luni, 17 octombrie 2011

Merită să facem politică?

Citind un material semnat de fostul ministru Vasile Dâncu, am remarcat câteva idei care mi-au plăcut în mod deosebit. Acesta argumentează de ce este necesară prezenţa în politică, spre deosebire de a aştepta schimbările în bine, fără a face nimic.

“Când faci politică poţi da cuiva un mandat greşit, te poţi înşela. Când nu faci politică dai un mandat în alb oricui, nu ai nimic de spus, nu ai nicio şansă pentru a-ţi pune amprenta ta asupra regulilor jocului”.

“Când acţionezi în comunitate sau în societate, faci politică, chiar fără să-ţi dai seama”.

“Pentru că politica trebuie să redea speranţa oamenilor, speranţa că mersul lumii este înainte şi că merită să muncim pentru că lumea de mâine, cea a copiilor şi nepoţilor noştri, va fi un loc mult mai bun decât cel în care am trăit noi. Dacă vom abandona atât de uşor, s-ar putea ca mâine să fie prea târziu, iar România trebuie salvată acum!”

Pe aceeaşi linie, explicam cu ceva timp în urmă ce înseamnă un partid politic şi importanţa implicării reale în politică, indiferent că este vorba de românii din ţară sau de cei din Diaspora.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: