marți, 31 martie 2015

Cât de solidă e axa Bucureşti – Bruxelles – Washington?


Am insistat mult pe axa Bucureşti-Bruxelles, în special în ultima perioadă, în perspectiva Preşedenţiei UE, pe care România o va deţine în a doua jumătate a anului 2019. Dar, inevitabil, trebuie să privim într-un context mult mai larg poziţionarea ţării.

Recent, Eduard Hellving declara că pentru noua guvernare din România, “prioritatea fundamentală a anului 2015 este... ancorarea mai pronunţată şi activă a României în ecuaţia securităţii euro-atlantice, pe axa Washington - Berlin - Bucureşti", înlocuind astfel Londra din vestita axă. Ca reacţie la această declaraţie, unii chiar glumeau (sper) cu axa Bucureşti-Roma-Washington.

Eu cred însă că axa de colaborare evidentă pentru România este Bucureşti (=România) – Bruxelles (=UE) – Washington (=NATO). Criza pe care o trăim ne face să fim mai pragmatici şi să calculăm cu exactitate ce variante avem. În contextul negocierilor macro, România joacă, România e în Uniunea Europeană, e în NATO. Însă totul trebuie dezbătut în contextul parteneriatelor pe care România le are, cu Uniunea Europeană, şi în contextul parteneriatului strategic cu SUA.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: