Despre o experieță culturală fantastică în editorialul meu de astăzi din Făclia.
Din când în când este bine să
ne rupem de realitatea cotidiană. Călătoriile sunt o modalitate excelentă de a
învăța despre alte culturi, obiceiuri și tradiții. Atunci când călătoreșți
într-o țară sau într-o regiune nouă, ai oportunitatea să interacționezi cu
oameni locali, să încerci mâncăruri noi, să vizitezi locuri istorice și să
descoperi perspective diferite asupra lumii. Această expunere la diversitatea
culturală te poate învăța multe și te poate ajuta să-ți lărgeșți orizonturile
și să-ți dezvolți empatia și înțelegerea față de alte culturi.
A petrece o săptămânã în Rio este ceva de vis. Capitală a Braziliei până în
anul 1960, în prezent Rio este gazdă pentru 12 milioane de locuitori, dacă
includem și zona metropolitană. Orașul s-a dezvoltat de-a lungul coastei
Atlanticului, iar o serie de tunele conectează și fluidizează traficul auto.
Spun asta fiindcă Uberul este prietenul turistului în Rio. Distanțele sunt
mari, dar o bună planificare și optimizare a timpuluì poate să aducă multiple
experiențe plăcute în doar o săptămânã.
A ajunge la Rio din Europa îți ia cel puțin 10 ore cu avionul, chiar dacã sunt
doar 5 ore diferenţã de fus orar faţã de România.
Plajele sunt faimoase, desigur. Copacabana, Ipanema, Leblon sunt de neuitat. O
baie în martie în Oceanul Atlantic e de vis. Alergãrile pe faleza Copacabana
sunt recomandabile la ora 6 dimineața, la răsăritul soarelui. Fantastică
senzație, să alergi chiar și desculț pe plaja Copacabana. Îmi amimtesc cu mare
plăcere alergarea similară pe plaja de la Venus, din 1991, în cantonament cu
echipa de handbal “U” Cluj.
Monumentul Christo Redento este maiestos. O aurã mistică pentru una dintre cele
7 minuni ale lumii moderne, mai ales dacă e un pic de ceață în ziua respectivă.
O experiență fantastică este vizita din Favela Rocinha, cea mai notorie din
cele 1000 de favele din Rio. Favelele sunt ghetouri excesiv de aglomerate din
Brazilia, formate la marginea orașelor mari. Au început să apară la sfârșitul
secolului al XIX-lea, imediat după abolirea sclaviei. Nu vreau să mă erijez ca
expert, acum că am fost și eu câteva ore în inferiorul unei favele și am
beneficiat de explicațiile unui ghid autorizat. Am înțeles însă cum e condusă o
favelã, ce legătură are cu cartele de droguri, cum se face înregistrarea
oficială a persoanelor sau chiar puterea favelelor în câștigarea alegerilor
naționale. Nu uitați votul în Brazilia e obligatoriu. Poți să observi pasiv, ca
turist, viața favelei, te simți în siguranță. Din când în când ghidul te
atenționează că urmează o zona în care nu se pot face poze sau filma. Cauza
principalã este pentru a nu imortaliza locotenenții cartelului care poartă
mitralierele Uzi la vedere.
În Brazilia, și mai ales la Rio, recomand un show de samba, chiar dacă nu este perioada
de carnaval. Unul de excepție a fost cel al trupei Ginga Tropical. Zâmbiți,
viața e frumoasă, au transmis artiștii prin cântecele și dansul lor. Intersant
că povestea celor 90 de minute a fost rezultatul practic al unei cercetări de
doctorat despre cultura braziliană, dar și despre marketingul internațional.
Fenomenul fotbalistic este și el present masiv la Rio. A vedea stadionul
Maracana îți dã fiori. Un tricou al echipei Flamengo pare o soluție perfectă
pentru a duce acasă o parte din Brazilie, o parte din Rio, o parte din zâmbetul
sambei.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu