Cartoful și Uniunea Europeană — combinație improbabilă? Răspunsul, surprinzător, se află în editorialul meu de astăzi.
---
V-ați gândit vreodată la vreo legătură între cartof și Uniunea Europeană? La
prima vedere, pare un exercițiu de imaginație după a treia bere sau o metaforă
forțată, scoasă din jobenul unui editorialist aflat în pană de idei. Și totuși,
nu e nici imaginație, nici disperare literară, ci un simplu exercițiu de
conexiuni. Pentru că, surprinzător sau nu, cartoful este mai aproape de
Bruxelles decât ne-am fi imaginat vreodată.
Haideți să nu ne afundăm în hățișul Politicii Agricole Comune – acel monstru
birocratic care transformă hectarele în formulare și fermierii în contabili
fără voie. Deși, inevitabil, ce urmează are legătură cu ea. Dar să rămânem la
lucruri simple. La cartof.
În clasa a VII-a, când eram duși la practică agricolă de către Școala Generală
nr. 15, la cules de cartofi pe tarlalele patriei, nu credeam nicio clipă că voi
ajunge să scriu un editorial despre acest tubercul modest. Pe atunci, cartoful
însemna spate rupt, mâini înghețate și eterna întrebare rostită în cor: „Mai e
mult?”. Nu avea nimic european în el. Era doar românesc, prăfuit și
obligatoriu.
Anii au trecut, România a intrat în Uniunea Europeană, iar eu am aflat – cu un
amestec de uimire și respect – că la Bruxelles există aproximativ 3.000 de
sedii ale organizațiilor europene. Printre ele, una cu un nume care ar merita o
placă memorială: Europatat. Tradus liber, dar corect: Cartoful European.
Da, există o organizație europeană dedicată cartofului. Nu poeților, nu
profesorilor, nu filosofilor – ci cartofului. Ce face Europatat? Apără
interesele producătorilor de cartofi, discută reglementări, cote, boli ale
tuberculului, viitorul prăjirii și sustenabilitatea piureului. Cu alte cuvinte,
face exact ce face Uniunea Europeană cel mai bine: tratează cu maximă
seriozitate lucruri aparent neserioase.
A doua poveste vine din manualul de biologie. Cartoful era acea „excepție” pe
care o țineam minte cu toții: nu mâncăm rădăcina, ci tulpina subpământeană. O
lecție care, fără să știm, ne pregătea pentru viață. Pentru că și Uniunea
Europeană funcționează la fel: ce se vede la suprafață e frunza, dar ce
contează cu adevărat e sub pământ – regulamentele, directivele, anexele și
subsolurile.
Această lecție a revenit spectaculos în actualitate la Summitul European din
decembrie 2025. Agricultorii protestatari au venit la Bruxelles cu ce aveau mai
la îndemână și mai simbolic: camioane de cartofi. Nu cu roșii – prea
mediteranean. Nu cu varză – prea est-european. Ci cu cartofi: alimentul comun,
democratic, care nu discriminează. Cartofii au fost aruncați în forțele de
ordine, într-un gest care a intrat instantaneu în istoria protestelor europene.
Nu violență, ci amidon. Nu cocktailuri Molotov, ci tuberculi.
Și aici intervine partea cea mai belgiană a poveștii. După ce protestatarii au
plecat, mulți belgieni au ieșit să culeagă cartofii. Nu din pământ, ci de pe
străzi. Cu calm, cu pungi, aproape gospodărește. Pentru că, în Belgia, cartoful
nu e doar hrană – e identitate națională. Cartofii prăjiți nu sunt fast-food,
sunt patrimoniu cultural.
Iar eu, copilul de clasa a VII-a cu mâinile murdare de pământ, nu pot decât să
zâmbesc. Cartoful m-a urmărit toată viața. De la practica agricolă la
Bruxelles. De la lecția de biologie la politica europeană. Cine ar fi crezut?
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu