marți, 5 decembrie 2023

Se contureazã Manifestul 2024-2029


Ultimele sãptãmâni au fost foarte dinamice la nivelul capitalei Europei. În recentele materiale publicate încerc să schițez unele idei vehiculate în Bruxelles.

 

În vara anului viitor se va termina mandatul actualilor aleși din instituțiile europene, iar alegerile pentru Parlamentul European din 2024 sunt deja un subiect pe agenda politică din capitalele statelor membre UE. Desigur, alegerea eurodeputaţiilor este importantă, dar atenția experților se îndreaptă mai ales asupra noii Comisii Europene. Printr-un eveniment derulat la sfarsitul lunii noiembrie s-a lansat si #Agenda24to29, spațiu care contine deja idei pentru viitoarea agendă a Executivului European.

 

Discutăm enorm despre sistemul de decizii și dacă este pregătită UE pentru o extindere la 30+ țări, dar doar la nivel politic. Funcționarul european joacă un rol enorm, dar puțini sunt aceea care discutã deschis despre evoluția sa. Există acum un potențial enorm de a lansa un program permanent cu scheme de mobilități ale funcționarilor de la structura europeană spre administrația națională. 

 

Avem acum o singură șansă, și nu se poate cu jumătate de măsură. Trebuie să continuăm integrarea europeană, împreună cu colegii noștri din alte ţãri! E nevoie rapidă, de o discuție strategică, dar fără populism sau stereotipuri, dacă ținem la România.  Avem nevoie de un nou mesaj, numiți-o Declarația de la Snagov 2, care să ne ghideze societal și care să dea un semnal Europei că suntem responsabili și europeni.

 

Sursele de venit sunt extrem de importante pentru sustenabilitatea mass-media în lumea de astăzi, iar fiecare palier de monetizare trebuie analizat în profunzime și eventual lansat printr-o strategie adaptată. Desigur, inteligenţa artificialã și mai ales generatoarele de conținut vor influența în viitor randamentul editorial, dar vor ajuta și la lansarea unor noi produse media de impact.

 

Am întâlnit mulți moldoveni la Bruxelles. Oameni extraordinari, care doresc din toată inima ca Republica Moldova să între în Uniunea Europeană. În ultimele 6 luni am lucrat cu un comitet de inițiativa pentru a lansa Clubul moldovenilor din afacerile europene.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

 

Niciun comentariu: