Angela Merkel – preşedintele Comisiei Europene?

2019 este cu adevãrat piatra de hotar pentru construcţia europeanã, un fel de "nou 1991". Surprizele politice nu vor întârzia sã aparã, iar evenimentul maxim este desemnarea viitorului preşedinte al Comisiei Europene. Se prefigureazã o surprizã de proporţii: Angela Merkel ! Permiteţi-mi sã vã ofer 21 de argumente în sprijinul acestei afirmaţii. Iar pentru ca firul ideilor sã fie mai uşor de urmãrit, am segmentat prezentarea pe anumite unghiuri cheie.

Germania

Ø  Dupã Brexit, Germania este liderul incontestabil al actualei Uniuni Europene.

Ø  Parteneriatul cu Franţa oferã Germaniei o imagine perfectã, aşa cum precizam recent în interpretarea noului Tratat de la Aachen.

Ø  Proiectul de cancelar german pentru Angela Merkel e spre final şi în plus situaţia în Germania e stabilã din punct de vedere politic (partid, coaliţie, guvernare, etc).

Manfred Weber

Ø  Lansarea lui Weber a fost obscurã, de prost gust chiar, scriind pe blog încã din septembrie 2018 urmatoarele: "Nu cred cã doamna Merkel îl place pe Manfred Weber. Toate studiile de bun simţ în comunicarea politicã europeanã precizeazã cã elementul surprizã, de ultim moment, e singura posibilitate de a câştiga la nivel comunitar o funcţie puternicã."

Ø  Deşi simpatic în felul sãu, Manfred Weber este un candidat modest pentru funcţia de presedinte al Comisiei Europene, doar 4% din cei chestionaţi recent vãzându-l în fruntea executivului european.

Ø  Weber este candidatul ideal pentru a testa piaţa, procedeu cunoscut în comunicarea politicã. Concluzia încercãrii: numele nu corespunde, dar este acceptabil sã avem (dupã o pauzã de zeci de ani) un preşedinte din Germania.

Responsabilitãţi internaţionale

Ø  Numele cancelarului german a fost vehiculat acum câţiva ani ca posibil Secretar General al ONU.

Ø  Funcţia de Preşedinte al Consiliului European este ceva mic, simbolistic. E ceva similar cu cea de preşedinte al Germaniei.

Putere politicã

Ø  Merkel dominã ca nume şi putere Consiliul, deci este foarte usor sã fie aleasã, chiar dacã are şi duşmani politici, mai ales în sudul continentului.

Ø  EPP-ul va câştiga alegerile europene, deci fãrã probleme poate sã fie acceptatã de Parlamentul European.

Ø  Ideea alegerilor primare a fost implementatã superficial în 2014, iar în 2019 a fost şi mai rãu - mimare nereusitã. Chiar dacã se încearcã din nou procedura Spitzenkandidat, este o “perdea de fum”, cu prea puţin folos în politica realã actualã. Sã nu uitãm cã Merkel a dat o şansã realã acestui mecanism, dar partidele politice europene nu au vrut sã îl abordeze în mod real. Deci – chiar dacã sunt fanatic al acestor procedee de comunicare europeanã – nu mai este nici o problema (chiar şi etic) sã nu reconoaştem câştigãtorul competiţiei pentru desemnarea preşedintelui Comisiei Europene. Asta în eventualitatea cã vom mai avea aceste dezbateri dupã acest articol…

Politici sectoriale

Ø  Bugetul euro are nevoie de un om tare la implementare, la butoanele de decizie.

Ø  Dosarul campionilor industriali e mãnuşa perfectã pentru restructurarea industriei europene, iar cancelarul gereazã indirect strategia germanã cu orizont 2030.

Ø  Merkel este politicianul perfect pentru a lãsa spaţiu Franţei pentru a coordona dosarul noii politici de aparare UE.

Ø  Cancelarul este interlocutorul perfect cu o Rusie plinã de resurse naturale atât de necesare economiei Germaniei.

Respect şi transparenţã

Ø  Cu Merkel la Comisie, Bruxelles-ul va deveni cu adevãrat piaţa de bãtãlii politice de prima mânã, nu doar una a marionetelor.

Ø  Bruxelles-ul devine cu adevarat km zero al puterii politice europene şi va avea o comunicare foarte bunã cu capitalele europene.

Pro-european

Ø  Nimeni nu se îndoieşte de sprijinul cancelarului european pentru construcţia europenã. Un pro-european convins…

Ø  În 2019 redemarãm construcţia europeanã, iar o Uniune Europeanã a anului 2040 are nevoie de idei mareţe (viziune) şi lideri reali care sã le comunice.

Premierã

Ø  Prima femeie preşedinte a Comisiei Europene, mai ales cã subiectul ″gender balance″ e pe val.

Ø  Prima persoanã din Estul Europei preşedinte al Comisiei Europene, de notorietate fiind faptul cã doamna de fier a copilãrit în Germania de Est, DDR-ul de atunci.

Sã nu uit însã argumentul principal – De ce sa vrea Angele Merkel sã fie preşedinte al Comisiei Europene? Fiindcã poate !

Dan LUCA / Bruxelles

Angela Merkel - President of the European Commission?

2019 is truly a cornerstone of European construction, a kind of "new 1991". Political surprises will appear, and the biggest event will be the appointment of the future president of the European Commission. This might be a surprise of great proportions: Angela Merkel! Let me give you 21 arguments in support of this statement. And to make the thread of ideas easier to follow, I have split up the presentation to highlight some key angles.

Germany

Ø  After Brexit, Germany is the undisputed leader of the current European Union.

Ø  The partnership with France gives Germany a perfect picture, and the new Treaty of Aachen is the perfect tool.

Ø  The project for Angela Merkel as German Chancellor is going to end soon and, moreover, the situation in Germany is politically stable (party, coalition, government, etc.).

Manfred Weber

Ø  Weber's launch was obscure, even of bad taste, and I wrote on my blog in September 2018: "I do not think Mrs. Merkel likes Manfred Weber. All common sense studies in European political communication states that the ultimate surprise item moment is the only way to win a strong position at Community level."

Ø  Manfred Weber is a modest candidate for President of the European Commission; only 4% of those surveyed recently see him as head of the European executive.

Ø  Weber is the ideal candidate to test the market, a well-known process in political communication. The conclusion of the trial: the name does not correspond, but it is acceptable to have (after a break of decades) a President from Germany.

International Responsibilities

Ø  The name of the German Chancellor was mentioned a few years ago as possible Secretary-General of the UN.

Ø  The function of President of the European Council is something small, symbolic. It is something similar to that of the President of Germany.

Political power

Ø  Merkel’s name dominates the Council, so it is very easy to be elected, even if it results in having political enemies, especially in the southern continent.

Ø  The EPP will win the European elections, so without any problems this can be accepted by the European Parliament.

Ø  The idea of ​​primary elections was superficially implemented in 2014, and in 2019 it was even worse. Even if the Spitzenkandidat procedure is tried once again, it is a "smoke curtain", with little use in current real politics. Let us not forget that Merkel gave a real chance to this mechanism, but the European political parties did not really want to address it. So - even if I am a fan of these European communication processes - there is no problem (even ethically) of reconciling the winner of the competition to appoint the President of the European Commission. This in the event that we will have these debates after this article...

Sectoral policies

Ø  The euro budget needs a strong person to implement it to real decision-makers.

Ø  The industrial champions' file is the perfect glove for the restructuring of European industry, and the chancellor indirectly guides the German strategy with the 2030 horizon.

Ø  Merkel is the perfect politician to leave space for France to coordinate the dossier of the new EU defence policy.

Ø  The chancellor is the perfect interlocutor with a Russia full of natural resources that are so necessary to Germany's economy.

Respect and transparency

Ø  With Merkel at the Commission, Brussels will become the first-hand market of political battles, not just a puppets field.

Ø  Brussels is truly a centre for European political power and will have a very good communication with European capitals.

Pro-European

Ø  No one doubts the support of the chancellor for the European construction. A pro-European is convinced ...

Ø  In 2019 we restarted the European construction, and a European Union of 2040 needs great ideas (vision) and real leaders to communicate them.

First time

Ø  As the first female president of the European Commission, while the topic of "gender balance" is on the wave.

Ø  The first person from Eastern Europe as the President of the European Commission, given the fact that the she was born in East Germany, DDR.

But let's not forget the main argument - why does Angela Merkel want to be the President of the European Commission? Because she can!

Dan LUCA / Brussels

Studenţii belgieni descoperã Bruxelles-ul european

Astãzi, 18 februarie, am avut prima prezentare academicã a anului 2019. Masteranzii de la Universitatea Catolicã din Leuven (HUB/KU Leuven) au fost din nou o gazda excelentã. Ca în fiecare an, pentru a 7-a oarã consecutiv, e ceva special interacţia cu “studenţii de la comunicarea multiculturalã”, mai ales când îţi desfãșori activitatea într-un mozaic precum Bruxelles-ul.

"E important sã descoperim lumea multiculturalã a Bruxelles-ului european. E paradoxal, dar noi belgienii cunoaștem mai puţin despre oferta de locuri de muncã din capitala Europei decât colegii noștri din Italia, Spania sau ţãrile din Europa de Est", mentiona un participant.

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – interviu în Fãclia de Cluj: “Cine mai apãrã cu adevãrat proiectul european?”

Astãzi, 13 februarie 2019, am acordat un interviu Fãcliei de Cluj.

Clujeanul Dan LUCA lucreazã în Bruxelles de 22 de ani ca şi expert în afaceri europene. Este Senior Director la EURACTIV Media şi conferenţiazã în 4 universitãţi (Bruxelles, Anvers, Leuven şi Bucureşti).

Fãclia de Cluj: În aproximativ 100 de zile vom avea alegeri pentru Parlamentul European. Ne aşteptãm la surprize?

Dan Luca: Sunt pozitiv şi cred în construcţia europeanã, dar trebuie sã vã aduc veşti proaste de data aceastã. E posibil ca în 5 ani sã nu mai avem Uniune Europeanã… Ziceţi cã nu se poate. Dar cine credea acum 5 ani în Brexit sau Donald Trump? Ipoteza posibilului dezastrul UE poate sã fie demonstratã. Simplicitatea acestei teorii ne sperie. Sã o luãm matematic... În perioada 23-26 mai 2019 se organizeazã alegeri pentru Parlamentul European. Practic în 27 de ţãri se organizeazã alegeri simultane pentru a desemna eurodeputaţii urmãtorilor de 5 ani. Nivelul european are foarte puţinã influenţã şi putere de decisie. Îmi amintesc de anul 2009, când eram pe lista electoralã, iar în seara de dupã alegeri adunam rezultatele cu Preşedintele Socialiştilor Europeni de atunci, Poul Nyrup Rasmussen, sã vedem ce a reuşit Stânga. Constatasem cã EPP a câştigat… şi l-au impus apoi, din nou, pe Barroso ca preşedinte al Comisiei Europene. Riscãm ca în urmatoarea legislaturã europeanã sã avem un Parlament anti-european. Totul va începe pe 26 mai 2019 când în unele ţãri, de genul Polonia sau Ungaria, poate chiar şi Italia, forţele anti-europene (cu interguvernamentalişti cu tot) vor trimite la Bruxelles şi Stasbourg o majoritate anti-europeanã de deputaţi europeni. Din alte ţãri UE vom avea eurodeputaţi anti-europeni, dar nu majoritari ca numãr. Tragem linie şi ajungem la ceva de genul 52% pro-europeni la nivelul UE. Zicem cã am câştigat şi continuãm liniştiţi dansul european. Dar încep jocurile de culise planificate sau spontane. Unii eurodeputaţi îşi schimbã brusc apartenenţa la un grup şi chiar la o doctrinã. Motive diverse: nu se mai înţeleg cu liderul partidului din ţarã, nu mai intrã în graţiile realegerii, sau vor sã fie împotriva sistemului, cã e interesant… Forţa exemplului: Monica Macovei a intrat în Parlement în 2014 pe lista EPP şi acum e la ECR, cei responsabili de Brexit. Încã un exemplu, şi mai virulent: Laurenţiu Rebega – adus de Stânga în Parlament, cochetând vizibil cu Frontul Naţional francez… Majoritatea fragilã a pro-europenilor se poate eroda în 2-3 ani dupã alegerile din 2019, culmea, fãrã alte alegeri. Existã posibilitatea ca anul 2022 sã fie anul de rãscruce… Cu un Parlament European format din majoritate (chiar şi la limitã) anti-europeanã totul se va bloca… se va gripa motorul european… definitiv din pãcate.

Fãclia de Cluj: Noi, ca români, credem în proiectul european. Se poate face ceva?

Dan Luca: Problema este cã se criticã un proiect european pe care nimeni nu îl mai apãrã cu adevãrat… cum zicea cineva povestea cu razboiul nu prinde la generaţia tânãrã, iar încrederea în politicieni nu e nici ea la cote ridicate. În plus mai avem acum şi sarcasmul (notoriu) al anlglo-saxonilor, descãtuşaţi de Brexit şi Trump… Era sã uit… UE mai are şi duşmani externi, nu doar interni… Rusia, Trump/America, vã las sã decideţi despre China… Marea Britanie chiar?? Ce e de fãcut? Câteva sugestii, ca simpu cetãţean…  Avem nevoie de un proiect european clar. Lideri credibili cu putere de a mişca proiectul european. Axul Merkel-Macron nu e rãu, dar trebuie sã îl consolidãm. Aşa cum a fost binomul Kohl-Mitterrand în 1991. Momentul 2019 este benefic. Ce fel de Uniune Europeanã vrem sã avem în anul 2040? Frontiere, securitate, migraţie, buget euro, economie, relaţii comerciale, instituţii… Viziune şi realitate, nu birocraţie şi închistare… mesaj pozitiv, inclusiv, responsabil…  Sancţionarea mesajului dublu, în special in cazul europeputatilor, e necesar! Câteva sute dintre aceştia vor intra în campanie electoralã şi îşi vor explica neputinţa datoritã birocraţiei de la Bruxelles… Chiar aşa?  

Fãclia de Cluj: Aţi pomenit de Brexit. Ce urmeazã dupã ieşirea britanicilor din Uniunea Europeanã?

Dan Luca: Brexitul are implicaţii enorme asupra UE, atât la nivel economic, cât şi politic. S-a trezit un mare interes în a întelege statutul de membru al Uniunii Europene. Acesta este contextul în care în primãvara anului 2017, actualul preşedinte al Comisiei Europene lansa o dezbatere privind viitorul UE, prezentând 5 scenarii posibile pentru Europa. Iar urmãtorul moment marcant al acestui exerciţiu se deruleazã sub Preşedinţia româneascã a UE. Este vorba de Summit-ul Viitorul UE de la Sibiu din 9 mai 2019. În actualul context european, nu trebuie sã ne mai surprindã semnarea unui tratat bilateral între Franţa şi Germania. Franţa are nevoie de Germania şi Germania are nevoie de Franţa. Doar împreunã se poate redresa industria francezã, iar proiectul campionilor europeni (industriali) e mãnuşa perfectã pentru un Emmanuel Macron sub mare presiune internã. Iar Franţa poate sã preia liniştitã conducerea apãrãrii europene dupã plecarea britanicilor… Despre Germania se ştie încã de ani buni. Deşi instituţiile europene îşi au sediul la Bruxelles, tot mai multe decizii importante pentru viitorul comunităţii se lansează de la Berlin. Toate acestea, în contexul crizei economice, în care Merkel are un cuvînt greu de spus, transformînd-o astfel pe doamna cancelar, de departe, în cel mai important lider de la masa discuţiilor. Dacã se mai îndoia cineva cã Uniunea Europeanã se îndreaptã spre o structurã cu mai multe viteze, aveţi acum confirmarea. Tratatul de la Aachen, recent semnat, aratã cã existã ţãri europene care doresc o accelerare a integrãrii europene pe anumite paliere.

Fãclia de Cluj: Cum credeti ca trebuie sã joace în acest peisaj ţara noastrã?

Dan Luca:  În primul rând trebuie sã comunice un mesaj pro-european, constructiv, real, mai ales cã deţinem şi Preşedinţia UE. Salut lansarea “Raportului de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro”. Aderarea României la zona euro, pânã în 2024, este jocul apartenenţei sau nu a României la nucleul dur european… Şi apropo, creşterea economicã de 3,8%, a 4-a din UE, nu e chiar rea…  Summit-ul de la Sibiu va demara oficial procesul de stratificare europeanã, iar proiectul bugetului euro este o linie roşie care trebuie avutã în vedere. 

O Europã de la Atlantic la Urali…

Acum vreo 20 de ani, ca vicepreşedinte al Asociaţiei Studenţilor Europeni, prezentasem la Universitatea Lomonosov o viziune a Europei care se întindea de la Atalantic la Urali... Nu era un concept nou, Gorbaciov îl aruncase în spaţiul public prin anii ’80, iar generalul Charles de Gaulle îl prezenta dupã cel de-al Doilea Rãzboi Mondial. Chiar dacã pare o filosofie prãfuitã în istorie, ideea prinde din nou. Câteva argumente:

Ø  Dupã Brexit, Germania devine liderul incontestabil al UE.

Ø  Relansarea parteneriatului franco-german e un avantaj reciproc, iar în “afaceri” doi poli de putere pe piaţã nu e competiţie, ci e complementaritate.

Ø  Dacã tot vorbim de monopol, sã explicãm politic recenta blocare a fuziunii Siemens-Alstom. Este de fapt piatra de încercare a proiectului economic european. Nu putem crea campioni industriali la nivelul UE din cauza legilor competiţiei, dar în acelaşi timp companiile europene sunt prea mici pentru a se întrece cu cele americane, chineze sau chiar japoneze… Direcţia politicã este clarã,  integrare avansatã, buget european comun, schimbãri masive asupra regulilor de abordare. De fapt, chiar în aceastã sãptãmânã (coincidenţã?), Germania a lansat strategia industrialã pânã în 2030 cu accent pe “campionii industriali”.

Ø  Implementãm un acord comercial între UE şi Japonia, iar la nici o sãptãmânã cancelarul german e la Tokio pentru a discuta ce şi cum… Credeţi-mã, nu a vizitat “Muzeul taranului japonez”, cã nu a fost timp pentru aşa ceva…

Ø  Rusia. E clar nu se pune problema de a intra în UE. Nici nu doreşte, cãci aşa cum ziceau încã din anii ‘90 liderii de la Moscova, “suntem prea mari pentru a intra într-o structura aşa micã. Luaţi harta lumii şi vedeţi realitatea”… Asta nu înseamnã cã nu existã punţi strategice de colaborare. Punctam acum 7 ani “Germania are nevoie de gazele naturale, pe care ruşii le deţin din abundenţă, iar ruşii au nevoie de tehnologie şi expertiză, de care Germania dispune din plin”.

Ø  De ce sã nu recunoaştem deschis realitatea, aşa cum o prezintã un fost cancelar german. “Europa, pentru a supraviețui politic între superputeri precum SUA şi China, are nevoie de potenţialul Rusiei. Avem nevoie de piaţa acestei ţări şi, mai presus de toate, de resursele ei”, a spus Schroeder.

Ø  Mai intruduceţi în cocktail-ul de putere poziţionarea geograficã, ambiţia Germaniei de a intra în Consiliul de Securitate ONU, energia nuclearã francezã, dezvoltarea capacitãţii militare europene, posibila apropiere între SUA şi Marea Britanie dupã Brexit, disputa din Venezuela şi observãm un ax european consolidat, de la Atlantic la Urali, Franţa – Germania – Rusia.

Alte subiecte demne de semnalat:

Ø  Ce aduce nou întâlnirea vicepremierului italian cu “vestele galbene” la Paris? Practic, un lider al mişcãrii franţuzeşti se va regãsi pe un loc eligibil pe lista alegerilor europene a Mişcãrii de 5 Stele. Ceva dupã modelul Tokes – FIDESZ din 2014.

Ø  Salut lansarea “Raportului de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro”. Aderarea României la zona euro, pânã în 2024, este jocul apartenenţei sau nu a României la nucleul dur european… Şi apropo, creşterea economicã de 3,8%, a 4-a din UE, nu e chiar rea…

Dan LUCA / Bruxelles

Venezuela şi realegerea preşedintelui american

Ø  Câteva cuvinte despre ce se întamplã zilele acestea în Venezuela. Este criza perfectã pentru preşedintele american în a câştiga alegerile din toamna anului viitor. Totul, dupã un scenariu testat acum 16 ani, când preşedintele de atunci George W. Bush a forţat invazia Irakului şi a avut apoi realegerea la cheie. Nu prea cred în spontaneitate, având în vedere cã anul trecut Columbia a devenit singurul partener global al NATO din America Latinã şi gazduieşte acum oficial mii de soldaţi americani pe teritoriul sãu…

Ø  Am povestit despre Tratatul de la Aachen, recent semnat de Franţa şi Germania. Ce va urma? Douã direcţii… prima: Franţa şi Germania vor avansa cu ideea unui buget comun (doar douã ţãri), predecesor al aşteptatului buget euro la nivelul eurozonei. Iar pe culoarul federalist european este asteptatã şi revigorarea Uniunii Benelux. Sã nu uitãm cã mulţi olandezi şi belgieni zic cã ce au semnat ei în 1944 a fost de fapt punctul de plecare al Uniunii Europene actuale…

Ø  Am apreciat recent mişcãrile verzi din Bruxelles şi alte oraşe europene. Cred însã cã este un pic de manipulare a copiilor pentru – o spun deschis – o cauzã bunã. Poate nu e rãu sã profitãm de acet moment şi sã declanşãm o mişcare asemãnãtoare – cu copiii în prima linie – de a salva construcţia europeanã. Mai ales cã europenii doresc continentul european sã fie “campion mondial al mediului curat”.  Pãcat cã tinerii britanici nu au reuşit în misiunea lor de a influenţa publicul britanic pe dosarul Brexit…

Ø  Mulţi ezitã sã îşi exprime pãrerea despre proiectul european, iar apoi devin fanatici în a apãra valorile europene. Apreciez ieşirile curajoase ale liderilor, în special când vin din sectorul de afaceri. Alexandre Ricard, CEO al Pernod Ricard, a zis-o rãspicat în cadrul unui eveniment recent de la Bruxelles. “All of us should take our responsibilities and vote in favour of Europe. We take many things for granted but we should defend them." Merci Alexander!

Ø  Tot pe direcţia mesajului pro-european, plãcutã implicarea preşedintelui actual al Erasmus Student Network. Cei 5 milioane de beneficiari ai celor pentru 30 de ani de program sunt îndemnaţi sã apere programul pentru generaţiile viitoare.

Ø  Excelentã analiza colegului Georgi în a prezenta dinamica alegerilor europene prin ochii actualilor comisari europeni. Pãi, în câteva zile vom rãmâne fãrã oameni cã majoritatea sunt în concedii sau se gândesc în a intra în lumea partizanatului politic…

Ø  Nu pot sã închei fãrã a aprecia curajul României de a forţa aderarea Serbiei şi Muntenegrului la UE pânã în 2025. Poate nu e rãu sã invitãm aceste ţãri la Summit-ul de la Sibiu, cã tot discutãm despre viitorul comun european.

Dan LUCA / Bruxelles

Cine mai crede în multilateralism?

Ø  În actualul context european, cu un Brexit care se umflã precum o bãşicã, nu trebuie sã ne mai surprindã semnarea unui tratat bilateral între Franţa şi Germania. Chiar în prima zi a acestui an explicam cum gândesc cele douã mari puteri europene: “Franţa are nevoie de Germania şi Germania are nevoie de Franţa. Doar împreunã se poate redresa industria francezã, iar proiectul campionilor europeni (industriali) e mãnuşa perfectã pentru un Emmanuel Macron sub mare presiune internã. Iar Franţa poate sã preia liniştitã conducerea apãrãrii europene dupã plecarea britanicilor…” Despre Germania se ştie încã de ani buni: “Deşi instituţiile europene îşi au sediul la Bruxelles, tot mai multe decizii importante pentru viitorul comunităţii se lansează de la Berlin. Toate acestea, în contexul crizei economice, în care Merkel are un cuvînt greu de spus, transformînd-o astfel pe doamna cancelar, de departe, în cel mai important lider de la masa discuţiilor.”

Ø  Dacã se mai îndoia cineva cã Uniunea Europeanã se îndreaptã spre o structurã cu mai multe viteze, aveţi acum confirmarea. Tratatul de la Aachen aratã cã existã ţãri europene care doresc o accelerare a integrãrii europene pe anumite paliere. Sã nu uitãm cã avem şi Summit-ul de la Sibiu, în vreo 100 de zile, care va demara oficial procesul de stratificare europeanã, iar proiectul bugetului euro este o linie roşie care trebuie avutã în vedere. Câteva predicţii despre acest subiect prezentasem încã din 2013. Deci, repunem pe tapet aderarea României la zona euro pânã în 2024 sau nu dorim sã fim în nucleul dur european?

Ø  Mai funcţioneazã multilateralismul sau totul se reduce la discuţii şi acorduri bilaterale? Comisarul european Canete preciza recent cã la COP22 de la Paris i-a fost fricã de blocajul acordului de cãtre Nicaragua. Foarte dificil e sã avansãm în negocieri dacã trebuie sã avem unanimitate. La Organizaţia Mondialã a Comerţului nici nu mai ştim ce se întâmplã. De vreo 15-20 de ani, la nivel mondial, ne axãm doar pe acorduri bilaterale, şi le zicem tratatul comercial UE cu SUA, cu Canada, cu Singapore, etc. Chiar şi proiectul european pierde din vitezã datoritã legii unanimitãţii celor 28 pe anumite sectoare. Pendulãm între bilateral, majoritar şi unanim…

Ø  Recent, la Bruxelles, Vasile Puscas preciza: “Trebuie sã vorbim despre o integrare permanentã, de duratã;  Criza UE a început la nivel instituţional în 2005 cu neratificarea constituţiei europene;  E greu sã ai încredere în actualii lideri europeni, cei care au respins tratatul constituţional din 2005 – generaţia politicã Erasmus e viitorul.” Germania a înţeles asta şi la nivel european îl aruncã în luptã pe Manfred Weber. Iar pentru ca mesajul sã fie şi mai clar, îl linşeazã public pe Elmar Brok, brad incontestabil al creştin-democraţilor germani din Parlamentul European.

Ø  Nu pot sã închei aceastã analizã fãrã a felicita Universitatea clujeanã pentru cei 100 de ani de la înfiinţare. Nu doar academicul a împlinit centenarul. Clubul sportiv “U” Cluj, la care am avut onoarea sã joc handbal pentru câteva sezoane, este de 100! Ce an minunt a fost 1919! Gaudeamus igitur!

Dan LUCA / Bruxelles