marți, 9 februarie 2010

Bucuria de a face politică pentru România

La recentul Consiliu Naţional PSD am fost invitat să prezint câteva repere despre diaspora românească şi cum experienţa noastră, a celor din Bruxelles, din Belgia sau din alte zone din afara teritoriului Statului român, poate să aibă un impact pozitiv în politica românească. Discursul se poate vedea pe pagina Organizaţiei Social Democraţilor Români din Bruxelles.

Departe de ţară, am intrat în politică pentru că noi credem în social-democraţie, credem în datoria de a face politică pentru România. Este o mare bucurie de a face politică pentru România şi nu exagerez cu nimic când afirm acestea. Titlurile în partid nu reprezintă un avantaj personal. Este o muncă uriaşă de a încerca să ascultăm structurat care sunt doleanţele românilor din afară, de a discuta în partid despre acestea şi de a propune oferte politice românilor de pe mapamond.

Deşi doar în ultimii 5 ani românii din Diasporă au trimis în ţară aproximativ 15 miliarde de euro, adică 5% din Produsul Intern Brut, Statul Român nu i-a ajut în nici un fel, nici pe ei, şi nici pe copiii lor rămaşi în îngrijirea bunicilor în România. Nu contează ce partid politic a fost la Guvernare, liberal, social-democrat sau creştin-democrat, minorităţi sau independenţi, dezinteresul a fost acelaşi.

Am propus încă din iunie 2008 ca Diaspora să fie reprezentată în Guvernul României, dar atunci interesul a fost scăzut. Acum încerc să îi conving pe colegii din PSD – şi cu mare satisfacţie constat că ideea prinde – că Diaspora Românească nu poate să fie ignorată. România înseamnă 25 de milioane de cetăţeni şi din aceştia 10% trăiesc în afara ţării.

Câteva din aceste idei sunt transmise şi prin intermediul interviului publicat azi în Fãclia de Cluj. Le mulţumesc celor din Cluj pentru includerea pe prima pagina a materialului.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: