miercuri, 6 august 2008

Diaspora românească şi politicile europene (I)

“Românii – o naţie tristă, plină de umor”

De câţiva ani se scrie mult în presă despre diaspora românească, chiar dacă doar câteva publicaţii au secţiuni speciale dedicate: HotNews, Gândul, Adevărul (“Români în Italia” şi “Români în Spania”), Jurnalul Naţional, Caţavencu şi agenţia de presă Rompres. Diaspora devine un subiect politic prin apariţia “uninominalului” la alegerile generale din acest an.

Recent, împreună cu câţiva prieteni din Bruxelles, am realizat un studiu sugestiv intitulat “Diaspora românească şi politicile europene”. Am încercat să prezentăm viziunea asupra principalelor elemente ale relaţiei dintre Statul român şi diasporă.

Dar să vedem, ce înţelegem prin diaspora românească? Vorbitorii de limbă română care locuiesc în afara teritoriului actual al Statului român sunt cel mai adesea asociaţi cu ‘’diaspora românească’’. Grupuri semnificative de origine română sunt astăzi în Europa de vest (cu precădere în Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Belgia, Franţa, Irlanda), Israel şi în America de Nord. Un grup în continuă creştere este cel de la “Antipozi” (Australia şi Noua Zeelandă).

Poate nu este rău să încercăm o clasificare a diasporei. O secţiune aparte se poate aloca românilor care au plecat din ţară înainte de 1989, şi e bine să facem referiri la nume mari, precum Mircea Eliade sau Constantin Brâncuşi. Ce a urmat după Revoluţia din 1989 se poate structura de asemenea pe două dimensiuni: cei plecaţi la muncă necalificată sau cei la muncă intelectuală şi studii.

O discuţie despre diasporă este astăzi mult uşurată căci România este acum în UE şi NATO, românii nu mai au nevoie de vize în Europa, iar dreptul la muncă în exteriorul României devine treptat realitate pentru români.

Jeronimo Moscardo, ambasadorul Braziliei la Bucureşti, zicea pe 4 aprilie 2001 "România democratică are responsabilitatea de a se situa la nivelul diasporei din secolul trecut.“ Rolul diasporei româneşti a fost crucial în crearea Statului român modern. Declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial a conturat emigraţia politică românească. La Conferinţa Păcii de la Paris (1946-1947), delegaţia emigraţiei româneşti a oferit Aliaţilor informaţii utile despre ce se întâmplă, în mod real, în România. Demersurile diplomaţilor români în exil au fost un "model" pentru alte ţări din Estul Europei care au înfiinţat delegaţii asemănătoare.

Să vedem însă ce ne spun actualele statistici. Oficial aproximativ 2,5 milioane de români lucrează în afara României, deşi autorităţile sunt însă sceptice asupra acurateţei acestei estimări. Comisia Europeană indica într-un comunicat recent că mobilitatea la nivelul UE este relativ moderată (în jur de 2,2% din total populaţie). "Global nici 2004, şi nici 2007, nu au produs schimbări masive pe piaţa forţei de muncă în UE”.

Diaspora românească are de multe ori o problemă de imagine în ţara adoptivă. În Italia există impresia că imigranţii români au adus infracţionalitate, cerşetorie şi magherniţe.

Dar ce este şi mai grav este faptul că, noi înşine, românii, ne bănuim concetăţenii în cazul în care suntem păgubiţi, chiar şi pe pământ străin. Dacă un autocar românesc este spart în Italia şi sunt furate obiectele de valoare, prima reacţie a românilor va fi “Numai nişte români puteau face asta!”. Atunci oare suntem cu adevărat îndreptăţiţi să ne revoltăm pe atitudinea pe care o au italienii vis-a-vis de noi?

În România se vorbeşte de "căpşunari" (şi în media şi de către politicieni): “căpşunarii se întorc în vacanţă, în ţară, în luna iulie” sau “căpşunarii contribuie cu x miliarde de euro la bugetul de stat”. Din România încă nu a disparut mentalitatea "salam cu soia", sau cel puţin nu de peste tot: "românii din străinătate sunt laşi că au plecat şi drept urmare nu au nici un drept să se implice la nivel intern", “românii din străinătate ar trebui să fie mulţumiţi că le e bine acolo unde sunt”. Chiar aşa?

Deşi fac parte dintr-o disporă mai specială – cea a românilor inseraţi în structura unică a capitalei comunitare – îi cunosc bine în Belgia pe compatrioţii noştri care lucrează în construcţii sau menaj. Sunt oameni extraordinari, poate mai români ca mulţi care se dau cu pumnul în piept în ţară că sunt români. Aceştia sunt însă prea puţin conectaţi la dezvoltările din România, iar greşeala nu este doar a lor.

In mesajul următor voi încerca să prezint ce doreste această diasporă românească şi cum se vede România din exterior, prin ochii “românilor din afară”.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: