În editorialul de astăzi, semnat în Făclia de Cluj, abordez un subiect la modă : CRIZA !
---
Crizã este cuvântul cel mai utilizat de societatea
contemporană. Desigur, vorbim de criza pandemică, de criza provocată de
războiul din Ucraina și mai nou de criza prețurilor, care lansează o criză
economică puternică.
Există
expresii care încă de la început trebuie clarificate. “O criză este o
oportunitate și se poate transformă într-o poveste de succes”. Este utopia absolutã, care desigur e dorinţã, dar greu de atins. Totuşi, mintea umanã este
incredibilã, mai ales când este constrânsã sã gãseascã noi soluţii. În perioade
mult mai tulburi decât cele pe care le trãim acum au apãrut nouțãţi fantastice.
De-a lungul ultimelor 25 de
ani am avut multe crize. Criza financiară din 2008 a fost puternică, cu impact
masiv și în România. Puțini
își mai amintesc de criza
instituțională europeană din 2001, și mulți zic că ce ne pasă nouă de
asta… A fost un context în care țările UE de atunci, doar 15 la număr, încercau
să ratifice proaspătul Tratat de la Nisa. O țară mică, Irlanda, cu doar 1% populația totală a Uniunii Europene,
bloca adoptarea. Problema era că fără acel tratat România nu putea adera la
Uniunea Europeană, așa cum s-a întâmplat în 2007. Deci, ne pasă…
Chiar și criza emigranților sirieni din vara lui 2015 a fost
privită mai mult la televizor de către România. Zic asta fiindcă țări precum
Germania au simțit-o la greu, observând că Uniunea Europeană are încă o problemã
de a avea o politică de emigrare coerentă. Să fie și acest subiect corelat
cu o redesenarea a ceea ce înseamnă spațiul Schengen în anul 2022? Nimic nu
este intâmplãtor, fiecare variabilă contează…
Avem sisteme adaptate pentru a
reacționa la crize ? Sau chiar mai adâncă întrebarea. Există instrumentele necesare pentru a anticipa
crizele și – de ce nu – să le oprim sau cel puțin atenua ? Într-un spațiu al libertății, în
care fiecare zice ceea ce gândește, e greu în a distinge expertiza practică
dătătoare de soluții. Să ne amintim, chiar și într-o puternică criză
pandemică, care a bulversat total societatea noastră, erau unii care de fapt
ziceau că s-a întâmplat ceea ce ei prevesteau acum câțiva ani…
E greu
de scris un manual despre anticiparea unei crize, mai ales că de fiecare dată avem elemente noi, segmente diferite,
foarte puțin repetate pentru
a parametriza. Totuși, câteva observații
sunt necesare, utile poate pentru cei care înțeleg gravitatea acestor momente.
Există două dimensiuni care
trebuie avute în vedere, este partea macro, societală, mai puțin înțeleasă de
cetățeanul obișnuit, și acel micro, despre cum ne afectează pe noi
fenomenul apărut recent. Aici specialiștii recomandă acel meso, sinapsa dintre
cele două. Un fel de adaptare, permanentă pendulare între macro și micro. Cum putem pune în practică
acest mecanism ? Important este abordarea structurală, de multe ori
fără emoții, a realitãţii.
Subliniez, realitate-realitate, chiar dacă instinctual respingem ceea ce nu ne
convine. A te plânge de o criză este desigur starea primară prin care
treci, ceva de genul ˝nu e corect˝, ca și cum un big brother
vede și corectează rapid anomalia. E fundamental însă în a cauta
soluții realiste pentru a ieși din impas. E greu, dar ce altă șansă avem?
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu