vineri, 27 martie 2015

Dan LUCA – interviu în PR Journal – ″Facem lobby întreaga noastrã viaţã″

Felicit redacţia PR Journal pentru conţinutul revistei recent lansate. Mulţumesc de asemenea pentru că mi s-a oferit credit şi ocazia să fac parte din ″exemplele″ acestei ediţii.

Redau mai jos răspunsurile pe care le-am formulat la întrebările adresate de redactor apropo de lobby. Mini-interviul este vizibil în varianta print la paginile 57-58:

.........

În ce măsură proasta reputaţie a lobbyului este meritată?

Facem lobby întreaga noastră viaţă, chiar dacă nu percepem anumite activităţi în felul acesta. Vrem să avem copiii la o şcoală mai bună şi facem lobby pentru asta, vrem să avem o cameră de hotel mai spaţioasă şi facem lobby, vrem să avem un loc de muncă mai bun şi facem lobby în cercul cunoştinţelor să avem recomandări mai bune… Dacă însă intrăm pe noţiunea de lobby legislativ e normal să avem alte coordonate. În mediul european noţiunea de lobby nu mai sperie. Comisia Europeană adoră faptul că anumite grupuri de interese vin să îşi prezinte opiniile asupra anumitor părţi din legislaţie, eurodeputaţii invită periodic reprezentanţii industriei şi societăţii civile la consultări. Au fost şi eforturi instituţionale pe palierul reglementării activităţii de lobby, în special în domeniul transparenţei, iar Registrul Transparenţei este deja în faza operaţională, cu peste 6.000 de înregistrări din 2011 de când a intrat în vigoare.  

Ce calităţi trebuie să aibă un lobbyst de succes?

Un lobbyst bun este o persoană care devine sursă de inspiraţie pentru microsistemul în care activează, e formatorul de opinie pe anumit segment de piaţă. Dacă analizăm pas cu pas sistemul de influenţă, observăm paşii clari, de manual: Definirea obiectivului (propunerea de amendamente); identificarea interlocutorilor: decidenţi, factori de influenţă, aliaţi, opozanţi; crearea de alianţe şi parteneriate; elaborarea argumentelor şi uneltelor de comunicare; strategia de comunicare către factorii de influenţă; monitorizare şi comunicare internă permanentă. Un lobbyst de succes trebuie să aducă valoare adaugată în fiecare domeniu enumerat.

Care este, în opinia ta, industria care face cel mai eficient lobby la Bruxelles?

Sunt zeci de studii care prezintă campanii de succes, unele cu adevărăt de succes, altele prezentate într-o anume formă pentru a-i mulţumi pe anumiţi clienţi. Există la Bruxelles un lobby al industriei, al ONG-urilor, dar cel mai puternic este cel al ţărilor membre UE. Dacă este să apreciez un sector, cel al industriei auto este deja notoriu la Bruxelles, dar şi lobby-ul ONG-urilor verzi, în special al coaliţiei G10 Environment, are rezonanţe puternice.

Ştii vreo glumă bună despre lobbyişti?

E mai mult o situaţie cinică din viaţa unui lobbyst, întrebat de copilul său: ″Tată, tu ce lucrezi de fapt?″, el răspunde: ″Dragă, eu de 5 ani încerc să inserez o virgulă într-un text legislativ″. Totuşi, îmi permit să închei mai optimist, citându-l pe Frank Zappa, care spunea că “Politica este ramura de divertisment a industriei”.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: