Marţi, 21 mai 2024, s-a derulat a doua dezbatere dintre posibilii presedinţi ai viitoarei Comisii Europene. Evenimentul a fost organizat de think tank-ul Brugel şi prestigioasa publicaţie Financial Times. Tema principalã a fost legatã de dezvoltarea economicã a UE.
A fost a doua dezbatere de acest gen din acest sezon, dupã
cea
de la Maastricht.
La intrevederea de 75 de minute, începând cu ora 17.00
CET, au fost prezenți 4 candidați:
Ursula von der Leyen (European People’s Party);
Nicolas Schmit (Party of European Socialists);
Sandro Gozi (Alliance of Liberals and Democrats for
Europe Party);
Anders Vistisen (Identity and Democracy Party).
Din nou, partidul ECR nu a participat la dezbatere.
Surprinde şi absenţa
verzilor.
Interesant trendul de la liberalii europeni. Alegerile pentru
Spitzenkandidat sunt de fapt dezbateri la care participã pe rând cei din echipa
europeanã ALDE. Nu mai e un candidat unic, precum carismaticul Guy
Verhofsradt din 2014. Tonul a fost dat în 2019 cu o surprinzãtoare
listã liberalã de 7. Acum avem o lista Team Europe de 3 "posibili preşedinţi",
inclusiv Sandro Gozi, partener de guvernare cu fostul premier italian Mateo
Renzi şi autorul
cãrţii despre generaţia Erasmus.
Câteva citate de la dezbatere:
Ajutoarele de stat nu trebuie să fragmenteze piața
internă (Schmit),
Ne trebuie campioni industriali pentru a avea
competitivitate pe plan mondial (von der Leyen),
E nevoie atât campioni industriali, dar şi să
sprijinim IMM-urile (Schmit),
Criza pandemică ne-a învățat ce important este să
avem diversitate în lanțul de aprovizionare (von der Leyen),
Ne trebuie noi resurse pentru bugetul european, să
cheltuim mai bine împreună (Schmit),
E nevoie de mai multă cooperare europeană pentru
apărare și securitate (von der Leyen),
Apărarea europeană are un cost, trebuie finanțată
(Schmit),
Trebuie să avem un mai mare budget european, să
ieșim din schema anului 1988 cu contribuția țărilor membre de doar 1% (Gozi),
Cred în proiectul “Made in EU” (von der Leyen),
UE trebuie sã fie putere militarã şi economicã (Gozi).
În afara candidatului ID, care a atacat în permanenţã,
doar Sandro Gozi a criticat deschis candidații din platou:
Oamenii EPP nu au făcut nimic în 5 ani să avanseze
proiectul capital market union,
Nu aţi protejat
la nivelul grupului S&D în nici un fel IMM-urile, sunt surprins de declaraţiile
de astăzi.
Interesant cum Nicolas Schmit a pomenit în
intervențiile sale de patru ori numele lui Jacques Delors, iar Sandro Gozi de
două ori trioda liberală Macron – Breton – Kallas.
Ca și element surprinzător, a fost menționat de
către Nicolas Schmit cum producători chinezi de panouri solare s-au retras
dintr-o licitație de achiziții publice din România, după ce UE a lansat o
anchetă privind subvențiile străine.
Următoarea dezbatere Spitzenkandidat va avea loc
joi, 23 mai, cu începere de la ora 15.00 și se va derula tot la Bruxelles, de
data aceasta în sala mare a Parlamentului European.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu