Invitația
lansată recent de Grațian Mihăilescu s-a concretizat cu publicarea pe 9 aprilie
2015 a unui interviu în Adevărul.
Am fost rugat să vorbesc despre reprezentare și imaginea României la Bruxelles,
ocazie cu care am explicat și principiul pe care se bazează propunerea de
program guvernamental “Experți pentru o Românie Europeană”
………………………
Pe Dan l-am
cunoscut când eram în Bruxelles. Toată lumea îl ştia sau ştie pe Dan Luca la
Bruxelles şi de fiecare dată când întrebam pe cineva despre fonduri, joburi,
comunicare, public affairs, dezvoltare, răspunsul interlocutorului era: `Ai
vorbit cu Dan Luca?”. În 2008, ca membru al clubului RO-UE (un think tank în
care erau implicaţi specialişti români de la Bruxelles în domeniul afacerilor
europene) am interacţionat direct cu Dan. De atunci am păstrat legătura cu el
fie on-line fie în întâlniri directe atunci când merg la Bruxelles. Dan este
acum directorul Institutului EurActiv, a fost implicat în politică, oferă
consultanţă şi cursuri academice la diferite Universităţi din Belgia, România
şi Italia şi se implică direct în europenizarea societăţii româneşti. Recent a
participat la un eveniment la Bucureşti despre cum poate creşte influenţa
românească în politicile europene unde a susţinut o prezentare a programului
„Experţi pentru o Românie Europeană”. L-am rugat să ne răspundă la câteva
întrebări.
Dan, cum e văzută
România de la Bruxelles?
România
face paşi importanţi în procesul de integrare europeană, este din ce în ce mai
prezentă la Bruxelles, însă nu suficient de vizibilă pe anumite dosare. Deşi
declarativ noi ne vedem „o ţară mare în UE” – şi implicit experţii români
trebuie să fie implicaţi în toate dosarele legislative sectoriale – impresia
este că încă nu ne găsim cadenţa potrivită. Iar vestea mai puţin bună este că
inerţia sistemică nu va rezolva această problemă.
Care e imaginea
României la Bruxelles? Ce fac românii de acolo pentru a ajuta România?
Avem în prezent
2.500 de români care lucrează în Bruxelles-ul european. Vreo două mii
dintre aceştia îşi derulează activitatea în cadrul instituţiilor europene, iar
restul în corporaţii, federaţii industriale, ONG-uri, firme de consultanţă şi
presă. Românii de aici urmăresc cu mare interes dezvoltările din România şi
aşteaptă multe de la ţara din care au plecat. Poate problema este că mulţi
aşteaptă prea multe de la România.
Din ce cauză crezi
că nu suntem mai activi şi prezenţi la Bruxelles în domeniul afacerilor
europene, în comparaţie cu alte state? Aici vorbesc şi despre prezenţe private
şi cele din sectorul administraţiei publice, sindicatelor, ONG-urilor sau
universităţilor. Sunt unele mişcări în prezent, însă dacă comparăm cu Polonia,
de exemplu, vedem cât de departe suntem de sectorul afacerilor europene şi de
Bruxelles. De ce?
E
drept, Polonia şi-a consolidat locul 6 ca putere politică în UE şi acum toată
lumea vorbeşte la Bruxelles despre „Top 6 ţări în UE” (alături de Germania,
Franţa, Marea Britanie, Italia şi Spania). Polonia poate să fie un exemplu
pentru România, şi dacă vorbim de regionalizare, şi dacă vorbim de
reprezentarea intereselor la Bruxelles. Avem o simetrie de interese cu Polonia,
ei sunt preocupaţi de Marea Baltică şi vecinătatea estică, şi noi vrem
stabilitate la Marea Neagră. Am vizitat de multe ori Varşovia în ultimii 5 ani
şi pot să vă confirm că dezbaterile despre dinamica europeană au un nivel mult
mai ridicat decât în ţara noastră. La noi încă canalizăm totul pe accesarea
fondurilor europene (vârful unui iceberg, din punct de vedere al unei ţări
membru UE), fără a vedea însă avantajul de a activa în clubul european („partea
de sub apă”). Cultura administrativă, modul de a face politică în România şi chiar
frica de „străini” fac din România un jucător modest pe palierul comunitar.
Povesteşte puţin
despre programul guvernamental pe care l-ai propus: „Experţi pentru o Românie
Europeană”
Este
o propunere care s-a născut din conştientizarea faptului ca avem nevoie să
gândim o Românie contemporană. În plus, e nevoie să dezvoltăm oferte reale în
administraţia românescă pentru a pregăti Preşedenţia UE a României din a doua
partea a anului 2019. Totul este conceput pe baza programului guvernamental
„Corpul de consilieri pentru integrare europeană” (din 2003), reactivat acum la
nivel de „experţi europeni” şi extins la nivelul local. Da, România trebuie
să-şi pregătească cadre pentru a înşuruba mai bine ţara noastră în mecanismul
european. Iar Preşedenţia UE este o oportunitate. În 2019, România va deţine
“Preşedenţia celor 10 formaţiuni ale Consiliului”. Consiliul este sprijinit de
Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor statelor membre ale
Uniunii Europene (COREPER) şi cele peste 150 de grupuri extrem de specializate
şi comitete care formează “grupurile de pregătire ale Consiliului”. Dacă avem
150 de grupuri specializate (ca cele din ianuarie 2015), şi dacă alocăm ca ţară
doar 3 experţi pe fiecare domeniu, cifra e impresionantă. Şi asta pentru cel puţin
18 luni, fiindcă vom avea o preşedenţie în trio, cu Austria şi Finlanda (1
ianuarie 2019 – 30 iunie 2020). Programul propus rezolvă şi această problemă a
experţilor români necesari în grupurile de lucru sectoriale.
Crezi că va fi
sprijinit din partea politicului şi va avea susţinere din partea Guvernului fie
actual, fie cel de după 2016?
Deja
propunerea a fost prezentată atât la nivelul Preşedenţiei României, cât şi al
Guvernului României. Iar recenta dezbatere de la Bucureşti – din 19 martie 2015
– ne-a convins pe toţi despre necesitatea unui astfel de program guvernamental.
Concursurile pentru identificarea şi pregătirea experţilor trebuie lansate încă
de anul acesta. 2016 este prea târziu pentru a avea o Preşedenţie de succes în
2019.
Una din problemele
majore este legată de administraţie. Crezi că reforma administrativă şi
reducerea birocraţiei se va realiza mai uşor în viitor? Ştiu că este o problemă
care apare şi în celelalte state membre UE. Cum crezi că va performa România pe
viitor?
România,
are o problemă cu birocraţia. Simplificarea procedurilor birocratice este însă
un proces de durată, care trebuie foarte bine calculat, probat, asimilat şi
aplicat. La asta ne poate ajuta mult şi digitalizarea. Să nu uităm că – în
cadrul Agendei 2020 – România s-a angajat să îşi reformeze adminsitraţia până
la sfârşitul anului 2016. Programul pe care îl propunem – cel cu experţii
europeni – este doar o componentă a acestei reforme.
Subsidiaritate,
multi-level governance, dezvoltare regională, absorbţie de fonduri. Primele
două sunt concepte europene, ultimele două sunt strâns corelate cu primele
două. Crezi că sunt şanse pe viitor ca acestea să funcţioneze eficient şi
implicit să ne dezvoltăm prin absorbţia de fonduri?
Este
importantă sincronizarea regionalizării României cu reforma instituţională
europeană (care va urma probabil alegerilor din Marea Britanie din 7 mai 2015).
Deşi nu ar trebui să aşteptăm miracole cu privire la absorbţia fondurilor
europene, o regionalizare cu o bună implementare va ajuta şi la acest capitol.
În al doilea rând, regionalizarea ar fi o mană cerească pentru o serie de
autorităţi locale, mai mult sau mai puţin vocale, care şi-au dorit, indiferent
de regiunea istorică în care s-au aflat, mai multă autonomie de acţiune.
Regionalizarea va însemna pentru autorităţile locale o oportunitate de a arăta
că “se poate”, că îşi pot gospodări bine localităţile, dar şi o mare
responsabilitate: succesul regionalizării depinde de cât de serios îşi iau autorităţile
locale rolul în serios. În al treilea rând, paradoxal, regionalizarea este o
oportunitate pentru planul central, de multe ori “statul, guvernul,
Bucureştiul” fiind de vină pentru orice lucru care nu se face sau care se
întâmplă greşit. Or executivul, administraţia centrală, pot spune bine merci:
“ne pare rău, doamnelor şi domnilor, dar acest lucru nu este de competenţa
noastră, felicitări, aveţi atribuţii”. Competenţele vor însemna mai mult ca
oricând responsabilitate. De aceea, e important ca regionalizarea să fie cât
mai clară ca mecanism de funcţionare şi atribuţii la diferite nivele.
Ce părere ai despre
descentralizare şi regionalizare, un subiect atât de tabu pentru România. Crezi
că societatea românească a înţeles cum poate valorifica această descentralizare?
Crezi că după 2016 se va relua ideea eşuată în 2014 a reorganizării
administrative a României?
Regionalizarea
e un proces necesar într-o ţară care a avut mult prea mult timp mania
centralizării. Nu trebuie să uităm care sunt tendinţele europene şi globale. În
UE, tendinţa este spre accentuarea principiului subsidiarităţii şi spre
federalizare, pe model german; aşadar tendinţe care merg mână în mână cu ideea
de regionalizare. O regionalizare de succes va îmbunătăţi implicit relaţia
noastră cu polul puterii europene, Bruxelles-ul. Sunt principii care trebuie
respectate.
Să ne întoarcem la
Bruxelles: ca expert pe afaceri europene ce le transmiţi celor care îşi caută
un job la Bruxelles, fie în instituţii, fie în privat?
Dacă
ne referim la educaţie (formală), cei care vor să lucreze în Bruxelles-ul
european trebuie să aibă deja o diplomă, chiar dacă aceasta este dintr-o
universitate românească. Un master efectuat într-o ţară vest-europeană este, de
asemenea, extrem de util. Limbile străine sunt foarte importante. Fără limba
engleză nu se poate face nimic, franceza este un punct în plus, iar dacă ai
cunoştinţe de limba germană, este şi mai bine. Italiana şi spaniola nu fac
diferenţa, fiind mulţi italieni şi spanioli în Bruxelles. Dacă doriţi să
lucraţi în Bruxelles, căutaţi să înţelegeţi mai mult decât mecanismul
instituţional, să vă specializaţi treptat pe anumite politici sectoriale, fie
cea de mediu, energie, trasporturi, finanţe. Nu dă bine dacă la un interviu nu
ai habar ce reprezintă prescurtări precum WWF sau CEFIC şi soliciţi un job ca
expert pe politicile de mediu.
Şi un mesaj
european de final:
România
trebuie să se mobilizeze, să nu ne prindă încă „adolescenţi europeni”
Preşedinţia română a Consiliului UE, în 2019. E important să reuşim să aprindem
„farul românesc la Bruxelles”, aşa cum îmi place să spun când mă refer la
reprezentarea intereselor noastre naţionale, în loc să bâjbâim cu mai multe
lanterne. Desigur, pe de altă parte, interesul României este să atragă cât mai
multă forţă de muncă calificată înapoi în ţară, dar nu poţi frâna oamenii care
doresc să lucreze în străinătate, şi nici nu poţi cere celor stabiliţi acolo cu
familiile lor să lase totul doar de dragul patriotismului. Globalizarea este o
realitate!
Dan
LUCA / Bruxelles