De la Bruxelles,
doresc sa lansez un mesaj despre cum poate România, prin acţiuni concrete, să evolueze
în Uniunea Europeană.
Materialul integral
este redat în continuare:
…………
Ne pasă de ţara
noastră, chiar mai mult decât credem. Ne interesează ce imagine are România, oriunde
ne-am afla. Nu suntem indiferenţi la criticile adresate nouă, românilor, şi
urmărim cu mare interes performanţele liderilor aleşi pentru a conduce
destinele plaiurilor mioritice.
De peste 20 de ani
România s-a înscris pe un drum european, fără nici o îndoială. În declaraţia
semnată în 21 iunie 1995 la Snagov, reprezentanţii tuturor partidelor
politice de la acea vreme din România, îşi exprimau expres intenţia de a
sprijini integrarea europeană. A fost un pas uriaş pe drumul aderării la UE. 10
ani după acel moment, am încheiat negocierile de aderare la UE şi ce bine că
le-am încheiat înainte de criza actuală.
La peste 6 ani
de la intrarea în UE, într-o Europă măcinată de crize financiare şi politice consecutive,
România nu găseşte suficiente resurse pentru a înţelege complet ce înseamnă
statutul de membru UE. Cetăţeanul român este şi el
derutat de actuala Europă, prea departe de realitatea sa cotidianã. Scopul acestui manifest este de a creiona acţiuni concrete pentru evoluţia
europeană a României.
Racordarea unei
ţări de peste 20 milioane de locuitori la Uniunea Europeană reprezintă un lucru
foarte complex, greu de realizat. Nu trebuie blamată o persoană anume, un partid
politic şi nici măcar instituţiile statului pentru nerealizarea perfectă a
acestui obiectiv. Deşi este paradoxal, “procedura macro” de relaţionare naţional-european
este în mare majoritate un algoritm tehnic, necesitând expertize multiple în
anumite sectoare specifice (legislaţie, social, sector de afaceri, etc). Repet,
voinţa politică este importantă, dar
trebuie sprijinită de o putenică componentă tehnică.
Fără îndoială există
la nivelul României o problemă de resursă umană alocată, de finanţare a acestui
sistem de „calibrare fină a României la Uniunea Europeană”. Este clar că inerţia sistemică nu duce la o rezolvare a problemelor actuale
pe care le are România cu Uniunea Europeană. Trebuie intervenit rapid, organic,
pentru ca actualele tendinţe să fie corectate. Ţesutul românesc actual nu poate
produce rezultate performante în actuala stare de fapt. Soluţia propusă este lansarea cât mai rapidă a unui program guvernamental
de consolidare pe două paliere (naţional şi local) a expertizei europene.
Se observă
persistenţa la noi a unei culturi administrative „de sus în jos”, încetăţenită
în România din motive istorice şi ancorată încă foarte bine în mentalitatea colectivă.
Este încă resimţit caracterul dispozitiv, fără
rafinare consultativă al unor hotărâri luate în birouri din diverse ministere.
Riscul este ca acestea să nu fie împărtăşite şi apoi să fie contestate de cei
cărora le sunt adresate. Mai mult, lipsa de consultare face implementarea
legislaţiei europene dificilă pentru beneficiarii ale căror expertiză şi
interese au fost ignorate, cu atât mai mult cu cât decizia a fost luată la
Bruxelles, unde specificităţile naţionale în diverse politici sunt atât de variate.
În concluzie, formularea poziţiei
naţionale împreună cu părţile interesate (beneficiarii) se dovedeşte a fi
necesară, ţinând cont de competenţele, cunoştinţele tehnice şi interesele lor
sectoriale legitime, asupra cărora să se exprime apoi nivelul decizional
politic.
Peste 100.000 de oameni sunt implicaţi la nivelul Bruxelles-ului
european în dinamica europeană, sprijiniţi de alte 700.000 în special în
capitalele ţărilor membre. Avem în medie 100 de
evenimente pe zi în Bruxelles pe teme legate de viitorul Uniunii Europene. Ca
ţară membră a UE nu îţi poţi permite să pierzi nici una dintre aceste
dezbateri. Fiecare întâlnire naşte iniţiative, calibrate pe interesul
participanţilor, rezultă noi reguli şi proceduri, noi alianţe şi actori, legislaţie.
România în
prezent “joacă” în această piesă europeană cu sute de mii de actori, dar este
oscilantă, imprevizibilă şi nesustenabilă. Vrem, nu vrem, dar peste 75% din
legislaţia aplicată în România îşi are originea la Bruxelles. Această
legislaţie nu priveşte în mod necesar securitatea naţională, politica externă
sau apărarea. Este vorba despre consumator şi pieţe, despre calitatea aerului,
gestionarea apei şi despre mâncare. Merită atenţie şi această Europă a noastră,
a temelor „mărunte”, ale cărei decizii se adresează mai degrabă cotidianului
cetăţeanului decât treburilor de Stat. În anumite dosare poziţia României este
foarte bine fundamentată, în vreme ce în altele poziţionarea ţării noastre este
în cel mai bun caz circumstanţială, dacă nu una amintind de o politică a
„scaunului gol”.
Nu îmi este
greu să punctez acum că pentru
racordarea ţării la UE avem nevoie de aproximativ 5.000 de români la Bruxelles
şi 25.000 de persoane în România implicate în mod real în mecanismul comunitar.
În prezent avem doar vreo 2.000 la Bruxelles şi maxim
10.000 în Bucureşti (în special în sectorul public).
Unde găsim români care să ajute România în UE? Ce pregătire trebuie să
aibă un expert naţional în afaceri europene? Este un paradox, avem în România
vreo 25 de facultăţi de studii europene, iar 95% din absolvenţi nu îşi găsesc
de lucru relaţionat cu diploma obţinută. Este destul să
studiezi la astfel de facultăţi pentru a avea CV-ul perfect ca expert UE? Este
foarte important să înţelegi sistemul instituţional comunitar pentru a te face
util, dar sunt multe alte calităţi pe care trebuie să le ai în plus.
Ce ne lipseşte
nouă, ca români, pentru a ne afirma mai bine pe plan european? Suntem în
Uniunea Europeană şi parcă simţim că nu este suficient, se pare că ne scapă
ceva şi „poza” nu iese perfect. Suntem competitivi, dar e nevoie de o abordare
pragmatică, atât la nivel individual, cât şi în ceea ce priveşte structura
învăţământului românesc. Oameni cu pregătire teoretică avem, poate chiar punem
accentul prea mult pe amănunte şi „chichiţe” teoretice. Cu siguranţă ne
lipseşte însă latura practică. Vrem să subliniem, în acest context, importanţa
educaţiei non-formale în procesul cunoaşterii. Educaţia formală românească nu este în prezent suficientă pentru
competitivitate europeană.
Cineva îmi
sugera recent că poate nu este rău să ne
gândim să introducem la nivelul curriculei o materie despre cultura şi civilizaţia
europeană. Ceva însă foarte practic, nu un conţinut sec şi plin de
date statistice. Cursuri predate cursiv despre ce înseamnă cetăţenia europeană,
ce drepturi şi obligaţii îi revin cetăţeanului european, ce oportunităţi avem
noi ca români în spaţiul european. Iar exerciţiul
de europenizare şi internaţionalizare trebuie continuat la nivelul învăţământului
superior. Profesorii străini trebuie să devină o normalitate în absolut
toate universităţile, iar masterele să se desfăşoare pe cât posibil în limbi de
circulaţie internaţională pentru a obişnui tânărul român cu globalizarea.
Societatea
civilă românească are un potenţial fantastic, dar trebuie să existe structuri
coerente, articulate, care pot să propună proiecte cu impact enorm. Tinerii,
dar nu doar ei, vor să interacţioneze în proiecte internaţionale. Este strategic pentru a avea cât mai
multe astfel de reţele în România, şi nu doar la nivelul capitalei ţării. Se poate gândi o formă
de sprijin pentru aceste structuri non-guvernamentale.
Nu pot să nu
atrag atenţia şi asupra celor care ne reprezintă politic în structurile
europene, în special eurodeputaţii. Sunteţi primii chemaţi să integraţi România
în Uniunea Europeană, dar nu printr-un mesaj de cele mai multe ori populist sau
chiar anti-european. Ceea ce ziceţi în
Legislativul european, vă rog să prezentaţi nedenaturat la televiziunea
naţională când este cazul. Nu există două sisteme România şi UE, e doar unul
dedicat României europene. Sunteţi misionari în a educa poporul român să se
implice european şi eventual să aibă o opinie asupra chestiilor tehnice, pe
care sunteţi solicitaţi să le dezbateţi în forul european. Audierile publice
din Parlamentul European le puteţi dubla prin dezbateri pe aceleaşi subiecte,
în limba română, în centrele universitare româneşti, implicând beneficiarii
români. Aduceţi Europa pe strada fiecărui român şi atunci presa, atât de
îndrăgită de politicieni, vă va căuta cu siguranţă pentru râvnitele interviuri
pe prima pagină.
Revin din nou,
în încheierea mesajului, la Bruxelles. Instituţiile statului român trebuie
ajutate de structuri şi mecanisme complementare. Cei aproximativ 100 de români
din Reprezentanţă Permanentă a României pe lângă UE nu pot face miracole în faţa
avalanşei de documente tehnice rezultate din malaxorul european. Trebuie clădite “filtre puternice”, implicând
în acest mecanism sutele de funcţionari români de la Comisia Europeană, ajunşi
acolo fiindcă ţara lor e membră a Uniunii Europene, dar care acum aşa cum bine ştim,
reprezintă Uniunea. Se poate consolida asociaţia românilor din Bruxelles-ul
european, făcând-o mult mai funcţionabilă, având suportul a cel puţin un Centru
de Gândire românesc plasat la nivelul capitalei europene.
Nu cred că
polarizările politice, segmentările artificiale sau anumite bariere între românii
din România şi cei din Diaspora ajută un proiect macro ca cel al intrării cu
adevărat a României în UE.
Cred însă în capacitatea poporului român de a gândi şi
acţiona european!
România doreşte să fie europeană!
Notă personală: “Mă numesc Dan
Luca şi am 41 de ani. De 20 de ani lucrez în domeniul
afacerilor europene: 4 ani la Cluj, un an la Bucureşti şi ultimii 15 în Bruxelles.
Am fost printre primii români care au efectuat un stagiu la Parlamentul
European (în 1996). Am fost primul român ales în cadrul Biroului Executiv de la
Bruxelles al Asociaţiei Studenţilor Europeni (în 1997). Am avut peste 2.500 de
întâlniri bilaterale în Bruxelles-ul european şi am predat cursuri despre
Uniunea Europeană în 10 universităţi europene. Am înfiiinţat în 1996 asociaţia
“Casa Europei” din Cluj, în 2003 Clubul “România-UE” Bruxelles, iar în 2009
primul think tank românesc din Bruxelles: GrupRomânia. În 2003 am fost
co-fondator al portalului media EurActiv.ro, iar în 2004 mi-am deschis în
Bruxelles firma de consultanţă DL International. Organizez cursuri de formare în
domeniul afacerilor europene de 10 ani, pregătind sute de persoane în
realizarea unei mai bune conexiuni profesionale cu Bruxelles-ul european. Am fost
implicat în zeci de proiecte europene şi am organizat nenumărate conferinţe şi
dezbateri pe teme europene. Am scris 3 cărţi şi câteva sute de articole despre
relaţionarea României cu Uniunea Europeană, iar de peste 5 ani scriu mesaje
zilnice pe blog despre modul cum afectează deciziile de la Bruxelles cetăţenii
români. În 2008, inspirat şi sprijinit de socialiştii francezi şi laburiştii
britanici, am înfiinţat la Bruxelles prima filială din afara teritoriului României
a unui partid politic român. Sunt căsătorit şi am trei copii. Trăiesc în Belgia
din salariul pe care îl am şi plătesc de 10 ani ratele la casa în care
locuiesc. Cred că pregătirea şi experienţa pe care o am îmi dă puţină
credibilitate în a propune soluţii pentru România”.
Dan LUCA /
Bruxelles