marți, 14 septembrie 2021

Dan LUCA – nou editorial semnat în Fãclia de Cluj: ˝Jocul european al Germaniei˝

Revin astãzi cu un editorial semnat în Fãclia, despre cum se vãd de la Bruxelles alegerile legislative din Germania.

---

În câteva zile, Germania își va schimba conducerea țării. Cei 16 ani, în care Angela Merkel a coordonat destinele țării, se apropie de final, iar o scurtă analiză este necesară. Alegerile din 26 septembrie 2021 par un punct de cotitură pentru Germnia, dar dacă privim printr-o lentilă europeană situația se simplifică enorm.

 

Este deja notorie planificarea și structurarea perfectă a lucrurilor germane, iar asta va domina și perioada de după alegeri pentru a forma coaliția de guvernare. Analizând cele 5 elemente fundamentale ale dezvoltării europene (integrare europenă, autonomie strategică, guvernare globală, ecologizare și digitalizare), anticipez că nu vor exista schimbări mari de abordare. Chiar dacă cancelarul este social-democrat sau de la Verzi, sau dacă – să zicem – creștin democrații Angelei Merkel nu vor întră în coaliția de guvernare viitoare, direcțiile de dezvoltare sunt pe aceeași linie.

 

Fără doar și poate Brexitul a netezit lidershipul german la nivelul Uniunii Europeane, iar parteneriatul istoric și strategic cu Franța este benefic. Totuși, păstrând proporțiile, nimeni nu poate nega dominația germană în această bilaterală. Deci, mai pe românește, Germania are pârghiile puterii la nivel european și își asumă cu mare responsabilitate această poziționare.

 

Germania este un mare suporter al continuării integrării europene, iar dosarul disciplinei financiare, cu un posibil buget euro, va continua să fie o prioritate a guvernului viitor, indiferent de culoarea coaliției.  

 

Autonomia strategică europeană este puternic susținută de Germania. Se dorește o industrie puternică, cu un profil amestecat, pendulând între campionii industriali europeni (modelul Airbus poate să se extindă și în alte sectoare), dar și o atenție specială pentru IMM-uri, ajuntându-le cu legislatie corespunzătoare pentru a derula activități comerciale globale. Resursele naturale sunt importante și nu întâmplător relaționarea cu Rusia e mai mult decât politică externă.

 

Digitalizarea este un subiect pe care Germania îl joacă deja foarte puternic, conceptul de Industrie 4.0 fiind de mulți ani baza strategiei de dezvoltare.

 

Germania abordează foarte serios dosarul energiei verzi. De menționat că Germania nu mai dorește să utilizeze nici măcar energia nucleară, iar Franța obține peste 75% din energia electrică din aceastã sursã.

 

Dosarul guvernanței globale este privit cu mare atenție de Germania. O eventuală reformã a Națiunilor Unite i-ar aduce beneficii clare. Să nu uităm că în present Franța este în Consiliul de Securitate, dar Germania nu. Desigur UE poate să fie implicată într-o discuție pe o astfel de temã.

 

La Berlin se dã ora exactă a UE… Foarte realist mesajul politicienilor de la Berlin. Nu existã proiecte germane, ci doar proiecte europene. Singura cale de succes este abordarea integratã.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: