicilor europene și pentru extinderea beneficiilor către cetățenii României, pentru că ei aveau o așteptare masivă pentru beneficii”, spune Vasile Puşcaş.

Concluzia principală în urma interviului este nevoia voinţei politice, cea care a lipsit multă vreme, a fost insuficientă, sau a avut “interese ascunse”. Pentru că resursele financiare, materiale și umane, se găsesc.

În 2013 s-a făcut o schimbare de mecanism - şi la presiunea GrupRomânia - însă mai e loc şi destul de lucru până să cocretizăm schimbările sectoriale necesare în sistemul românesc pentru o mai bună articulare la agenda comunitară.

Dan LUCA / Bruxelles

luni, 27 aprilie 2015

Extinderea UE la final?

Deşi negocierile cu ţările interesate continuă pentru aderarea la Uniunea Europeană, comisarul european pentru politica de vecinatate şi negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, consideră că în următorii 10 ani nu vom asista la nicio extindere.

Hahn sublinia recent că ţările candidate trebuie să se apropie din punct de vedere economic pentru ca cetăţenii europeni să fie pregătiţi, dar deocamdată, menţiona comisarul, sondajele concluzionează că nu există o majoritate care să dorească extinderea, în niciuna dintre statele europene. ″Trebuie să acţionăm în aşa fel încât toată lumea să înţeleagă că noul membru este unul foarte valoros şi nu doar unul de cheltuieli suplimentare”, a evidenţiat Johannes Hahn, conform Agerpres

Dan LUCA / Bruxelles

vineri, 24 aprilie 2015

Rebranduirea asociaţiilor românești în perspectiva Presedenţie UE?

Vizibilitatea şi implicarea grupurilor de interese sectoriale este din ce în ce mai puternică la Bruxelles şi dorim ca şi prezenţa românească să crească semnificativ. Lucrurile se mişcă şi dinspre România, însă puţin cam lent pentru modul în care se lucrează la nivel european.

Acum câţiva ani luam exemplul FoodDrinkEurope, aceeaşi entitate care se numea iniţial CIAA şi reprezenta confederaţia reprezentanţilor europeni din industria alimentară şi a băuturilor. Cine este însă “FoodDrink” în România? Activitatea acestor entităţi este importantă pentru a ne cunoaşte intern posibilităţile şi a avea o imagine de ansamblu asupra industriilor, dar ajută şi pentru a avea o voce puternică la nivel european,  mai ales că urmează preşedenţia UE, în a doua jumătate a anului 2019.

FoodDrinkEurope are ca membru activ din România RomAlimenta, federaţia ce grupează majoritate asociaţiilor/patronatelor din industria alimentară, alături de mari firme procesatoare, autohtone şi multinaţionale.

Să nu uităm că avem de coordonat 150 de grupuri specializate la nivelul UE în 2019. Pentru un exerciţiu de succes e important să avem, nu doar instituţiile româneşti implicate, ci şi sectorul privat din România.

Dan LUCA / Bruxelles

joi, 23 aprilie 2015

UberTransport, UberEats, UberEnergy?

Uber este aplicaţia care “face valuri la Bruxelles”. Însã compania se confruntă cu o mare rezistență în Europa, pentru că ″este o provocare în faţa unei industrii vechi, necompetitive, în detrimentul consumatorilor”, spunea recent Mark McGann, persoana care conduce departamentul de politică publică a companiei.

Uber funcționează în prezent în 19 din 28 de țări ale UE, cu estimarea că în această vara urmează să fie acoperite 24-25 de state membre. Există procese în curs în Franța, Germania, Belgia, Spania și s-a depus, de asemenea, o plângere la Comisia Europeană împotriva acestor țări, mai puţin în cazul Belgiei. Uber se consideră o companie de tehnologie, o platformă digitală, și nu un operator de tranzit, solicitând Comisiei Europene să intervină în cazul statelor membre unde există un vid legislativ la acest capitol. McGann consideră că la Bruxelles există voinţă politică pentru reformă, care nu trebuie să fie motivată de o atitudine pro-taxi sau pro Uber, ci una pro mobilitate. Trebuie însă să existe o dezbatere politică adecvată cu privire la modul de a combina beneficiile noilor servicii pentru consumatorii cu necesitatea de a proteja lucrătorii.

Uber se extinde și pe alte sectoare, deja fiind cunoscut serviciul uberEats, operational în Barcelona. Iar gurile rele spun, mai ales având în vedere relaţionarea cu Google, cã Uber va intra în urmãtorii ani și pe piaţa de distribuţie de energie. Sã vedem ce ne va rezerva viitorul, fiindcã în opinia lui Rifkin noua revoluţie industrialã o trãim deja.

Dan LUCA / Bruxelles

miercuri, 22 aprilie 2015

Dezbateri la nivelul MAE privind Preşedenţia românească a UE

La inițiativa șefului diplomației, Bogdan Aurescu, foștii miniștri de externe ai României s-au reunit în cadrul Consiliului Consultativ al Ministerului Afacerilor Externe pentru a discuta prioritățile de politică externă ale României în raport cu vecinătatea estică, după cum informa AGERPRES.

Sursa citată precizează că lucrările în acest format au fost reluate acum, după cinci ani de la ultima reuniune. Cei prezenţi la întâlnire susţin crearea unei strategii de politică externă care să fie asumată ca proiect național și să urmărească o creștere a profilului internațional al României și o îmbunătățire a percepției statului român în plan extern.

Pe lângă chestiunile de securitate şi priorităţile regionale, s-a discutat și despre “pregătirile pentru președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, care îi va reveni României în 2019, dar și despre modalitățile de punere în valoare a parteneriatelor strategice ale României, ca teme de dezbatere viitoare ale Consiliului″.

Interesantă ideea pentru a dezbate pregătirea pentru Preşedentia UE a României. E bine că au loc astfel de discuţii, trebuie să îi implicăm pe toţi cei care pot ajuta, prin experienţă şi poziţia în care se află.

Dan LUCA / Bruxelles

marți, 21 aprilie 2015

Curs academic la un master cu 20 de naţionalităţi

Cine mai ezită în a crede că Bruxelles-ul este capitala Europei, le voi prezenta un exemplu care îi va convinge de contrariu.

Acum câteva zile am fost invitat din nou de VUB Bruxelles pentru a prezenta un curs academic studenţilor de la EuroMaster. Nivelul de pregătire al masteranzilor este foarte ridicat, unii dintre ei fiind funcţionari ai Comisiei Europene, angajaţi ai Parlamentului European, experţi în asociaţii europene sau diplomaţi din ţări non-europene.

Ceea ce m-a surprins plăcut a fost numărul de naţionalităţi reunite într-o sală, în jurul subiectului "Non-institutional (private) actors in the making of EU law". Aproximativ 35 de studenţi proveniţi din 20 de ţări au animat un curs demn de o conferinţă europeană. Astfel, exerciţiul final - identificarea de compatrioţi în Bruxelles-ul european - a fost deosebit de interactiv.

Dan LUCA / Bruxelles

Forţă de muncă din Asia, în fabricile din România

Dacă vă închipuiţi că o fabrică deschisă în mediul rural românesc este o soluţie bună pentru a crea locuri de muncă locuitorilor din zonă şi pentru a scădea rata şomajului, sunt exemple care demonstrează că acest lucru nu este obligatoriu valabil. După ce oamenii dintr-o comună vâlceană au refuzat să muncească pentru salariul minim pe economie, primarul declară că s-ar putea să fie aduşi muncitori din Bangladesh.

„La o întâlnire a Camerei de Comerţ şi Industrie, am zis că suntem dispuşi să apelăm şi la forţă de muncă din China sau Filipine. La scurt timp am primit un telefon din partea unui reprezentant al Ambasadei Republicii Bangladesh în România. Mi-a spus că ei au oameni în Piteşti şi în alte câteva oraşe, şi că ar putea trimite şi la noi muncitoare, că sunt foarte bune în domeniul confecţiilor textile. M-aş bucura să aducă măcar 50 sau 60 de persoane, că avem unde să le cazăm”, declara edilul.

Anticipam tendinţa încă din 2008, când subliniam că România va importa masiv forţă de muncă din Asia, în special din China, pentru a rezolva criza acută de personal din industrie. Dacă 100.000 de chinezi erau aşteptaţi, până în 2010, să vină în România, urmând să muncească în special în construcţii, industria uşoară şi agricultură, potrivit vicepreşedintelui Asociaţiei de Prietenie Sino-Africane, citat în luna iunie 2008 de către Foreign Policy România, în Africa se aflau 550.000 chinezi, comparativ cu cei 100.000 de francezi şi cei 70.000 de americani. O parte dintre ei au fost trimişi de Beijing să construiască baraje, drumuri şi căi ferate.

Dan LUCA / Bruxelles

luni, 20 aprilie 2015

AEGEE (Asociaţia Studenţilor Europeni) - trei decenii de existenţã

16 aprilie 1985 este data de naştere a Asociaţiei Studenţilor Europeni – AEGEE, ce a luat fiinţă acum trei decenii la Paris.

Personal sunt legat sufleteşte (dar şi profesional) de activitatea acestei organizaţii, unde am activat, ajungând treptat în Comitetul Director al AEGEE-Cluj-Napoca, fiind şi preşedintele antenei din 1995. Iar în aprilie 1997 am candidat cu succes, fiind ales în Biroul Executiv european de la Bruxelles al AEGEE-Europe. 

La ceas aniversar trebuie menţionată, poate cea mai mare realizare a AEGEE – implicarea în susţinerea programul de mobilităţi Erasmus, iniţiativă ce se bucură de un succes imens şi de milioane de studenţi beneficiari.

La mulţi ani AEGEE!

Felicitări tuturor celor implicaţi! Jos pălăria în faţa celor care au crezut şi au susţinut ideile acestor tineri!

Dan LUCA / Bruxelles

Lobby şi advocacy în România, comparat cu statele UE

Institutul European din România îşi propune să deducă principalele consecințe pe care le-ar putea avea diferitele tipuri de reglementări cu privire la lobby în România, “odată stabilit faptul că lobby-ul şi grupurile de interese sunt componente legitime ale unei democraţii liberale şi participative”. (ceea ce cred că este de fapt primul hop de trecut în România).

Autorii subliniază că, deşi “termenul de lobby este un concept destul de des utilizat în limbajul academic și politic/instituțional, el nu are încă un conținut clar și, mai ales, general acceptat. Ideile greșite despre lobby fac ca lobby-ul să funcționeze greșit. Ce este lobby, ce este advocacy, care sunt asemănările și/sau deosebirile între cele două procese, sunt numai câteva din întrebările la care se caută și oferă răspuns. De interes este și observația făcută de autori cu referire la faptul că lobby-ul „poate interveni fie înainte de luarea unei decizii, fie chiar în timpul procesului decizional, fie ulterior luării deciziei, în etapa implementării”, precizare utilă pentru identificarea corectă a modului în care activitatea de reglementare/autoreglementare poate interveni eficient.

Studiul trece în revistă şi cele doua abordări diferite ale activităţii de lobby, una specifică continental european și una dominantă în spațiul nord-american, unde prima reglementare a lobby-ului datează din 1935. Dacă spațiul european pare să prefere o abordare soft law, favorizând autoreglementarea cuplată cu declararea voluntară a intereselor și actorilor vizați, spațiul nord-american a optat pentru hard law, adică pentru norme juridice precise și delimitări riguroase, ce pot atrage inclusiv pedepse în caz de nerespectare.

La nivel european, studiul relevă că în noimebrie 2014 erau 7.057 entităţi înscrise în Registrul Comun de Transparență al UE, înainte de a fi lansată noua versiune a Registrului. Important este şi faptul ca “unele state europene au înţeles să abordeze fenomenul de lobby la nivel normativ în mod explicit şi printr-un act special dedicat unor astfel de activităţi, încercând fie abordări holistice (care tratează în cadrul aceleiaşi legi şi transparenţa decizională a autorităţilor publice şi transparenţa activităţilor de lobby), dar nuanţate şi relativ constrângatoare, precum Polonia, fie abordări mai laxe, dar la care în final s-a renunţat tocmai din cauza faptului că experimentul nu s-a dovedit a fi de bun augur ori eficient (Ungaria)”, după cum menţionează acelaşi studiu.

“În România tentativele de reglementare a activității de lobby au apărut în contextul luptei împotriva corupției. (…) Ulterior, după aderarea României la UE, „valurile legislative” din 2008 și 2011 au pus accentul mai ales pe transparență în activitatea decizională a autorităților publice, reglementarea activităților de lobby nemaifigurând ca obiectiv distinct sau menționat expres.”

România nu are încă un act normativ unic dedicat în mod special activităţilor de lobby, dar “România nu este o excepţie pe harta ţărilor în care se face lobby, chiar dacă, acesta nu este reglementat”. Exemplele concrete care au “blocat” anumite iniţiative legislative naţionale ocupă o mare parte a studiului, chiar dacă nu sunt considerate de fi “lobby”. 

“Faţă de această abundenţă de acte normative din România, care toate pot viza activităţile de lobby, merită a fi amintită şi opţiunea alternativă, aceea a unui singur act normativ prin care să fie asigurată atât transparenţa decizională a autorităţilor publice, cât şi transparenţa intereselor, activităţilor şi actorilor relevanţi pentru lobby. Pe lângă exemplele oferite de Polonia şi Ungaria, care nu au fost încununate cu succesul scontat, exemplul Austriei poate fi unul demn de a fi luat în seamă”.

Autoreglementarea activităţii de lobby în România a fost realizată de către Asociaţia Registrul Român de Lobby, cu scopul de a contribui la popularizarea şi promovarea activităţii de lobby. Sistemul de autoreglementare iniţiat de această asociaţie cuprinde Codul de etică al practicienilor de lobby şi advocacy, Registrul de Transparenţă a activităţilor de lobby şi advocacy şi Comisia de supraveghere a Registrului de Transparenţă. Registrul de Transparenţă din România este o replică a Registrului de Transparenţă comun al Parlamentului European şi al Comisiei Europene.

Asociaţia Registrul Român de Lobby are doar 12 membri cu drepturi depline şi 3 membri susţinători, iar Registrul de Transparenţă al Activităţilor de Lobby şi Advocacy nu depăşeşte 50 de înregistrări, persoane fizice, firme, organizaţii nonguvernamentale, camere de comerţ, sindicate sau patronate.

Până în prezent, concluziile studiului şi starea de fapt demonstrează că “argumentele contra reglementării lobby-ului în România “au fost mult mai numeroase, scoţând în evidenţă faptul că o lege a lobby-ului ar putea face mai mult rău decât bine (a se vedea experienţa ungară sau poloneză) întrucât procesul legislativ este relativ precar, iar ambiguităţile şi confuziile induse ar putea crea probleme adiţionale mai degrabă decât să rezolve unele existente. Ca şi rezultat, România nu are încă un act normativ specific care să reflementeze activitatea de lobby.

Dan LUCA / Bruxelles





vineri, 17 aprilie 2015

România secolului 19 in educatie?

„Educaţia trebuie să formeze cea mai importantă resursă din orice ţară. Pentru a educa copii capabili să ne ia locul şi să conducă societatea, ai nevoie de un sistem eficient de educaţie. Un astfel de sistem nu există în România”, susţine Julian Hingley, expert în educaţie, cu experienţă în Anglia şi România.

Schimbarea curriculei, pentru că cea actuală aparţine secolului XIX, pregătirea continuă a profesorilor şi promovarea lor pe criterii de valoare, precum şi introducerea în şcoli a posibilităţii studierii unor meserii, sunt elementele pe care specialistul le recomandă ca esenţiale în reforma educaţională în România.

Materialul explică cum, în continuare, sistemul de educaţie din România, de la şcoală la universitate e bazat pe teorie şi foarte puţin pe practică. Nu numai profesorii trebuie să se pregătească continuu, dar şi directorii de şcoli. De asemenea, profesorii trebuie promovaţi pe merit şi nu pe bază de nepotism sau afiliere politică. Un alt lucru care trebuie făcut este introducerea în sistemul de educaţie a abilităţilor vocaţionale, a posibilităţii elevilor de a învăţa meserii. Expertul aminteşte că românii sunt cunoscuţi pentru abilităţile lor în IT, dar dacă te uiţi în jur nu găseşti un instalator sau un electrician.

Despre nevoia de adaptare a educaţiei la realităţile actuale mai puteţi citi:






Dan LUCA / Bruxelles

joi, 16 aprilie 2015

Dan LUCA - contributie la un articol Gândul - HARTA INFLUENŢEI ÎN EUROPA. România, periferia şi urgenţa naţională: „Avem nevoie de 5.000 de superfuncţionari europeni şi 25.000 de experţi acasă”

Gândul publica joi, 16 aprilie 2015, un material ce are la bază rezultatele raportului prezentat de think thank-ul bruxellez, Bruegel, ocazie cu care am fost rugat să îmi exprim opinia vis-à-vis de slaba reprezentare românească în funcţiile de top la nivelul instituţiilor europene.

Astfel subliniam că noi, în acest moment, nu avem o şcoală de 'cadre europene', articulată, care să fie de interes strategic pentru România. Există, desigur, câteva facultăţi şi mastere în studii europene, dar nu este suficient. Inerţia sistemică nu rezolvă problema. România ar avea nevoie de o soluţie structurală, care s-ar putea traduce printr-un program amplu de pregătire, care să dea naştere unei culturi a afacerilor europene.

În perioada de preaderare, am avut programul cu 'Corpul de consilieri de integrare europeană', cei care au facut parte în echipa lui Vasile Puşcaş şi care au 'dus' practic ţara noastră în UE. Mulţi dintre aceştia sunt acum funcţionari europeni, şi asta e bine. Problema e că ne-am oprit ceasurile la momentul 1 ianuarie 2007, fiind incapabili să gândim un proiect de ţară realist. Ceea ce mă envervează şi mai mult este că incepem să ne complacem în această poziţionare de periferie de imperiu, iar cei care sunt chemaţi să propună politici publice realiste nu au timp de Europa decât la modul populist. Trebuie sa ne trezim, fiindcă 2019, anul Preşedinţiei UE a României, este mâine.

Există între 1.500 (estimarea Reprezentanţei României pe lângă UE) şi 2.500 de români (estimare citată în studiul Europuls) care lucrează în instituţiile europene, dar ar fi nevoie de cel puţin 5.000 de români la Bruxelles şi 25.000 de experţi acasă (faţă de 10.000 cât se crede că sunt acum în ţară).

Felicitări pentru iniţiativă, şi mulţumiri Alinei Matiş pentru invitaţie!

Dan LUCA / Bruxelles

Apartenenţa la UE adaugă valoare universităţilor britanice


Colaborarea între universitățile din UE este crucială pentru cercetare, pentru continuitatea tradiției continentului ca fiind o economie a cunoașterii, susține Nicola Dandridge, directorul executiv al universităților britanice. Pentru acest lucru, UE trebuie să asigure finanțarea Horizon 2020, iar Marea Britanie trebuie să îmbrățișeze UE.

Zilele acestea liderii universităţilor din Marea Britanie se întâlnesc la Bruxelles pentru a discuta valoarea fundamentală a colaborării europene pentru toate universitățile și pentru a argumenta împotriva reducerilor propuse la programul de finanțare a cercetării Horizon 2020. Universitățile cer devierea sumelor din bugetul UE destinat cercetării şi inovării într-un fond nou-creat pentru Investiții Strategice Europene (EFSI).

Cu doar câteva săptămâni înaintea alegerile generale din Marea Britanie, problema aderării europene este un punct central pe agenda publică. Dacă rezultatul este greu de anticipat, Dandridge este de părere însă că un lucru este sigur - pentru universități aderarea la UE joacă un rol important în succesul acestora și în contribuția universităţilor în economie și societate.

Reprezentanta universităţilor britanice subliniază că multe descoperiri ştiinţifice importante, de la medicamentele care salvează vieţi și soluţiile noi pentru “energie curată”, până la îmbunătățirea alimentației copiilor, au fost posibile printr-o colaborare și finanțare europeană. Aderarea la UE permite libera circulație a studenților și a personalului, ceea ce aduce beneficii substanțiale pentru economia britanică. Apoi, programul de mobilităţi Erasmus este cea mai mare sursă de sprijin pentru studenții din Marea Britanie care doresc să studieze sau să lucreze în străinătate. Cercetările recente efectuate de o unitate internațională arată că studenții care își petrec o parte din timpul studiilor superioare în străinătate, sunt mai bine pregătiţi academic, dar e şi mult mai probabil să îşi deschidă propriile companii, fiind totodată redusă la jumătate probabilitatea ca în cazul lor să apară șomajului pe termen lung, comparativ cu studenţii care nu au studiat sau nu au fost instruiți în străinătate.

Aceleași beneficii se aplică în întreaga Europă, explică Nicola Dandridge. Aşa cum spuneam şi cu alte ocazii, important este însă să înţelegem foarte bine că apartenenţa la un “club” are atât avantaje cât şi dezavantaje.

Dan LUCA / Bruxelles

miercuri, 15 aprilie 2015

Funcţionează Iniţiativa Cetăţenească Europeană?

Introdusă prin adoptarea Tratatului de la Lisabona, ECI - Iniţiativa Cetăţenească Europeană, este unul dintre instrumentele concrete ce contribuie la stabilirea democraţiei europene. Conform articolului 11 al Tratatului, ce presupune ca fiind necesare cel puţin un milion de semnături din partea cetăţenilor pentru influenţarea deciziilor Comisiei, pentru prima dată în istorie, cetăţenii şi organizaţiile societăţii civile pot să marcheze direct şi formal agenda politică.

Singura schimbare care a intervenit de la lansarea Iniţiativei a apărut odată cu aderarea Croaţiei. Acest eveniment a sporit numărul populaţiei UE cu patru milioane de cetăţeni croaţi care au posibilitatea să semneze petiţiile, respectând totuşi regula care prevede necesitatea  ca, cei 1 milion de semnatari ai petiţiei să provină cel puţin din 7 state membre UE.

Inițiativa Cetățenească Europeană, însă, în forma actuală, nu funcționează, apreciază Carsten Berg, coordonator al Campaniei ECI. Ziua dedicată Inițiativei Cetățeneşti Europene a reunit recent la Bruxelles părţile interesate. Deşi experienţele celor care au folosit ECI demonstrează că forma actuală nu este funcțională, susţinătorii cred cu tărie că, prin voință politică, se poate. Reprezentanţi ai 21 de Campanii ECI semnează împreună o scrisoare deschisă adresată Comisiei Europene, prim-vicepreședintelui Frans Timmermans, prin care se cere o reformă semnificativă a ECI. Printre semnatari apare şi prima ECI înregistrată, Fraternité 2020.

Acum, mai mult ca oricând, Uniunea Europeană are nevoie de ceea ce poate oferi ECI: ideile și implicarea cetăţenilor, împărtăşirea obiectivele europene comune peste diviziunile naționale și dovada că liderii europeni s-au angajat la consolidarea democrației. Totodată, susţinătorii reformei sunt de părere că mulţi cetăţeni sunt speriați de cerințele privind datele cu caracter personal ale ECI, în special numerele de identificare, care ar trebui eliminate până la sfârşitul anului 2015. De asemenea, software-ul de colectare a semnăturilor on-line și documentaţia sunt inadecvate pentru campaniile transnaționale.

Dan LUCA / Bruxelles

marți, 14 aprilie 2015

Alegerile primare americane vor dezvălui adevăraţii candidaţi

Aşa cum se preconiza încă de la începutul anului, doamna Clinton s-a aruncat în lupta electorală pentru preşedenţia Statelor Unite, cu propuneri care se adresează clasei mijlocii. “Aşa că plec la drum pentru a vă câştiga votul, deoarece a sosit vremea voastră", afirma Hillary Clinton în primul său mesaj de campanie.

Însă dacă unii europeni cred că fostã prima doamnã este deja nominalizată de către democraţi ca şi candidată, se înşeală. Alegerile primare sunt pe bune în SUA! Ceea ce se întâmplă dincolo de Atlantic dă valoare comunicării către cetăţeni.

Despre alegerile primare din UE am scris recent. Interesat de comparat!

Dan LUCA / Bruxelles

luni, 13 aprilie 2015

Program guvernamental pentru reintegrarea românilor din Diaspora?

Au trecut deja doi ani de când, împreună cu Anda Ghiran, propuneam un PROGRAM GUVERNAMENTAL pentru creşterea investiţiilor în România  prin expertiza tinerilor români din străinătate “Back home: INVESTIM în ROMÂNIA”. Totul axat pe 3 palieri de dezvoltare: creşterea investiţiilor în România; crearea de noi locuri de muncă pentru şi de către tinerii români din Diaspora şi din România şi atragerea în România a absolvenţilor de studii finalizate la cele mai bune universităţi din lume.

Europarlamentarul Victor Negrescu declara recent că doreşte o colaborare cu parlamentarii din România pentru a contura un 'program naţional' care să atragă şi să reintegreze românii din Diaspora pe piaţa muncii din ţară.

Mă bucur să văd că acum intră pe agenda publică o astfel de discuţie.

Dan LUCA / Bruxelles

vineri, 10 aprilie 2015

Garanţia pentru Tineri lansatã și în România

Programul european de care vorbeam încă de acum mai bine de un an (decembrie 2013), Garanția pentru Tineri, devine în sfârsit operaţional și în România.

Se urmăreşte integrarea profesională a 441.000 de tineri, cu vârste între 16 şi 24 de ani. Pentru aceasta, angajatorii pot primi subvenţii de sute de euro, putând depune documentele pentru proiecte, începând cu a doua parte a lunii mai 2015. „Fondurile alocate de pentru România de Comisia Europeană sunt de 470 milioane  și se derulează până în 2018”, după cum declara Ministrul Muncii, Rovana Pumb, în cadrul unei conferințe de presă comune cu Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, eveniment la care a fost prezent şi Premierul Victor Ponta.

Vorbim de şomaj în Italia şi Spania, însă în România rata șomajului în rândul tinerilor a fost de 24% în 2014. Mai mult de 60% dintre tineri erau economic inactivi, unul dintre cele mai ridicate procente din UE.

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – interviu în Adevărul - Un român la Bruxelles: „Modul de a face politică şi frica de «străini» fac din România un jucător modest“

Invitația lansată recent de Grațian Mihăilescu s-a concretizat cu publicarea pe 9 aprilie 2015 a unui interviu în Adevărul. Am fost rugat să vorbesc despre reprezentare și imaginea României la Bruxelles, ocazie cu care am explicat și principiul pe care se bazează propunerea de program guvernamental “Experți pentru o Românie Europeană”


………………………

Pe Dan l-am cunoscut când eram în Bruxelles. Toată lumea îl ştia sau ştie pe Dan Luca la Bruxelles şi de fiecare dată când întrebam pe cineva despre fonduri, joburi, comunicare, public affairs, dezvoltare, răspunsul interlocutorului era: `Ai vorbit cu Dan Luca?”. În 2008, ca membru al clubului RO-UE (un think tank în care erau implicaţi specialişti români de la Bruxelles în domeniul afacerilor europene) am interacţionat direct cu Dan. De atunci am păstrat legătura cu el fie on-line fie în întâlniri directe atunci când merg la Bruxelles. Dan este acum directorul Institutului EurActiv, a fost implicat în politică, oferă consultanţă şi cursuri academice la diferite Universităţi din Belgia, România şi Italia şi se implică direct în europenizarea societăţii româneşti. Recent a participat la un eveniment la Bucureşti despre cum poate creşte influenţa românească în politicile europene unde a susţinut o prezentare a programului „Experţi pentru o Românie Europeană”. L-am rugat să ne răspundă la câteva întrebări.

Dan, cum e văzută România de la Bruxelles?
România face paşi importanţi în procesul de integrare europeană, este din ce în ce mai prezentă la Bruxelles, însă nu suficient de vizibilă pe anumite dosare. Deşi declarativ noi ne vedem „o ţară mare în UE” – şi implicit experţii români trebuie să fie implicaţi în toate dosarele legislative sectoriale – impresia este că încă nu ne găsim cadenţa potrivită. Iar vestea mai puţin bună este că inerţia sistemică nu va rezolva această problemă.

Care e imaginea României la Bruxelles? Ce fac românii de acolo pentru a ajuta România?
Avem în prezent 2.500 de români care lucrează în Bruxelles-ul european. Vreo două mii dintre aceştia îşi derulează activitatea în cadrul instituţiilor europene, iar restul în corporaţii, federaţii industriale, ONG-uri, firme de consultanţă şi presă. Românii de aici urmăresc cu mare interes dezvoltările din România şi aşteaptă multe de la ţara din care au plecat. Poate problema este că mulţi aşteaptă prea multe de la România.

Din ce cauză crezi că nu suntem mai activi şi prezenţi la Bruxelles în domeniul afacerilor europene, în comparaţie cu alte state? Aici vorbesc şi despre prezenţe private şi cele din sectorul administraţiei publice, sindicatelor, ONG-urilor sau universităţilor. Sunt unele mişcări în prezent, însă dacă comparăm cu Polonia, de exemplu, vedem cât de departe suntem de sectorul afacerilor europene şi de Bruxelles. De ce?
E drept, Polonia şi-a consolidat locul 6 ca putere politică în UE şi acum toată lumea vorbeşte la Bruxelles despre „Top 6 ţări în UE” (alături de Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Spania). Polonia poate să fie un exemplu pentru România, şi dacă vorbim de regionalizare, şi dacă vorbim de reprezentarea intereselor la Bruxelles. Avem o simetrie de interese cu Polonia, ei sunt preocupaţi de Marea Baltică şi vecinătatea estică, şi noi vrem stabilitate la Marea Neagră. Am vizitat de multe ori Varşovia în ultimii 5 ani şi pot să vă confirm că dezbaterile despre dinamica europeană au un nivel mult mai ridicat decât în ţara noastră. La noi încă canalizăm totul pe accesarea fondurilor europene (vârful unui iceberg, din punct de vedere al unei ţări membru UE), fără a vedea însă avantajul de a activa în clubul european („partea de sub apă”). Cultura administrativă, modul de a face politică în România şi chiar frica de „străini” fac din România un jucător modest pe palierul comunitar.

Povesteşte puţin despre programul guvernamental pe care l-ai propus: „Experţi pentru o Românie Europeană”
Este o propunere care s-a născut din conştientizarea faptului ca avem nevoie să gândim o Românie contemporană. În plus, e nevoie să dezvoltăm oferte reale în administraţia românescă pentru a pregăti Preşedenţia UE a României din a doua partea a anului 2019. Totul este conceput pe baza programului guvernamental „Corpul de consilieri pentru integrare europeană” (din 2003), reactivat acum la nivel de „experţi europeni” şi extins la nivelul local. Da, România trebuie să-şi pregătească cadre pentru a înşuruba mai bine ţara noastră în mecanismul european. Iar Preşedenţia UE este o oportunitate. În 2019, România va deţine “Preşedenţia celor 10 formaţiuni ale Consiliului”. Consiliul este sprijinit de Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene (COREPER) şi cele peste 150 de grupuri extrem de specializate şi comitete care formează “grupurile de pregătire ale Consiliului”. Dacă avem 150 de grupuri specializate (ca cele din ianuarie 2015), şi dacă alocăm ca ţară doar 3 experţi pe fiecare domeniu, cifra e impresionantă. Şi asta pentru cel puţin 18 luni, fiindcă vom avea o preşedenţie în trio, cu Austria şi Finlanda (1 ianuarie 2019 – 30 iunie 2020). Programul propus rezolvă şi această problemă a experţilor români necesari în grupurile de lucru sectoriale.

Crezi că va fi sprijinit din partea politicului şi va avea susţinere din partea Guvernului fie actual, fie cel de după 2016?
Deja propunerea a fost prezentată atât la nivelul Preşedenţiei României, cât şi al Guvernului României. Iar recenta dezbatere de la Bucureşti – din 19 martie 2015 – ne-a convins pe toţi despre necesitatea unui astfel de program guvernamental. Concursurile pentru identificarea şi pregătirea experţilor trebuie lansate încă de anul acesta. 2016 este prea târziu pentru a avea o Preşedenţie de succes în 2019.

Una din problemele majore este legată de administraţie. Crezi că reforma administrativă şi reducerea birocraţiei se va realiza mai uşor în viitor? Ştiu că este o problemă care apare şi în celelalte state membre UE. Cum crezi că va performa România pe viitor?
România, are o problemă cu birocraţia. Simplificarea procedurilor birocratice este însă un proces de durată, care trebuie foarte bine calculat, probat, asimilat şi aplicat. La asta ne poate ajuta mult şi digitalizarea. Să nu uităm că – în cadrul Agendei 2020 – România s-a angajat să îşi reformeze adminsitraţia până la sfârşitul anului 2016. Programul pe care îl propunem – cel cu experţii europeni – este doar o componentă a acestei reforme.

Subsidiaritate, multi-level governance, dezvoltare regională, absorbţie de fonduri. Primele două sunt concepte europene, ultimele două sunt strâns corelate cu primele două. Crezi că sunt şanse pe viitor ca acestea să funcţioneze eficient şi implicit să ne dezvoltăm prin absorbţia de fonduri?
Este importantă sincronizarea regionalizării României cu reforma instituţională europeană (care va urma probabil alegerilor din Marea Britanie din 7 mai 2015). Deşi nu ar trebui să aşteptăm miracole cu privire la absorbţia fondurilor europene, o regionalizare cu o bună implementare va ajuta şi la acest capitol. În al doilea rând, regionalizarea ar fi o mană cerească pentru o serie de autorităţi locale, mai mult sau mai puţin vocale, care şi-au dorit, indiferent de regiunea istorică în care s-au aflat, mai multă autonomie de acţiune. Regionalizarea va însemna pentru autorităţile locale o oportunitate de a arăta că “se poate”, că îşi pot gospodări bine localităţile, dar şi o mare responsabilitate: succesul regionalizării depinde de cât de serios îşi iau autorităţile locale rolul în serios. În al treilea rând, paradoxal, regionalizarea este o oportunitate pentru planul central, de multe ori “statul, guvernul, Bucureştiul” fiind de vină pentru orice lucru care nu se face sau care se întâmplă greşit. Or executivul, administraţia centrală, pot spune bine merci: “ne pare rău, doamnelor şi domnilor, dar acest lucru nu este de competenţa noastră, felicitări, aveţi atribuţii”. Competenţele vor însemna mai mult ca oricând responsabilitate. De aceea, e important ca regionalizarea să fie cât mai clară ca mecanism de funcţionare şi atribuţii la diferite nivele.

Ce părere ai despre descentralizare şi regionalizare, un subiect atât de tabu pentru România. Crezi că societatea românească a înţeles cum poate valorifica această descentralizare? Crezi că după 2016 se va relua ideea eşuată în 2014 a reorganizării administrative a României?
Regionalizarea e un proces necesar într-o ţară care a avut mult prea mult timp mania centralizării. Nu trebuie să uităm care sunt tendinţele europene şi globale. În UE, tendinţa este spre accentuarea principiului subsidiarităţii şi spre federalizare, pe model german; aşadar tendinţe care merg mână în mână cu ideea de regionalizare. O regionalizare de succes va îmbunătăţi implicit relaţia noastră cu polul puterii europene, Bruxelles-ul. Sunt principii care trebuie respectate.

Să ne întoarcem la Bruxelles: ca expert pe afaceri europene ce le transmiţi celor care îşi caută un job la Bruxelles, fie în instituţii, fie în privat?
Dacă ne referim la educaţie (formală), cei care vor să lucreze în Bruxelles-ul european trebuie să aibă deja o diplomă, chiar dacă aceasta este dintr-o universitate românească. Un master efectuat într-o ţară vest-europeană este, de asemenea, extrem de util. Limbile străine sunt foarte importante. Fără limba engleză nu se poate face nimic, franceza este un punct în plus, iar dacă ai cunoştinţe de limba germană, este şi mai bine. Italiana şi spaniola nu fac diferenţa, fiind mulţi italieni şi spanioli în Bruxelles. Dacă doriţi să lucraţi în Bruxelles, căutaţi să înţelegeţi mai mult decât mecanismul instituţional, să vă specializaţi treptat pe anumite politici sectoriale, fie cea de mediu, energie, trasporturi, finanţe. Nu dă bine dacă la un interviu nu ai habar ce reprezintă prescurtări precum WWF sau CEFIC şi soliciţi un job ca expert pe politicile de mediu.

Şi un mesaj european de final:
România trebuie să se mobilizeze, să nu ne prindă încă „adolescenţi europeni” Preşedinţia română a Consiliului UE, în 2019. E important să reuşim să aprindem „farul românesc la Bruxelles”, aşa cum îmi place să spun când mă refer la reprezentarea intereselor noastre naţionale, în loc să bâjbâim cu mai multe lanterne. Desigur, pe de altă parte, interesul României este să atragă cât mai multă forţă de muncă calificată înapoi în ţară, dar nu poţi frâna oamenii care doresc să lucreze în străinătate, şi nici nu poţi cere celor stabiliţi acolo cu familiile lor să lase totul doar de dragul patriotismului. Globalizarea este o realitate!

Dan LUCA / Bruxelles



joi, 9 aprilie 2015

Tony Blair - împotriva unui referendum de exit-EU pentru Marea Britanie

Fostul premier britanic, Tony Blair, declara recent că un referndum privind apartenenţa la UE ar conduce la haos şi incertitudine. Mai grav, acuzându-l totodată pe David Cameron de folosirea intereselor naţionale ale Marii Britanii pentru obţinerea de avantaje politice.

"Ar trebui să avem un referendum doar dacă noi credem în mod serios cã ieșirea din UE este o prioritate națională. În caz contrar, este un joc de noroc complet inacceptabil pentru viitorul nostru ", a spus Blair.

Centrul pentru Reformă Europeană a publicat un raport care concluzionează că ieșirea Marii Britanii din UE ar afecta în mod disproporționat zonele defavorizate. Studiul sugerează că zonele mai puțin bogate din Marea Britanie sunt, de asemenea, cele care se bazează cel mai mult pe exporturile în UE. Dacă în nord-estul Angliei, una dintre cele mai sărace regiuni din țară, exporturile către UE ajung la 15% din producția sectorului privat, acest indicator arată doar 9% pentru sud-est, zona mai bogată. În cazul unei decizii de “Exit”, regatul Unit ar trebui să negocieze un acord comercial pentru a avea acces la piața unică, iar un astfel de acord s-ar putea să nu fie automat, sugerează acelaşi material. Şi “există motive întemeiate pentru a crede că un acord de liber schimb post-Brexit nu ar putea fi realizat", susţin rapoartele - "ţările UE rămase s-ar putea să încerce să pedepsească Marea Britanie, pentru a descuraja pe alții să apeleze la aceeași strategie ... este ușor să exagerezi importanța pieței din Marea Britanie raportat la alte state membre".

Într-un caz mai “dramatic” raportul subliniază probabilitatea ca nu doar libera circulaţie a produselor, ci inclusiv libera circulație a persoanelor să intre în discuţii în mod serios.

La cealalt capăt al coardei, Cameron îşi încurajează poporul să voteze pe 7 mai 2015, argumentând că "aceste alegeri nu sunt pentru a transmite un mesaj sau face un protest", ci “aceste alegeri sunt organizate pentru alegerea guvernul acestei țări pentru următorii cinci ani."

Dan LUCA / Bruxelles

miercuri, 8 aprilie 2015

Consiliul Consultativ al Diasporei, printre priorităţile Președintelui României

În 2011 propuneam constituirea Consiliul Consultativ al Diasporei, cu întâlniri trimestriale între misiunile româneşti/serviciile consulare dintr-o ţară şi Diaspora din aceeaşi ţară pentru o gestionare cât mai eficientă a problemelor comunităţilor de români.

Diaspora românească trebuie să fie consultată în mod real pe dosarele sensibile ale României. Nu este prima dată când sublinez contribuţia pe care pot să o aibă românii din afara ţării când vorbim despre imaginea României şi tot ce ţine de diplomaţie publică.

Mă bucur să văd că viziunea noului preşedinte al României include şi iniţiativa de a înfiinţa Consiliul Diasporei. Cu ocazia conferinţei de presă organizate după 100 de zile de mandat, Klaus Iohannis aprecia patriotismul românilor de peste hotare, explicându-şi totodată vizitele dese în străinătate. Oamenii au aşteptări mari, se doreşte ca lucrurile să se schimbe cât mai repede, însă nu toate proiectele au putut începe concomitent, aprecia preşedintele. Iohannis se referă aici în special la Consiliul Consultativ pentru Diaspora, dar şi la structurarea unui mecanism pe educaţie şi sănătate. Înainte de a ridica o construcţie este însă nevoie de o fundaţie solidă, şi pentru aceasta s-a lucrat în aceste prime 100 de zile, explica noul preşedinte al României.  

Dan LUCA / Bruxelles