Revin astãzi cu un nou editorial, semnat în cotidianul clujean. Aveţi aici materialul. Articolul semnat acum 2 sãptãmâni este vizibil aici.
---
Mulţi spun că de fapt Bruxelles-ul este doar locul
dezbaterilor tehnice, al “micilor bătălii”. Peste 75% din legislaţia aplicată
în ţările membre îşi are originea la Bruxelles. Această legislaţie nu priveşte
în mod necesar securitatea naţională, zona Schengen sau moneda comună euro
(„marile bătălii”). Are a face mai degrabă cu consumatorul şi cu pieţele, cu
calitatea aerului, cu apă, cu mâncarea. Uniunea Europeană nu înseamnă aşadar
doar „temele mari” ale politicii externe. Bruxelles este locul de desfăşurare a
unei laborioase activităţi tehnice, prin care aleşi şi funcţionari naţionali
sau europeni încearcă fără „glorie mediatică” să contribuie prin legislaţie şi
politici la ameliorarea vieţii noastre şi a familiilor noastre.
Avem însă anumite dezvoltări de la Bruxelles, în special
la nivelul partidelor europene, care sunt adevărate semnale asupra
evoluţiei UE. Puţini îşi mai amintesc, dar retragerea, în 2009, a
conservatorilor britanici din grupul Partidului Popular European şi formarea
grupului ECR (Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni) au fost factori
catalizatori pentru ieșirea Marii Britanii din UE.
Plăcile tectonice europene sunt din nou în mișcare. Nu mă
refer aici la faimoasa bilateralã franco-germană, care își așteaptă botezul la
alegerile din septembrie 2021 (Germania) și primăvară 2022 (Franța). Este de
urmărit dinamica
grupurilor politice din Parlamentul European, care dã un semnal al repoziţionãrii unor țări în Uniunea
Europeană. Ungaria, Polonia sau Slovenia își joacă în următoarele luni
apartenența la proiectul european. Revine în forță dilema fundamentalã a unor
lideri naționali din țările UE. Sã meargã pe direcţia discursului patriotic,
naționalist chiar, care ajută în câștigarea alegerilor sau să aleagă calea
narativei pro-europene, care trebuie argumentatã continuu, cu riscul chiar al
pierderii puterii.
Federaliști, interguvernamentalişti, extremiști, realiști,
acesta este cocktailul de la Bruxelles, în care fiecare încearcă o poziționare
favorabilă pentru a câștiga procente la nivel național. Prea puțini politicieni
văd și cred însă în binele comun, iar fatidica barieră de 4
ani ai unui ciclu electoral nu ajută integrarea europeană. Ecosistemul
decizional european face aproape imposibilă evoluția UE. Structura decizională
a Consiliului European, axată pe o decizie unanimă în marile dosare, face ca UE
să nu poată nici să se exindã
ca teritoriu, dar nici să își consolideze puterea pe plan global. Țările
europene au învățat jocul perfid al utilizării stucturii europene ca factor de
poziționare și negociere. De cele mai multe ori, acțiunea politică este doar în
avantajul țării respective, contra ideii de Europã Unită.
Bătăliile de la Bruxelles vor continuă cu siguranţã, fie
că sunt pe teme sectoriale sau globale. Important este ca în acest joc România și
societatea românească să se implice și să aibă o abordare constructivă. Non
combatul nu aduce victorii… Binele colectiv se poate obține printr-o
viziune realistă și o abordare zilnică a tematicii europene.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu