Revin astăzi, în Făclia, cu un subiect complex, Bosnia și trauma războiului din anii ’90.
...
Există
locuri pe care le vizitezi pentru frumusețea lor și locuri care te fac să te
oprești, să privești în jur și să încerci să înțelegi. Bosnia și Herțegovina
face parte din a doua categorie. Este o țară a contrastelor, a întâlnirii
dintre culturi și religii, dar și a unei istorii atât de complicate, încât
uneori pare greu de cuprins într-o singură poveste. Am ajuns aici cu dorința de
a descoperi Sarajevo, dar am plecat cu sentimentul că am cunoscut ceva mai
mult: o țară care încă își caută echilibrul, fără să renunțe la speranță.
Sarajevo
te cucerește prin atmosfera sa multiculturală. Moschei, biserici catolice și
ortodoxe, sinagogi, străzi orientale și clădiri austro-ungare coexistă într-un
spațiu relativ restrâns. Este un oraș în care Europa Centrală întâlnește
Orientul, iar istoria nu este ascunsă în muzee, ci trăiește la fiecare colț de
stradă.
În
1984, Sarajevo era în centrul atenției lumii, găzduind Jocurile Olimpice de
Iarnă. Era imaginea unei regiuni deschise, optimiste, în care oamenii puteau
privi împreună spre viitor. Mai puțin de un deceniu mai târziu, orașul devenea
scena unuia dintre cele mai dramatice asedii din istoria Europei contemporane.
Pista
de bob olimpică este poate cel mai puternic simbol al acestei transformări.
Construită pentru sport și bucurie, a fost folosită în timpul războiului ca
poziție militară, de unde lunetiștii puteau supraveghea orașul. Astăzi, printre
graffiti și vegetație, betonul păstrează o poveste pe care natura încearcă,
încet, să o acopere.
La
Tunelul Speranței, muzeu dedicat supraviețuirii orașului în timpul asediului,
înțelegi mai bine ce a însemnat izolarea pentru locuitorii Sarajevo-ului. Prin
acel culoar subteran au trecut alimente, medicamente și oameni. A fost o
legătură fragilă cu lumea exterioară și, pentru mulți, diferența dintre viață
și moarte.
Tot
în Sarajevo, Podul Latin amintește de ziua de 28 iunie 1914, când Gavrilo
Princip i-a asasinat pe arhiducele Franz Ferdinand și pe soția sa, Sophie.
Atentatul a devenit scânteia care a declanșat Primul Război Mondial. Puține
orașe europene poartă în memoria lor atât de multe momente care au schimbat
cursul istoriei.
Dar
Bosnia de astăzi nu înseamnă doar trecut. În estul țării, în Republica Srpska,
prezența influenței rusești, inclusiv prin investiții în sectoare strategice
precum energia, arată cât de complicat rămâne echilibrul geopolitic al
regiunii.
Nici
arhitectura statului nu este simplă. Acordul de la Dayton, semnat în decembrie
1995, a pus capăt războiului, dar a construit un sistem politic complex, bazat
pe împărțirea puterii între comunități. Pacea a rezistat, însă nemulțumirile,
tensiunile și blocajele politice nu au dispărut. După atâția ani, mulți
bosniaci simt că țara a rămas captivă propriului compromis.
Există
însă și semne de normalitate care merită descoperite. Marca convertibilă,
moneda națională introdusă în 1998 și legată de marca germană, a devenit un
simbol al stabilității într-o economie care a avut nevoie de repere solide.
Iar
Bosnia trebuie cunoscută și prin gusturile sale. Ćevapi, burek și supele
tradiționale sunt parte dintr-o cultură gastronomică generoasă. În Bazarul
Central din Sarajevo, printre cafenele, restaurante și forfota străzilor,
descoperi o țară care știe să primească oamenii cu ospitalitate.
Uniunea
Europeană poate reprezenta o direcție și o șansă pentru Bosnia. Dar drumul este
lung, iar integrarea nu poate rezolva peste noapte neîncrederea, diferențele și
problemele politice acumulate în decenii.
Totuși,
există un adevăr care nu trebuie ignorat: astăzi, pe străzile Sarajevo-ului nu
se mai moare sub gloanțe. Copiii merg la școală, terasele sunt pline, turiștii
descoperă orașul, iar oamenii își construiesc viețile.
Poate
că aceasta este cea mai importantă lecție a Bosniei: pacea nu înseamnă că toate
rănile s-au vindecat, ci că oamenii au găsit puterea să meargă mai departe.
Bosnia nu este o poveste încheiată. Este o poveste în construcție, cu multe
întrebări, dar și cu motive reale de speranță. Iar după ce o vezi din interior,
înțelegi că viitorul ei merită mai mult decât compasiune: merită încredere.
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu