Agenda 2024-2029: Ce este nou pentru educația europeană?

Tema educației europene revine constant în atenția mea, iar cu cât aprofundez mai mult acest subiect găsesc energia de a continua această cercetare aplicată.

 

În martie 1999, în calitate de vicepreședinte al Asociației Studenților Europeni (AEGEE-Europe), organizam în Parlamentul European de la Bruxelles dezbaterea “Educație pentru anul 2020”. Poate surpinde ceea ce zic, dar atunci erau anii de glorie ai educației europene. Se întâmpla ceva, în mod concret, cu impact pentru toți. Spun asta fiindcă prin semnarea Declarației de la Bologna s-a sincronizat învățământul superior din țările europene, prin trecerea la un sistem educaţional 3 + 2 + 3 (3 ani de facultate + 2 ani de master + 3 ani de doctorat), în locul a 4 + 1 + doctorat, cu variantele de rigoare în funcţie de disciplina de studiu, Tot atunci a ajuns la maturitate sistemul de mobilități studențești (Socrates/Erasmus), lansat la sfârșitul anilor 1980.

 

Mi-am continuat cercetarea, iar teza mea de doctorat a fost despre educația europenă, programe educaționale, dar mai ales despre cum putem aduce noul, inovația, în educația europeană. Am pornit cercetarea de la o reflecţie asupra necesităţilor în educaţie, în care un mare număr de europeni nu percep încă termenul de „cetăţean european”; prezentele programe educaţionale comunitare implicând doar un număr limitat de beneficiari, iar sistem educaţional nu integrează suficient educaţia formală, informală şi non-formală. 

 

În ultimele luni am interacționat foarte bine cu eurodeputatul Victor Negrescu, Vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură și Educație, dar și cu actualul Comitet Director al AEGEE-Europe. Am propus să organizăm împreună o dezbatere, tot în interiorul Parlamentului European, pe tema "Agenda 2024-2029: Educație". Mi-am asumat responsabilitatea să coordonez și să moderez evenimentul, de data aceasta în calitate de Vicepreședinte pentru Inovaţii Strategice la Euractiv. Pentru a da consistentă conferintei, studenții europeni au redactat un raport despre cum văd ei educația europeană prezentã și ce acțiuni concrete se pot întreprinde. Am profitat de agenda publică, primăvara anului 2024 fiind un moment potrivit pentru a vedea cum este privită Europa prin prisma educației, dar și pentru a propune acțiuni concrete pentru mandatul european 2024-2029.

 

Principalele concluzii se pot vizualiza acum în comunicatul de presă publicat după eveniment, dar și în articolul semnat de Victor Negrescu și Kirsten Broekema, preşedinta AEGEE-Europe.

 

S-au conturat trei recomandări interesante :

1.    Comisia Europeană trebuie să își concentreze prioritatea strategică în perioada 2024-2029 pe o dezvoltare a educației europene, e nevoie de un NOU SALT în acest domeniu precum cel realizat în anii 1990. Ideea unui vicepreședinte al Comisiei Europene responsabil cu educația poate da un semnal clar tuturor.

2.    Participanții la eveniment au salutat, de asemenea, propunerea de a avea în viitor  un An European al Educației.

3.    Pentru a acorda educației europene importanța necesară, s-a sugerat lansarea unei Conferințe Interguvernamentale (IGC) în primăvara lui 2025 pentru a prezenta viziunea integrată a statelor membre și a UE cu privire la perspectiva educațională cu orizont 2040.

 

Lupta continuă…

                                                                                               

Dan LUCA / Bruxelles

 

 

 

 

 

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Eram stăpânii Europei”

Despre cum se vedea Parlamentul European în anul 1996 în articolul meu de astăzi din Făclia.

 

---

Anii '90 au fost acei ani de tranziție, în care românii ieșeau din dictatură comunistă și se reconectau la Europa dezvoltată. Au fost făcuți pașii politici necesari, punând România pe direcția aderării la structura comunitară. Dar nu despre acest proces instituțional este vorba în acest articol, ci despre cum vedeam noi, tinerii din Cluj, acest fenomen.

Vorbim atât de mult de Bruxelles, încât îmi amintesc cu multă nostalgie de prima experienţă pe care am avut-o cu sistemul comunitar în vara lui 1996. Membru activ al Asociaţiei Studenţilor Europeni (AEGEE) reuşisem să fiu recomandat de nişte "Les Anciens" ai organizaţiei să efectuez un stagiu de o lună în Parlamentul European de la Bruxelles.

Cine crede că România este acum departe de Uniunea Europeană se înşeală. Acum 28 ani eram aproape invizibili pe acest palier. Obţinerea vizei pentru a veni în Belgia era atunci o adevărată expediţie pentru un clujean. După un drum de o noapte la clasa a 2-a cu trenul, la primele ore ale dimineţii mă îndreptăm spre strada Dacia, la Consultatul Belgiei, pentru a-mi depune dosarul de viză. Înghesuiala la gura consulatului era la ea acasă, şi nu vreau să redeschid traume pentru cei care au trecut prin aceste experienţe. După obişnuita transpiraţie fizică şi psihică reuşeam să ţin în mână paşaportul cu mult râvnita viză în jurul orelor 16 şi fuga la Gara de Nord. O nouă “noapte de vis” până la Cluj, dar ce mai conta, plecam în câteva zile la Bruxelles.

Şi ce drum până în capitală comunitară! Nici vorbă de avion, trenul era rege în acea perioadă. Înarmat cu un bilet de o lună, Interel, am pornit calea Europei, iar după vreo 5 trenuri schimbate şi 24 de ore eram în Bruxelles. Nu ocoleam de dragul plimbatului cu trenul, dar Austria nu era încă în Schengen, ceea ce făcea ca drumul cel mai scurt posibil să treacă prin Praga.

Cazarea cea mai ieftină din Bruxelles era oferită de hotelul Ascot, faimosul locaş al bătrânelului plecat din România. Doamna Cristoiu mi-a oferit o cămăruţă de 8 metri pătraţi, ceva rezidenţă de pe rue Bordeaux, căci cam atâta puteam plăti cu cele 400 mărci o lună de cazare. Făcusem rost de o şapcă albastră cu steluţe europene şi mi-am început un mic tur al oraşului. Lumea se uita cam cruciş la mine şi spre seară înţelesesem că simbolurile europene nu sunt la fel de stimate în Bruxelles ca şi în România anului 1996. Când mi s-a explicat explozia preţurilor la imobiliare sau servicii datorită miilor de "expaţi comunitari", parcă înţelegeam mai bine belgianul de rând şi faţa sa chiorâtă la propaganda indirectă pe care o afişam. A fost ultima dată când am purtat acea şapcă.

Vine şi prima zi de stagiu. Un respect deosebit din partea tuturor. Nu conta că veneam dintr-un oraş, Cluj-Napoca, pe care cu greu îl vizualizau pe unde se află, toţi eram colegi în Parlamentul European. Legitimaţie de acces peste tot, materiale de citit care îmi dădeau frisoane prin conţinutul lor, totul pentru mine. În acea vreme stagiarii nu aveau calculatoare la discreţie, iar dacă doream să redactăm un material trebuia să utilizăm calculatoarele Centrului de Calcul din Parlament, bun prilej de a întâlni colegi din toate ţările Europei şi nu numai. Clădirile Parlamentului European erau în special pe Rue Belliard, practic eu făcând stagiu în clădirea care acum aparţine Comitetului Regiunilor. Iar clădirea de pe rue Wiertz (Spinelli) era doar în şantier, fiind dată în folosinţă prin 1998. Nu eram singurul român din incinta Parlamentului. Şi acum îmi aduc aminte de sfaturile doamnei Aneta Popescu-Black, constănţeanca lucrând pentru Parlament încă din 1991, fiind o adevărată comoară de informaţii practice.

Nu voi insista prea mult pe studiul pe care l-am realizat atunci, o analiză a situaţiei mediului înconjurător din Delta Dunării. Timp de o lună am fost trimis în misiuni la Strasbourg şi îmi amintesc întâlnirea cu premierul României de atunci, Victor Ciorbea, surprins că un român îl interpelează pe culoarele Parlamentului; am petrecut câteva ore şi la Luxemburg, orăşelul-capitală, poate mai mic decât Clujul meu, dar gazdă a numeroase instituţii europene.

Am trăit o lună a contrastelor, prezent fiind la întâlnirea Preşedinţilor Parlamentelor ţărilor din Europa Centrală şi de Est (Adrian Năstase de la noi) cu Preşedintele Parlamentului European, dar şi luam masa de prânz constant în parculeţul din apropiere, neavând bani pentru a merge nici la cantina Parlamentului. Atunci când prietenii mei erau la Costineşti pentru vacanţa estivală, eu descopeream Uniunea Europeană de la kilomentru zero, într-un Bruxelles care te cucereşte fără să îţi dai seama de ce. Şi nu vă închipuiţi că cele 21 de zile de ploaie au fost plăcute, dar tot acel sistem clădit în jurul simbolului european e copleşitor, îţi dă forţa de a continua.

Mi-am făcut într-o lună prieteni pentru o viaţă, iar cu mulţi dintre funcţionarii sau asistenţii de atunci sunt în contact, derulând apoi proiecte pline de sens. Poate cel mai exotic eveniment a fost selecţionarea mea în echipa de fotbal a Parlamentului European, dar nu vă gândiţi la ceva foarte formal. O gaşcă de funcţionari, recepţionişti ai instituţiei m-au primit cu braţele deschise pentru a forma o echipă şi pentru a învinge o echipă de campionat judeţean belgian.

Rememorez acele săptămâni din capitala europeană, care m-au făcut să revin, pentru a fi ales în cadrul Comitetului Director al studenţilor europeni de la Bruxelles (în aprilie 1997), pentru a începe un master în studii europene la ULB (în septembrie 1997), pentru a lucra la Euractiv (din 2001) şi pentru a derula alte iniţiative pe axul Bruxelles - România.

Ambiţia a fost cea care m-a impulsionat să pornesc de la Cluj spre ambasada Belgiei pentru o viză, iar apoi să mă reîntorc în capitală Europei, pentru că aveam un vis! Tot ambiţia a fost cea care a făcut ca în final visul să devină realitate!

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Educaţie adaptată”

În articolul de astăzi din Făclia analizez cum s-a adaptat educaţia la cerințele contemporane.

 

--

Educaţia secolului al XXI-lea ar putea fi caracterizată în trei cuvinte: tehnologie, practică şi mobilitate. Informarea şi studiul ultimilor ani capătă o nouă culoare – de la zilele lungi şi obositoare în biblioteci, tinerii studiază acum ore în şir de pe laptop, tablete, de pe telefoane inteligente, având acces permanent la Internet, “răsfoind” publicaţii online, enciclopedii virtuale şi bloguri pline de prospeţime.

 

Manualele clasice sunt tot mai puţin utilizate. De exemplu, în Coreea de Sud s-a renunţat deja total la manualul de școală tipărit. Informaţia digitală primează în preferinţele surselor de informare, de unde şi eLearningul, un subiect din ce în ce mai discutat.

 

Dascălii au înţeles importanţa adaptării la profilul actual al tânărului şi la cerinţele reale de pe piaţa muncii şi ale societăţii în care trăim. În sistemul clasic de învăţâmânt studenţii sunt examinaţi şi datoritã activitãţii lor în mediul Web, contribuţia pe platformele special destinate fiindu-le analizată atent şi notată de profesor.

 

Tehnologia dar şi “globalizarea pieţei muncii” a evidenţiat tot mai mult importanţa pregătirii practice. Modelul educaţional german a fost luat ca şi exemplu pentru statele europene. Accentul fiind pus pe practica la angajatori, în sistemul dual, nume mari precum de exemplu Mercedes-Benz primesc până la 2.000 de ucenici anual, din care apoi, majoritatea rămân să lucreze în companie.

 

Marile companii internaţionale, corporaţiile, au un rol important în educaţie. „Sectorul privat trebuie implicat. Este o responsabilitate socială”, sublinia încã de acum 20 de ani Comisia Europeanã.

 

O măsură importantă a UE a fost “Procesul Bologna“, o încercare de a armoniza sistemele de învăţământ naţionale prin crearea condiţiilor pentru mobilitate. Astfel a fost necesară implicarea din partea instituţiilor Uniunii Europene, atât financiară, cât şi prin lansarea unor programe de mobilitate, pentru studenţi şi pentru profesori. 

 

Un element cerut în prezent de mulţi angajatori este multitaskingul, ceea ce înseamnă schimbarea rapidă a atenţiei şi concentrării între activităţile derulate. Într-o lume atât de dinamică nu poţi exista dacă nu dai dovadă de flexibilitate, chiar şi atunci când vine vorba de orientarea în carieră. Cineva identifica recent trei caracteristici ale profesioniştilor care au reuşit în domenii total opuse decât cele în care s-au şcolit. Prima este legatã de faptul că şi-au înţeles punctele forte, abilitățile naturale, şi au ales un domeniu profesional care le valorifică la maxim aceste puncte forte. Urmeazã abilitatea de a învăţă pe cont propriu şi din iniţiativă proprie. Din cărţi, din articole, prin programe de training, de la alţii, din practica proprie, etc. Iar ca al treilea punct, faptul că au înţeles că una este să ai o diplomă şi alta e să produci rezultate reale, şi s-au focalizat pe a învăţa să producă rezultate, nu pe a acumula diplome.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – articol în Ziarul Financiar : ˝Ursula von der Leyen - Un proxy de la Angela Merkel pentru Europa˝

Astăzi am publicat un articol în Ziarul Financiar despre omul politic Ursula von der Leyen.

 

--- 

Mulți au făcut referiri recente la Jacques Delors, numindu-l vizionarul european. Și au mare dreptate. Dar ideile marelui politician francez rămâneau la stadiul de filosofie dacă el nu era și președintele executivului european vreme de 10 ani. Chiar dacă au mai fost și alți președinți ai Comisiei Europene care au coordonat sistemul timp de două mandate, doar de Delors dorim să amintim aici.

 

Puţini se mai îndoiesc asupra faptului că Ursula von der Leyen va avea probleme în realegerea sa și practic drumul către cei 10 ani de președenție fiindu-i confirmat oficial în câteva luni. Am prezis acest lucru, încă de la numirea sa din iunie 2019, prim prisma relaționării cu fostul cancelar german, Angela Merkel.  

 

Am crezut în primãvara lui 2019 cã doamna Merkel va accepta o funcţie europeanã, dorind să fie vizionarul UE “la vedere” pentru secolul al XXI-lea, dar aceasta a preferat jocul din umbră. S-a jucat perfect, o strategie deosebit de bine stracturatã și de mare impact. Preşedintele Macron spunea atunci cã sprijinã ideea ca Merkel să preia destinele UE, dar a devenit rapid avocatul soluției “mini Merkel”. Ursula von der Leyen era deja un nume din anturajul cancelarui Merkel, deci surpriza nu era aşa mare pentru avizați. Exista și un scenariu ca Ursula von der Leyen să devinã cancelar german, dar calea europeanã a fost preferatã pentru protejata doamnei Merkel. Era evident că aceste jocuri aveau profunzimea momentului, pregătindu-ne pentru douã mandate consecutive, 10 ani cu actuala preşedintã a Comisiei Europene, dupã formula Delors.

Pentru mulți, este greu de vizualizat politic cum un comisar european, și chiar președinte al Comisiei Europene, poate să fie validat în țara sa, fiind în opoziție. În Germania se poate, totul a fost gândit, chiar și din punct de vedere juridic. Urmărim cu mare interes proiectul de guvernare al actualei coaliții din Germania. Ideile doamnei Merkel, despre o Europã federală, sunt inserate în plan, paradoxal, fără ca partidul creștin-democrat să fie acum în coaliția de guvernare a Germaniei. Totuși, prin prezența Ursulei von der Leyen în fruntea Comisiei Europene, avem încă un CDU deosebit de influent. Dacă analizăm larg, din perspectiva națională și europeană, Germania are o Coaliție de Uniune Națională, formată din cele 4 partide proeuropene (SPD, Liberalii și Verzii în Germania; CDU la Bruxelles).

În planul de guvernare german, semnat în 2021 reamintesc, avem stipulată și procedura de nominalizare a comisarului european în 2024. Formularea lãsa loc pentru o confirmare a Ursulei von der Leyen ca președinte a Comisiei Europene până în 2029. "Verzii vor desemna comisarul european în 2024, cu excepția cazului când este deja nominalizat președintele Comisie Europene din Germania".

Gândirea și viziunea politică a Angelei Merkel a fost vizibilă și în 2014, de exemplu, când a mizat chiar pe cartea alegerilor primare europene. Consolidarea alegerilor primare a venit când Angela Merkel a intrat în jocul nominalizărilor. Am asistat chiar la un paradox european. Angela Merkel aparent a sprijinit pentru obţinerea poziţiei de Preşedinte al Comisiei Europene atât pe germanul Martin Schulz, cât şi pe luxemburghezul Jean-Claude Juncker. Având în Germania o coaliţie mare la putere CDU-SPD, Merkel l-a susţinut pe Schulz ca şi nominalizare a Germaniei la funcţia de comisar european. Pe de altă parte, doctrinar, la nivelul Partidului Popular European, din care facea parte şi CDU-ul doamnei Merkel, a fost o luptă deschisă pentru nominalizarea candidatului. Cancelarul german a prezentat public sprijinul său pentru Jean-Claude Juncker şi câteva zile mai târziu, la Congresul de la Dublin (6-7 martie 2014), acesta a devenit candidatul oficial PPE.

 

Angela Merkel a promis cã dupã ce se ocupã de Germania își va îndrepta atenţia și spre Europa. De-a lungul timpului, actualul lider german a avut de jonglat cu douã variabile: cui lasã moștenire tronul CDU-ului (și indirect conducerea Germaniei) și pe cine recomandã la președinţia Comisiei Europene. Dacã în 2014 povestea s-a finalizat în limita bunului simţ: Juncker, bun prieten de Consilii la Bruxelles, și doamna Merkel a mai forţat un mandat de cancelar german. În 2019 situaţia a fost mai complexã, dar rezolvată elegant, cu finețe și pragmatism. În mod clar Ursula von der Leyen era un nume care avea potenţial și în politica germană. Doamna Merkel a “donat-o” însã Europei și bine a fãcut.

 

Dan Luca susţine prelegeri la universităţi din Bruxelles şi Bucureşti. Este autorul cãrţii “Mapping the Influencers in EU Policies”.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Dan LUCA – editorial în Făclia : ˝Nouă chiar că ne pasă !˝

Despre lideri respectați în editorialul meu de astăzi din Făclia.

 

---

 

Ne pasă de ţara noastră, chiar mai mult decât credem. Ne interesează ce imagine are România, oriunde ne-am afla. Nu suntem indiferenţi la criticile adresate nouă, românilor, şi urmărim cu mare interes performanţele liderilor aleşi pentru a conduce destinele plaiurilor mioritice. Nimeni nu este deasupra societății, indiferent cât de notorii cred unii că sunt.

 

Racordarea unei ţări de 20 milioane de locuitori la Uniunea Europeană este mai mult decât o salată de cuvinte, reprezintă un lucru foarte complex, greu de realizat. Nu trebuie blamată o persoană anume, un partid politic şi nici măcar instituţiile statului pentru nerealizarea perfectă a acestui obiectiv. Deşi pare paradoxal, “procedura macro” de relaţionare naţional-european este în mare majoritate un algoritm tehnic, necesitând expertize multiple în anumite sectoare specifice (legislaţie, finanţe, social, etc). Repet, voinţa politică este importantă, dar trebuie sprijinită de o putenică componentă tehnică.

 

Fără îndoială există la nivelul României o problemă de resursă umană alocată, de finanţare a acestui sistem de „calibrare fină a României la Uniunea Euro­peană”. Este clar că inerţia sistemică nu duce la o rezolvare a problemelor actuale pe care le are România cu Uniunea Europeană. Reușita în gândire e greu de estimat și prezis. Trebuie intervenit însă rapid, organic, pentru ca actualele tendinţe să fie corectate. Ţesutul românesc actual nu poate produce rezultate performante în actuala stare de fapt. 

 

Peste 100.000 de oameni sunt implicaţi la nivelul Bruxelles-ului european în dinamica europeană, sprijiniţi de alte 700.000 în capitalele ţărilor membre. Avem în medie 100 de evenimente pe zi în Bruxelles pe teme legate de viitorul Uniunii Europene. Ca ţară membră a UE nu îţi poţi permite să pierzi nici una dintre aceste dezbateri. Fiecare întâlnire naşte iniţiative, calibrate pe interesul participanţilor, rezultă noi reguli şi proceduri, noi alianţe şi actori, legislaţie.

 

România în prezent “joacă” în această piesă europeană, dar este oscilantă, imprevizibilă şi nesustenabilă. Vrem, nu vrem, dar peste 75% din legislaţia aplicată în România îşi are originea la Bruxelles. Această legislaţie nu priveşte în mod necesar securitatea naţională, politica externă sau apărarea. Este vorba despre consu­mator şi pieţe, despre calitatea aerului, gestionarea apei şi despre mâncare.

 

Unde găsim români care să ajute România în UE? Ce pregătire trebuie să aibă un expert naţional în afaceri europene? Este un paradox, avem în România peste 25 de mastere în domeniul studiilor europene, iar 95% din absolvenţi nu îşi găsesc de lucru relaţionat cu diploma obţinută. 

  

Nu pot să nu atrag atenţia şi asupra celor care ne reprezintă politic în structurile europene, în special eurodeputaţii. Sunteţi primii chemaţi să integraţi România în Uniunea Europeană, dar nu printr-un mesaj de cele mai multe ori populist sau chiar anti-european. Ceea ce ziceţi în legislativul european, vă rog să prezentaţi nedenaturat şi la televiziunea naţională când este cazul. Nu există două sisteme România şi UE, e doar unul dedicat României europene. Sunteţi misionari în a educa poporul român să se implice european şi eventual să aibă o opinie asupra chestiilor tehnice, pe care sunteţi solicitaţi să le dezbateţi în forul european. Erodarea vorbelor europene face misiune mult mai greu de îndeplinit, dar tacticizarea Europei are nevoie de noi toți, inclusiv de românii aleși.

 

Cred în capacitatea poporului român de a gândi şi acţiona european! Sã vedem ce va urma...

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Dan LUCA – editorial în Făclia : ˝Autonomia strategicã europeanã˝

Despre conceptul autonomiei strategice în editorialul meu de astăzi din Făclia.

 

---

 

Odată cu reconfigurarea globalizării şi concurenţa mai puternică din partea ţărilor emergente, prosperitatea economică pe termen lung a Europei va depinde de puterea bazei sale industriale şi sociale. Nevoia tot mai mare pentru Europa de a-și spori autonomia și de a-și reduce dependența de alții în domenii strategice au creat dezbateri la nivelul UE, dar și în rândul țărilor membre. Autonomia strategică a UE a devenit treptat un proiect politic cu implicății majore asupra politicilor sectoriale, dar și a dezvoltării unei politici industriale moderne.

 

Uniunea Europeană a atașat principiului autonomiei strategice și pe cel al deschiderii, oferind garanția că noua geoeconomie globală nu poate fi închisă sau artificial protejată, respectiv că UE va rămâne deschisă comerțului și investițiilor și se va proteja de eventuale decizii care să izoleze Europa de piețele sale externe.

 

Dat fiind potențialul Europei, momentul geopolitic și social, este o oportunitate atât pentru Europa cât și pentru România de a-și contura propriul curs pe scena globală, asumându-și rolul de leader în anumite aspecte legate de autonomia strategică europeană.

 

Economiile moderne cu lanțuri valorice lungi nu pot funcționa pe termen lung fără o aprovizionare sigură, competitivă și ecologică cu materii prime. Extracția internă de materii prime în UE ar trebui să fie sprijinită politic și financiar, iar aprovizionarea din țări terțe ar trebui diversificată.

 

La mai mult de șase decenii de la constituirea sa, spațiul comunitar  parcurge, în perioada actuală, o nouă etapă marcată de riscuri și incertitudi generate de situația geopolitică și economică. Efectele pandemiei de Covid-19, ale conflictului militar de la granițã, ale procesului de înlocuire treptată a surselor de energie convențională cu cele regenerabile au scos la iveală o serie de vulnerabilități sistemice cărora Uniunea Europeanã trebuie să le facă față și care îi diminuează competitivitatea în plan global.

 

România, ca parte a Uniunii Europene, are, şi mai mult decât înainte, şansa unei noi dinamici, a unei noi perspective, a unei noi poziţionări, a unei noi dimensionări – una europeană, în sens asumat. Este şansa unui actor mai implicat pe scena evenimentelor mondiale, nu doar aceea de observator mai degrabă – la nivel politic, social, cultural, economic.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Mesaj către tânărul european”

Editorialul meu de astăzi din Făclia este un mesaj direct adresat tinerilor cu 4 luni înainte de alegerile europene.

 

---

 

Dragă tinere, ai aflat probabil că în luna iunie sunt alegeri europene. Răspunzi că asta este şi nu e relevant pentru tine subiectul. Chiar alegerile din ţara ta le priveşti cu neîncredere, ce să mai vorbim de cele europene, departe de nevoile tale cotidiene.

 

Şi dacă tot vorbim de Europa sau Uniunea Europeană ce e de înţeles din asta, zici tu? S-a rezolvat acum vreo 60 de ani cu pacea pe continent, aşa ai învăţat din cărţile de istorie, iar acum ceva birocraţi la Bruxelles impun legi şi reguli ţărilor membre pentru anumite chestiuni tehnice care chiar că nu te interesează.

 

Dar să nu fim în totalitate negativi, ai auzit că anumite decizii de la Bruxelles au făcut ca preţul convorbirilor telefonice internaţionale să scadă mult, şi bine că s-a întâmplat aşa. Ai mai auzit iar de ceva burse europene, Erasmus parcã le zicea, prin care unii prieteni de-ai tăi studiază în alte ţări europene. Că şi-au făcut prieteni pe afară, asta e bine, că poate acum reuşesc să găsească un job, e iar bine pentru ei. Dar parcă erau burse doar pentru studenţi, deci iar nu vezi ce să faci tu cu chestia asta.

 

Nu vrei nimic special de la viaţă, dar parcă prea e complicat totul. E globalizare şi astea sunt consecinţele. E tehnologia care ne impinge să fim mai pragmatici, poate prea pragmatici, cu noi şi în relaţiile interumane. Şi nu ţi se pare că UE rezolvă ceva. Nu îţi dă nimeni stagii remunerate să te formezi, nu vrea nimeni să te angajeze că e tot felul de criză. Încerci ceva afacere cu doi prieteni, dar parcă nu există bănci dispuse să îţi împrumute bani de un start-up. Şi te gândeşti să pleci în Statele Unite ale Americii că acolo ai auzit că se pot face mult mai multe chestii interesante. Idei sunt, dar cine să ţi le asculte.

 

Îţi place totuşi în Europa şi parcă te simţi acasă aici, deci la bază nu e rea ideea cu Uniunea Europeană. Şi, dacă e să fi puţin filosof, încerci să vezi de ce nu te captează cu adevărat proiectul european. E complex şi fără cap şi coadă, deci cu siguranţă trebuie schimbat ceva.

 

Te simţi frustrat, pari mic şi neputincios, nimic nu poţi să schimbi. Un sistem în care tu, unul dintre cele 450 milioane de europeni, eşti pierdut fără speranţă. Iar pentru a nu cădea psihic, te izolezi în colţul tău refuzând interacţiunea cu mesaje la care nu le vezi utilitatea.

 

Şi nu eşti singurul tânăr sau tânără din Europa care gândeşte la fel!

 

Activiştii partidelor se vor învolbura din nou, ca de fiecare dată într-o confruntare electorală. Aceleaşi feţe, cu ceva nume noi poate, dacã ai noroc. Dar prea puţini de fapt cu un mesaj nou. Promisiuni, vorbe, chestii minore pe care nici ei nu le cred. Politicã, asta e.

 

Dar nu vezi şi nu auzi ceva concret. Nu găseşti răspunsuri la întrebările tale. Te întrebi, încotro se îndreptã acest colos european? Nu înţelege nimeni că birocratizând proiectul uitãm chiar scopul în sine! Ți se pare cã nimeni nu vorbeşte cu oamenii simpli, să audã ce vor ei de fapt de la Europa.

 

Ridici vocea. “Trezirea, oameni buni! Vă rog coboraţi din elicopterele cunoaşterii până nu e târziu. Aveţi în mână un proiect cu potenţial fantastic şi vă bateţi joc de el”. Chiar crezi că se poate face ceva concret pentru tine, ca tânăr, mai mult decât trimiterea ta la un site web cu propagandă. Crezi cu adevărat că poti sã fi ajutat să ai un job şi să te integrezi plăcut în mediul în care trăieşti.

 

Le spui sã nu mai dea vina unii pe alţii. “Că nu e de competenţa Uniunii, că ţările membre decid, că acum nu ştiu ce partid e la putere în nu ştiu ce ţară, că priorităţile sunt altele”. Nu mai vrei scuze. Vrei lideri, nu propagandişti transformaţi în politicieni.

 

Da, le simţi frica de populiştii care vin cu mesaje anti-sistem şi care e posibil să le ia locul. “Dar cine, doamnelor şi domnilor, le-a dat acestor populişti ocazia să se ridice?”, îi întrebi.

 

Crezi cã Uniunea e scuturată din temelii, iar ei îşi pun ochelari de cal. Cã nu au curajul să se înhame la noul proiect european real. Nu vezi adevaraţii lideri naţionali şi europeni să iasă public, să se expună, să abordeze şi subiectele delicate, grele, ce vin din realitatea pe care o trăim cu toţii.

 

Şi atunci ei iţi cer votul în iunie – şi strigi: “Faceţi-mã sã simt că votul meu contează!. Acum şi peste 5 ani! Întotdeauna...”

 

Dan LUCA / Bruxelles