luni, 13 martie 2023

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Industria auto la Bruxelles”

Câteva cuvinte despre cum sunt reprezentate interesele industriei auto la Bruxelles, în editorialul meu de astăzi, semnat în Făclia.

 

--

Aniversarea celor 55 de ani de la producerea primului autoturism Dacia la Mioveni este un bun prilej de a aminti despre importanţa reprezentării industriei auto în capitala Europei.

 

Principala formă de relaţionare cu decidenţii politici ai Bruxelles-ului european este ACEA – Asociaţia Europeană a Producătorilor de Maşini, din care fac parte şi BMW, şi Renault, şi Fiat, dar şi alte mărci binecunoscute. Care este rolul acestei asociaţii? Să ne imaginăm că oamenii de la, să zicem, Mercedes doresc să explice Comisiei Europene părerea lor despre propunerile legislative pentru dezvoltarea siguranţei rutiere. După aceea vin delegaţii Volvo să explice Comisiei versiunea lor, iar într-o săptămână sosesc şi cei de la Fiat cu acelaşi subiect. E prea complicat şi ineficient, iar prin urmare se recomandă “coagularea grupurilor industriale” în asociaţii europene (grupuri de interese), cu Adunări Generale anuale ale membrilor, grupuri de lucru sectoriale şi, pe cât posibil, Secretariat permanent în Bruxelles. Astfel se pot prezenta “opinii comune ale industriei despre acel subiect”. Asociaţia îşi exprimă foarte vizibil opinia despre subiectul menţionat, în numele sectorului pe care este împuternicit să îl reprezinte, conform statutului organizaţiei.

 

Desigur atingerea compromisului în aceste forumuri “interne” de dezbatere nu este un lucru uşor. Să nu uităm că, în ciuda faptului că stau la aceeaşi masă a negocierilor, cei care formează asociaţia sunt în competiţie comercială permanentă, iar cei care lucrează în vânzările de automobile ştiu bine ce înseamnă asta. Iar ca poza să fie și mai complicată, aceste asociaţii trebuie să fie foarte atente la regulile de competiție pentru a nu cădea în tentația unui cartel.

 

Directorul general al asociaţiei de la Bruxelles coordonează activitatea unui Secretariat permanent, format din experţi în legislaţie europeană şi nu numai. În cazul ACEA echipa de la Bruxelles este de aproximativ 25 de persoane, care luptă pentru interesul industriei auto europene în dinamica legislativă. Fie vorba între noi, salariile acestor persoane sunt excelente, în totală concordanţă cu responsabilitatea pe care o au, atingând chiar 5.000 euro pe lună, în funcţie de industria pe care o reprezintă şi rolul pe care îl au în mecanism.

 

La Bruxelles există 3.000 de federaţii sectoriale care reprezintă anumite industrii. Este o dinamică fantastică, iar oamenii care lucrează pentru aceste federaţii anticipează ceea ce se va întâmpla din punct de vedere legislativ peste cinci ani. Să mai menţionez că avem aproximativ 20.000 de persoane care lucrează în aceste federaţii la Bruxelles?

 

Deși a aderat la Uniunea Europeană de peste 16 ani, România are încă o prezenţă modestă în aceste organizaţii. Maxim 200 de români sunt angajaţi de secretariatele de la Bruxelles, cu o cotă de sub 1% din totalul celor implicați. Dacă analizăm pozițiile de conducere, se observă prezența unor românii chiar și în vârful ierarhiei, dar numărul directorilor este din nou modest, sub cifra de 50.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: