miercuri, 21 august 2024

Dan LUCA articol în Cluj24 despre turismul de inovație


O conexiune puțin vizibilă între turism și inovație în materialul publicat astăzi în Cluj24.

 

Dan Luca este clujean și lucrează în calitate de expert european în Bruxelles încă din anul 1997. Acesta propune un altfel de turism în România, turismul de inovație, inspirat din ceea ce a văzut în alte țări.

 

Trăim vremuri în care ne permitem să citim și chiar să vedem totul în lume. Democratizarea informației este vizibilă, chiar dacă mulți vor zice că de fapt calitatea este o mare problemã. Scopul acestui material nu este însă de a evalua sursele de informare, nici măcar de a face recomandări spre lectură. Este un unghi nou pe care îl abordez, care încearcă să conecteze turismul de inovație.

 

Încă de la început e bine de precizat că prin inovație nu mă voi referi la cea tehnologică, de prea multe ori singura vizibilă, ci la alte categorii pe care nici nu le luăm în considerare.

 

Călătorim, vedem, analizăm, comparăm și chiar avem idei. Asta se întâmplă în anul de grație 2024 și sperăm ca pacea și prosperitatea să țină planeta pentru a aprofunda această dimensiune. Nu înseamnã că orice sugestie sau idee nouă ne împinge să plonjăm în spațiul antreprenorial, dar putem să lansăm subiecte publice, dezbateri utile, pentru o societate deschisă. Nu trebuie să se sesizeze instituțiile statului, nici măcar grupurile de afaceri. Dar desigur, acestea pot să o facă, căci astfel ajutăm evoluția societală.

 

Să întru pe anumite exemple concrete care mi-au ieșit în cale în călătoriile mele recente.

 

Acum câteva săptămâni am fost în Georgia, o țară care se mândrește cu vinul sãu. Am fost plăcut surpins să gust dintr-un produs  special, înghețată cu aromă de vin, după modelul clasic al vaniliei, ciocolãţii sau cireșelor. Chiar și băutura spirtoasă națională, produsul chacha, de fapt e o țuică georgiana, are o poziționare și narativã fantastică. Există o adevărată cultură, divesificare, etichetare, centre de degustare în jurul acestei băuturi.

 

Anul trecut am petrecut aproape o lunã în Vietnam. Într-un oraș puțin cunoscut de români, am fost cu familia la un curs practic de gătit. Nu vã încarc memoria cu numele mâncării, dar povestea e genială. La ora 8 dimineață eram în piață cu bucătarul, am cumpărat produsele, am mers la el acasă, am gătit împreună și am mâncat apoi. Prețul foarte acceptabil, desigur. Nu știu dacă putem proiecta la sarmale o astfel de strategie, dar măcar o ciorbă rădăuțeană putem să vizualizãm. V-am facut poftã?

 

Vorbim de Africa și gândul ne duce la animalele sălbatice. Safari este o excursie, de cele mai multe ori cu un ghid, în care turiștii descoprã fauna caracteristică zonei. Acum, desigur, Clujul nu este Namibia sau Africa de Sud, dar ați văzut propuneri turistice pentru a vedea ursul în România? Să nu îmi spuneți că e mai greu decât cu elefanți sau pantere.

 

Poveștile americane sunt fantastice, iar o excursie în SUA e benefică ca experiență, desigur. Mi-a plăcut în special conceptul de a vizita locuri celebre, pe unde au trecut personalități, sau chiar străzi sau clădiri unde s-au filmat filme sau seriale de impact. Ce ziceți de un tur în Cluj pentru a vedea locurile serialului Pistruiatul? Putem începe pe stradă Pavlov de pe vremuri, cu o casă plină de amintiri plãcute pentru mine.

 

Nu orice idee poate prinde și nu mă refer doar la o dezvoltarea de afacere. Cultura sau timpurile joacă un rol important. De exemplu, în Armenia, am căutat urme ale simbolului Radio Erevan. Nimic, nici măcar un tricou nu există... Îmi amintesc că și România era foarte reticență în anii '90 la a comercializa brandul Dracula, nu mai e cazul acum.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: