Revin astăzi cu un editorial de suflet în paginile Fãcliei de Cluj.
---
Trăim
într-o lume dinamică, parcă mai complexă ca niciodată. Desigur, pe măsură ce
avansăm în viață, devenim mai conservatori, mai precauți, mai speriați de
dinamica societală. E doar un pas până la a lansa faimosul referen despre
tânăra generație, care nu are repere credibile și e aproape sortită eșecului.
Suntem subiectivi, dar haideți să fim un pic obiectivi.
Să ne bucurăm de viață așa cum
este, iar tinerilor să le dăm posibilitatea să descopere ceea ce e frumos și să
își identifice singuri drumul. Fiul meu a împlinit recent 18 ani, deci e major,
iar acest mesaj îi este adresat lui. E un apel însã şi pentru cei din generația
sa, fie că sunt la Cluj, București sau Bruxelles. E un îndemn și pentru părinți
sau bunici, poate prea prinși cu rutina zilnică.
Anii tinereții sunt fantastici
și profită din plin de aceste experiențe. Este o lume tehnologică, foarte
diferită de cea de acum 30 de ani, iar acum informația și oportunitățile sunt
peste tot prezente. Poți studia și lega prietenii peste tot în lume, iar asta e
fantastic. Deschiderea și toleranța față de alții este cheia întregii
dezvoltări. Munca în echipã,
respectând opinia altora, dar și leadership-ul, sunt absolut necesare pentru a avansa în tot ceea
ce faci.
Identitatea ta este
importantă, iar familia și locul unde trăiești îți dau în mare măsură acest
bagaj de cunoștințe. Descoperă și alte culturi, unele mult diferite față de
ceea ce credem că e standardul absolut. Călătorește de câte ori ai oportunitatea
pentru a vedea ce locuri frumoase există pe Pământ, dar și pentru a înțelege
cum alții își făuresc cotidianul pe alte meridiane.
La 18
ani lumea e a ta, deși de multe ori sistemul de învățământ îți creionează rigid
drumul de zi cu zi. Nu te margini doar la monotonia educației formale, dezvoltă
proiecte, continuă să faci sport toată viață.
Ai
curaj, dar planifică în același tip. Ascultă de alții, dar ai opinia ta pe
fiecare subiect. Nu încerca să ai independența financiară încă, dar e bine să
ai ceva bani în cont pentru proiectele personale.
Totul pare standartizat, între
utopie și neprevãzut. Totuşi, important este ca tu să fii fericit și să vezi perspectivele
viitorului. Restul este detaliu.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu