Împreună cu prof. Mihaela Luţas am publicat un material în Ziarul Financiar despre cei trei piloni esențiali în ghidarea transformării Uniunii Europene.
----
Indiferent de zona geografică,
fie că este vorba de Europa, de continentul Nord-American, de Asia sau de
Orientul apropiat, au loc mutații importante la nivel societal care determină
mutări de paradigmã în sfera politică, cu implicații, desigur, asupra
economiei. Se reașează sfere de influență, se reconfigurează poli de putere.
În acest joc, Uniunea Europeană
își are locul ei, consacrat și confirmat de evoluția ultimelor decenii, acela
de pol de pace și stabilitate, în pofida multiplelor provocări cu care s-a
confruntat de la înființare până în prezent: inflația galopantă din anii ‘70,
euroscepticismul, crizele economice, Brexit-ul, evenimentele politice și
militare cu impact semnificativ asupra spațiului european cum ar fi războiul
din Ucraina, etc.
Totuși, inerția sistemică pare a
avea un impact negativ asupra dezvoltării pe mai departe a structurii europene. Scopul acestui material
nu este însă acela de a blama, ci, din contră, de a recunoaște rezultatele și
de a trimite un semnal de alarmă pentru viitor. E necesară o întărire a
percepției pozitive asupra ideii europene pentru a crește relevanța sa în
țările membre și pentru a avea impactul dorit. Economie, apărare și – mai ales
– o viziune asumată este ceea ce trebuie
să clarifice Uniunea Europeană în anul 2025 pentru a-și întări poziția de
jucător economic și politic global.
În actulul context, proiectul european
este subminat atât de o serie de factori interni, cât și de cei externi. Nu este
aici spațiul pentru o analizã exhausivã, dar mișcările de extremă dreaptă,
venite din țările membre, devin tot mai radicale, antisistem chiar, atacând într-o măsură care trebuie luată în
considerare fundamentele valorilor europene. Nu ne place să recunoaștem dar refuzul
de a se constitui membrii fondatori ai Zonei Euro de către Danemarca și Marea Britanie (1992), sau pozitia Olandei
și a Franței vis-a-vis de constituția europeană (2005) au reprezentat semnale
puternice, ascunse la momentul respectiv, de o clasã politică nedoritoare de a
înțelege adevăratele cauze ale acestor forme specifice de euroscepticism.
Birocratizarea funcționării instituțiilor europene, pe fondul unei descreşteri
de flexibilitate în luarea deciziilor a generat o dezvoltare greoaie și
costisitoare a alocării resurselor, în principal a celor financiare și a condus
la o scădere a transparenței asupra acestui proces.
In primii ani ai inceputului de
mileniu, Uniunea Europeană s-a confruntat cu forța economică în creștere a
Chinei existând o îngrijorare legată de competiția cu aceasta, dar, o dată cu primul mandat la Casa Albă al preşedintelui Donald
Trump a apărut un nou pericol, acela al unui război economic intre Statele
Unite și China, în cadrul căruia Uniunea Europeană a devenit victima colaterală.
Invazia rusă din Ucraina a arătat continetului european cât de nepregătit este
ca putere militară comunã. Iar când Trump, recent reales, și-a exprimat ideile
de politică externă, fie că e vorba de o creștere a cotizației membrilor NATO
la 5% din PIB, fie că a prezentat planul pentru Groenlanda, ideile lui au alimentat
extremismul în unele din statele membre
ale Uniunii inducând idea conform căreia noua ordine mondială va fi așezată pe
alte baze decât cele consacrate în perioada postbelică.
Trei piloni sunt esențiali în
ghidarea întregului mecanism al transformării.
Politica de apărare europeană e
la ceas de cumpănã. Se va merge pe o apărare în cadrul NATO, ca până acum,
și suntem prizonierii sistemului american? Sau dezvoltăm capacitate
separată, inclusiv trupe, nu doar politici comune ? Greu de crezut că, pe
termen scurt și mediu, acest proces este realizabil, mai ales dacă ne referim
la bugetul necesar și la capacitățile producției industriale de apărare la
nivel european.
Din punct de vedere economic,
este indiscutabil faptul că apartenența statelor membre la o structură
supranațională de tipul spațiului comunitar a permis fructificarea avantajelor
date de dimensiunea pieței, cu câștiguri importante pentru fiecare dintre acestea.
Cedarea de putere de decizie din plan național în plan supranațional a permis
aplicarea unor politici comune dar și coordonarea unora din politicile
naționale în plan comunitar. Zona Euro și nevoia unei politici monetare comune
în cadrul acesteia, însoțită de instituții comune grupate în cadrul Eurosistemului,
demonstrează că un spațiu integrat economic și monetar poate să depășească
momentele de criză fără a afecta bunăstarea cetățenilor.
Se pune insă problema în ce
măsură puterea de decizie comună trebuie extinsă, dincolo de spațiul monetar
sau cel al politicilor comune deja existente? În prezent, competențele
economice se află, în cvasitotalitatea lor, sub controlul național. Politicile
fiscale, de ocupare a forței de muncă, cele industriale, de mediu sau privind
transporturile, energia și mediul sunt gestionate de către guvernele naționale,
răspunzând, în mod specific, fragmentat, provocărilor generate de o potențială
criză de natură economică. Această înseamnă că așa numitul efect de difuziune,
adică de impact al unor măsuri luate unilateral de către un stat asupra
celorlalte state membre nu poate fi controlat în mod unitar, rezultatele putând
fi asemănătoare cu cele generate de criza din 2008, sau a celor post-pandemie.
Întărirea Pieței Unice, așa cum a fost gândită de Jaques Delors și
dezvoltată pe baza tratatelor consacrate (Actul Unic European, Maastricht,
Lisabona) ar putea fi unul dintre răspunsuri la întrebarea legată de întărirea
competitivității și a poziției de actor important al Uniunii pe piața
globală. Regândirea modului de formare a bugetului comunitar, prin
alocarea unui procent important din bugetele naționale (spre exemplu 10%)
alături de modul de alocare a finanțărilor care acoperă probleme comune
ale statelor membre ar fi un alt răspuns. Aceasta însă implică o cedare
suplimentară de suveranitate, ceea ce în actualul context politic al unora din
statele membre ale Uniunii ar genera tensiuni și ar putea să fie o piedică în
adîncirea procesului de integrare. Avem practic a doua dilemã europeanã,
continuãm integrarea europeanã pe palierul economic sau suntem sortiţi eşecului?
Marele salt european este necesar
dar nu se va întâmpla fără un demers mobilizator, asumat, de către toți actorii
implicati atât la nivel supranational cât și la cel al statelor membre. Liderii europeni au nevoie să prezinte o
viziune concretă și coerentă pe termen lung pentru dezvoltarea economică,
socială și politică a Uniunii Europene. În același timp e nevoie de
responsabilizare imediată pe toate subiectele societale prin găsirea formulei prin
care instituțiile și structurile supranaționale să coopereze în mod eficient cu statele membre pentru a identifica soluții
la problemele cu care se confruntă cetățenii europeni în contextul actual.
Dr. Mihaela Luţaş
predă cursul de Politici Economice Europene la Universitatea „Babeş-Bolyai” din
Cluj-Napoca şi este membră a Asociaţiei Generale a Economiştilor din România.
Dr. Dan Luca este
expert în afaceri europene şi comunicare strategică, derulându-şi
activitatea în Bruxelles încă din 1997.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu