Poziționarea strategică a Gibraltarului este deosebit de interesantă. Acest aspect a reieșit clar în urma recentei mele vizite, pe care o analizez în editorialul de astăzi.
---
Am vizitat recent Gibraltarul, un teritoriu minuscul pe hartă. Întins pe doar
șase kilometri și având o frontieră terestră de un kilometru cu Spania,
teritoriul în care trăiesc cei aproape 32.000 de locuitori ai Gibraltarului
reflectă o identitate puternică, născută din îmbinarea rigoarei britanice cu
ritmul cald al Sudului Spaniei.
Totul este dominat de Stânca Gibraltarului, care se ridică impunătoare și pare
să supravegheze viața cotidiană, dar și activitățile cu valoare strategică.
Urcușul în Upper Rock Nature Reserve răsplătește cu panorame care taie
respirația: Marea Mediterană întâlnește aici Oceanul Atlantic.
Între aceste înălțimi trăiesc celebrele macaci Barbary, singurele maimuțe
sălbatice din Europa, care au devenit rapid simboluri vii ale locului. Persistă
gluma că atâta timp cât maimuțele rămân, Gibraltarul este britanic.
Coborând, descoperi St. Michael’s Cave, un univers subteran de stalactite și
stalagmite, sculptat de natură de-a lungul mileniilor.
Importanța strategică a Gibraltarului nu s-a diminuat. Baza militară găzduiește
unul dintre cele două submarine nucleare britanice, celălalt aflându-se în
Scoția. Tunelurile care brăzdează stânca se întind pe zeci de kilometri, iar la
suprafață orașul se desfășoară ca un labirint organic de străzi înguste, legate
între ele fără un plan aparent, dar cu o logică proprie.
Un alt element care surprinde este Aeroportul Gibraltar. Cu doar câteva zboruri
pe zi, pista este folosită de pietoni pentru majoritatea timpului, o situație
rară în care traversezi un aeroport ca pe o simplă trecere de pietoni. Pentru
mine, imaginea mi-a adus aminte de aeroportul din Cluj din anii ’80, cu puține
curse zilnice și mult spațiu liber, unde se organizau chiar și curse de
karting.
Viața cotidiană are și alte particularități. Se circulă pe dreapta — schimbare
introdusă în 1945 după o serie de accidente. Plata se face în lire sterline,
dar cardurile fac diferența aproape invizibilă; singura diferență notabilă este
că meniurile sunt în lire, nu în euro. Trecerea frontierei, cu pașaportul în mână,
este rapidă și relaxantă, iar engleza este omniprezentă, fără a fi ostentativă,
ci doar funcțională.
Un detaliu care m-a fascinat a fost stadionul de fotbal. Într-un spațiu atât de
limitat, fiecare decizie urbanistică se vede. Stadionul se află sus, aproape de
stâncă, și îmi amintește de terenul CMC de lângă Belvedere, din secolul trecut:
ingenios, adaptat spațiului, cu o logică practică care domină estetica.
Gibraltarul nu impresionează prin vastitate, ci prin densitate: densitate de
istorie, de simboluri, de funcții. Este un exercițiu continuu de echilibru
între natură și strategie militară, între influențe externe și identitate
locală. Un loc care nu are nevoie de artificii ca să rămână memorabil, pentru
că însăși proporția lui mică este ceea ce îl face uriaș în semnificație.
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu