sâmbătă, 25 iunie 2011

UE şi cota istorică

Recent profesorul Joseph Weiler îşi susţine părerea legată de lipsa de solidaritate apărută pe perioada crizei în zona euro, iniţiativele Italiei şi Franţei de a schimba prevederile Tratatului Schengen, precum şi despre creşterea gradului de populism în multe state europene.

Politicienii europeni se plâng de deficitul de democraţie, de necesitatea de a angaja cetăţenii în “viaţa UE”, dar în acelaşi timp, din păcate, legitimitatea Uniunii este într-un continuu declin. Cetăţenii simt în continuare că politicienii pe care îi aleg nu sunt cei care îi reprezintă cu adevărat.

Profesorul este de părere că este esenţial ca UE să propună “o nouă misiune” – pe care cetăţenii să fie gata să o susţină în totalitate. Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek cere însă răbdare şi susţinere pentru proiectele de integrare europeană, pentru eliminarea acţiunilor populiste şi a euroscepticismului.

În acest context, alegerile primare sunt o necesitate, pentru că aşa cum spuneam, organizarea alegerilor primare ar putea schimba percepţia cetăţenilor despre construcţia europeană. Alegerile europene ar avea cel puţin feţe umane, necesare în demonizarea unui sistem opac.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: