În editorial meu de astăzi din Făclia, câteva cuvinte despre oferta de sport din România.
---
Trăiesc în două sisteme, cel
românesc și cel belgian, iar handbalul a fost un pilon al existenței mele,
ajutându-mă enorm să-mi structurez activitățile. Vreo 15 ani, până în
1995, am jucat handbal în România, ajungând să împart vestiarul cu marile
glorii ale Universității Cluj din anii ’90. De vreo 10 ani, desigur la un
alt nivel, sunt implicat în clubul belgian din orașul nostru. Am ajuns chiar antrenorul echipei în
2015, o experiență fantastică din punct de vedere sportiv, dar și cultural.
Handbalul din Belgia, și mă
refer aici doar la cel masculin, a urcat constant, ajungând acum – în premieră
– să fie prezent la Campionatul Mondial. Handbalul este considerat
în Belgia un ˝sport mic˝, în umbra fotbalui, a baschetului și a ciclismului.
Astfel, aproape că nu există jucători de handbal care să își asigure venitul
din handbal. Este foarte interesantă atitudinea față de sport. La nivel de
copii e o abordare foarte eficientă, surprinzătoare pentru o țară fără tradiție
în acest sport. Aproape la nivelul fiecărei comune din Belgia, există o șalã de
sport și un club de handbal. De la 4 ani, copiii pot să fie integrați în
deprinderea jocului de handbal, iar de la vârsta de 8 ani se organizează
campionat la fiecare nivel de vârstă. Ideea este de a juca meciuri la fiecare
sfârșit de săptămânã, doar așa prindem dragostea de handbal și venim la
atrenamentele din timpul săptămânii. Nu sunt însă competiții în care e
important să câștigăm campionatul, să marcăm zeci de goluri și să promovăm jucătorii.
Există un singur scop, să învățăm să jucăm handbal împreună. Pentru toate
aceste cluburi nu există subvenții de la Stat, fiecare club percepând
cotizații, iar părinții sunt rugați să-şi aducă copiii cu mașina la meciuri.
Chiar și această calificare la
competiția supremă este văzută strategic din punct de vedere al
dezvoltării sportului în Belgia. Prin această participare
se dorește o popularizare mai bună a handbalului în Belgia pentru a
deveni o ofertã pentru tinerii care vor să facă sport.
Îmi
amintesc cu drag perioada când am început handbalul în Clujul anilor
’80. Ca noroc că locuiam lângă Școala Generală nr. 15 care avea salã de
sport, ca noroc că exista un club CSS Viitorul care avea antrenori inimoși și
flexibili. Spun flexibili, fiindcă, având cursuri de după masă, antrenamentele erau
de trei ori pe săptămânã de la ora 7.30 dimineața.
Care
este oferta de astãzi de a face sport, analizatã la nivelul fiecarului cartier
clujean ? Poate nu este rău să gândim o strategie realã pentru tineri, în
special de a practica sporturile de echipã. Consolidăm infrastructura sportivă,
dezvoltăm cluburile de cartier, ofertăm foștii sportivi de nivel pentru a
deveni antrenori, popularizăm la nivelul elevilor… De unde începem ?
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu