Cine are ultimul cuvânt?

Am văzut recent cine se ocupă de comunicarea europeană la nivel instituţional, dar oare cei de la Bruxelles sunt cei care decid în totalitate atunci când se iau măsuri la nivel european?

Mecanismul de decizie european, este extrem de complex. Statele membre au desemnaţi Reprezentanţi Permanenţi, care se reunesc 5 zile pe săptămână, în cadrul întâlnirilor Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi al Consiliului de Miniştri. Mai mult de 90% din legislaţia europeană este discutată în cadrul grupurilor de lucru şi a sutelor de comitete de reprezentanţi, iar deciziile pe care aceştia le iau în secret, sunt în fapt, tot deciziile statelor membre.

Parlamentul European nu este cea mai importantă instituţie legislativă a UE, dacă urmărim declaraţia europarlamentarului danez, Jens Peter Bonde, recent ieşit la pensie - 70% dintre decizii se iau în spatele uşilor închise, pe baza intereselor statelor membre sau a companiilor private, eliminându-se asumarea responsabilităţii faţă de cei 500 de milioane de cetăţeni europeni.

2009, ca an electoral, oferă posibilitatea apropierii de cetăţean. Oportunitatea în perioada pre-electorală este simplificarea comunicării, şi axarea pe transmiterea informaţiilor cu adevărat relevante pentru acesta. În iunie, sunt invitaţi la vot, dar oare au înţeles alegătorii europeni ce trebuie să voteze, ştiu până unde merge puterea de decizie a deputaţilor pentru Parlamentul European?

Dan LUCA / Bruxelles

Paradoxuri europene într-un ghid al UE

Vreau să o felicit pe Codruţa Filip pentru excelenta lucrare, recent publicată, “Micul manual al marii Uniuni Europene”.

Românii au multe de învăţat în racordarea ţării la structura comunitară, iar paradoxul inovaţiei, explicat de Codruţa, este plin de actualitate: “... este o contradicţie între nevoia mare de finanţare în regiunile mai puţin dezvoltate, existenţa fondurilor necesare dezvoltării acestor zone şi... neputinţa de a cheltui banii”.

Îmi face o mare plăcere să observ că români care îşi desfăşoară activitatea în Bruxelles-ul european îşi prezintă şi structurează ideile, aşa cum a făcut-o recent şi Iulian Tuca.

Mult succes Codruţa în continuare!

Dan LUCA / Bruxelles

Ne vedem la Leuven…

În luna aprilie a acestui an, este stabilită la Leuven, în Belgia, întâlnirea miniştrilor educaţiei din statele europene. Se vor discuta progresele înregistrate în procesul de îmbunătăţire a sistemului de învăţământ la nivel european, dar şi priorităţile viitoare.

Bazele reformei în domeniul educaţiei au fost puse încă din 1999, iar sprijinul din partea Comitetului Director al studenţilor europeni în lansarea Procesului de la Bologna nu trebuie uitat. Am făcut şi eu parte din membrii AEGEE care în mai 1998 au salutat iniţiativa celor 4 miniştri ai educaţiei, (Franţa, Marea Britanie, Germania şi Italia) de a sprijini mobilitatea europeană a studenţilor.

Prin adoptarea Declaraţiei de la Bologna, cele 29 de state semnatare, au stabilit că este nevoie de crearea condiţiilor pentru mobilitate în rândul studenţilor, absolvenţilor, dar şi a personalului didactic, din învăţământul superior. Întâlnirile care au urmat, o dată la doi ani, în 2001 la Praga, în 2003, la Berlin, iar în 2005 la Bergen au demonstrate faptul că ţările europene se confruntă cu provocări interne, dar şi externe, care trebuie soluţionate pentru atingerea obiectivelor propuse de Agenda Lisabona.

Numărul statelor care s-au afiliat la Procesul de la Bologna, a crescut semnificativ, în prezent făcând parte din acesta 46 de membre. În completarea obiectivelor deja stabilite, a fost lansat în 2002 Procesul de la Copenhaga, cu scopul de a sprijini formarea profesională şi învăţarea pe tot parcursul vieţii.

În noiembrie 2007, la Londra, s-a decis înfiinţarea Registrului Agenţiilor Europene de Asigurare a Calităţii în Învăţămăntul Superior. Acesta are ca scop creşterea încrederii în sistemul european.

Poate ar trebui să existe un interes mai mare şi pentru noi şi inovative programe comunitare destinate tinerilor, aşa cum sugeram în 2007. Să vedem ce va aduce nou agenda Conferinţei ministeriale de la Leuven.

Dan LUCA / Bruxelles

E timpul să privim mai realist dimensiunea europeană

Recent am acordat un interviu pentru Evenimentul Zilei în care vorbesc despre pregătirea sau experienţă de care trebuie să dispună românii pentru a ocupa un loc de muncă în Bruxelles-ul european. Am prezentat opinii ale diasporei româneşti despre România şi am făcut câteva predicţii pentru anul european 2009.

Acest material este o continuare a materialului realizat de cei de la Strada32 - reţeaua globală a românilor din Diaspora. Vreau sã o felicit pe Liviana pentru calitatea întrebãrilor care mi-au fost adresate.

Salut şi deschiderea prietenilor de la Rombel de a prelua interviul în întregime.

Dan LUCA / Bruxelles

Cum urcăm în ierarhia comunicării?

Internetul va ocupa în 5 ani, din locul 5 în rândul tuturor mediilor, locul 2, fiind depăşit doar de marketing-ul direct (in opinia celor de la International Data Group). Deci, axarea eforturilor pe comunicarea prin Internet este strict necesară.

Spuneam cam de ce ar trebui să ţinem cont atunci când ne construim un site, pentru ca acesta să fie cu adevărat eficient. Cu Internet 2.0 şi eventual 3.0, este dezvoltat un nou nivel de interacţionare. Suportul şi serviciile pentru membrii reprezintă o nouă formă a marketing-ului. Noua tehnologie ajută la consolidarea companiei şi construirea unei culturi globale comune unde oamenii se află pe picior de egalitate.

Este important să se deţină un excelent “Web 1.0“ înainte de a trece la “Web 2.0“. Astfel, site-ul existent trebuie curăţat, interfaţa trebuie creată astfel încât să fie cât mai prietenoasă, informaţia oferită vizitatorilor să fie actualizată şi foarte important, să fie relevantă. Tot de partea de creaţie ţine structura site-ului, care trebuie să permită navigarea cu uşurinţă, pentru maximizarea timpului alocat de către utilizatori. Trebuie evitate încărcarea cu informaţii inutile. Utilizarea unor link-uri către alte pagini, scutesc de descărcarea suplimentară a unor fişiere de tip word sau pdf. Site-ul şi paginile trebuie să fie concentrate şi să îndeplinească rolul pentru care au fost create.

Măsurile pentru optimizarea afişării site-ului prin utilizarea motoarelor de căutare sunt la fel de necesare. Site-ul trebuie să fie “descoperit”: Youtube, Facebook, şi Wikipedia au ajuns în topul celor mai vizitate 10 site-uri. Dacă organizaţia nu se regăseşte pe prima pagină a motorului de căutare, posibili clienţi îl vor rata.

Îmbunătăţirea vizibilităţii brand-ului se face şi prin utilizarea la maxim a cât mai multe unelte gratuite: Wikipedia – crearea unei pagini cu descrierea activităţii companiei; Utilizarea social media pentru a crea comunităţi (FaceBook, Blogs), pentru că, urmărind cercetările realizate în SUA: Iniţierea de aplicaţii de reţele sociale a fost un puternic punct de sprijin în 2007, oferind astfel o soluţie mai cuprinzătoare decât aplicaţiile cu utilizare unică, de genul blogurilor sau Wiki-urilor.

Web 2.0 este un pas spre era unui Web 3.0, mult mai matur şi mai durabil, unde aplicaţiile sunt foarte rapide, adaptabile cerinţelor utilizatorilor şi distribuite cu rapiditate. Respectarea paşilor pe care i-am sugerat, duce la crearea unui mediu Web 2.0, deşi acest lucru înseamnă uneori schimbarea regulilor comune ale brand-ului.

Dan LUCA / Bruxelles

Entropa - adevarata Europă?

Fiecare dintre preşedinţiile UE organizează o expoziţie în clădirea Consiliului Europei, iar pentru prima jumătate a anului 2009, preşedinţia cehă a cerut unui artist din fiecare dintre cele 27 de state membre să prezinte stereotipurile şi prejudecăţile din propria ţară.

România este ţara lui Dracula, şi cum o descrie “artistul Matei Tiron”, “o perfierie nesfârşită, un loc unde artiştii vin cu autobuzul pentru a organiza expoziţii. Suntem o ţară prea săracă pentru a-şi susţine propria cultură, dar prea bogată pentru a primi ajutorul ţărilor dezvoltate. Suntem un popor care lucrează fără buget, suntem nişte maeştri ai vânzărilor, ai publicităţii false şi ai improvizaţiei. Doar în ultimii ani am realizat că folosirea poveştii lui Dracula reprezintă singura noastră salvare. Sau, cel puţin, este un mod de a deveni un pic mai interesanţi pentru ceilalţi."

Am participat şi eu la inaugurarea acestei expoziţii, care va putea fi văzută până pe 30 iunie, la finalul mandatului ceh. Ţara care a protestat oficial împotriva acestor reprezentări a fost Bulgaria. Ministerul bulgar de externe a cerut retragerea lucrării care îi “descrie”, înainte de deschiderea expoziţiei.

La nivelul la care discutăm, inventarea unei lucrări comune, gândită de 26 de artişti fictivi, nu trebuia nici măcar să treacă cuiva prin minte. Entropa, lucrarea unui singur “artist”, l-a şocat chiar şi pe vicepremierul ceh, Alexander Vondra, care urma să prezideze inaugurarea operei de artă.

Reprezentatul permanent al Republicii Cehe pentru UE, Milena Vicenova, numeşte această operă ca fiind rezultatul unei exprimări artistice libere, capabilă să înlăture barierele mentale, create de stereotipurile naţionale.

Dând naştere la aceste controverese politice, artistice şi de semnatură, faimoasa Entropa, a ajuns chiar şi pe paginile enciclopediilor online.

Dan LUCA / Bruxelles

Dilemele comunicării UE: abordare academică

Săptămâna trecută am răspuns cu mare plăcere la invitaţia Irinei Tănăsescu de a ţine un scurt curs de 3 ore studenţilor de la Colegiul Vesalius din Bruxelles, despre “Dilemele comunicării UE”. A fost o experienţă deosebită, asemănătoare cu cea trăită în toamna anului trecut, când am fost invitat ca “invited speaker” la MBA-ul de la UBI.

Corelând explicaţiile teoreticienilor europenişti, cu istoria Uniunii, şi urmărind realitatea actuală, se poate concluziona: e tot mai clar că suntem prinşi într-un triunghi format din stabilitatea adusă de construcţia comunitară, legitimitatea structurilor europene şi comunicarea către cetăţeni. Ar fi minunat ca cetăţenii să înţeleagă ceea ce li se transmite şi să facă o “analiză personală” înainte de a-şi manifesta dreptul de vot. O imagine corectă asupra UE, generează un “vot corect” pentru UE. Dar această utopie e greu de realizat pe structurile naţionale sau chiar pe cele locale. Putem să forţăm apariţia sferei publice UE?

Deşi târziu, o mare realizare a fost recunoaşterea importanţei “filtrului naţional”, care, indiferent că este vorba de media, administraţie, sistem educaţional, sau organizaţii neguvernamentale, intervine în disemninarea informaţiei europene. Dilemele nu dispar încă. Apare o nouă întrebarea - până unde se poate încurajează menţinerea identităţii proprii, când, în esenţă, ideea de uniune presupune minimizarea diferenţelor între statele membre?

Dan LUCA / Bruxelles