joi, 16 februarie 2012

Redresarea României

România a pierdut din cauza migraţiei spre ţările din vest, pe lângă muncitori harnici, şi o mare parte a elitelor profesionale. Asta, aşa cum scrie Ovidiu Nahoi într-un material publicat în Adevărul (referindu-se la specialişti din diferite domenii, de la agricultori şi constructori până la ingineri şi medici), cu aceşti oameni, reîntorşi acasă, asigurându-li-se condiţiile necesare, România ar putea să stea mult mai bine decât în prezent.

Ceea ce spuneam legat de aşteptările lor pentru a se întoarce acasă, a rămas valabil chiar şi după 4 ani, iar faptul că lucrurile se mişcă atât de încet, face ca totul să fie şi mai frustrant. Situaţiile din şcoli, spitale, dar şi drumurile din ţară sunt elemente îngrijorătoare pentru ei, după ce au cunoscut condiţiile de care pot avea parte în ţările de inserţie.

Mă bucură faptul că se trag din ce în ce mai multe semnale de alarmă, că se conştientizează valoarea celor plecaţi şi ajutorul enorm pe care îl pot acorda ţării. E drept, până la schimbarea contextului actual mai este mult de muncă, şi asta implică multe resurse şi necesită timp, însă recunoaşterea greşelilor reprezintă poate cel mai mare pas spre redresare.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: