luni, 30 martie 2015

Alegerile naţionale, cu impact asupra hărţii UE?

Marine Le Pen, liderul partidului de extremă-dreapta, Frontul Național din Franța, a declarat că ea va cere poporul francez să voteze scoaterea ţării din UE, în cazul în care în 2017 va ajunge președinte.

Mai multe sondaje de opinie au prezis victorie pentru Le Pen, al cărei partid este caracterizat de convingeri anti-UE și anti-imigrație, după ce, în primul tur al alegerilor parlamentare franceze, Frontul Naţional a fost pe locul al II-lea, votat de peste 25% dintre alegători.

Să nu uităm că Le Pen a cerut de asemenea Greciei să negocieze propria ieșire din zona euro, mai degrabă decât să răspundă cererile creditorilor și Bruxelles-ului, salutând de asemenea ascensiunea SYRIZA, după alegerile din ianuarie.

Cât de realist pare un asemenea scenariu, de altfel neprevăzut de specialişti în lucrările vizibile pe tema viitorului UE?

Spre sfârşitul acestei primăveri vom vedea şi ce se va întâmpla cu Marea Britanie şi cu, din ce în ce mai probabilul „referendum de exit”. David Cameron a promis un vot similar privind aderarea țării sale la UE în 2013. Dacă inițial acest referendum se referea la anul 2017, recent, premierul britanic anunţa că are intenţia de a grăbi acest evenimiment, în cazul în care va câştiga alegerile din 7 mai 2015.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: