Despre puterea sferelor sectoriale europene în articolul meu din Ziarul Financiar.
---
Distincția dintre politici sectoriale și politică e greu
de identificat într-un spațiu românesc care dorește rezolvarea instantã a
tututor problemelor societale. Există bineînțeles o legătură între acești
temeni, în fond deciziile politice influențează abordările de sector.
Totuși, doresc să explic un concept puțin decriptat la noi. Politicile nu sunt
făcute doar de către cei care alcătuiesc aparatul politico-administrativ
național. O contribuție la aceste dezvoltări o au și alți actori, amintiind
aici sectorul de afaceri sau cel al societății civile. Iar pentru ca poza să
fie și mai complexă, România, ca stat membru UE, are un proces decizional
integrat cu celelelate 26 de țări europene.
Aderarea României la UE permite, atât sistemului administrativ, cât și
operatorilor economici, să își reducă vulnerabilitatea, având oportunități
suplimentare și acces la o piață mai mare. Dar să nu ne facem iluzii că acest
lucru se întâmplă de la sine. Este nevoie de voință, determinare și resurse
alocate corespunzător.
Treptat, începând cu negocierile de aderare ale României la UE, s-au format
grupuri dinamice de experți, grupați în jurul anumitor subiecte sectoriale.
Există, să zicem, această sferã publică națională a experților în sănătate,
care pe lângă cei din instituții, cuprind oameni de la asociații patronale,
organizaţii neguvernamentale, sindicate, doctori, profesori sau chiar ziariști
care scriu constant despre dinamica politicilor de sănătate.
S-a format desigur și o sferã publică europeană a experților din sănătate, care
are grupaţi experții la nivel european pe acest sector. Pe lângă capitalele
statelor UE, Bruxelles-ul găzduiește mulți dintre aceștia, asigurând practic
dinamica pentru identificarea politicilor de sănătate mai bune pentru cetățeni.
Teoretic, sferele publice naționale fac parte din sfera publică europeană, dar
acesta este un subiect cu mult mai larg de analizat decât obiectivul acestui
articol.
Datorită complexității subiectelor, dar și a diverselor interese de
reprezentare, e dificil să avem o transparență totală a proceselor de decizie.
Acestã fluiditate nu poate să fie asigurată de instituții, din motive ușor de
dedus. Aici apare ca și catalizator un segment de presă greu de încadrat în
echişierul mediei europene. Este o presă a UE, care realizează un liant între
cele 3 surse principale: instituțional, business și societate civilă. Vorbim
aici de ziariști care înțeleg mecanismul institional european, stakeholderii
unei politici sectoriale și urmăresc constant agenda publică europeană.
E tot mai multă nevoie de această atitudine constructivă în media. Desigur,
pare plictisitor și nu este nimic senzațional, dar UE nu înseamnă doar temele
mari ale politicii externe. Lumea afacerilor europene este locul de desfășurare
a unei activități laborioase, prin care aleși și funcționari europeni încearcă
fără glorie mediatică să contribuie prin legislație și politici la ameliorarea
vieții noastre și a familiilor noastre.
Atât în Uniunea Europeană, cât și în România, există un
cadru formalizat și complex în care se derulează comunicarea dintre diferiții
stakeholderi și instituții, unele organizații făcând parte din structuri
consultative permanente ce funcționează în cadrul administrației.
Există însă diferențe semnificative între România și UE
în ceea ce privește intensitatea și calitatea comunicării între administrație
și stakeholderi, dar și cu privire la capacitatea și disponibilitatea acestora
de a susține dialogul pe termen lung.
Prin afilierea la organizații europene, unii dintre
stakeholderii din România sunt expuși la dimensiunea europeană, dar numărul
acestora este redus și, implicit, capacitatea României de a se conecta la
tendințele europene dar și de a influența politică publică la acest nivel este
diminuată. În același timp, instituțiile din administrația publică din România
sunt adesea slab conectate cu organizații de anvergură de la nivel european,
ceea ce le reduce accesul la informație relevantă. Procesul de formulare a politicilor
publice este astfel, vulnerabilizat, din două perspective: pe de o parte,
organizațiile din mediul privat, asociativ nu pot susține administrația publică
nici prin informație și nici prin susținerea intereselor pe plan european, iar
propunerile și deciziile de politică publică venite din partea administrației
nu reflectă întotdeauna pe deplin nevoile și așteptările grupurilor țintă
vizate, fiind percepute adesea ”în contra-timp” cu cele de la Bruxelles.
Dan LUCA /Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu