miercuri, 11 noiembrie 2009

Repere pe “harta” comunicării europene

…mă refer aici la o comunicare “vizuală”, la o asociere a comunicării europene prin “Metoda Loci”, cu evenimente, persoane, locuri, situaţii.

Aceasta este o tactică de memorare, utilizată încă din antichitate, în care datele învăţate sunt asociate cu “loci”, porţiuni fizice din cadrul în care se află persoana respectivă în momentul memorării. Ulterior, aceşti “loci” sunt folosiţi ca puncte de reper urmăriţi pentru reproducerea întocmai a informaţiei memorate.

Această metodă, pe cât de simplă, pe atât de eficientă, se poate adapta, pentru a obţine rezultatele dorite în procesul de comunicare. Urmărind fiecare element considerat reper, scade riscul omiterii ideilor importante, şi totodată se poate realiza urmărirea cronologică şi sistematică a evenimentelor.

Pe de altă parte, respectând aceleaşi reguli, aceasta este o metodă de a înţelege şi a fixa în minte, mult mai bine şi mai clar, interacţiunea dintre elementele avute în vedere.

Îmi place abordarea teoretică, dar experienţa practică aduce de fiecare dată senzaţionalul. De aceea m-am hotărât ca la recenta lansare a cărţii “Trandafiri de la Bruxelles” – care prezintă primii doi ani de activitate pentru Organizaţia Social Democraţilor Români din Bruxelles - să experimentez metoda. Mi-am axat discursul pe 5 paliere, prezentând principalele activităţi derulate. Iar pe pereţii sălii unde am ţinut discursul am lipit 5 postere: Bruxelles, Belgia, PSD, Socialişti belgieni şi Socialişti europeni.

Şi a mers perfect. A fost o experienţă excelentă, pe care o recomand cu căldură şi altora. Am vorbit liber, structurat, natural, iar cei prezenţi au urmărit şi memorat principalele mesaje ale reuniunii.

Dan LUCA / Bruxelles


Niciun comentariu: