În timp ce Uniunea Europeană vorbește despre competitivitate, autonomie strategică și recuperarea decalajelor față de Statele Unite și China, educația continuă să fie tratată mai degrabă ca o obligație socială decât ca o investiție economică. Contradicția devine tot mai greu de ignorat: Europa vrea să fie competitivă la nivel global, dar nu investește suficient de ambițios în oamenii care ar trebui să susțină această competitivitate.
Urmăresc evoluția educației europene încă din anii
’90, când mobilitățile academice și cooperarea între universități începeau să
capete o nouă dimensiune. În martie 1999, în calitate de vicepreședinte al
Asociației Studenților Europeni (AEGEE-Europe), organizam în Parlamentul
European de la Bruxelles dezbaterea „Educație pentru anul 2020”. Era o perioadă
în care se produceau schimbări concrete, cu efecte asupra sistemelor
universitare și a parcursului studenților.
Declarația de la Bologna, semnată în 1999, a pus
bazele Spațiului European al Învățământului Superior, facilitând
comparabilitatea diplomelor și mobilitatea academică. În paralel, programul
Erasmus, lansat în 1987 și dezvoltat ulterior în cadrul programelor europene de
educație, devenea unul dintre cele mai vizibile instrumente ale integrării
europene.
Mi-am continuat cercetarea academică în această
direcție, iar teza
mea de doctorat despre educația europeană și programele educaționale comunitare
a analizat inclusiv limitele acestor politici. Accesul la programe rămânea
restrâns în raport cu populația europeană, educația formală era insuficient
conectată la învățarea informală și nonformală, iar identitatea de cetățean
european nu era o realitate pentru toți.
În următorii doi-trei ani, Uniunea Europeană trebuie
să răspundă la o întrebare esențială: cum își poate menține modelul social fără
să piardă cursa economică globală? Educația este direct implicată în acest
răspuns. Nu poți construi o economie competitivă dacă universitățile nu au
resurse pentru cercetare, dacă absolvenții nu dobândesc competențele cerute de
piața muncii și dacă rezultatele cercetării rămân prea des în afara circuitului
economic.
Legătura dintre educație, cercetare și industrie
trebuie consolidată, fără ca universitățile să devină simple furnizoare de
personal pentru companii. Este nevoie de parteneriate care să permită
dezvoltarea și testarea tehnologiilor, transferul rezultatelor cercetării către
economie și adaptarea programelor de studiu la schimbările din sectoarele
productive. În același timp, universitățile trebuie să-și păstreze rolul de
instituții independente, capabile să dezvolte cercetare fundamentală și gândire
critică.
Problema este că mesajele politice nu sunt suficiente.
Sunt necesare finanțări predictibile, mecanisme funcționale de colaborare și
obiective care să poată fi evaluate. Dacă Europa dorește să reducă decalajele
tehnologice, trebuie să trateze investițiile în educație și cercetare ca parte
a politicii sale de competitivitate, nu ca pe un capitol secundar al
cheltuielilor publice.
Am revenit asupra acestor teme în primăvara anului
2024, când am colaborat cu eurodeputatul Victor Negrescu, în contextul
pregătirii agendei europene pentru perioada 2024–2029. Împreună cu
reprezentanții AEGEE-Europe, am susținut organizarea unei dezbateri în
Parlamentul European, precedată de elaborarea unui raport al studenților
privind starea educației europene și măsurile necesare pentru următorii ani.
Principalele concluzii sunt prezentate în comunicatul
de presă publicat după eveniment și în articolul
semnat de Victor Negrescu și Kirsten Broekema, președinta de atunci a
AEGEE-Europe. S-a susținut consolidarea rolului educației în agenda
politică europeană. Faptul că responsabilitatea pentru educație se află acum la
nivelul unui vicepreședinte executiv al Comisiei Europene reprezintă un semnal
politic important. Dar adevăratul test va fi capacitatea instituțiilor europene
de a transforma această poziționare în programe finanțate și rezultate
concrete.
O altă problemă majoră este accesul la mobilități
academice. Experiența acumulată în ultimii peste 20 de ani, prin susținerea
cursurilor în 15 universități din șase țări, mi-a arătat că mobilitatea
internațională are efecte care depășesc pregătirea strict profesională.
Studenții își dezvoltă competențele lingvistice, învață să lucreze în medii
diferite și își extind perspectivele asupra domeniului în care se pregătesc.
Totuși, participarea depinde în continuare de resursele financiare și de
capacitatea universităților de a organiza schimburi.
De aceea, consider că este momentul să discutăm serios
despre conceptul de „dublu Erasmus”. Într-un parcurs de cinci ani,
corespunzător studiilor de licență și masterat, studenții ar trebui să aibă
posibilitatea de a participa la două mobilități internaționale: una într-un alt
stat membru al Uniunii Europene și una într-o țară de pe alt continent.
Un student român la chimie ar putea studia șase luni
în Franța și alte șase luni în Brazilia. Un student la informatică ar putea
combina experiența unei universități europene cu aceea a unui centru
universitar din Asia. Pentru un student la economie, contactul cu piețe și
modele de dezvoltare diferite ar putea completa pregătirea academică într-un
mod dificil de obținut exclusiv în sala de curs.
Nu este vorba despre impunerea a două mobilități
obligatorii pentru fiecare student, indiferent de specializare sau de situația
personală. Este vorba despre crearea unui cadru în care această opțiune să
devină accesibilă unui număr mult mai mare de tineri. Un asemenea program ar
necesita acorduri între universități, recunoașterea creditelor academice și,
mai ales, o analiză realistă a costurilor și a surselor de finanțare.
Interesul meu pentru aceste politici educaționale este
și unul personal. Am acum trei copii studenți, în domenii diferite:
informatică, comunicare și economie. Parcursurile lor îmi confirmă cât de
variate sunt competențele necesare noilor generații și cât de important este ca
universitățile să ofere atât pregătire de specialitate, cât și acces la
experiențe internaționale.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu