duminică, 8 februarie 2015

Handbalul – reînvierea brandului internaţional al României?


Handbalul este sportul de echipă cu cele mai bune rezultate pentru România: 4 Cupe Mondiale câştigate la masculin, 1961, 1964, 1970 şi 1974, însă din 1997 încoace am avut doar două prezenţe la turneele finale (2009 şi 2011). Interesul pentru handbal a scăzut constant după 1990, iar publicul - marea masă - devine receptiv doar atunci când se întâmplă cu adevărat ceva. Am înţeles că doar 300.000 din aproximativ 6.000.000 de români care iubesc handbalul sunt şi activi.

“Conform unui studiu SNA, în jur de 27-30 la sută din populaţia României (n.r. populaţie peste 15 ani) spune că îi place handbalul. Sunt oameni care se uită cu plăcere, practică sau citesc despre handbal. Astăzi avem însă 2-3 la sută din populaţia totală care vine la handbal. Asta înseamnă că avem latentă un sfert din populaţia României. Dacă îi dau handbal de calitate, dacă vin cu mesaje relevante, dacă vin cu evenimente relevante, oamenii sunt gata să se întoarcă la handbal. De aceea, misiunea FRH este să retrezească pasiunea oamenilor pentru handbal, să reînvie disciplina în sufletul românilor şi să se ridice la aşteptările lor. Oamenii nu sunt implicaţi, dar au aşteptări foarte mari. În handbal avem şapte titluri de campioni mondiali, trei la feminin, patru ori la masculin, astfel că lumea se aşteaptă să fim undeva sus. Gimnastica, handbalul trebuie să livreze”, explica responsabilul de marketing al Federaţiei Române de Handbal.

Tot dânsul este cel care povestea ce s-a întâmplat la Piteşti, la calificările naţionale U21 – “La primul meci am ajuns mai târziu şi nu reuşeam să intru din cauza oamenilor, care se urcaseră pe coşurile de gunoi să urmărească de la înălţime. N-a contat foarte mult sala şi condiţiile”.

Belgia este un exemplu de promovare a handbalului, pentru mişcare, Suedia este un exemplu reuşit de schemă de susţinere financiară a acestui sport - 50% aport din partea autorităţilor locale, Guvern, iar 50% este vorba de privat, sponsorizări, parteneriate.

Există o capacitate de finanţare a handbalului, s-a văzut acum câteva zile în Qatar, un stat cu 278.000 de qatari şi 1,5 milioane de expaţi. Este vorba despre prima ţară noneuropeană care ajunge în faza finală a competiţiei. Trecând de naţionalitate, retribuţiile sunt destul de atractive - sumele vehiculate pentru "candidaţii" unui loc în naţionala Qatar: 100.000 de euro prima pentru meci câştigat şi 1.500.000 de dolari pentru titlul mondial!

“Odată ce ai intrat pe teren, mingea ajunge la tine şi va trebui să ajungi la poartă pentru că altfel eşti taxat imediat cu joc pasiv”, explica foarte frumos marketerul cum vede el jocul de handbal şi crede că principiul se verifică şi în viaţa celor ce iubesc acest sport.

Unde vreau să ajung? Investiţia în sport este necesară, tineretul aşteaptă oferta pentru a se implica activ. Aici aş accentua şi importanţa difuzării meciurilor pe posturi cu audienţă pentru creşterea atractivităţii handbalului.

Nu trebuie neapărat să ajungi în top, dacă vizezi mişcarea şi sănătatea. Performanţa cere însă investiţie!

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: