Mi-a atras
atenţia un interesant studiu
realizat de Friedrich Ebert Stiftung, având ca punct central 4 scenarii
posibile pentru viitorul Uniunii Europene, insistându-se pe implicaţiile
financiare şi economice. Voi lua însă în discuţie în special aspectele din
punct de vedere instituţional. Reunind 15 perspective diferite, analiza sublinia
faptul că pentru UE, şi eurozonă, depăşirea crizei reprezintă cea mai mare
provocare din istoria construcţiei europene.
Nefiind foarte greu
de identificat forţele care influenţează demersurile pentru Uniunea Economică
şi Monetară, lucrarea îşi propune să ilustreze cum va arăta UE în 2020. Cele 4
scenarii imaginabile sunt descrise metaforic:
- Eurozona – “o casă fără acoperiş”,
- Destrămarea eurozonei,
prăbuşirea “casei euro”, cu pagube inclusiv cauzate “vecinilor”,
- Stabilitate şi evoluţie, însă
fără o “casă pentru euro”,
- Uniunea Monetară completată
de cea fiscală şi politică, aşa numitul “acoperiş reparat”, pentru a avea
construcţia finalizată.
Fără o
influenţă decisivă, managementul crizei din ultimii ani, prin soluţiile
adoptate în cadrul Summiturilor, s-a dovedit în majoritatea cazurilor
neadecvate. În multe ţări, în special în sudul Europei, au apărut probleme
sociale, şomaj în special în rândul tinerilor, recesiune economică, etc.
Abordarea cancelarului german a fost mult mai prost primită în statele membre
decât în Germania.
Astfel autorii
analizei sugerează o atitudine “pasivă”, o pauză de implicare, care să dea
dovadă de mai multă imparţialitate.
“Scenariul
pentru eurozonă pentru 2020” al lui Friedrich Ebert Stiftung, axat pe expunerea
variantelor posibile şi realizabile pentru viitorul UE, se referă la găsirea
unor soluţii “unidimensionale”, aplicabile atât în afaceri, cât şi în politică
sau societatea civilă. Scenariile se doresc a fi plauzibile şi logice,
rezultate în urma unor procese derulate pe termen lung, realizate pe criterii
profesionale, politice, instituţionale, etc.
Rezultatele
dezbaterilor din cele 15 oraşe europene au fost prezentate în cadrul unui
eveniment organizat la sfârşitul anului trecut la Bruxelles, cam pe modelul pe
care îl propuneam prin dezbaterile despre viitorul instituţiilor UE şi
implicarea României.
Dintre
elementele instituţionale remarcate în scenariile propune: în primul scenariu,
în 2014, preşedintele Comisiei Europene este ales de Parlamentul European, iar
patru ani mai târziu prin alegeri generale.
Dezbinarea
eurozonei, al doilea scenariu, ar apărea în cazul în care partidele populiste
şi antieuropene ar deţine puterea. Însă, ar fi completat de creşterea
divergenţelor între statele membre, preşedintele Comisiei Europene, ales în
cadrul Parlamentului European, ar avea în continuare putere limitată, Comisia
“guvernând” o Uniune fragmnentată şi ostilă. Implicarea statelor membre şi a
cetăţenilor în procesul de decizie continuă să fie foarte limitată.
Al treilea scenariu
ilustrează stabilitatea, printr-o puternică supervizare din partea
instituţiilor europene, însă menţinând influenţa unui grup de state membre –
Germania, Franţa, dar şi câteva din cele “mici”.
În 2020,
conform ultimului scenariu propus, deşi puternicele instituţii europene ar urma
să gestioneaze resursele bugetare comune, contribuind la crearea de locuri de
muncă şi creştere economică, totuşi a fost considerat de către participanţii la
discuţii, cel mai greu de realizat. Alegerile din 2014 fiind primul test pentru
atingerea obiectivului final.
Deşi în
concluzii este precizat că aceste scenarii sunt strict orientative, oferind
opinii legate de criză şi despre viitorul Uniunii Monetare, puteţi regăsi idei
descrise în paginile materialului Friedrich Ebert Stiftung şi în alte articole
publicate în urma dezbaterilor la care am participat:
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu