Despre jocurule copilăriei în editorialul meu de astăzi din Făclia.
--
Până la plecarea la Bruxelles din 1997 am trăit la
Cluj. Orașul a jucat un rol important în viaţa
mea, amintirile acelor timpuri fiind permanente. Am avut un traseu educațional
tipic, cu școală generală de cartier (nr. 15 sau Alexandru Vlahuță cum e
rebotezată acum), un liceu bine cotat din centrul orașului (Emil Racoviță) și o
facultate bună la Babeș-Bolyai. Cei 15 ani de handbal m-au ajutat indirect să
descopăr România, până la vârstă de 22 de ani vizitând jumătate din județele
țării. Actvitatea din cadrul Asociației Studenților Europeni mi-a facilitat să
descoper Europa reală, terminâd studenția clujeană cu experiențe în 15 de țări.
Parcă totuși amintirea cea mai intensă din tinerețe
era jocul de fotbal pe străzile cartierului. Acest mesaj este pentru toți aceia
care vibrează la astfel de povestiri. Haideți să vã prezint trei formule de
joc, greu de înțeles poate la 40 de ani depărtare.
Jucam multe jocuri cu mingea de fotbal în anii
copilăriei comuniste. Unul dintre jocurile pe care îl practicam cel mai des era
„victoria” sau „nemțeasca” cum îi mai ziceam. Adică fiecare "făcea duble
cu mingea pe picior", iar cel care făcea cele mai puține "duble"
intra în poartă. Ceilalți de afară trebuiau să își centreze mingea unul
celuilalt și să înscrie atingând mingea o singură dată. Dacă o atingeai în aer
de două ori, intrai în poartă, dacă dădeai pe lângă poartă, intrai în poartă.
Un gol înscris cu piciorul era un punct, cap două, genunchi cinci. Jucam până
la 21 de puncte, iar la 20 portarul avea voie să prindă mingea și să o arunce
după ține. Poarta era bara de bătut covoarele, ascunsă după ceva garaje, din
spatele blocului P5 de pe strada Donath din cartierul Grigorescu.
Să nu uităm acum de clasicul fotbal la colțul
blocului. Poarta o făceam în general din două pietre, o geantã sau câte o hainã.
Jucam pe stradã, e drept strãzi marginale. Oricum cert era că cel care avea
Artex era cunoscut de toată lumea, dar de obicei jucam cu minge de 18 lei (mai
ușoară, nerecomadabilã când bătea vântul) sau cu cea de 35 lei (tare, dureroasă
mai ales la șutul cu șpițul).
Tenisul de picior cu mingea de fotbal era foarte
popular. Aceleași reguli ca și la tenisul de câmp, doar că se juca cu piciorul
și cu mingea de fotbal. Nu aveam net, trăgeam câte o linie pe jos sau căutam o
dungă în asfalt care servea pe post de fileu.
Cam atât pentru astăzi. Sunt curios să citesc,
peste încă 40 de ani, un mesaj despre jocurile copiilor din 2024.
Dan
LUVA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu