Al treilea mare proiect european: Competitivitatea

1. Ideea centrală

Uniunea Europeană s-a construit pe două mari proiecte fondatoare: pacea, prin reconcilierea istorică a continentului după al Doilea Război Mondial, și integrarea, prin piața unică și apropierea politică dintre statele membre. Astăzi, competitivitatea poate deveni al treilea mare proiect european – legătura dintre autonomie strategică, politică industrială, inovare și prosperitate. Iar al patrulea proiect ar putea fi o comunitate strategică europeană: o Uniune capabilă nu doar să reglementeze și să consume, ci să producă, să inoveze și să influențeze lumea.

2. Reperele esențiale ale temei

Europa traversează un moment în care vechile repere nu mai sunt suficiente. Pacea, piață unică și prosperitatea au fost mult timp pilonii principali ai construcției europene. Astăzi, acest triunghi are nevoie de un nou element central: competitivitatea. Nu ca obiectiv economic izolat, ci ca proiect politic integrator, capabil să lege autonomia strategică, politica industrială, competențele, migrația, extinderea Uniunii și calitatea vieții cetățenilor europeni.

După mai bine de 25 de ani petrecuți în inima Bruxelles-ului european, am urmărit evoluția acestei teme. Competitivitatea industrială nu este o idee apărută recent. A revenit periodic în centrul agendei europene, de la Strategia de la Lisabona până la dezbaterile actuale privind viitorul economic al Uniunii. Diferența este că astăzi nu mai vorbim despre un avantaj competitiv într-o lume stabilă, ci despre capacitatea Europei de a-și păstra modelul economic și social într-un context global marcat de rivalități tehnologice, schimbări geopolitice și presiuni industriale.

Autonomia strategică europeană a devenit, în acest context, un proiect politic matur. Nu înseamnă izolare și nici retragerea Europei din economia globală. Înseamnă capacitatea de a decide, de a produce și de a proteja sectoarele esențiale pentru viitor. De la energie și apărare până la sănătate, tehnologie și infrastructură critică, Europa are nevoie de o bază industrială proprie și competitivă.

Aici apare legătura fundamentală dintre autonomie strategică și competitivitate. Nu poți avea autonomie fără capacitate economică. Nu poți avea securitate fără industrie. Nu poți avea prosperitate fără companii capabile să concureze global.

De aceea, revenirea politicii industriale europene nu trebuie privită ca o întoarcere la trecut, ci ca o adaptare la realitatea prezentului. Europa are nevoie de un nou contract între instituțiile europene, statele membre și mediul privat. Istoria Uniunii arată că marile salturi au apărut atunci când acești actori au lucrat împreună: piața unică și moneda euro sunt exemple ale unei asemenea logici de integrare.

În această ecuație, Fondul European de Competitivitate poate deveni unul dintre cele mai importante instrumente ale următorului ciclu european. Nu este suficient să avem obiective politice ambițioase; avem nevoie de mecanisme financiare care să transforme prioritățile în investiții concrete. Europa trebuie să finanțeze domeniile unde se construiește avantajul competitiv al viitorului: tehnologii avansate, industrie verde, apărare, sănătate, digitalizare și infrastructură.

Dar competitivitatea nu este doar despre fabrici și tehnologii. Este despre oameni.
Migrația către Uniunea Europeană trebuie analizată și prin această perspectivă. Europa are nevoie de forță de muncă, de competențe și de capacitatea de a integra resurse umane într-o economie aflată în transformare. O politică europeană coerentă privind migrația nu poate fi separată de strategia de competitivitate. Este nevoie de o abordare care să combine controlul frontierelor cu integrarea profesională, formarea competențelor și răspunsul la deficitul de personal din sectoare strategice.

Aceeași logică se aplică educației. Competențele sunt noua infrastructură economică europeană. Fără oameni pregătiți pentru industria viitorului, nici cele mai bune strategii industriale nu pot produce rezultate.

Modelul social european intră și el într-o nouă etapă. Protecția socială, serviciile publice și calitatea vieții nu trebuie văzute ca obstacole pentru competitivitate. Dimpotrivă, ele pot reprezenta un avantaj european dacă sunt susținute de o economie productivă și inovatoare. Modelul european a fost întotdeauna despre echilibrul dintre piață și solidaritate.

Un exemplu aparent separat, dar esențial, este locuirea. Locuințele accesibile devin parte din infrastructura competitivității. Un oraș în care tinerii, specialiștii și familiile nu își permit să locuiască este un oraș care pierde talent și dinamism economic.

La fel, rolul regiunilor, al primarilor și al asociațiilor europene devine tot mai important. Europa competitivă nu se construiește doar la Bruxelles. Ea se construiește în comunități locale, în ecosisteme industriale și în rețele profesionale care conectează economia reală cu decizia politică.

 

Asociațiile europene au această funcție de punte între sectoare, companii, cetățeni și instituții.

Extinderea Uniunii Europene trebuie privită prin aceeași lentilă. Europa nu poate extinde doar granițe, trebuie să extindă competitivitatea. Viitorii membri trebuie integrați nu doar politic și instituțional, ci și economic, prin participarea la lanțurile valorice europene, la proiectele industriale și la obiectivele strategice comune.

Pentru România, această transformare reprezintă o oportunitate majoră. Țara noastră trebuie să treacă de la statutul de beneficiar al politicilor europene la cel de participant activ la definirea lor. Avem nevoie de o strategie națională de competitivitate conectată la direcțiile europene, capabilă să identifice sectoarele unde putem deveni relevanți.
Europa intră într-o nouă etapă. Autonomia strategică, politica industrială și competitivitatea nu mai sunt dosare separate. Ele fac parte din același proiect politic: construirea unei Europe capabile să producă, să inoveze și să ofere prosperitate cetățenilor săi.

Poate că întrebarea fundamentală nu mai este dacă Europa dorește să fie competitivă. Întrebarea este dacă își permite să nu fie.

3. Metodologia redactării

Acest raport are la bază ideile și analizele exprimate în perioada 2023–2026 în articole publicate în Ziarul Financiar, realizate împreună cu 11 colaboratori, specialiști din domenii relevante pentru evoluția proiectului european.

Vasile Puşcaş - Negociatorul-şef al aderării României la UE şi ministru pentru afaceri europene

Radu Ştefan Oprea - Ministrul Economiei, Antreprenorialului şi Turismului 

Alexandru Rafila - Ministrul Sănătății

Victor Negrescu - Membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European

Vasile Dîncu  - Eurodeputat, vicepreşedintele Comisiei Speciale pentru Scutul Democraţiei Europene

Alexandru Petrescu - Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară

Alina Bârgăoanu - Decanul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA) din Bucureşti

Mihaela Luţaş - Predă cursul de Politici Economice Europene la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi este membră a Asociaţiei Generale a Economiştilor din România

Cristian Socol - Profesor la ASE Bucureşti

Simona Stănescu - Cercetător ştiinţific I la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV), Academia Română

Filip Dumitriu - Director la Bruxelles, la FEDARENE – reţeaua europeană a agenţiilor regionale şi locale de energie

Dan LUCA / Bruxelles