miercuri, 20 iunie 2012

Facebook sau Facelift european?


După lansarea din 2009 în social media, Parlamentul European explică motivul pentru care se bucură de un număr atât de mare de fani în cadrul reţelelor sociale - graţie anunţurilor publicitare postate de cei interesaţi pe pagina lor de profil şi apoi diseminate şi accesate gratuit de alţi utilizatori Facebook. Acest sistem plasează Parlamentul European în topul instituţiilor publice, fiind depăşit doar de Casa Albă şi Unicef, conform unui oficial din cadrul instituţiei.

Partidele politice apelează la aceeaşi metodă, ceea ce atrage după sine o creştere a numărului de adepţi cu până la 1.000 pe săptămână, comparativ cu înmulţirea lor în mod obişnuit cu 100-200 de noi utilizatori Facebook.

Atât în sectorul privat cât şi în cazul Parlamentului European, apelarea la publicitate nu este o metodă ilegală, şi în plus, în privinţa bugetului utilizat, investiţia este mică, relativ cu rezultatele obţinute. Instituţiile din cadrul afacerilor europene consideră că aceste campanii conduc de asemenea la îmbunătăţirea dezbaterilor în social media.

Dan LUCA / Bruxelles

Roxana RIZEA – “Uniunea Europeană şi România - o relaţie nărăvaşă de dragoste?”


La 5 ani de existenţă, blogul “Casei Europei” grupează peste 1.000 de mesaje postate. Pentru a marca această dublă aniversare şi pentru a da mai multă informaţie celor peste 60.000 de cititori, doresc să dau vizibilitate unor idei formulate de experţii în domeniul afacerilor europene din Bruxelles. Concret, am invitat o serie de prieteni în a scrie scurte articole pe tema “UE. România. Evoluţie”. Menţionez că materialele se publică sub semnătura autorilor.

------

Actuala criză economică şi financiară, ale cărei consecinţe negative îşi fac simţită prezenţa şi în Europa, a dus în prim plan, pe de o parte, dezbateri aprinse cu privire la viitorul Uniunii Europene şi al zonei euro, iar pe de altă parte, diferenţe accentuate între vechile şi noile state membre. În plus, aceste tensiuni ameninţă să alimenteze o serie de dinamici îngrijorătoare, deja existente, precum un val sporit de naţionalism coroborat cu o intensificare a măsurilor protecţioniste, aplicate în principal de către statele UE mai dezvoltate economic.

La ceas aniversar şi pe un asemenea fundal ambiguu, o serie de întrebări fireşti capătă contur:  Mai este valabilă, pentru majoritatea factorilor de decizie de la Bruxelles şi din capitalele europene, ipoteza iniţială conform căreia beneficiile extinderii (atât pentru noii membri, cât şi pentru Uniune în ansamblul său) sunt superioare costurilor suportate? Unde se află România la cinci ani de la aderarea sa la structurile europene?

Ultimele două valuri de extindere către centrul şi estul Europei pot fi considerate drept unele dintre poveştile de succes ale Uniunii Europene. Prin deschiderea porţilor sale, Uniunea Europeană a contribuit semnificativ la procesul de transformare al celor 12 state, ce au avut de parcurs drumul anevoios de la confuzia post-comunistă la statutul de democraţii sustenabile, cu o economie de piaţă funcţională. Prin consolidarea păcii şi stabilităţii în Europa, prin promovarea statului de drept, a democraţiei şi a libertăţilor fundamentale în rândul ţărilor aspirante la statutul de membru al Uniunii, politica de extindere a permis întărirea Uniunii Europene, din punct de vedere economic, politic şi social.

Deşi cinci ani de zile s-au scurs de la momentul în care România era primită în rândul statelor membre UE, cu toate acestea ea continuă să se afle sub atenta monitorizare a Uniunii şi să fie supusă unor condiţionalităţi procedurale, aplicabile post-aderare, cum ar fi celebrul mecanism de cooperare şi verificare din domeniul justiţiei. Totodată, România se confruntă şi în prezent, cu o serie de dificultăţi în procesul său de aderare la spaţiul Schengen sau cu un acces limitat la piaţa forţei de muncă din câteva state UE. Însă obstacolele nu se opresc aici: politica de coeziune reprezintă un alt punct vulnerabil în evoluţia României, ca şi membră a structurilor europene. Instrument esenţial pentru sporirea competitivităţii şi încurajarea creşterii economice la nivelul Uniunii Europene, politica de coeziune a avut o contribuţie esenţială în diminuarea ecartului existent între vechile şi noile state membre. Dacă pentru statele UE cu un nivel mai ridicat de dezvoltare, problema sporirii competitivităţii s-ar traduce în termenii upgradării sale, pentru statele UE mai puţin performante economic, precum România, această problemă presupune reducerea diferenţei la nivel de competitivitate, prin sporirea gradului de absorbţie al fondurilor disponibile sub umbrela acestei politici. Astfel, numai o capacitate crescută de absorbţie a fondurilor alături de un nivel ridicat al credibilităţii naţionale constituie elemente fundamentale pentru a oferi României acces la această finanţare. Din păcate, însă, după cinci ani de la aderare, România nu se poate lăuda cu performanţe notabile în ce priveşte absorbţia fondurilor europene...

Considerată de majoritatea cetăţenilor români drept modalitatea principală pentru finalizarea procesului de reformă a statului, aderarea României la instituţiile euro-atlantice a reprezentat de-a lungul a peste două decenii proiectul naţional cel mai important şi s-a bucurat de cea mai ridicată susţinere la nivel naţional, din rândul statelor candidate. În plus, mult disputatul subiect al pierderii suveranităţii naţionale prin statutul de membru UE nu constituie, spre deosebire de alte state membre, un motiv de polemică în România. De asemenea, sprijinul oferit de Bruxelles în lupta impotriva fenomenului de corupţie s-a bucurat încă de la început de o largă susţinere în rândul populaţiei şi al societăţii civile.

În atare circumstanţe, poate spera România, după cinci ani de la aderare, la promovarea sa în rândul statelor membre cu drepturi depline? Răspunsul la această întrebare nu depinde însă doar de performanţa României... Numărând în prezent douăzeci şi şapte de state membre faţă de un număr iniţial de doar şase, Uniunea Europeană a înregistrat cu adevărat un parcurs curajos de la crearea sa, iar reunificarea Europei după căderea Cortinei de Fier constituie una dintre realizările fundamentale din istorie. Cu toate acestea, este foarte posibil ca diversele diferenţieri şi condiţionari aplicate, în prezent, statelor membre, să indice o problemă de fond a Uniunii, nu numai a statelor individuale...

Grupul Parlamentar al Socialiştilor şi Democraţilor
Parlamentul European

marți, 19 iunie 2012

Magdalena MOREH – „România – în clarobscur la Bruxelles”





La 5 ani de existenţă, blogul “Casei Europei” grupează peste 1.000 de mesaje postate. Pentru a marca această dublă aniversare şi pentru a da mai multă informaţie celor peste 60.000 de cititori, doresc să dau vizibilitate unor idei formulate de experţii în domeniul afacerilor europene din Bruxelles. Concret, am invitat o serie de prieteni în a scrie scurte articole pe tema “UE. România. Evoluţie”. Menţionez că materialele se publică sub semnătura autorilor.

-----

România s-a mai maturizat în afacerile europene, a devenit un pic mai conştientă de forţele ei. A demonstrat în ultimele luni că ştie să ridice tonul atunci când e nevoie şi, la o adică, poate chiar să coaguleze în jurul ei un număr deloc de neglijat de ţări membre. Este cazul grupului Prietenii Coeziunii, format la iniţiativa Bucureştiului, de statele ce luptă ca fondurile europene să nu fie tăiate în viitorul buget 2014-2020, aşa cum şi-ar dori ţările mai vechi. Alt exemplu este episodul de la finele lui februarie, când România a pus condiţii pentru a fi de acord ca Serbiei să i se acorde statutul de ţară candidată. Deşi gestul a stârnit anumite controverse şi mulţi l-au interpretat ca pe un şantaj în schimbul unor garanţii legate de aderarea noastră la Schengen, lucrurile trebuie privite în adevărata lor lumină: de multe ori, la masa UE, nu strică să faci gălăgie şi nu suntem nici primii, nici ultimii care folosesc un culoar – chiar dacă ocolitor – pentru a ajunge măcar în apropierea punctului dorit.

S-ar mai putea evoca o mică „rebeliune” recentă, dar lipsesc elemente cheie din ce s-a întâmplat. Mă refer la ultimul Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne, la care România a ameninţat că se opune excluderii Parlamentului European din procesul de decizie privind reforma Schengen. S-a spus pe surse că România chiar ar fi făcut prozeliţi – Belgia şi Luxembourg ar fi sărit şi ele în barca noastră, dar, în cele din urmă, obiecţiile au fost abandonate şi necesara unanimitate s-a obţinut. Nu e clar de ce România a renunţat la obiecţii, nu ştiu dacă a obţinut ceea ce îşi propusese (de fapt, nu ştim exact ce îşi propusese) când a lansat ameninţarea (oficial, în COREPER, s-a anunţat că vom bloca votul, şi după câteva zile Bucureştiul s-a răzgândit) prin urmare nu putem evalua corect această mişcare. Putem doar să o consemnăm.

Dar chiar dacă România a început să mai iasă din întuneric şi să meargă spre reflectoarele scenei bruxelleze, rămân prea multe zone de umbre. Sunt atâtea domenii de interes, unde fie nu contăm deloc în discuţia şi în negocierea europeană, fie sunt subiecte pe care nu suntem capabili să le aducem mai în faţă, deşi am fi în avantaj. Lista e lungă, din nefericire. Amintesc aici doar de strategia la Marea Neagră, în care putem fi portavocea UE, cu condiţia să reuşim să-i scoatem pe europeni din amorţeală. Marea Neagră nu e pe lista de priorităţi a Bruxelles-ului; asta nu pentru că UE nu ar considera-o zonă strategică, ci pur şi simplu din teama de a nu deranja Rusia sau Turcia. Sigur că există diverse iniţiative, strategii, sinergii etc, dar sunt literă moartă, iar România ar trebui să le resusciteze.

Magdalena Moreh





luni, 18 iunie 2012

Raul RĂDOI - România. UE. Evoluţie


La 5 ani de existenţă, blogul “Casei Europei” grupează peste 1.000 de mesaje postate. Pentru a marca această dublă aniversare şi pentru a da mai multă informaţie celor peste 60.000 de cititori, doresc să dau vizibilitate unor idei formulate de experţii în domeniul afacerilor europene din Bruxelles. Concret, am invitat o serie de prieteni în a scrie scurte articole pe tema “UE. România. Evoluţie”. Menţionez că materialele se publică sub semnătura autorilor.

-------

Este incontestabilă potrivirea termenilor din orice unghi de analiză: 

Mai întâi, UE a reprezentat o evoluţie pentru România. Evoluţia a fost în realitate chiar condiţia aderării la Uniunea Europeană. Am auzit deseori referirea la Europa ca la „lumina călăuzitoare” dintr-o prea lungă şi prea întunecată tranziţie. Evoluţia rămâne, de altfel (din fericire) condiţia statutului de membru. Nu mă refer doar la MCV, ci şi la obligativitatea unor standarde, în special în administraţie, la nivelul cărora, prin evoluţie, trebuie să ne ridicăm. Mai mult, există stimuli din partea Europei pentru evoluţie: fondurile europene, pe care din păcate, ne încăpăţânăm să nu le absorbim/preţuim cum se cuvine. Deşi e dureros de recunoscut, incompetenţa, atrofierea simţului datoriei şi corupţia sunt şi aici marile obstacole. La fel ca în toate sectoarele în care stagnăm.

O altă perspectivă asupra trinomului propus se referă la faptul că România este în prezent conectată la evoluţiile europene, ca stat membru UE. Participă la dezbaterile politice şi legislative de la Bruxelles, din cele două legislative europene – Parlament şi Consiliu.  Propune, negociază, se asociază cu alte state în chestiunile de interes. Votează. Membrii din România ai Parlamentului European încearcă să fie activi. Unii chiar sunt. Vrând nevrând, în plan intern, România reflectă la un sistem de pensii mai sănătoase, la disciplină bugetară; guvernul este nevoit să stabilească priorităţi naţionale compatibile cu strategiile UE, chiar şi pentru simplul motiv de a putea beneficia cât mai bine de viitoarea „perspectivă financiară”. România se „târguieşte” în acest sens cu partenerii europeni pentru evoluţia proprie.

Mai mult, UE este parte a evoluţiilor interne, în acele domenii de competenţă exclusivă a Uniunii sau partajată cu statele membre. E mai mult decât verificabil clişeul: „Europa nu mai este politică externă, ci parte a celei interne”. La Bruxelles, ca şi la Bucureşti se legiferează. Se emit instrumente legislative direct aplicabile sau aplicabile prin transpunere într-o normă de drept intern. Este legislaţia care ne afectează pe toţi: protecţia consumatorului, libertăţile de circulaţie şi de stabilire, de prestare a serviciilor, elemente de drept internaţional privat asociate dinamicii fără precedent a cetăţenilor, familiilor şi companiilor pe teritoriul UE. Elemente de politică economică, IMM-uri, asociaţii, bănci, sectoare productive, 112, pensionari, ecologie, taxa de înmatriculare, toată lumea şi toate sectoarele sunt în conul de legiferare al instituţiilor europene. În acest sens, Europa face parte din evoluţiile interne. Unele dintre ele sunt chiar jalonate de Europa. Atunci când statul membru nu se conformează, sau rămâne în plan intern în urma evoluţiilor, intervine Curtea de Justiţie a UE şi îl obligă să corecteze. S-a întâmplat şi în cazul României. Soft sau nu, prin legislaţie, politici, recomandări sau hotărâri obligatorii, UE face parte din evoluţia României în domeniile sectoriale.

Pentru a profita la maximum de această potrivire a termenilor România.UE.Evoluţie, cred că este necesară îndeplinirea unor condiţii. În primul rând, mă gândesc la conştientizarea importanţei acestei a doua surse de politici şi legislaţie pe care o reprezintă Bruxelles-ul şi încercarea din partea beneficiarilor publici şi privaţi din România să contribuie deopotrivă la fasonarea regulamentelor, a directivelor, a strategiilor în conformitate cu interesele lor legitime. Evolutiv.

De asemenea, cred că pentru evoluţie este momentul să ne asumăm stadiul real în care suntem şi fiecare dintre noi, „să ne facem bine treaba” acolo unde suntem, fiecare în biroul lui, în firma lui, în administraţia în care lucrăm. Cei care sunt angrenaţi în afacerile europene dau în general un bun exemplu în acest sens. Sper într-o contagiune şi aici dinspre Europa şi cred că e timpul să încercăm un efort de reconstrucţie a încrederii pentru viitor. Să ne asumăm şi să ne asigurăm postura de români europeni! 



Următorul deceniu european


Foarte interesantă cartea lui George Friedman (Următorul deceniu) pe care am citit-o recent. Câteva idei mi-au atras atenţia şi le voi prezenta în acest mesaj în formă brută, aşa cum au fost expuse:

SUA au devenit un imperiu nu pentru că aşa s-a dorit, ci pentru că acesta a fost cursul istoriei.

Spre deosebire de Imperiul Roman sau de Imperiul Britanic, structura dominaţiei americane este una informală, dar asta nu o face mai puţin reală.

Preşedintele american este cel mai important lider politic al lumii. Motivul este unul simplu: conduce o naţiune ale cărei politici economice şi militare influenţează vieţile oamenilor din toate ţările, de pe toate continentele.

La fel ca legiunile Romei, trupele americane sunt trimise preventiv în jurul lumii, pentru că cel mai eficient mod de a folosi forţa militara este, pur şi simplu, dezbinarea puterilor emergente înainte ca acestea să poată prezenta vreun pericol.

Două probleme intră în alcătuirea dilemei europene din deceniul următor. Prima este definirea relaţiei dintre Europa şi Rusia, care începe să renască. A doua este determinarea rolului pe care îl va juca Germania, cea mai dinamică ţară europeană. Restul statelor europene vor trebui să-şi definească relaţiile cu aceste două puteri.

UE a fost concepută cu două scopuri. Primul era integrarea Europei Occidentale într-o federaţie cu un rol limitat, rezolvând problema Germaniei şi legând-o de Franţa, astfel limitându-se ameninţarea războiului. Al doilea a fost crearea unui vehicul pentru reintegrarea Europei de Est în comunitatea europeană.

Dacă Franţa şi Germania îşi continuă cooperarea, ele rămân centrul gravitaţional european. Dacă Franţa şi Germania intră într-un conflict, coliziunea va sfâşia întreaga Europă, lăsând naţiunile libere să se despartă şi să se alinieze într-o nouă configuraţie.

În general, Marea Britanie nu s-a baricadat în afara Europei (decât în cazuri extreme), ci şi-a limitat implicarea. Geografia i-a permis acest lucru.

Germania nu se mai învecinează acum cu Rusia, având Polonia ca zonă-tampon. Germania are nevoie de gazele naturale, pe care ruşii le deţin din abundenţă, iar ruşii au nevoie de tehnologie şi expertiză, de care Germania dispune din plin.

Tensiunea dintre centru şi periferie este bine cunoscută în Europa. Centrul este reprezentat de Germania, Franţa, Olanda şi Belgia, nucleul dezvoltării industriale europene. Periferia este compusă din Irlanda, Spania, Portugalia, Italia, Grecia şi Europa de Est.

În următorul deceniu SUA trebuie să gestioneze haosul lumii islamice, reascensiunea Rusiei, o Europă divizată şi o Chină imensă, dar şi profund tulburată.

Dan LUCA / Bruxelles

vineri, 15 iunie 2012

Identitatea electronică încurajatã


Recent Comisia Europeană a lansat oficial propunerea pentru încurajarea adoptării semnăturii şi identităţii electronice în cadrul UE, trecând peste controversele legate de securitate a datelor.

Dacă propunerea legislativă va trece de Parlament şi de Consiliul Miniştrilor, e-identităţile cetăţenilor europeni vor fi recunoscute şi în alte state membre UE decât cele de origine, ceea ce va facilita mutarea, căsătoria, studiul şi asistenţa medicală peste hotare, deşi în continuare nu va constitui o obligativitate de introducere a cărţilor de identitate în statele în care acestea nu se folosesc în prezent, după cum declara recent Ryan Heath, purtătorul de cuvânt al Comisarului însărcinat cu Agenda Digitală, Neelie Kroes.

Deşi, autorităţile naţionale vor fi obligate să recunoască identitatea cetăţenilor, ceea ce va facilita munca în afaceri şi în procedurile de identificare, în plus, companiile şi instituţiile de guvernământ vor trebui să se axeze pe viitor pe dezvoltarea tehnologiilor de implementare şi pentru evitarea riscurilor de fraudare.

Dan LUCA / Bruxelles

The impact of the BRIC countries on EU Affairs


The European Business Summit (EBS) is a mirror of current trends in EU Affairs, much like the concept of the 'Facebook timeline'. When ten years ago the EBS panelists were mainly from Western Europe, progressively we have seen a change towards business people and politicians from Central Europe. This was especially due to the big EU enlargement of 2004. This trend however was not very sustainable, because of the economical profile of these countries.

I also remember five-six years ago there was a great stir when ArcelorMittal bought the Belgian steel factories in Belgium. At the time we noticed many expressions referring to the Indians as the masters of the leading industry in Wallonia. In that year at EBS Mr. Mittal was one of the VIP's at the opening ceremony, along with the President of the European Commission.

After some years have passed, what is the current trend at EBS 2012? The BRIC countries: Joao Pedro Taborda of the Brazilian aviation company Embraer explained the Brazilian investment in the Portuguese economy in one of the panels. The Russian ambassador to the EU and big energy giants from Russia (like Gazprom) were very present in the programme as well. A lot of Indians participated in panels, next to European commissioners and top representatives from the private sector. But also the Chinese were very present, an outstanding example is Huawei.

Dan LUCA / Brussels