vineri, 12 noiembrie 2021

Gânduri la 50 de ani…

                                   

O cifrã rotundă merită să fie sărbătorită!

 

Am trăit primii 25 de ani în România, iar următorii, în principal, în Belgia…

 

Sunt fericit că în fiecare zi îmi văd cei 3 copii cu vârste acum între 12 și 17 ani! Mă bucur să fiu sănătos, alături de familie și toți cei dragi.

 

Implicarea în lumea afacerilor europene este plăcută și dinamicã. Proiectul EURACTIV îmi umple viață de peste 20 de ani, iar monetizarea unui business de presă aduce satisfacții enorme.

 

A interacționa cu studenții pe teme de interes comunitar te încarcă de fiecare dată. Cei peste 10 de activitate academică mă ajută să țin pasul cu piață, dar și să înțeleg cu adevărat cum vede generația tânărã viitorul Europei și viața.

 

Chiar dacă urmăresc de la distanță România, doresc să ajut dezvoltarea țării mele, încercând să identific valoarea adãugatã realã pe care o pot aduce.

 

Un gând de viitor ? Pare poate banal, dar este cam aceeași dorința ca acum 10 ani. Sãnãtate mie şi familiei! Puţin noroc, restul e detaliu...


Vã doresc sã fiţi cu toţii fericiţi!

 

 

Dan LUCA / în Belgia, mereu cu gândul la România…

 

 

Niciun comentariu: