UE văzută din Croaţia, Muntenegru şi Islanda

Croaţia, Muntenegru şi Islanda sunt noile state în care reţeaua EurActiv işi extinde prezenţa, pe lângă cele 15 capitale europene deja acoperite.

Combinând ştirile legate de UE cu dezbaterile politice, succesul formulei EurActiv se bazeazã în special pe dezvoltarea durabilã unui portal gratuit adresat experţilor în afaceri europene.

Dan LUCA / Bruxelles

Rolul sectorului privat în educaţia europeană

În teza de doctorat pe care am publicat-o în 2007, am subliniat şi conexiunea dintre educaţia europeană şi sectorul privat.

Marile companii internaţionale, corporaţiile, au un rol important în educaţia europeană. „Sectorul privat trebuie implicat. Este o responsabilitate socială”, sublinia Viviane Reding, pe atunci comisar european cu portofoliul educaţiei, cu prilejul sărbătoririi a unui milion de studenţi Erasmus (octombrie 2002).

Observăm că punând accentul pe competitivitate în educaţia superioară se creează o piaţă europeană a educaţiei şi există tendinţa de a trata educaţia ca şi un serviciu, mai ales în cadrul negocierilor GATS (General Agreement on Trade in Service). O mai mare influenţă a sectorului privat şi mai ales a companiilor care operează la o scară europeană poate creşte semnificativ calitatea educaţiei şi poate asigura o mai bună pregătire a studenţilor pentru o viaţă profesională mobilă.

Recomandam atunci ca:
- universităţile să devină mult mai întreprinzătoare şi deschise unei cooperări cu sectorul privat;
- sectorul privat să se implice mai mult în asigurarea accesului la educaţie pentru toate clasele sociale;
- sectorul privat să nu influenţeze independenţa academică a universităţilor.

Dan LUCA / Bruxelles

Repere digitale: web, blog, reţele sociale

Internetul a deschis culoare nebănuite pentru cei din sfera comunicării. Cu puţină reticenţă, la sfârşitul anilor ’90, s-a trecut la realizarea paginilor de web pentru instituţii, companii, organizaţii şi tot ce mişca pe planeta Pământ.

Blogurile au apărut şi ele de ani buni, chiar şi pe continentul european – considerat mai întârziat faţă de America sau Asia, dar sunt încă multe dileme în folosirea lor, în special ca şi canal de comunicare instituţionalizat. E bine să avem blog? Da! Bun, dar cine îl scrie, că ne ia timp? Şi dacă găsim omul de la comunicare să posteze cu o anumită frecvenţă mesaje, cine îi aprobă mesajele, că doar ceea ce e scris public ne reprezintă pe noi, această organizaţie? Şi încă se observă că puţine entităţi reuşesc să găsească soluţia optimă.

De câţiva ani suntem fascinaţi de Facebook şi de reţelele sociale şi iar au sărit comunicatorii cu soluţii. Sub deviza e gratis, înseamnă că trebuie să fim şi noi prezenţi. Se postează la greu, dar de multe ori rămâi blocat analizând calitatea mesajului exprimat. Nu ştiu dacă ajuta compania X că postează mesaje zilnice în care urează “Bună ziua!” universului necunoscut de cele mai multe ori. Nu cred că soluţia “prieteniilor” cu “Ambalaje refolosibile” sau “Decoraţii interioare” prinde pe acest palier. Parcă mai mult strică imaginea o astfel de comunicare, decât ajută brandul respectiv.

Comunismul ne-a ţinut amorţiţi, iar comunicarea a fost blocată la nivel macro şi micro. Libertatea de exprimare şi acum canalele tehnologiei aflate la mâna fiecărui cetăţean au făcut ca jungla informaţională să fie imensă şi deasă.

Personal cred că pagina web, acel tradiţional Web 1.0, este reperul unei organizaţii, este locul unde aflăm informaţia de bază despre ce doreşte respectiva entitate să facă, despre istoria lor, despre proiectele de viitor şi datele de contact. Cred că blogul are un rol important în a produce dinamică şi a înţelege opinia organizaţiei respective pe anumite dosare sectoriale, dar depinde de cum se utilizează acest canal de comunicare. Şi iar cred că Facebook-ul are un viitor în acest peisaj al Web 2.0 şi comunicării, dar din nou totul integrat într-o strategie de imagine digitală.

Dan LUCA / Bruxelles

România şi Statele Unite ale Europei

Recenta declaraţie a preşedintelui Băsescu pe tema modelului european este puţin surprinzătoare prin felul de a o prezenta. Nu cred că pe malul apei, în Deltă, în plin sezon estival, era locul cel mai potrivit de a angaja o astfel de dezbatere, dar poate nu asta contează cel mai mult acum.

România s-a declarat de multe ori în favoarea unei Europe după model federalist, cel mai recent în iulie 2011, fostul comisar european Leonard Orban explicând direct, la evenimentul organizat de Clubul România-UE la Bruxelles, ce doreşte România pe acest palier.

Cum am spus şi cu alte ocazii, cetăţenii UE aşteaptă de la UE o contrucţie politică puternică, nu o „UE - piaţă”. E nevoie de o convergenţă cât mai mare a politicilor de la nivel european. Faptul că ar trebui să existe mecanisme de guvernanţă economică este de la sine înţeles. Chiar şi Tratatul de la Lisabona prevede un anumit tip de abordare politică comună la nivelul UE.

UE are un „ministru de Externe” şi se discută despre alegerea prin votul cetăţenilor a unui preşedinte al UE. Se simte însă nevoia unei solidarităţi mai mari la nivelul UE. Criza economică a demonstrat acest lucru.

În acelaşi timp, cu sau fără Statele Unite ale Europei, trebuie să înţelegem că în Europa există popoare cu tradiţii diferite, cu o cultură a locului şi va exista o tendinţă majoră de opoziţie la orice încercare de alterare a acestui lucru.

Degeaba vrei să ai mai multă putere la nivel comunitar, dacă nu fondezi un sistem care să ajute cetăţenii Uniunii să fie conectaţi la dezvoltările europene. Trebuie schimbat mult şi rapid, asta desigur dacă trecem de la turaţia de tip “Europă a elitelor” la una de tip “Europa cetăţenilor”, pas necesar în abordarea subiectului “Statele Unite ale Europei”.

Dan LUCA / Bruxelles

Impactul extinderii UE asupra Clujului

În 2003 lansam împreună cu Prefectura Judeţului Cluj, Consiliul Local Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Studii Europene Cluj-Napoca, Institutul de Studii Internaţionale, Adevărul de Cluj şi Camera de Comerţ şi Industrie Cluj proiectul „Impactul extinderii Uniunii Europene asupra Clujului”.

Din concluziile prezentate atunci amintesc doar câteva, extrem de relevante şi acum, la aproape 5 ani de la aderarea României la UE: crearea unei imagini şi a unei identităţi a Clujului, creşterea iniţiativei şi a abilităţilor pentru a face faţă schimbării (oportunităţi de piaţă), depăşirea barierelor, flexibilizarea structurilor, managementul performant al comunicării, al schimbării, al motivării.

Dan LUCA / Bruxelles

România. Aici. Acolo.

Un interesant material evidenţiază elementele esenţiale care definesc tabloul României, cu cele 2 sau chiar 4 milioane de români activi plecaţi la muncă în străinătate şi ce s-ar întampla dacă aceştia s-ar întoarce acasă.

Luate grosso módo, consecinte pozitive ar fi “transferul de know-how, de mentalităţi diferite de cele din ţară, şi în al doilea rând, un val de antreprenoriat care alimentează economia românească”. Consecinte negative s-ar concretiza în “eliminarea unuia din principalele elemente de alimentare a contului curent (remiterile românilor din străinătate), plus o tensionare formidabilă a pieţei muncii”.

Analizând însă situaţia în amanunt consecinţele reale sunt mult mai grave. De ce? Aşa cum foarte bine spune şi autorul, “România nu are resursele de a-i plăti şi nici nu le oferă spaţiul de afirmare necesar. A-i readuce în România înseamnă a-i plafona. În schimb, românii din această categorie pot fi excelenţi ambasadori neoficiali ai românilor, sprijinul lor (dezinteresat!) putând schimba o percepţie acolo, deschide o uşa dincolo”.

Indiferent cât de bine sunt integraţi în ţara de adopţie, cei plecaţi trăiesc între două lumi, iar decizia de a reveni în România le va aparţine fără nici o constrângere atunci când sistemul românesc le va oferi mai multe oportunităţi decât în prezent.

Dan LUCA / Bruxelles

De la caritate la “filantrocapitalism”

Implicarea în proiecte umanitare a marilor nume de business naşte un nou concept – “filantrocapitalism”, definit de Michael Green şi Matthew Bishop. Un articol Forbes România face o demarcaţie clară între “caritate” şi “filantropie”, care nu înseamnă a dărui pentru satisfacerea nevoilor primare ale unor persoane defavorizate, ci “a investi”, de exemplu în cercetare, sau aşa cum face Jerry Hirsch, pentru îmbunătăţirea comunicării între ONG-urile americane.

Ceea ce trebuie subliniat în mod special este faptul că aceşti oameni cu succes în afaceri “aplică gândirea de business şi în filantropie”, după cum spune Green, având în final aceeaşi satisfacţie, dacă nu chiar mai mare atunci când văd rezultatele.

O altă formă de asociere a antreprenoriatului cu acţinunile sociale fiind cea de sprijinire a business-urilor sociale, despre care am mai vorbit, prin acordarea de împrumuturi fără dobândă, cu obligativitatea ca profitul să fie reinvestit în afacere.

Dan LUCA / Bruxelles