Cercetarea şi diaspora

Avem cele două diaspore româneşti care aşteaptă semnale din ţară pentru a se implica. Am sugerat implicarea diasporei în promovarea turismului românesc, dar existenţa diasporei ştiinţifice este un atu extraordinar. “Ei sunt sursă de experienţă şi cunoaştere, puncte de contact în Europa şi în lume, parteneri în consorţiile mondiale de cercetare”, spunea Jose Manuel Silva Rodriguez, Director General al Direcţiei de Cercetare a Comisiei Europene, cu prilejul conferinţei „Diaspora în Cercetarea Ştiinţifică Românească”, comparând situaţia cu cea a Spaniei, Portugaliei şi Greciei dinainte de a fi membre UE.

Păcat că acel pas făcut în 2008 de Guvernului României, de a spijini ştiinţa, tehnologia şi “oamenii săi”, nu a avut continuitatea necesară. S-a auzit prea putin despre acest demers, însă recentul interviu acordat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică demonstrează că proiectul nu a fost totuşi abandonat. “Am spus atunci că noi împreună cu noi – cei de afară împreună cu cei din ţară - putem face lucruri deosebite. Anul acesta, în septembrie, este planificată altă conferinţă cu diaspora ştiinţifică românească. Mă aştept să avem peste 200 de colegi din diasporă”.

Dan LUCA / Bruxelles

Cercetare sau inovare

Vreau să subliniez diferenţa dintre aceşti doi termeni, utilizaţi în diferite contexte şi în Bruxelles-ul european, de multe ori greşit.

Dacă aşa cum este definită şi teoretic, cercetarea este „căutarea sistematică, uneori accidentală, de noi cunoştinţe şi se desfăşoară de regulă în cadrul disciplinelor academice. Prin definiţie, activitatea de cercetare se referă la producerea de noi cunoştinţe, care pot fi noi numai dacă sunt recunoscute ca atare pe plan internaţional. În caz contrar, nu poate fi vorba de o activitate de cercetare, ci de documentare”.

Pe de altă parte, definiţia dată de aceeaşi sursă pentru inovaţiei este „o noutate, schimbare, prefacere”, sau „rezolvarea unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătăţirii (productivităţii) muncii, perfecţionării tehnice sau raţionalizării soluţiilor aplicate”. Dicţionarul Merriam-Webster Online oferă o definiţie cu sens larg a inovaţiei: „introducerea a ceva nou” sau „o idee nouă, o metodă nouă sau un dispozitiv nou”.

„Inovaţia nu se limitează la ştiinţă şi tehnologie. În sens larg, inovaţia poate fi şi socială (în sisteme sociale), artistică, în domeniul administrativ, în afaceri, în îngrijirea medicală etc. În sociologie, inovaţia este definită ca un proces de influenţă care conduce la o schimbare socială şi al cărei efect este respingerea normelor sociale existente şi adoptarea unor norme noi”. Aici am putea să particularizăm, şi să vorbim chiar şi de o „inovare politică”.

O inovaţie a fost Clubulul „Romania-UE” Bruxelles, înfiinţat în 2003, iar un alt exemplu concret în acest sens este Organizaţia Social Democraţilor Români din Bruxelles – o inovaţie în politica românească datând din 2008.

Dan LUCA / Bruxelles

Un Parlament, 3 ţări şi un popor

Puţini pot să îşi explice din punct de vedere practic permutarea unei instituţii precum Parlamentul European pentru o săptămână de la Bruxelles la Strasbourg. Am făcut şi eu un astfel de “voiaj instituţional” în 1996, când efectuam un stagiu la Parlamentul European, şi mă mir că încă mai rezistă acest mecanism.

Unul dintre cele mai controversate probleme ale Parlamentului este că are trei sedii: la Strasbourg, Bruxelles şi Luxembourg. Sediul central este la Strasbourg, acolo unde deputaţii europeni se întâlnesc de 12 ori pe an, pentru sedinţele plenare lunare (fiecare sesiune plenară durează 4 zile). Practic, activitatea politică a Parlamentului European se împarte între Strasbourg şi sediul din Bruxelles, acolo unde îşi desfăşoară activitatea comisiile parlamentare, grupurile politice şi unde sunt găzduite sesiunile parlamentare suplimentare. Activitatea administrativă şi serviciile birocratice rămân la Luxembourg, acolo unde se află Secretariatului General. Aici lucrează în jur de 3.500 de angajaţi, adică peste jumătate din personal, mulţi dintre aceştia fiind traducători şi funcţionari în serviciile administrative. Această repartizare a fost aprobată de către Consiliul European de la Edinburgh din decembrie 1992 şi consolidată prin Tratatul de la Amsterdam (1999).

Controverse asupra celor trei sedii apar încă, din cauza consecinţelor bugetare şi practice ale acestei dispersări geografice, însă o schimbare se poate face doar cu acordul unanim al statelor membre. Un raport prezentat în 2007 de către Grupul Verzilor arată că deplasarea parlamentarilor între Bruxelles şi Strasbourg nu are numai efecte bugetare, ci şi efecte ecologice îngrijorătoare. Lunar, 1.200 de oficiali europeni se deplasează din Belgia în Franţa, plus 252 de funcţionari din Luxemburg. Raportul Grupului Ecologist din Legislativul european arată că deplasarea eurodeputaţilor de la sediul din Bruxelles la cel din Strasbourg la fiecare şedinţă în plen generează cel puţin 20.000 de tone suplimentare de emisii de dioxid de carbon, cantitate echivalentă cu cea produsă de 13.000 de zboruri dus-întors între Londra şi New York.

Însă un eventual consens asupra transferului activităţii din Strasbourg la Bruxelles va întâmpina cu siguranţă opoziţia Franţei.

Hai să ne gândim cum s-ar transpune la scară naţională, românească, această situaţie bizară, imposibil de explicat cu argumente fundamentate cetăţenilor din UE. Să ne imaginăm că Parlamentul României are 3 sedii, la Cluj, Braşov şi Bucureşti. Sesiunile plenare se ţin la Cluj de 12 ori pe an – câte o săptămână - activitatea comisiilor parlamentare se desfăşoară la Bucureşti, iar activitatea administrativă şi serviciile birocratice la Braşov. Pe lângă unele avantaje, precum cel că prim-ministrul actual al României ar locui acasă pe timpul plenarelor, şi dezvoltarea unor hoteluri şi restaurante care s-ar orienta spre această nişă de prosperitate, parcă e puţin forţat totul.

Uniunea Europeană are încă multe probleme de rezolvat, iar aceasta a sediului legislativului este crucială pentru imaginea şi eficienţa pe care o afişează cetăţenilor europeni.

Dan LUCA / Bruxelles

Tehnologie şi impact politic

“Tehnologia informaţiei a eliminat capacitatea ţărilor de a se izola de lumea înconjurătoare. Controlul va fi dificil, dacă nu imposibil de exercitat datorită revoluţiei informaţionale care a democratizat accesul la tehnologie”, spunea Dan Nica într-un material acum câţiva ani. Mulţi susţin chiar că sistemul comunist şi cel sovietic a colapsat tocmai din cauza dezvoltării tehnologice. Normal e o întreagă polemică pe această temă...

Suntem martorii unei noi etape a dezvoltării tehnologice, dezvoltare care bineînţeles, are şi părţile ei controversate. Nu întâmplător tehnologia care se impune - Google, Twitter, YouTube - e atacată şi implicit este discutată “forţa” acestor companii.

Tehnologia în general, şi în domeniul politicii în particular, îşi demonstrează însă constant beneficiile.

Dan LUCA / Bruxelles

Ghid pentru Diasporă

Ministerul Afacerilor Externe a lansat „Ghidul cetăţeanului român care doreşte să lucreze în spaţiul Uniunii Europene”, pe aceeaşi ideea pe care în urmă cu câteva luni, 4.000 de români alcătuiau un ghid pentru românii care doresc să lucreze şi să trăiască în Belgia.

Ministerul recomandă de asemenea cetăţenilor români să se informeze, să verifice sfaturile, condiţiile şi alertele disponibile pe site-ul propriu, înainte de orice deplasare în străinătate. Acest Ghid este o acţiune importantă pentru cetăţenii români, este un pas din cei mulţi pe care trebuie să îi facă autorităţile române pentru români, pentru cei plecaţi şi pentru cei care vor să încerce să realizeze ceva dincolo de graniţele ţării.

Dan LUCA / Bruxelles

România dezbaterilor europene

Ceea ce am început în 2003 prin înfiinţarea unui Club al românilor din Bruxelles-ul european a prins, iar calitatea discuţiilor şi prezenţa masivă de la recentul eveniment confirmă interesul românilor de a se implica pentru România.

Impactul noului Tratat de la Lisabona este urmărit cu mare atenţie la Bruxelles. Clubulul “România-UE” Bruxelles a organizat un eveniment pe această temă încă în luna noiembrie a anului 2009, iar acum câteva zile a lansat din nou această dezbatere printr-o conferinţă în incinta Parlamentului European.

Câteva idei exprimate de către invitaţii la conferinţa de săptămâna trecută:

MP Adrian Năstase:
- În 2004 s-a înregistrat o ruptură la nivelul relaţiei cu UE. S-au schimbat instituţiile şi s-a pierdut experienţa instituţională;
- Încă din 2005 a fost lansat un proiect de lege care dorea să stabilească legătura dintre Parlamentul României şi Guvern – din păcate nu s-a finalizat încă acest proiect;
- În 2007 nu am fost pregătiţi de aderarea la UE;
- UE ne oferă resurse, dar nu suntem eficienţi în a le prelua;
- Avem nevoie de o instituţie distinctă pentru integrarea europeană a României;
- Fondurile europene şi absorbţia lor trebuie să devină o prioritate adevărată;
- Este foarte important cum gestionăm resursele umane în relaţia cu UE, precum şi stabilirea unor mecanisme clare şi eficiente;
- Au fost prea multe alegeri în România în ultimii ani;
- În România nu există discuţii pe teme strategice;
- UE e prezentă în discuţii doar când prezentăm rata de absorbţie a fondurilor europene;
- Trebuie să avem obiective mai concrete când vorbim de UE, cu un caracter mai puţin politic.

MEP Norica Nicolai:
- Franţa este marele jucător în politica de securitate europeană şi implicit un beneficiar al noului Tratat de la Lisabona;
- UE trebuie să înceteze să nu mai aibă opinie în marele teme de politică internaţională.

MEP Victor Boştinaru:
- Nu există în acest moment o viziune românească despre UE;
- Parlamentele naţionale sunt în faţa unei şanse unice prin ratificarea Tratatului de la Lisabona.

MEP Sogor Csaba:
- Cine cunoaşte valorile europene ştie că nu avem nevoie de personalităţi puternice în UE, ci de instituţii puternice;
- În Ungaria europarlamentarii pot să ia cuvântul în plenul Parlamentului Naţional.

Cristian Bădescu (de la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE):
- Tratatul de la Lisabona este primul tratat comunitar pe care România l-a semnat;
- Românii au aceleaşi aspiraţii de carieră ca toţi cetăţenii Europei;
- România doreşte ca realităţile româneşti să conteze în dezbaterile europene;
- E important ca mecanismele să se structureze în România – avem nevoie de eficienţă pentru a face faţă aşteptărilor ca stat membru;
- România priveşte cu mare atenţie “naşterea” serviciului diplomatic european.

Ambasador Ovidiu Dranga:
- Avem nevoie să închidem perioada de tranziţie ca membru UE.


Dan LUCA / Bruxelles

Subsidiaritatea şi proporţionalitatea cu “Lisabona”

Un element foarte important adus de Tratatul de la Maastricht (intrat în vigoare în 1993) este principiul subsidiarităţii. Aşa cum am mai spus, acesta presupune următoarele: deciziile politice trebuie delegate la nivelul cel mai inferior posibil, deci forurilor politice naţionale, regionale sau locale din ţările membre. Uniunea Europeană nu oferă altceva decât asistenţa necesară, în cazul în care nivelurile decizionale inferioare nu au posibilitatea de a soluţiona problemele singure şi într-un mod adecvat. Dacă parlamentele naţionale sunt de părere că anumite propuneri nu trebuie să fie aplicate la nivel european, se pot adresa Comisiei Europene, Parlamentului sau Consiliului European. Şi implicit, conform celui de-al doilea principiu, cel al proporţionalităţii, orice măsură luată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit. Pentru o mai bună înţelegere a aplicării acestora se poate revedea exemplul Olandei.

Însă, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, după mulţi ani de negocieri, relaţionarea între Parlamentul European şi parlamentele naţionale este alta. Rolurile lor sunt mult mai consolidate. Parlamentul European este ales direct de cetăţeni, iar prin faptul că se recurge mai des la procedura de codecizie, acesta se află pe o poziţie de egalitate cu Consiliul în elaborarea unei mari părţi a legislaţiei europene, iar pe de altă parte, parlamentele naţionale pot participa într-o măsură mai mare la activităţile Uniunii Europene, conform principiului subsidiarităţii.

Fără a înlocui Tratatele Uniunii Europene deja adoptate, noul Tratat îşi propune, prin cadrul legal şi instrumentele juridice puse la dispoziţie, să facă faţă provocărilor viitoare, să răspundă aşteptărilor cetăţenilor şi să ofere Europei o voce mai clară în relaţiile cu partenerii din întreaga lume.

Dan LUCA / Bruxelles