luni, 13 noiembrie 2023

Dan LUCA – editorial în Făclia de Cluj: “Tatăl meu”


Cel mai greu și emoționant editorial din viață mea îl public astăzi în Făclia.

 

---

 

Îmi este greu să aștern fraze coerente la doar câteva zile după înmormântarea tatălui meu. Venind din zona Sibiului la 26 de ani a fost un clujean aparte până la frumoasa vârstă de 85 de ani.


S-a atașat de clubul medical, fiind partea a stafului tehnic al Institutului de Medicină și Farmacie. A fost o fire veselă și un comunicator fantastic, fără tabuuri sau prejudecăți, fiind prieten atât cu rectorul universității, dar și cu simplul laborant. A încercat să ajute pe cine îl solicit
a și asta ne vom aminti despre el până când vom exista.


În anii '80 m-a susținut să practic un sport, iar dacă încep ceva să nu mă dau usor bătut. M-a ajutat și a fost alături de mine la antrenamente, meciuri și deplasări.


Când am lansat la Cluj conceptul de student european și organizam conferințe internaționale de impact, a fost primul care m-a ajutat ca tată, dar și ca prieten. Nu îi era lui prea clar ce însemna Asociația Studenților Europeni, dar credea în pasiunea mea. M-a încurajat să vorbesc limbi străine și să descopăr alte lumi. A fost un părinte fantastic, iar acum îi mulțumesc pentru tot.


Am călători
t împreună în toată țara, la mare și la munte, la Băile Felix sau la București, la Fieni și la Murighiol. Iar după ce mi-am început activitatea la Bruxelles am reușit să ne organizăm și să descoperim Amsterdamul, Roma sau Barcelona.


Dar lui i-a plăcut să petreacă verile în casa părintească din Ocna Sibiului. Mi-a arătat frumusețile ciurdei de vaci și a stânei cu oi. M-a făcut să apreciez laptele de oaie și cașul dulce. Ne-am petrecut mult timp la băile sărate din Ocna, unde am povestit mult și am făcut planuri de viață, am mâncat împreună o ciorbă de burtă și am băut o bere la halbă.


Tatăl meu a avut mulți prieteni și cu siguranță i se va simți lipsa. Mamea mea, sora mea și toată familia ne vom aminti de el, Ion al nostru, un om adevărat, un profesor de viață.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Niciun comentariu: