duminică, 6 martie 2011

Sprijin pentru copiii României

Foarte bună iniţiativa europarlamentarei Rovana Plumb de a readuce în prim plan, în cadrul Conferinţei “Impactul migraţiei economice asupra copiilor rămaşi în urmă şi asupra familiilor lor”, situaţia copiilor lăsaţi în ţară de către părinţii care au ales să muncească în străinătate.

Cred ca se poate face ceva concret în această directie. Putem realiza un program pilot la nivelul României şi apoi, dacă există rezultate, se poate trece chiar la un program comunitar pe acest subiect.

La nivel românesc, principalul obiectiv al acestui program trebuie să fie înfiinţarea “Punctelor comunitare româneşti în afara teritoriului statului român“, acolo unde există o masă critică de români. Tot în cadrul aceluiaşi program trebuie să includem şi o componentă destinată în special zonelor rurale din România, prin intermediul căreia să înfiinţăm “Centrele comunitare de sprijin pentru tineret”, cu rolul de a ajuta copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate.

Sprijinirea înfiinţării “ONG-urilor de asistenţă care îşi desfăşoară activitatea în afara României” şi a “ONG-urilor pentru servicii locale” este crucială pentru o implementare coerentă. Aceste organizaţii nonprofit vor fi coordonate de “antreprenori sociali” – persoane care vin cu soluţii creative pentru cele mai importante probleme sociale ale momentului.

Pentru aceasta însă e nevoie de implicarea institutiilor româneşti, având Guvernul României ca şi co-finanţator al unui program românesc pentru românii plecaţi şi pentru copiii lăsaţi în ţară.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: