Grupurile de interese industriale din lumea afacerilor europene

Expresia “grupuri de interese industriale” are conotaţii politice în România. Pentru că preşedintele Traian Băsescu a folosit termenul “grup de interese” în demonstraţiile sale mediatice prin care urmăreşte să se repoziţioneze, instituţional şi politic, dezbaterea a fost lansată. Grupurile de interese au trecut, din zona rezervată teoriei, în prim-planul mass-media. Termenul folosit de preşedintele Traian Băsescu “trimitea, destul de transparent, la grupurile de putere care controlează oligarhic resursele, iar nu la formele de asociere ale indivizilor în vederea atingerii unor obiective”, preciza Cristian Pîrvulescu. Grupurile de interese “sunt confundate cu clientelele politice” în opinia lui Sebastian Lăzăroiu. Mai mult, ele sunt asociate chiar cu “deturnarea actului de justiţie, sustragerea de la plata taxelor de vamă sau obţinerea ilegală a unor contracte de achiziţii.”

Grupurile de interese sunt, în general, percepute ca aducătoare de rău, iar lobby-ul are o notorietate dubioasă şi neserioasă. “O posibilă explicaţie pentru prostul renume pe care îl are lobby-ul este faptul că el urmăreşte apărarea unui interes minoritar, de grup (companie, sindicat, patronat) spre deosebire de campaniile de advocacy care mobilizează oameni şi resurse în favoarea unui interes comun, care priveşte marea masă a cetăţenilor”, preciza recent Roxana Mazilu.

Scopul acestui articol nu este însă analiza conceptului de grup de interese în România, ci de a vedea ce conotaţii au acestea în capitala europeană. Activitatea grupurilor de interese joacă un rol important în munca deputaţilor europeni. „Procesul legislativ ar fi foarte sărac fără contribuţia lor“, spune Alexander Stubb, raportor al Parlamentul European pentru grupurile de interese în UE. În limbajul de Bruxelles întâlnim des expresii precum “grupul de interese din industria X s-a întâlnit cu comisarul european Y”, fără absolut nici o problemă juridică şi nici măcar de etică.

Cum s-au format aceste grupuri de interese din capitala europeană? Aproximativ 400 de multinaţionale, pe care le întâlnim în marea lor majoritate şi în România (vezi: Total, Shell, Oracle, etc), au un sediu permanant şi la Bruxelles. Nu este însă ceva similar cu sediile din alte capitale europene, ci este de fapt o “ambasada” a corporaţiei respective pe lângă instituţiile europene. Aşa cum România are o ambasada în Belgia, care răspunde de relaţiile bilaterale între Belgia şi România, dar şi o Reprezentanţă Permanentă pe lângă Uniunea Europeană, aşa şi Microsoft are un birou care se ocupă de “piaţa de desfacere a produselor sale” în Belgia, dar şi de un birou care se ocupă de dinamica legislativă europeană. Iar dacă observăm ştiri de genul “Justiţia dă dreptate Comisiei Europene în disputa cu Microsoft”, ne imaginăm munca celor din aceste structuri: monitorizări, informări ale sediului central sau european despre tendinţele legislative, strategii de lobby şi campanii de comunicare, toate pe “nivelul comunitar”.

Să ne imaginăm acum că cei de la, să zicem, Renault doresc să explice Comisiei Europene părerea lor despre propunerile legislative pentru “siguranţa rutieră”. După aceea, vin delegaţii BMW să explice Comisiei versiune lor, iar într-o săptămână sosesc şi cei de la Fiat cu acelaşi subiect. E prea complicat şi ineficient, iar prin urmare se recomandă “coagularea grupurilor industriale” în asociaţii europene (grupuri de interese), cu Adunări Generale ale membrilor şi, pe cât posibil, Secretariat permanent în Bruxelles. Astfel se pot prezenta “opinii comune ale industriei despre acel subiect”. Un exemplu concludent pentru cele menţionate mai sus este Asociaţia Europeană a Producătorilor de Maşini, din care fac parte şi BMW, şi Renault, şi Fiat, dar şi alte mărci binecunoscute. Asociaţia îşi exprimă foarte vizibil opinia despre subiectul menţionat, în numele sectorului pe care este împuternicit să îl reprezinte, conform statutului organizaţiei: “Road safety is essential in ensuring mobility”.

În Bruxelles sunt aproximativ 3.000 de birouri ale asociaţiilor europene. O analiză sectoarială a acestor grupuri de interese şi, în acelaşi timp, o evaluare a prezenţei “grupurilor industriale româneşti” în structurile europene este necesara pentru o tara membra a UE de doi ani si jumatate.

În prezent, in ceea ce priveşte reprezentarea României în Bruxelles mai avem încă multe sectoare de acoperit, şi nu doar ca o necesitate impusă de corelarea cu legislaţia europeană, ci mai ales pentru faptul că economia europeană nu stă pe loc, măsurile de dezvoltare trebuie iniţiate şi de la nivel naţional, şi trebuie adaptate nevoilor noastre.

Dan LUCA / Bruxelles